Terapia cu lumină are aceleași efecte ca antidepresivele și psihoterapia. În ce situații mai e eficientă fototerapia și cum o folosești

Există o gamă de afecțiuni cum ar fi depresia și durerile cronice, dar și probleme de ordin estetic cum ar fi acneea, ce pot fi tratate prin fototerapie, adică terapie cu lumină.
Fototerapia implică expunerea la o sursă specială de lumină pentru o anumită perioadă de timp. În funcție de problema tratată, sunt necesare mai multe ședințe și pot fi folosite mai multe tipuri de aparate care emit lumină.
Fototerapia pentru tulburarea afectivă sezonieră
În cazul tulburărilor afective sezoniere, este necesară expunerea la lumină, timp de 30 de minute, în fiecare dimineață. Tulburările afective sezoniere au simptome comune cu depresia (tristețe, apatie, lipsă de energie), dar se manifestă în sezonul rece, când zilele sunt mai scurte.
„Atât pentru depresia sezonieră, cât și pentru depresia non-sezonieră, fototerapia este aproximativ la fel de eficientă ca medicamentele antidepresive sau ca formele populare de psihoterapie, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală“, a precizat dr. Richard S. Schwartz, profesor de psihiatrie la Harvard Medical School.
Deși dovezile variază de la studiu la studiu, fiecare dintre aceste terapii diferite atenuează simptomele la 40% până la 60% dintre oameni. Asocierea a două dintre aceste terapii – terapia cu lumină și medicamentele – tinde să ajute și mai mult.
Cum tratezi depresia acasă cu ajutorul luminii
Terapia cu lumină necesită o lampă care emite 10.000 de lucși (o măsură a intensității luminii). Tot ce trebuie să faci este să stai în fața luminii emise de lampă aproximativ 30 de minute în fiecare dimineață, cât mai curând posibil după ce te trezești. În acest timp poți să mănânci, să citești, să te uiți la televizor sau să lucrezi la computer. Atenție! Nu privi direct către lumină.
În plus, persoanele care suferă de tulburare bipolară ar trebui să discute cu psihiatrul înainte de a încerca terapia cu lumina. În cazuri rare, fototerapia poate declanșa un episod maniacal. De asemenea, persoanele cu depresie severă nu ar trebui să încerce terapia cu lumină fără îndrumarea unui medic psihiatru.
În prezent, terapia cu lumină este recomandată ca opțiune de primă linie pentru tratamentul tulburării afective sezoniere, potrivit unui articol de specialitate publicat în 2003 în revizta Dialogues in Clinical Neuroscience, citat de The New York Times. Așadar, în acest caz, terapia cu lumină nu reprezintă o alternativă sau un remediu, ci un tratament demonstrat clinic, în cadrul mai multor studii, că este eficient pentru atenuarea simptomelor.
- Citește și: Ora de iarnă 2024. Noaptea din octombrie când se schimbă ora: cum se adaptează organismul
Cum alegi lampa de terapie cu lumină pentru tulburarea afectivă sezonieră

Atunci când alegi o lampă pentru terapia cu lumină naturală antidepresie, e bine să fii atent la câteva criterii importante, potrivit publicației The New York Times:
- Să furnizeze 10.000 de lucși. Un lux este o unitate care măsoară 1 lumen pe un metru pătrat. Cu cât o lampă furnizează mai mulți lucși, cu atât ai nevoie de mai puțin timp pentru terapia cu lumină. În majoritatea cazurilor, 30 de minute de expunere la o lampă cu 10.000 de lucși, preferabil dimineața, sunt suficiente. „Dacă ai nevoie să mergi mai târziu la culcare, expunerea la lumina emisă de o lampă de terapie după-amiaza ar trebui să te ajute“, spune prof. dr. Teodor Postolache, medic psihiatru și profesor de psihiatrie în cadrul Facultății de Medicină a Universității Maryland din SUA, citat de New York Times.
- Distanța necesară față de lampă. Este important să știi cât de mult te poți îndepărta de lampa de fototerapie fără să scadă foarte mult numărul de lucși la care ești expus. Cu cât poți să stai mai departe de lampă și să primești totuși cei 10.000 de lucși, cu atât ești mai flexibil, deci poți să faci altceva în timp ce faci terapia cu lumină. De aceea, specialiștii recomandă să alegem acele lămpi care precizează în specificații care e distanța maximă de ochi pentru a primi cei 10.000 de lucși.
Tratarea acneei

„În cazul acneei, sunt necesare între 8 și 10 ședințe de terapie cu Lumină Intens Pulsată (IPL) sau cu Lumină Infraroșie (IR) pentru rezultate remarcabile.“
– Ana Maria Margineanu– specialistă în estetică facială
Liltrul aplicat pentru tratarea acneei cu Lumină Intens Pulsată (IPL) este de 430 nm, iar pentru rezultate de lungă durată sunt necesare 8-10 ședințe efectuate săptămânal sau chiar de 2 ori pe săptămână, în funcție de gravitatea situației.
După ameliorarea aspectului pielii, tratamentul pe bază de lumină se poate efectua sporadic, la nevoie.
O altă terapie pentu tratarea acneei este Lumina Infraroșie (IR). Această tehnologie vizează doar acneea activă – atât facială, cât și pe corp (spate, brațe, piept). În schimb, acest tip de tratament nu poate trata chisturile acneice, punctele negre și punctele albe.
„Eficiența tratamentului cu lumină infraroșie depinde de numărul de ședințe efectuate, iar acesta se stabilește în prealabil în funcție de gradul de inflamare a zonei ce urmează a fi tratată. În medie, se recomandă, ca în cazul luminii intens pulsate, 8-10 ședințe pentru rezultate remarcabile.”
– Ana Maria Margineanu- specialistă în estetică facială
Lampă cu infraroșu: beneficii medicale

Fototerapia poate fi folosită și pentru tratarea durerilor acute și cronice, potrivit unor cercetări. De data aceasta, e vorba de un anumit tip de lumină, și anume lumina infraroșie. Spre deosebire de lumina ultravioletă – care are efecte dăunătoare asupra țesuturilor și celulelor corpului – lumina infraroșie ajută celulele să se regenereze sau să se repare. Lumina infraroșie îmbunătățește, de asemenea, circulația sângelui, promovând vindecarea mai rapidă a țesuturilor profunde și ameliorând durerea.
- Citește și: Dureri cronice de spate, de genunchi, de cap – cum ajută terapia durerii și ce presupune
Terapia cu lumină infraroșie poate fi eficientă în tratamentul diferitelor afecțiuni, inclusiv dureri de spate, artrită, bursită, traumatisme contondente, sindrom de tunel carpian, dureri de gât, dureri de spate, neuropatie diabetică, artrită reumatoidă, dureri de articulație temporomandibulară, tendinită, sciatică și incizii chirurgicale.
Terapia cu lumină polarizată ajută la vindecarea rănilor
Datorită capacității sale de a pătrunde în piele până la 5 cm, adică până la nivelul țesuturilor profunde, lumina polarizată ajută la vindecarea mai rapidă a rănilor. S-a demonstrat că lumina polarizată accelerează procesul de vindecare al ulcerelor cutanate, rănilor și arsurilor, precum și al unor leziuni musculo-scheletale.
Fototerapia cu laser pentru tratarea inflamației
Fototerapia cu laser este o altă formă de fototerapie care implică utilizarea unui laser care emite o lumină specifică. Aceasta poate fi folosită pentru tratarea durerii, inflamației, afecțiunilor pielii și a altor probleme de sănătate.
Există mai multe tipuri de fototerapie laser, inclusiv terapia laser cu diodă (DLT), terapia cu laser de joasă intensitate (LLLT) și terapia cu laser CO2. Fiecare dintre acestea se bazează pe utilizarea unei lungimi de undă și intensități specifice.
Terapia laser cu diodă (DLT) este utilizată pentru tratamentul durerii, al inflamației și al leziunilor cutanate. Terapia cu laser de joasă intensitate (LLLT) este utilizată pentru a stimula regenerarea țesuturilor și pentru a accelera procesul de vindecare. Terapia cu laser CO2 este utilizată pentru tratarea anumitor tipuri de tumori, precum și pentru îmbunătățirea aspectului pielii.
Fototerapie pentru nou-născuți
Fototerapia poate fi folosită și pentru tratarea icterului la nou-născuți, o afecțiune ce presupune îngălbenirea pielii și mucoaselor, ca rezultat al creșterii bilirubinei în sânge. Fototerapia implică expunerea pielii bebelușului la lumină albă sau albastră, care ajută la descompunerea bilirubinei în substanțe netoxice ce sunt eliminate prin urină și scaun.
Bebelușul este dezbrăcat complet, cu excepția ochilor care sunt protejați de ochelari speciali, și expus la o lumină fluorescentă. Prin acest proces, bilirubina este transformată într-o formă care poate fi mai ușor eliminată prin scaun și urină.
Fototerapia va fi oprită atunci când nivelul bilirubinei scade la un nivel sigur, lucru care durează, de obicei, o zi sau două.
Terapia cu lumină este, în general, foarte eficientă în cazul icterului la nou-născuți și are puține efecte secundare.