De ce eșuează cele mai multe relații? Psiholog: „Cu toții avem butoane pe care ni le-au instalat mama și tata, în copilărie“
Traumele din copilărie revin adesea la suprafață în relații, influențând dinamicile interpersonale în cuplu în moduri neașteptate. Ion Andrei Puican și Oana Puican, psihologi și psihoterapeuți cu experiență vastă în lucrul cu relațiile de cuplu, au observat în practica lor cum aceste traume influențează comportamentele și alegerile emoționale ale indivizilor.
Experiențele trăite în copilărie construiesc baza percepțiilor noastre despre lume, relații și propriul sine. De exemplu, dacă un copil este neglijat emoțional sau abandonat, el poate dezvolta frici de abandon în viața adultă. Potrivit unui articol publicat în Psychology Today, aceste temeri se manifestă deseori prin anxietate atunci când partenerul se află la distanță sau chiar prin gelozie excesivă. Totodată, copiii care au trăit în medii critice sau ostile pot deveni adulți iritabili sau critici, replicând modelele comportamentale observate în familie.
„Eu când te critic nu te critic, de fapt, pe tine. Eu vorbesc despre butoanele mele proprii, pe care mi le-au instalat mama și tata.“
– Ion Andrei Puican, psiholog și psihoterapeut
Această teorie sugerează că reproșurile sau frustrările exprimate într-o relație sunt reflexii ale propriilor răni interioare, nu ale defectelor reale ale partenerului.
Un alt exemplu este incapacitatea de a stabili limite clare. Copiii care nu au fost învățați să stabilească granițe emoționale pot deveni adulți care le permit altora să le invadeze spațiul personal. Această tendință este adesea rezultatul unui mediu familial în care nevoile lor nu au fost respectate sau validate.
Oglinzile emoționale din relații
Conceptul de „oglinzi eseniene“ evidențiază cum partenerii noștri „oglindesc” aspecte ale propriului nostru subconștient. Oana Puican subliniază că percepțiile noastre negative despre ceilalți sunt adesea legate de răni sau experiențe trecute: „Când spun despre cineva că se uită urât nu are nicio legătură cu acel om. El îmi reflectă ce gândesc eu despre o situație sau despre mine însumi”. Acest mecanism explică de ce anumite comportamente sau gesturi ale partenerului pot declanșa reacții emoționale puternice, aparent nejustificate.
Un exemplu concret este nevoia excesivă de confirmare emoțională. Dacă un copil a trăit într-un mediu în care nu a primit validare, acesta poate căuta să obțină această confirmare în relațiile adulte. Acest tipar poate genera tensiuni, partenerul percepând adesea această nevoie drept o povară.
De asemenea, un mediu instabil în copilărie poate genera nevoia de control excesiv în relațiile ulterioare. Aceasta este o formă de protecție față de frica resimțită în copilărie, când mediul nu putea fi previzibil sau sigur.
- Citește și: Intri într-o relație imediat ce ai încheiat alta? 8 semne ale tulburării de personalitate dependentă
Alegerea partenerilor în funcție de traumele din copilărie
Alegerea partenerilor nu este, în general, întâmplătoare. Oana Puican explică: „Ne alegem partenerii la nivel subconștient, pe baza unor criterii care includ rănile din copilărie”. Astfel, mulți oameni sunt atrași de parteneri care reflectă propriile vulnerabilități emoționale. De exemplu, un adult care a crescut într-un mediu instabil poate fi atras de cineva cu trăsături similare, în speranța inconștientă de a „vindeca” propriile traume prin relație.
Acest proces subconștient poate duce la relații conflictuale, dar, dacă ambii parteneri devin conștienți de aceste mecanisme, rănile pot fi vindecate. Totuși, vindecarea necesară presupune o abordare activă și deschiderea față de un proces terapeutic, care poate fi dificil, dar profund transformator.
De exemplu, un adult care a crescut într-un mediu în care iubirea era condiționată de performanță poate tinde să caute aprobare constantă de la partener, iar acest lucru poate crea un dezechilibru emoțional în relație. Încercarea de a repara aceste tipare cere timp și răbdare din partea ambilor parteneri.
Manifestările traumelor în relații
Traumele din copilărie influențează și modul în care indivizii gestionează conflictele într-un cuplu. Potrivit Psychology Today, copiii care au crescut în medii conflictuale pot deveni adulți care evită complet confruntările sau, dimpotrivă, inițiază constant certuri. Aceste comportamente provin din lipsa unor modele sănătoase de comunicare și din incapacitatea de a gestiona conflictele în mod constructiv.
De asemenea, teama de abandon sau tendința de a „stinge” rapid conflictele prin tăcere sunt alte manifestări frecvente. Fără să fi fost învățați cum să repare relațiile după o ceartă, mulți oameni aleg să ignore problema, ceea ce perpetuează tensiunea. Aceasta poate duce, pe termen lung, la deteriorarea relației.
Totodată, unele persoane dezvoltă tendința de a „rezolva“ problemele partenerului, în speranța că astfel pot dovedi valoarea lor emoțională. Această dinamică, deși bine intenționată, poate agrava relația, creând dependență emoțională sau frustrare reciprocă.
Conectarea cu copilul interior
Un alt aspect central al vindecării în cuplu este relația cu copilul interior.
„Copilul nostru interior, indiferent de vârstă, e cu noi toată viața. Dacă nu-i dăm atenție și nu suntem în poziția de adult care să aibă grijă de acel copil, el va rămâne tot timpul fricos undeva într-un colț sau furios.“
Ion Andrei Puican, psiholog clinician și coach
Această furie sau teamă latentă se poate reflecta direct în reacțiile exagerate sau defensive în fața unor situații banale.
Odată ce o persoană înțelege această legătură, poate începe procesul de vindecare. Aceasta presupune introspecție, terapie și dezvoltarea unei relații sănătoase cu sine. Doar astfel copilul interior încetează să guverneze comportamentele adulte.
Vindecarea copilului interior poate include tehnici precum meditația, scrierea într-un jurnal sau participarea la sesiuni de terapie de grup. De asemenea, stabilirea unor obiceiuri de autoîngrijire ajută la crearea unui sentiment de siguranță emoțională.
Construirea unei relații sănătoase
Fericirea în cuplu nu constă în absența conflictelor, ci în abilitatea de a le gestiona în mod matur și empatic. Comunicarea deschisă și timpul petrecut împreună sunt factori determinanți pentru armonie. Oana Puican recomandă momente de conectare autentică: „Gătit împreună, mâncat împreună, mers la cumpărături. Nu despre bifarea unor sarcini e vorba, ci despre conectare autentică”.
Aceste momente ajută la consolidarea unei relații bazate pe sprijin reciproc și respect pentru nevoile celuilalt. Totodată, construirea unui spațiu emoțional sigur împiedică amplificarea traumelor din trecut, oferindu-le ambilor parteneri un cadru în care să se simtă validați și acceptați.
Relațiile sănătoase presupun și capacitatea de a recunoaște și a respecta limitele celuilalt. Acest lucru nu doar că previne tensiunile, dar creează și un sentiment de echilibru în cuplu. De asemenea, lucrul cu propriile emoții și reacții contribuie la o mai bună dinamică în relație, sprijinind vindecarea reciprocă.
Ion Andrei este psiholog clinician și coach, care integrează art-terapia și alte metode creative în procesul terapeutic. Oana, cu o specializare în psiho-nutriție, se concentrează pe legătura dintre echilibrul emoțional și bunăstarea fizică. Împreună, cei doi susțin ateliere dedicate cuplurilor, unde abordările lor complementare oferă perspective valoroase pentru construirea unor relații sănătoase. De asemenea, prin podcastul lor, Să vorbim de vorbă, oferă o platformă accesibilă și prietenoasă pentru discutarea provocărilor din viața de cuplu.
Conform observațiilor lor, multe conflicte sau tensiuni dintr-un cuplu pot fi interpretate ca manifestări ale traumelor emoționale acumulate în copilărie. Aceste traume, adesea provocate fără intenție de părinți sau îngrijitori, ajung să modeleze relațiile ulterioare și dinamica emoțională a indivizilor.
