Avem nevoie de limite în cuplu și, uneori, ne poate fi dificil să acceptăm limitele celeilalte persoane, mai ales atunci când simțim frustrare. Însă așa cum pot exista așteptări nejustificate (de tipul „vreau să țină tot timpul cont de nevoile mele“), pot exista și limite toxice, formulate ca restricții, care blochează intimitatea, apropierea, interdependența și capacitatea partenerilor de a se influența reciproc. Iată câteva dintre acestea.
„Nu trebuie să-ți spun nimic despre viața mea”
Există o graniță între a avea dreptul la intimitate și a refuza orice transparență relațională, ținându-ne partenerul sau partenera la o distanță care poate fi sănătoasă într-o amiciție, dar nu într-o relație de cuplu. Este una să nu dăm detalii dintr-o discuție privată, nici măcar de dragul „bârfei” cu o persoană apropiată, dar să transmitem unui partener sau unei partenere „nu ai dreptul să știi unde mă duc, cu cine mă întâlnesc, ce planuri am”, îi rezervă un rol neimportant în viața noastră, fiind o restricție, nu o limită sănătoasă.
Practic, a doua variantă restricționează accesul celuilalt în relația cu noi și îi delimitează „pătrățica” pe care i-o alocăm. Este și un mod de a controla interacțiunile dintre noi, percepțiile partenerului și nivelul de intimitate pe care i-l permitem. Poate, atunci când citești aceste rânduri, te întrebi cine ar sta în astfel de relații… Răspunsul nu este unul simplu, ci unul în care luăm în calcul un context de viață restrictiv, persoane învățate de mici să își subordoneze propriile nevoi nevoilor celorlalți pentru a rămâne în relații, atașamentul anxios, experiențele relaționale traumatice. Abuzul emoțional poate fi tolerat, chiar dacă provoacă distres, tocmai pentru că este familiar.
Limita sănătoasă este cea a autonomiei, însă voința proprie și autodeterminarea nu înseamnă blocarea interdependenței firești într-o relație de cuplu.
Cea mai atrăgătoare trăsătură la un potențial partener este… familiaritatea
Citește articolul„Nu accept să îmi ceri explicații”
O astfel de afirmație este o pseudo-limită care transformă orice așteptare legitimă a partenerului într-o încălcare a autonomiei: „Dacă îmi spui că ai nevoie să comunic mai mult, încerci să mă controlezi.”
Persoana ajunge să revendice libertatea de a nu ține cont de impactul propriilor alegeri asupra relației. Anumite alegeri pot răni un partener, de exemplu, faptul că petreci timp cu anumite persoane de sex opus fără să oferi context și fără să ții cont de disconfortul celuilalt. Practic, ceri să „îți vezi de viața ta personală” în timp ce partenerul/partenera rămâne disponibil/ă pentru nevoile tale.
În relațiile sănătoase, partenerii aleg liber să țină cont de perspectivele și nevoile celuilalt, iar disponibilitatea de a oferi explicații contribuie la construirea încrederii, presupune negociere și înseamnă să ținem cont de confortul emoțional al celuilalt. Limita sănătoasă este aceea în care îmi respect partenerul/partenera și intimitatea în cuplu. Toxicitatea este reprezentată de așteptarea ca celălalt să nu mă încurce să îmi trăiesc viața, în timp ce eu mă aștept ca el să fie disponibil pentru nevoile mele.
Citește șiFără comunicare toxică în relația de iubire! Cum ne exprimăm nemulțumirile în cuplu fără să ne rănim„Dacă începi discuția asta, eu mă retrag”
Limita aceasta restricționează accesul la interacțiune, ne scapă de asumarea responsabilității și de obligațiile care ne revin în relație. Este una să cerem o pauză atunci când suntem activați emoțional, pentru a ne calma și a relua discuția pe alte baze, și cu totul altceva să respingem discuțiile incomode pentru noi. Prima alegere este una sănătoasă și poate proteja relația de lucrurile pe care le putem spune când suntem furioși sau supărați (pe care apoi să le regretăm), pe când cea de-a doua limitează dreptul partenerului de a ridica o problemă.
Limita toxică apare atunci când un partener încearcă să discute o problemă, să obțină o schimbare sau rezolvarea problemei, iar celălalt evită, închide sau abandonează interacțiunea. Astfel apar mai multe emoții negative și o rezolvare mai slabă a conflictului. Un studiu a urmărit dinamica „cerere – retragere” în cuplu. Prin cerere, cercetătorii se referă la atitudinea unui partener care inițiază discuții urmărind schimbarea sau rezolvarea unei probleme, iar prin retragere, la răspunsul celuilalt, care evită discuția sau o încheie prematur. Concluzia a fost că acest tipar de comunicare stă la baza multor interacțiuni negative și conflicte ostile în cuplu.
„Nu vreau să ai așteptări de la mine”
Chiar dacă o astfel de „limită” este urmată de promisiunea unor „surprize plăcute” („Eu voi avea grijă de nevoile tale”) este o formă de a exercita controlul asupra celuilalt. În primul rând, „ceea ce tu ai decis să faci pentru mine, chiar dacă bine intenționat, poate să nu aibă nicio legătură cu ceea ce am eu nevoie sau ce îmi doresc”. Iar de aici, utilitatea formulării așteptărilor.
Într-o relație de cuplu, inevitabil vom avea așteptări unul de la celălalt: să fii respectat, să fii informat despre lucrurile care te afectează, ssă fim respectați, informați despre lucrurile care ne afectează, să existe reciprocitate, disponibilitate pentru discutarea problemelor, predictibilitate și disponibilitate emoțională. Nu sunt așteptări nerealiste, ci bazele unei relații sănătoase.
Când limita este „să nu ai așteptări”, numai unul dintre parteneri (cel care formulează această limită) stabilește ce datorează celuilalt, fără a ține cont de acesta. În satisfacerea nevoilor unui cuplu este importantă reciprocitatea, iar frustrarea nevoilor relaționale afectează calitatea relației.
„Dacă nevoile tale sunt prea mari, problema e a ta”
Aici limita este folosită pentru a discredita nevoile partenerului și adesea induce confuzie pe termen lung sau chiar punerea la îndoială a cerințelor pe care le avem („Oare cer prea mult?”).
În timp ce este adevărat că o nevoie poate uneori să devină excesivă sau coercitivă – „Vreau să facem totul numai împreună, așa mă simt eu în siguranță în relație” – când orice nevoie a partenerului este etichetată drept o „problemă psihologică”, cel care pune eticheta ajunge să conteste inclusiv dreptul celuilalt de a avea astfel de nevoi.
Nu putem îndeplini mereu nevoile celuilalt și nici el pe ale noastre, dar faptul că nu reușim întotdeauna să ținem cont de ele nu înseamnă că nu sunt legitime. Totodată, faptul că uneori nu putem răspunde unei nevoi nu este echivalent cu a o ignora permanent sau cu a spune că „nevoile lui sunt problema lui”.
Limitele sunt sănătoase și necesare, întrucât ele stabilesc spațiul necesar pentru a ne ocupa de nevoile proprii, însă când acestea devin restricții impuse celuilalt, nu mai vorbim despre granițe sănătoase, ci de dorința de a controla povestea relațională, nivelul de apropiere și intimitate, drepturile și libertățile celuilalt.
