DOSAR | O problemă care depășește estetica: „Acneea poate duce la o afirmare de sine foarte slabă”

Acneea e o banală boală adolescentină, ai spune. Nu te pune în incapacitatea de a-ți petrece timpul ca oricine altcineva. Nu te țintuiește la pat, nu e contagioasă, nu te omoară. Totuși, efectele ei psihologice sunt dure. Stima de sine scăzută e doar unul dintre ele și se resimte cu atât mai puternic cu cât ne aflăm într-o epocă dominată de imagine și de selfie-uri. Am vorbit cu două femei pentru care acneea a fost mai mult decât o problemă adolescentină. Amândouă și-au dorit să scape de acnee ca să se simtă bine în corpurile lor. Una a reușit, alta – încă nu. Ca să îți faci o imagine mai amplă asupra efectelor bolii, am adus în discuție și doi psihologi și un medic dermatolog.

Câteodată, un coș apărut în frunte îți strică ziua. Am trecut (aproape) cu toții prin asta. Imaginează-ți că ai 17 ani și simți cum te cuprinde rușinea când te duci la liceu, ajungi la intrarea elevilor și ți se pare că toți ochii se îndreaptă spre tine când treci printre grupurile care se formează pe trepte.

Imaginează-ți că nu e un coș, că sunt mai multe. Imaginează-ți că nu sunt mai multe coșuri, că sunt mai multe chisturi inflamate și dureroase. Imaginează-ți că nu trec în două zile, ci în săptămâni. De fapt, imaginează-ți că nu trec bine unele, că apar altele noi. Și tot așa, în fiecare zi din viața ta de adolescent sau, mai târziu, de tânăr adult.

Mai imaginează-ți și că trăiești cu acnee într-o epocă în care toate rețelele sociale urlă a perfecțiune, în care toate fotografiile sunt editate și îți arată imagini nerealiste, cu oameni impecabili. Toate astea te pot face să te simți anormal și neacceptat. Un ciudat.

Acneea, o poveste despre durere și neîncredere

Andreea Retea și Ștefana Teodoroiu nu au nevoie de acest exercițiu de imaginație. Ele au aflat pe pielea lor ce înseamnă acneea, în formele ei severe. Au aflat și ce înseamnă durerea cauzată de acnee. Nu neapărat durerea fizică, ci cea emoțională, care e mult mai pronunțată. Una dintre ele s-a vindecat de acnee prin autovaccin, după ani de căutări. Cealaltă, nu s-a vindecat de acnee, dar s-a vindecat de neîncredere.

Andreea Retea are 35 de ani și, după mulți ani și mulți bani aruncați pe tot felul de tratamente, acum s-a vindecat. Nu uită durerea fizică și nici rușinea pe care le-a simțit din cauza coșurilor care i-au marcat tinerețea: „Au început să-mi apară pe obraji și apoi sub bărbie și sub maxilar. Și dureau. Erau niște pustule foarte mari care, uneori, se uneau una cu cealaltă. Eu dorm pe o parte sau pe burtă, nu pe spate. Și mă dureau când dormeam, la contactul cu perna. Și evident că era o problemă estetică gravă, toată lumea se uita la mine și mă întreba Ce ai? Ce ai? Ce ai?”.

Ștefana Teodoroiu are 27 de ani. Primele coșuri i-au apărut la 12 ani și nici acum nu s-a vindecat: „Mă uitam la colegii mei de liceu, care aveau ocazional câte un coș, două. La mine era vorba, ca și acum, despre chisturi, noduli, care sunt ceva mai grav. Sunt foarte dureroși și trec în săptămâni, nu în câteva zile. Simțeam acneea ca pe ceva mult mai grav, iar lucrul ăsta mi-a afectat încrederea în mine și mi-a fost greu să mă văd la fel ca pe colegii mei”.

Primele coșuri. Începutul

Andreea a început să aibă coșuri în liceu, mai întâi pe spate. Nu și-a dat seama prea bine care e situația, pentru că spatele nu e o zonă pe care să o inspectezi cu prea mare atenție tot timpul. „Pe umeri simțeam ceva, mă durea, dar nu mă deranja mult, pentru că oricum eram mereu îmbrăcată, nu conștientizam cât de grav este. Aveam perioade mai bune și perioade mai rele, până când colega mea de bancă, a cărei mamă era asistentă medicală a unui dermatolog de la un spital de stat, mi-a spus Trebuie neapărat să te duci la mama, că ți s-a înrăutățit chestia asta! Bretelele de la sutien îmi frecau zona aceea și coșurile se suprainfectaseră”, povestește Andreea.

Atunci, s-a dus la medic, iar acesta i-a spus că acneea ei e destul de gravă: „Dermatologul mi-a spus să nu mai port decât bumbac, să nu mai port sutien, pentru că bretelele îmi fac rău, și mi-a dat un tratament care m-a ajutat pe o perioadă scurtă. Coșurile s-au cicatrizat și am simțit că am scăpat”.

În cazul Ștefanei, acneea a debutat începând cu 12 ani, treptat. Primele coșuri i-au apărut pe frunte. Era o formă ușoară de acnee, iar bănuiala a fost că sunt din cauza bretonului pe care îl purta atunci. Toate bune, doar că bretonul a crescut, și, în timp ce Ștefana nu-și mai ținea părul pe frunte, acneea a început să se extindă. „Apogeul a fost undeva la final de liceu, început de facultate, când – culmea! – ar trebui să se mai potolească hormonii. Atunci mi-am dat seama că e mai serios, nu e ceva ce ține doar de perioada adolescenței”, spune tânăra de 27 de ani.

Părinții ei nu au stat prea mult pe gânduri și au dus-o la dermatolog. Primul dintr-un lung șir de medici dermatologi. „Am fost la nenumărați dermatologi, pentru că fiecare îmi dădea niște pastile, niște creme topice și cam atât. Eu sunt o persoană conștiincioasă și luam mereu rețeta întocmai, numai că nu a funcționat niciodată tratamentul. Poate să apară la început o perioadă de ameliorare mică, după care își revenea și era la fel ca înainte”, spune ea.

Când adolescența trece, dar acneea rămâne

După ce coșurile din liceu i-au trecut, Andreea a crezut că s-a vindecat. Că a scăpat. Numai că, peste ceva timp, când a ajuns la facultate, acestea au revenit. De data aceasta, pe față. Au început să-i apară un coș-două, dar nu arătau ca cele obișnuite, pe care le facem cu toții dacă transpirăm.

„Eram deja adult, ajunsesem la 20 de ani. Acneea de pubertate apare la pubertate. Când apare la adulți e, de obicei, mult mai greu de tratat. La 14 ani am avut și n-am făcut ceva special ca să-mi treacă, m-am dat și eu cu niște chestii pe față, era nevoie doar de un gel antiinflamator, nu era ceva grav. Dar acneea de adult nu mai trecea cu nimic. Mergeam și la spitale de stat, și la privat, epuizasem deja toate produsele din farmacie pe care oricine le poate lua de pe raft și pe care scrie pentru acnee, dar niciunul nu era suficient de bun, iar acneea mea se agrava”.

Andreea Retea

Primele coșuri din viața ei adultă au apărut pe obraji și sub bărbie. Erau niște pustule mari și dureroase, care uneori se uneau una cu cealaltă. Dincolo de problema durerii, mai era și cea estetică. Plus problema socială, pentru că mulți dintre oamenii din jur începuseră să o întrebe în mod repetat ce e în neregulă cu ea și îi ofereau sfaturi nedorite.

În cazul Ștefanei, primul diagnostic a fost cel de acnee juvenilă. Odată cu înaintarea în vârstă, acesta s-a schimbat în acnee nodulo-chistică. Un tip sever de acnee. Ștefana nu avea câte un coș-două, cum aveau colegii ei. Avea chisturi și noduli dureroși, care nu treceau săptămâni la rând. Încrederea de sine a fost unul dintre efectele invizibile ale afecțiunii.

O bubă invizibilă: scăderea încrederii de sine

Ștefana a făcut acnee de mică și, când vorbește despre această afecțiune, spune că a crescut cu ea. Acneea a fost alături de ea în perioada ei cea mai importantă de dezvoltare. „Eu sunt, oricum, un om introvertit. Dar acest lucru, combinat cu acneea, m-a făcut să am o încredere destul de mică în mine. Până în facultate mi-era rușine să vorbesc cu oameni străini, îmi era greu să mă deschid”, spune Ștefana.

„Aveam impresia că oamenii care vorbesc cu mine se uită doar la fața mea și mă judecă pentru asta și mă consideră nespălată sau neîngrijită. În mintea mea, întotdeauna omul din fața mea mă judeca. Dacă mergeam pe stradă și auzeam pe cineva râzând, eram convinsă că râde de mine”.

Ștefana Teodoroiu

„Am mai auzit din când în când buboaso! sau mai spală-te pe față! de la colegi de la alte clase. Din clasa mea, mai puțin, pentru că am profitat cumva de treaba asta cu acneea și am încercat să mă apropii de oameni mai profunzi. Colegii mei de clasă erau mult mai apropiați de mine și nu m-ar fi jignit așa, dar copiii din clase paralele sau din cartier o mai făceau”, completează Ștefana, care se emoționează chiar și acum, când își amintește unele momente de bullying din adolescență.

Cum reacționa, atunci? Se închidea și mai mult în ea, se prefăcea că nu aude apelativele neplăcute și, când ajungea acasă, plângea.

„Mi-aș fi dorit să pot lipsi de la liceu”

Când ai acnee, ți se poate întâmpla să fii atât de demoralizat încât să nu vrei să ieși din casă. Vrei să nu te vadă nimeni, să te izolezi. De exemplu, Ștefana a avut zile în care nu s-a dus la facultate din cauza coșurilor, dar la liceu era mai complicat, pentru că, acolo, se puneau absențe. În plus, în acea perioadă încă locuia cu părinții și nu putea să stea acasă pe durata orelor.

„La un moment dat, trebuia să ies, să mă duc la liceu, deși mi-aș fi dorit să pot lipsi. La liceu nu puteam să lipsesc, pentru că locuiam cu părinții. Odată, am avut un coș atât de mare, mi-era atât de rușine, încât am preferat să pun un plasture imens peste el, să vadă lumea plasturele ăla și să zică că am o bubă, că m-am lovit, decât să vadă că am un coș”, spune ea.

Despre petreceri ce să mai vorbim? Când nu reușea să mascheze imperfecțiunile cu machiaj, renunța să mai meargă și rămânea în casă, uneori plângând: „Când aveam o erupție mai puternică, încercam să acopăr cu cât mai mult fond de ten. În perioada aia nu aș fi îndrăznit să ies din casă altfel. Când vedeam că nu stă fondul de ten – pentru că, atunci când erupția e activă, orice ai aplica nu stă – când vedeam cât de urât arăta și când știam cum arătau colegele și prietenele mele cu care urma să mă văd, toată situația asta ducea la un moment foarte low ( n.r. – în care se simțea foarte rău), eu fiind și anxioasă, și nu voiam să mai ies din casă”.

„Mă simțeam desfigurată”

Andreea spune că nu a fost niciodată o tânără foarte sigură pe sine, pentru că a fost întotdeauna mult sub media de greutate, a purtat ochelari și, când era mică, a avut și aparat dentar. Pe lângă toate acestea, s-a adăugat și acneea, care a tras și mai mult în jos încrederea de sine.

„Nu eram sigură pe felul în care arătam, ci doar pe mintea și personalitatea mea. Dacă mai puneai și acneea peste toate astea, era deja tragic. Îmi venea să mă ascund, nu-mi plăcea să fac fotografii. Din fericire, social media nu luaseră încă amploare. Mă simțeam desfigurată, evitam să fac fotografii. Ajunsesem să am o colecție impresionantă de eșarfe. Acneea mea nu era pe toată fața, aveam pe gât și pe obraji și foloseam eșarfe, ca să-mi ascund gura, ca o musulmancă, aveam hijab (n.r. – voal pe care îl poartă unele femei musulmane). Și vara le purtam”, spune Andreea.

Își amintește în mod special de o eșarfă portocalie pe care o purta aproape în toate sezoanele: „Îmi aduc aminte că un profesor de la facultate m-a luat deoparte și mi-a zis: Renunță la eșarfa asta, ești ciudată! Eu încercam să-i spun că e o alegere de fashion, că e accesoriul meu preferat. Băi, ți-o iau eu! Renunță! Am apreciat că mi-a spus-o direct și am renunțat”.

Alt obicei pe care îl căpătase în perioada aceea, din cauza acneei, era că își atingea mereu fața, încercând să o ascundă. Asta, deși toți medicii dermatologi spun să nu îți atingi pielea în zonele afectate de acnee, pentru că se agravează. Un alt obicei – de consum de data aceasta – este că dădea mulți bani pe fond de ten. „Cred că aveam șase sau șapte variante de fond de ten acasă. Nu eram niciodată mulțumită de cum se ascundea. Se vedea foarte mult în relief, pentru că aveam bube mari. Eram nervoasă, stresată, iritată de treaba asta, îmi consuma multă energie pe care aș fi putut să o canalizez altfel”, spune ea.

Frumusețea pe rețelele sociale

Unii dintre noi avem nemulțumiri legate de felul în care arătăm. Pur și simplu, nu ne place că avem buzele prea subțiri, sânii prea mici, chelia prea pronunțată sau ridurile prea adânci. Toată această neîncredere este accentuată de amploarea pe care au luat-o rețelele sociale, cu atât mai mult cu cât Google raportează că zilnic se publică peste 93 de milioane de selfie-uri.

O mulțime de studii spun că toate aceste platforme sociale contribuie major la apariția sentimentelor de nesiguranță ale tinerilor. Și nici nu e de mirare că, într-o lume în care oricine poate fi fotomodel pe Instagram, Facebook și, mai nou, TikTok, devenim pe zi ce trece tot mai obsedați de perfecțiune.

Expunerea constantă la fotografii nerealiste, cu oameni fără imperfecțiuni, neutralizează aproape în totalitate faptul că, undeva, în sinea ta, știi că nimeni nu arată la fel de bine în realitate. Astfel, ajungem să ne dorim trupuri și chipuri care să se apropie din ce în ce mai mult de standardul impus de filtrele rețelelor sociale. Începem să ne construim și noi imagini perfecte, măcar în poze, dacă acest lucru e greu de realizat în realitate. Ușor-ușor, între imaginea creată pe internet și cea pe care o avem noi înșine despre noi se cască o prăpastie uriașă.

Dacă, la început, aceste rețele erau canale de comunicare externe, acum ele au devenit niște extensii ale fiecăruia dintre noi. De aceea, depunem mult efort pentru a crea o imagine mai bună a noastră măcar acolo, din moment ce în viața de zi cu zi acest lucru este imposibil sau, în orice caz, mult mai dificil de obținut.

În timp ce unii investesc bani ca să arate altfel decât sunt, alții vor doar să se arate așa cum sunt. Dacă, pentru unii, încercarea de a se înfrumuseța depășește limitele filtrelor de Instagram și ajunge la tot felul de tratamente sau intervenții chirurgicale (costisitoare), alții vor doar să se simtă bine în corpurile lor și să nu le fie teamă să se arate celorlalți, fără straturi generoase de machiaj sau filtre pentru fotografii.

Ștefana: Mi-era rușine să stau lângă alte femei

În ciuda neîncrederii în ea însăși, Ștefana s-a apucat de vlogging (blog care se bazează pe conținut video). Are un cont de YouTube care îi poartă numele, unde vorbește despre lifestyle și unde a abordat inclusiv problema acneei și provocările prin care a trecut din cauza ei. A primit tot felul de comentarii negative, cum ar fi „Nu faci nimic cu fața aia?”, „Ai bani și nu te duci la doctor!” sau „Tu nu vezi cum arăți?”.

La început, comentariile o afectau. „Prima dată când mi-am deschis canalul de YouTube eram în liceu și am postat câteva clipuri fără nicio legătură cu acneea, pur și simplu postam videoclipuri cu machiaj. Atunci, am primit câteva comentarii că-s foarte urâtă, că să-mi închid canalul. Așa că l-am închis”, mărturisește Ștefana.

Când și-a redeschis contul era deja la facultate și avea ecoul acelor comentarii negative în minte. A decis să abordeze direct, într-unele din clipurile ei, subiectul acneei. Nu i-a fost ușor să îl filmeze. Știa că acest lucru înseamnă o expunere și mai mare a chipului ei, cu atât mai mult cu cât s-a filmat nemachiată. „Cred că am filmat de două sau de trei ori, pentru că nu știam nici ce să zic, mi-era și greu să mă deschid, pentru că nu mai făcusem asta până atunci. Știam că vorbesc fix despre vulnerabilitatea mea cea mai mare, dar mi-am zis că merită să o fac, dacă ajută doi-trei oameni. Când au venit comentariile, mi-am dat seama că a fost o alegere bună”, spune Ștefana.

Mai primește și acum comentarii răutăcioase, dar nu o mai dor atât de tare, pentru că s-a călit: „Acum le răspund că am o oglindă acasă și știu cum arăt, nu trebuie să-mi spună ei”.

Pentru că activitatea ei are legătură cu industria de înfrumusețare, Ștefana e invitată la multe evenimente. De obicei, femeile care participă la aceste evenimente sunt foarte aranjate și foarte frumoase, spune ea. „Foarte, foarte rar întâlnești pe cineva care să aibă probleme cu tenul. În perioada în care am renunțat complet la skincare, la make-up, la tot, ca să văd dacă mă ajută pe partea de acnee, mergeam în continuare la acele evenimente și mi-era efectiv rușine să stau lângă alte femei, să fac fotografii cu ele, mă marginalizam eu singură, simțeam nevoia să stau mai mult cu spatele, să stau cu capul în jos, să vorbesc mai puțin. Mă forțam să merg la evenimente, ca să nu ajung să stau numai în casă”, povestește Ștefana.

Andreea: Oamenii sunt foarte răutăcioși chiar și la 20 de ani

Andreea e una dintre primele bloggerițe din România. La 21 de ani, când acneea ei era în floare, își lansa blogul: andressa.ro. Și, pentru că începuse să devină cunoscută datorită blogului, oamenii pe care îi cunoștea se împărțeau în două categorii: cei pe care îi întâlnise mai întâi în viața reală, care știau cum arată și față de care nu mai simțea nevoia să se ascundă, și cei cu care interacționase pe internet, care nu o văzuseră vreodată în realitate și față de care îi era rușine să se arate: „Aveam impresia că ei au o anumită imagine despre mine și îmi era jenă să-i dezamăgesc. Am o amintire despre o petrecere la care urmau să vină mulți din online – bloggeri sau cititori – și știu că mi-a fost jenă să mă duc, dar m-am dus până la urmă. Îmi găsisem o coafură care să-mi ascundă fața și aveam eșarfa aia care îmi ascundea gâtul. Nu eram eu însămi, pentru că eu, în general, nu sunt timidă, sunt sociabilă”.

Andreea își mai amintește un episod în care s-a simțit jenată în legătură cu felul în care arată. Pentru că a făcut Facultatea de Jurnalism, a avut, la un moment dat, o rubrică la un ziar. Acneea ei era vizibilă și o făcea să se simtă prost, așa că l-a rugat pe editorul foto să îi prelucreze fotografia și să îi scoată coșurile. „El mi le-a scos de tot, iar apoi am primit foarte multe comentarii răutăcioase, că poza e foarte editată, că uite cum arăt eu în realitate, găsise cineva o poză cu mine la un eveniment, o reuniune de clasă. Faptul că apăreau fotografii în online făcea lucrurile mai complicate, nu aveam cum să mă ascund. Și țin minte că i-am spus editorului de la ziar să pună din nou poza în ziar, dar mai puțin editată, să nu fie atât de evident. A fost totul foarte penibil, toată lumea vorbea numai despre fața mea. Încercasem să ascund asta și, din contră, am atras atenția”, spune ea.

„Ok, nu mai avem 12 ani și nu mai suntem în curtea școlii, dar oamenii sunt foarte răutăcioși chiar și la 20 de ani. Există un body shaming (n.r. – critică legată de aspectul fizic). Dacă ești gras, de ce ești gras. Dacă ești slab, de ce ești slab. Îmi aduc aminte că pusesem pe blog o fotografie de acasă de la prietena mea din Finlanda, unde fusesem în vacanța de Crăciun. Am avut zeci de comentarii despre de ce am tenul gras sau că nu mi-e rușine să ies așa pe stradă? Eu nici nu observasem. Da, eram nemachiată, dar mie mi se părea că sunt un om normal. Pe vremea aia nu erau filtre pentru fotografii”.

Andreea Retea

La fel ca Ștefana, și Andreea a avut multe momente în care n-a mai scris pe blog. Ba chiar au fost perioade în care nu a mai acceptat comentarii la postările ei pentru că îi era foarte greu să accepte toate discuțiile despre cum arată și despre de ce nu arată perfect.

„Uneori mă întrebam cum poate iubitul meu să stea cu mine”

Unele fete care au acnee au probleme în a-și găsi iubiți. Nu a fost cazul celor două cu care am stat de vorbă. Ștefana nu a fost vreodată refuzată de vreun băiat pe motiv că ar avea coșuri. Niciunul nu i-a spus în față așa ceva, dar ea nu exclude ca unii să fi gândit-o.

„Am avut un iubit stabil încă din liceu. Mereu m-am simțit iubită, nu m-am simțit neatrăgătoare din perspectiva lui, dar mă simțeam neatrăgătoare eu cu mine. Uneori mă întrebam cum poate iubitul meu să stea cu mine când vede în fiecare zi că arăt așa. De multe ori, în capul meu se învârteau tot felul de gânduri, cum că sigur mă minte, că sigur are alte interese, sigur nu-i place de mine, dar cine știe din ce motive stă cu mine. Mi-era foarte greu să am încredere că e așa cum e”, spune ea.

Chiar dacă nu a primit foarte multe reacții negative directe, Ștefana știe că altora li se întâmplă: „Sunt foarte multe fete care îmi scriu că n-o să aibă niciodată un iubit pentru că arată cum arată și că nu știu ce să facă. Majoritatea fetelor care îmi scriu despre asta sunt mai tinere, dar sunt și femei mature care îmi spun că ce bine ar fi fost dacă ar fi existat astfel de videouri, ca cele cu acnee pe care le fac eu, când erau ele tinere”.

„Era complet tabu ca iubitul să mă atingă pe față”

Și Andreea a avut relații de lungă durată. Deși acneea nu a împiedicat-o să aibă un iubit, recunoaște că nici bine nu se simțea. „Eu am avut o relație lungă, din adolescență și până la 21 de ani, și nu m-am simțit jenată de acneea mea, mă simțeam iubită, apreciată. Apoi ne-am despărțit și au urmat alte relații. Nu am avut o perioadă în care să zic că niciun băiat nu ar vrea să iasă cu mine la o cafea pentru că arăt așa. Nu. Niciodată nu am simțit asta, dar nici bine nu mă simțeam”.

Din cauza coșurilor, unele atingeri erau interzise. La fel și discuțiile despre ten: „Eram atât de self aware (n.r. – conștientă de sine), că devenisem obsedată de câte produse pot încerca și cumpăra ca să mă vindec. Dar nu suportam să fiu atinsă de alții pe față. Dacă aveam un iubit, era complet tabu să vorbim despre acnee sau să mă atingă pe față”.

Cu acneea la terapie

Pe Ștefana a ajutat-o să aibă în jurul ei oameni care o susțin, să aibă un partener care a iubit-o așa cum e, să aibă părinți care au ajutat-o cu tot ce au putut. „Practic, asta m-a ajutat să ies din zona respectivă, dar cicatricele din suflet rămân și nu știu dacă o să trec vreodată complet peste ele. Mi se mai întâmplă să vorbesc cu oameni despre asta, acum am căpătat mai mult curaj să mă mai deschid. Dar se întâmplă frecvent să primesc o reacție de genul: Ce mare lucru? Ești tu prea sensibilă, asta e viața, deal with it! Mie nu mi se pare chiar așa”, spune tânăra.

Ștefana merge și la terapie. Prima dată când a ajuns în cabinetul unui psiholog era în liceu, în clasa a 11-a. „Am fost pentru altă problemă, dar am ajuns să vorbesc și despre asta. Acum merg constant la terapie, la fiecare două săptămâni. Nu merg special pentru acnee, dar oricum vine întotdeauna și subiectul acesta, pentru că e parte din lipsa încrederii în mine și n-am cum să-l evit”, spune ea.

Psihologul Nicoleta Radu explică efectele pe care acneea le poate avea asupra persoanei afectate și vorbește despre scăderea stimei de sine, tendința de izolare și, uneori, pasivitatea față de activitățile de zi cu zi.

„În primul rând, poate duce la o afirmare de sine foarte slabă – oamenii tind să se izoleze și să se ascundă de cei din jur atunci când au ceva de care le este rușine. Cum poți să te împlinești ca om, dacă te ferești să interacționezi cu semenii tăi și să te pui în valoare? Apoi, ritmul și activitatea de zi cu zi capătă alt înțeles. Oamenii devin mai greoi, mai înceți, au o expunere limitată, pierd din îndrăzneală sau curiozitate. Își pierd respectul pentru ceea ce sunt și, ca o consecință, nu se mai luptă pentru a-l obține pe al celorlalți”.

Nicoleta Radu, psiholog

În unele cazuri, mai spune psihologul, viața interioară preia și rolul vieții exterioare, deși acestea ar trebui să se îmbine și să coexiste. „Trăind foarte mult în sine, omul pierde contactul cu realitatea, cu potențialul său și cel din jur, devine o rană deschisă și extrem de vulnerabil”, adaugă Nicoleta Radu.

Acneea severă poate afecta calitatea vieții

Când auzi de acnee, te gândești, de obicei, la formele ei cele mai simple, la acneea vulgară sau obișnuită, care afectează preponderent adolescenții și adulții tineri (aprovimativ 80%). Dar acneea care afectează adulții este, de obicei, severă și are efecte negative majore asupra calității vieții.

„Studiile arată ca 26% din adulții de peste 40 de ani și 10% din cei de peste 50 de ani prezintă acnee, iar 10% dintre femei au tenul seboreic toată viața, din cauza stilului de viață, a stresului, consumului de alimente proinflamatorii, cum sunt zahărul și produsele lactate, din cauza modificărilor hormonale provocate de sarcină, oprirea anticoncepționalelor orale sau a fluctuațiilor premenstruale”, spune Rodica Șotcan, medic primar în dermatologie-venerologie.

De-a lungul timpului, mai multe studii au confirmat că acneea poate afecta calitatea vieții unei persoane, stima de sine și dispoziția într-un mod negativ. Problemele dermatologice au, uneori, ca rezultat, efecte psihologice negative asupra celor bolnavi.

Bolile de piele nu sunt doar bătăi de cap pasagere, ele pot provoca anxietate, depresie și alte tulburări psihice serioase.

Andreea a suferit de acnee conglobată. Ștefana, de acnee nodulo-chistică. Adică tot un fel de acnee conglobată, doar că, în cazul ei, afecțiunea face să apară atât noduli, cât și chisturi.

Medicul dermatolog Rodica Șotcan spune că impactul acneei asupra calității vieții este mai des întâlnit decât se credea în urmă cu câțiva ani și că poate apărea la orice persoană care are acnee, indiferent că este vorba despre o formă mai ușoară sau mai severă.

„Calitatea vieții scade odată cu creșterea duratei acneei, odată cu creșterea severității ei, cu apariția cicatricelor și a hiperpigmentarii postinflamatorii. Nu există diferențe de gen sau de formă, pacienți cu forme medii și cicatrice minime pot prezenta scăderea calității vieții”.

Rodica Șotcan, medic primar dermato-venerologie

În plus, psihologul Nicoleta Radu vorbește despre nevoile sociale fundamentale ale unui om. Acestea sunt: să fim iubiți, să fim acceptați, să ne manifestăm și să interacționăm social.

„Pielea e stratul nostru protector și elementul de legătură dintre lumea interioară și lumea exterioară. Când nevoile ne sunt refuzate, iar pielea – față, brațe, spate, piept, fese, coapse – e un posibil motiv pentru acest refuz, atunci psihicul nostru e perturbat”, spune psihologul.

Un stigmat care creează griji și frici suplimentare

Andreea și Ștefana, două femei acum adulte, au sesizat că acneea vulnerabilizează și mai mult o persoană aflată în perioada adolescenței, lucru confirmat de psiholog. „Dat fiind că acneea se manifestă cel mai adesea în perioada de adolescență, perioadă care coincide cu procesul de formare și cizelare a bazei personalității individului, impactul este cu atât mai mare. Dar aceeași perioadă coincide și cu schimbări hormonale, trupul trece la o altă etapă, iar impactul fluxurilor chimice din organism este major la nivel comportamental. Adolescenții se confruntă oricum cu nesiguranță, temeri, dificultăți de integrare. Iar un stigmat precum acneea creează griji și frici suplimentare. Iar faptul că se simt neînțeleși de adulții din jurul lor duce la răzvrătire”, spune Nicoleta Radu.

Lucrurile pot fi cu atât mai grave dacă mediul familial sau școlar a fost dezechilibrat și copilul a crescut îndoindu-se de sine sau sub criticile constante ale celor din jur. În acest caz, la apariția acneei, el se va confrunta cu o nouă rundă de hărțuire emoțională.

„De data aceasta, va fi și o auto-hărțuire, căci contextul emoțional interior e propice. Ajungem să ne pierdem și respectul față de noi sub o astfel de pălărie. Autoblamarea, rușinea, învinovățirea, autoexcluderea, lipsa respectului față de sine, toate duc la o viață psihică agitată, dureroasă și disfuncțională. Extremele comportamentale se acutizează. În fapt, individul caută și are nevoie de compania și afectivitatea celuilalt, dar pentru că fața sau trupul îi e plin de acnee, se retrage înainte de a fi respins, refuzându-și această nevoie. Afirmarea de sine e la cote minime, iar dacă nu suntem prezenți, nu suntem căutați”.

Nicoleta Radu, psiholog

Viki Dumitrache, psihoterapeut și psiholog clinician, spune că, de obicei, pacienții cu acnee severă merg la psiholog pentru a-și rezolva problemele legate de fobia socială și de lipsa de încredere în sine.

„Ei nu socializează, nu vorbesc, sunt timizi, introvertiți, au și narcisism sau nu. Nu e obligatoriu să fii narcisic, dar majoritatea sunt. Narcisismul este o autoprotecție, o închidere în sine, când te retragi emoțional. Termenul de narcisism este foarte complex – merge de la narcisism ca simptom, ca mod de lucru al minții, la tulburare narcisică de personalitate sau narcisism psihotic, adică în grade diverse. În termeni simpli, narcisismul este o lipsă de empatie. Există indivizi care nu au empatie aproape în nicio situație, ei învață mai mult teoretic regulile de socializare, și există indivizi care, când sunt securizați afectiv, sunt empatici, iar când intră în defensă și nu mai au securitate afectivă devin narcisici. Pe de altă parte, persoanele care au acnee și care nu sunt narcisice pot fi hipersensibile, temătoare, evitante și ezitante”, spune Viki Dumitrache.

Acneea, o sursă de răni emoționale

Nicoleta Radu atrage atenția asupra unui alt aspect important la vârsta adolescenței care, corelat cu acneea, poate provoca mari dezechilibre emoționale care se pot perpetua apoi, în viața de adult: „Presiunea interioară e dublată și de tensiunea sexuală, mai ales când relația cu noțiunea și actul în sine a fost sabotată de educație rigidă, reguli sociale, opacitate intelectuală, mediu religios. Dacă, la vârsta adolescenței, viața sexuală e mai puțin relevantă, ca adult, aceasta are un rol foarte mare în funcționarea sănătoasă a individului, din punct de vedere psiho-emoțional și biologic”.

Psihologul spune că toate rănile cauzate de acnee se pot vindeca greu sau, odată vindecate, se pot redeschide atunci când ne confruntăm cu situații de viață care activează pârghii emoționale din trecut: „Cu ajutorul celorlalți ne putem repara emoțional. Ceilalți pot fi: un partener de viață, un membru al familiei, un prieten, un profesor, un coleg. Pentru a ajunge însă la ei și a te deschide lor, uneori avem nevoie de ajutor de specialitate”.

Roaccutane, un medicament controversat pentru acneea severă

Unul dintre tratamentele care se prescriu în unele cazuri de acnee severă este cel cu Roaccutane, care conține o substanță numită isotretinoin. Un medicament controversat, din cauza efectelor secundare. „Pentru formele severe chistice sau nodulare manifestate prin leziuni violacee, ce lasă cicatrice atunci când se vindecă, și pentru formele care nu pot fi controlate numai cu tratament topic se recomandă isotretinoin, medicament ce face parte din grupul derivaților de vitamina A. Acesta reduce secreția glandelor sebacee, scade inflamația și reduce blocarea foliculilor piloși. Administrat zilnic timp de câteva luni, poate vindeca majoritatea cazurilor. Cu toate acestea, un mic procent poate avea recurențe, de obicei mai puțin severe”, spune medicul dermatolog Rodica Șotcan.

După cel puțin cinci ani în care a mers continuu la tot felul de dermatologi, Andreea a ajuns, pe la 23-24 de ani, la un medic despre care știa că e renumit și care i-a prescris Roaccutane.

„Roaccutane nu trebuie luat de capul tău, ci prescris de un medic care să te supravegheze constant, săptămânal. E un medicament foarte agresiv. Eu, de exemplu, îmi făceam lunar foarte multe analize de sânge, îmi verificam trigliceridele și tot felul de alte lucruri. E un medicament foarte puternic și cu multe efecte secundare, au existat cazuri de suicid la cei care au luat Roaccutane. Agravează depresia, care e foarte des asociată cu acneea. Cred că și eu am avut schimbări de stare, eram mai plângăcioasă, dar nici nu-ți dai seama, pentru că, atunci când ai acnee, oricum nu stai foarte bine cu imaginea de sine și deja ai astfel de simptome”.

Andreea Retea

Un alt motiv pentru care Roaccutane e un medicament controvarsat, dincolo de faptul că poate provoca gânduri suicidare, este că, dacă este luat pe durata sarcinii sau cu puțin timp înainte de concepere, provoacă malformații foarte grave la făt.

„Era foarte important să nu rămân însărcinată pe perioada tratamentului și cel puțin șase luni după aceea. Dar mai sigur este după un an sau doi, spun medicii. Eu aveam 24 de ani atunci și eram într-o relație cu cel care mi-a și devenit soț ulterior, dar nu îmi doream un copil atât de repede, așa că am acceptat să iau Roaccutane”, își amintește Andreea.

Medicul Rodica Șotcan spune că cele mai obișnuite efecte adverese ale acestui medicament sunt uscăciunea, descuamarea sau iritarea pielii și sensibilitatea la soare. De altfel, poți citit întregul prospect al medicamentului aici.

Și Andreea a simțit cum medicamentul îi usucă întregul organism, nu numai pielea: „Roaccutane îți usucă foarte tare mucoasele, te usucă ca pe o stafidă în interior. Îți afectează digestia, îți dă constipație, probleme digestive, te ustură ochii pentru că nu mai ai lacrimi destule, la fel mucoasa nazală, îmi curgea sânge dacă îmi suflam nasul, simțeam că nu am destulă salivă în gură. E foarte neplăcut”.

A luat medicamentul trei luni și s-a oprit, pentru că – spune ea – deja se simțea prea rău ca să-l mai ia. Oricum, acneea îi dispăruse. Altfel, poate se străduia să-l mai ia o lună. O perioadă, Andreea a crezut că a scăpat de acnee. Numai că apoi i-a revenit.

Pe de altă parte, Ștefana spune că, pentru ea, Roaccutane e ultima variantă de tratament. De ce? Tocmai din cauza efectelor adverse, care sunt multe și serioase. „Mi-am propus ca, dacă, după ce o să am un copil, n-o să se liniștească acneea, pentru că știu că mai există și șansa să se liniștească hormonii, o să încerc și tratamentul acesta. Nu înainte, pentru că există riscuri foarte mari la concepere, adică poți să ai un copil cu mutații genetice, din cauza tratamentului. De-asta, pentru mine, e ultima variantă”, spune ea.

În afară de Roaccutane, Ștefana a încercat aproape toate tipurile de tratament.

„Am încercat cam toate ingredientele active de pe piață. De la benzoil peroxid la derivate de vitamina A, acizi – fie glicolic, fie azelaic – nu credeam că o să ajung vreodată să știu atâtea ingrediente. Am încercat și pastile, de la antibiotice de toate tipurile la anticoncepționale, toate luate sub îndrumarea medicului, nu de capul meu. Am încercat să-mi schimb dieta, am renunțat la lactate, la cafea, la ciocolată, la prăjeli, la fast-food, sucuri, deci am încercat să mănânc cât mai curat. Am încercat să renunț la skincare, să văd dacă de acolo vine problema, și un an de zile nu m-am machiat deloc, doar mă spălam pe față și atât. Și nici asta nu a avut efect. Am încercat tratamente cosmetice și acelea m-au ajutat cel mai mult. Era o perioadă în care meregeam lunar la cosmetică, pentru extracții, peeling și toate cele, atunci s-a văzut cel mai bine pe fața mea”.

Ștefana Teodoroiu

Medicul Rodica Șotcan spune că, chiar și în condițiile unui tratament potrivit, ameliorarea se observă în patru-șase săptămâni, dar că poate dura și două-trei luni sau chiar mai mult până la vindecare. Dupa vindecare, se continuă tratamentul topic pentru a preveni recidivele, conform dermatologului.

Când timpul înseamnă (și) bani

Ștefana și Andreea au trecut prin experiențe similare. Acneea dispărea sub tratament, dar revenea la scurt timp după terminarea lui. Și tot așa, pe măsură ce anii treceau, iar banii se duceau și ei pe tratamente, în general scumpe.

„Cheltuiam foarte mulți bani pe asta. La 22 de ani am terminat facultatea și m-am angajat. Aveam propriul meu salariu și banii se duceau pe dermatologi și pe creme. La 24 de ani, când luam Roaccutane, mergeam la acest medic la care dădeam, acum 11 ani, câte 250 de lei pe o ședință. Și mă vedea uneori și de două ori pe lună. Analizele mă costau câteva sute de lei pe lună, doar ca să verific că sunt ok. Plus Roaccutane, plus vitamine. Și un regim special, că îmi spunea să mănânc bio. Plus că acest medic avea propria gamă de dermatocosmetice care mă costau 400 de lei pe lună. Cred că ajungeam la vreo 2.000 de lei pe lună, mai mult sau mai puțin”, spune Andreea.

Ștefana nu a ajuns la astfel de sume, dar tot a avut perioade în care cheltuia câte 700 de lei pe lună pe tratamente. „La un moment dat, am fost la un dermatolog la o clinică privată unde am dat o grămadă de bani și mi-a făcut mult mai rău, pentru că mi-a dat o combinație de pastile fără să-mi spună ce riscuri pot apărea, fără să-mi recomande protecție pentru stomac sau ce mai era nevoie. Mi-a dat tot organismal peste cap, m-a dereglat complet, inclusiv menstrual. De atunci am rămas și cu o frică să mai încerc”, povestește Ștefana.

O posibilă soluție: autovaccinul pentru acneea cu stafilococ

Când ai acnee, e important să afli care este cauza. În funcție de aceasta, dermatologul îți poate recomanda un tratament sau altul. Rodica Șotcan spune că, pentru formele ușoare sau medii, medicul poate recomanda tratamente topice, care pot fi sub formă de soluții, geluri sau creme: „Antibioticele topice sunt utilizate în special pentru rolul lor împotriva bacteriilor, dar pot reduce eritemul și inflamația. În mod obișnuit, sunt prescrise eritromicina, clindamicina și, mai nou, dapsona. Se utilizează împreună cu benzoil peroxidul, pentru a nu căpăta rezistență. Există și retinoizi topici, care sunt derivați de vitamina A și acționează dezobstruând foliculii, ceea ce permite și antibioticelor să acționeze mai bine”.

Într-un final, Andreea a aflat de ce are acnee. „Nu am știut că am un stafilococ decât foarte târziu, când m-am dus la un ginecolog care mi-a spus Ești sănătoasă tun, îți recomand să mergi la Institutul Cantacuzino, să-ți ia probe din câteva pustule, pentru că eu cred că ai un stafilococ și, dacă e așa, dacă ai stafilococie – și, într-adevăr, aveam stafilococul auriu – singura ta soluție este să faci un autovaccin”, spune ea.

Zis și făcut. Andreea și-a luat un bilet de trimitere de la medicul de familie pe care scria autovaccin și s-a dus la Institutul Cantacuzino. Acolo, i s-au recoltat probe din câteva coșuri. A reieșit că avea stafilococul auriu, așa că pasul firesc a fost autovaccinul.

„Se face un autovaccin, se prepară o soluție injectabilă care este ambalată în 20 de fiole de un mililitru, fiole care conțin bacteria ta, mai întâi înmulțită în laborator, apoi ucisă la căldură și combinată cu soluție salină. Substanța asta se injectează, urmând un grafic, cam de două-trei ori pe săptămână, într-un anumit dozaj. La început ai 10% această soluție, iar 90% ser fiziologic, apoi se tot crește, până ajungi la un mililitru complet de soluție. Autovaccinul îți trezește sistemul imunitar, pentru că bagi în corp acești microbi morți, pe care sistemul imunitar îi identifică și începe să lupte împotriva lor cu adevărat. Este cel mai puțin toxic pentru corp”, explică Andreea, pe baza experienței personale.

Totuși, dacă bănuiești că acneea ta e cauzată de un stafilococ, trebuie să mergi la medic și să urmezi cu exactitate recomandările de acolo.

Experiența Andreei cu autovaccinul

După prima cură de autovaccin, tenul Andreei s-a curățat de acnee și așa a rămas în următorii doi ani. După doi ani, acneea i-a reapărut, deși într-o formă mai ușoară. De data aceasta, nu a fost ușor să identifice stafilococul, pentru că în pustulele din care i s-a recoltat inițial acesta nu se afla.

„A trebuit să mă duc să-mi fac din nou analiza, așa că am mers la Cantacuzino de mai multe ori, pentru că nu ieșea stafilococ la analize. Nu toate coșurile erau suprainfectate. Până la urmă, am găsit pe la gât o pustulă din care a reieșit că aveam, de data acesta, stafilococul alb, nu auriu”, spune ea.

În total, Andreea a făcut trei cure de autovaccin. Ultima a fost în urmă cu șapte ani, iar de atunci acneea nu i-a mai reapărut, iar tenul ei e lipsit de pustule sau cicatrice. „Stafilococul ăsta e rezistent și foarte evoluat, învață tactici, își mai schimbă puțin tulpina și, apoi, sistemul imunitar nu-l mai poate vedea”, spune ea.

Dacă, înainte, cheltuia o avere pe tratamente anti-acnee, autovaccinul e ieftin. Prima cură de autovaccin a fost de aproximativ 90 de lei, iar la ultima prețul crescuse la 120 de lei. „Eu am făcut de trei ori această cură, dar la un dermatolog la privat costa 200 de lei o ședință, că mergeam la profesori”, spune ea.

La început, mai dădea niște bani pentru ca o asistentă să-i injecteze substanța – tarif care era, atunci, de aproximativ cinci lei pe injectare – dar apoi a învățat să-și facă singură injecțiile în braț.

Viața după acnee

Andreea s-a obișnuit să aibă tenul gras, cu tendința de a face coșuri, dar acum nu mai face dintre cele mari și dureroase. Vara îi mai apar unele mici, de la transpirație. Pentru că nu și-a stors coșurile, nu i-au rămas nici cicatrice: „Era greu să le duci cu tine, dar era foarte clar că nu e o idee bună să le storci, așa că mă abțineam”.

După ce a scăpat de pustulele inestetice și dureroase de pe față, viața Andreei a început să se schimbe. A început să se machieze mult mai puțin și să nu se mai ferească să apară în fotografii.

„Înainte, eram genul care se uita în oglindă de o mie de ori. Mi-era jenă, mi se părea că în toate pozele arăt rău, încercam să pozez numai într-un fel, era groaznic. Acum am reușit să depășesc asta, cred că vine și cu vârsta. Acneea, din păcate, lovește cei mai vulnerabili oameni, ca vârstă. Ce femeie e sigură pe ea la 20 de ani? E un oximoron. 20 de ani și siguranță de sine nu prea există”.

Andreea Retea

Din cauza tratamentelor anti-acnee pe care le-a folosit între 20 și 30 de ani, Andreei i s-a uscat tenul și i-au apărut riduri. Totuși, e mulțumită că nu a rămas cu semne: „Glumeam recent cu o prietenă că lupta cu acneea a durat atât de mult, încât de la acnee am dat direct în riduri. N-am avut și eu doi-trei ani în care să n-am nici acne, nici riduri. În ultimii ani, deja îmi luam și creme antiacnee și creme antirid”.

De fapt, când își amintește de acneea ei, Andreea recunoaște că se putea și mai rău: „Totuși, n-aș zice că a fost cea mai mare dramă, am prietene care au fost mult mai afectate, n-au avut un iubit ani de zile, pentru că nu se plăceau ele suficient de mult încât să se apropie de altcineva sau să se lase mângâiate, dezbrăcate. Puseseră o cortină de fier între ele și restul oamenilor”.

De la terminarea facultății și până acum, Andreea a lucrat în televiziune mai mulți ani. Cu toate acestea, niciodată nu și-am pus problema că ar putea să apară pe sticlă, din cauza nesiguranței de sine. Poate că, într-o anumită măsură, încă se vedea ca pe adolescenta timorată din cauza coșurilor. „Mi-au propus oameni, dar am râs de aceste idei, pentru că eram mult prea nesigură pe mine. Cu toate astea, în 2018 am avut emisiunea mea, până la urmă. Erau câțiva ani de când scăpasem de acnee, nu am mai fost atât de șocată de propunere, m-am gândit că, dimpotrivă, e de bun simț să mi se propună să apar la TV, având în vedere că eu mă ocupam de conținut, eu scriam tot”, spune Andreea.

Și, totuși, ce faci cand nu scapi

Deși în cazul Andreei autovaccinul a funcționat, nu toată lumea are acnee din cauza unui stafilococ. Ștefana, de exemplu, nu a scăpat de acnee nici în felul acesta: „Am fost inclusiv la Cantacuzino, unde mi-au extras din pustulă ca să ducă la analize, mi-au creat un autovaccin, am făcut acel autovaccin timp de șase luni de zile și, din nou, nimic”.

Ultima dată a fost la dermatolog în ultimul an de facultate, când a dat peste medicul care i-a zdruncinat încrederea în tratamente. Atunci, sub îndrumarea lui, a testat pe pielea ei mai multe tratamente, a ținut o anumită dietă, a eliminat aproape tot ce ține de îngrijirea tenului (adică creme și loțiuni cu SPF). Urmarea a fost că acneea i s-a înrăutățit și i s-a extins și pe gât.

Atunci, a decis că indicațiile medicului nu au fost cele mai bune și a început să se documenteze pe internet, să caute studii medicale, grupuri de îngrijire a pielii, bloguri și să cerceteze felul în care fiecare fiecare ingredient din unele creme afectează tenul.

Rutina de îngrijire care ține acneea sub control

„Am ajuns acum la o rutină de skincare care, în momentul de față, îmi ține cel mai bine sub control acneea. Dacă o întrerup, dacă plec în vacanță și nu iau cu mine ce trebuie, se vede. În primul rând, practic o curățare blândă, ca să nu dau peste cap pH-ul pielii. Am ajuns la concluzia că un gel de curățare blândă funcționează cel mai bine pentru mine, deși, în mod greșit, foarte mulți oameni recomandă să cureți foarte bine fața acneică folosind loțiuni astringente. Dar, curățând foarte mult sebumul, corpul simte nevoia să secrete și mai mult și ajungi tot acolo. Doi la mână, hidratare. Atâta timp cât mă hidratez, nici sebumul nu mai este excesiv, cum e în mod normal. În al treilea rând, retinolul, care este un derivat din vitamina A, mă ajută foarte mult. Vine cu anumite riscuri, în sensul că trebuie să te protejezi foarte bine de soare, pentru că sensibilizează pielea, dar ajută foarte mult la refacerea pielii. Este sub formă de ser, în general”, explică Ștefana rutina ei de îngrijire a tenului acneic.

Chiar dacă și-a mai rezolvat o parte din problemele legate de încredere, durerile cauzate de chisturi sunt tot acolo. Nu o dor mereu, ci doar când le atinge. Câteodată, și cea mai mică atingere e dureroasă. „Cel mai tare mă frustrează că uneori mă doare când mă sărut cu soțul meu sau dacă stăm în pat sau dacă stau puțin sprijinită de el. Uneori îmi apar și pe spate, în ureche sau după ureche, unde sunt zone foarte sensibile, unde doare mult mai tare. Mi-a apărut și pe pleoapă”, spune ea.

Nu a scăpat de coșuri, dar acum nu mai are momente în care să nu mai vrea să iasă din casă.

„Am ajuns, cumva, să accept acneea ca parte din mine. Dacă, la un moment dat, o să mă vindec, o să fiu extrem de fericită. Dar nu mai las acneea să îmi controleze viața, ieșirile în oraș sau felul în care mă simt eu cu mine. Mai am zile în care am explozii foarte dureroase, fiind chisturi sub piele, mă deranjează durerea în sine, dar nu mă mai deranjează estetic. Acum nu mai am absolut nicio problemă în a ieși din casă nemachiată, chiar și la evenimente. Socializez fără probleme acum. De cele mai multe ori, erau piedici pe care mi le puneam eu singură. La mine a stat puterea să schimb asta”.

Ștefana Teodoroiu

Pentru că știe cât e de greu să treci prin asta, Ștefana s-a gândit să se folosească de influența pe care o are în mediul online pentru a-și împărtăși experiența celor mai mici, de 14-15 ani, care se simt neînțeleși.

„De-asta fac ce fac pe Instagram, de multe ori mă arăt nemachiată – chit că poate pentru cineva arată oribil să vadă niște coșuri sau niște cicatrice de la acnee, îmi imaginez că nu vrea să vadă asta în feed-ul lui (n.r. – flux de conținut pe care îl poți derula) – dar sunt o grămadă de fete de liceu care îmi scriu că îmi mulțumesc pentru asta, că au căpătat și ele curaj să iasă fără fond de ten din casă, după ce m-au văzut pe mine că apar online așa. Îmi scriu că, văzându-mă, își dau seama că nu asta definește cine sunt ele ca oameni. Asta mă motivează și mă face și pe mine să am mai multă încredere în mine”, împărtășește Ștefana.

Există peste 45 de tipuri de acnee

Chiar dacă unora li se pare o afecțiune banală, acneea e o boală care aduce suferință emoțională. Impactul ei nu trebuie ignorat, cu atât mai mult cu cât este una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni dermatologice. Peste 90% din populația de pe întregul glob suferă, la un moment dat, de acnee, conform unui raport privind evoluția bolii în intervalul 2016-2026.

Termenul de acnee se referă, de obicei, la acnee vulgară sau obișnuită, spune medicul dermato-venerolog Rodica Șotcan. Când vorbim despre acnee, cel mai des ne referim la acneea vulgară, pentru că aceasta afectează aproximativ 80 % din adolescenți și adulții tineri. Însă, după cum spune medicul dermatolog, există peste 45 de tipuri de acnee sau afecțiuni acneiforme altele decât acneea vulgară. Așadar, nu orice acnee arată sau se simte la fel.

Dintre tipurile de acnee, medicul Rodica Șotcan le evidențiază pe următoarele șase, în funcție de cauzele apariției:

• Acneea mecanică – este cauzată de fricțiune, de o traumă fizică repetată. De cele mai multe ori este vorba despre efectul echipamentelor de sport sau al uniformelor asupra pielii.
• Acneea hormonală – cauzată de dezechilibre hormonale. Apare în special la femei. Medicul dermatolog atrage atenția că, dacă aceasta intervine brusc, e bine să primești un tratament specializat, pentru a preveni cicatricele permanente.
• Foliculita cu bacterii gram negative – o erupție acneiformă care poate interveni după cure prelungite de antibiotice orale sau topice, în special după tratamentul cu tetraciclină.
• Acneea excoriată – este cauzată de iritația pielii. Apare cel mai adesea de la manipularea leziunilor comedoniene, adică atunci când îți storci coșurile deja existente.
• Acneea tropicală – poate să apară atunci când atmosfera este caldă și umedă.
• Acneea de pomadă – apare pe scalp și pe frunte, din cauza produselor de îngrijire a părului.

Dintre formele severe, care se întalnesc la 20% dintre cazuri și care, netratate, se vindecă lăsând cicatrice permanente fizice și mentale, medicul Rodica Șotcan menționează două:

• Acneea conglobată (nodulară) – o formă neobișnuită, rară, care apare între 18 și 30 de ani și care este localizată pe față, torace și brațe. Când ai acest tip de acnee, apar chisturi largi, interconectate, și comedoane grupate câte două-trei.
• Acneea fulminantă – care este chiar mai severă decât acneea conglobată și are inclusiv simptome cum sunt febra, durerile articulare și o stare generală modificată.

De ce apare acneea și în ce măsură poate fi prevenită

Acneea apare la pubertate (10-15 ani), când glandele sexuale feminine și masculine – adică ovarele și respectiv testiculele – produc și elibereaza hormoni androgeni care stimulează glandele sebacee să devină mai mari și să producă sebum în cantități crescute.

Medicul Rodica Șotcan explică ce se întâmplă mai departe și de ce unii oameni fac acnee, iar alții, nu. Creșterea cantității de sebum din organism, împreună cu hiperkeratinizarea folicului pilos obturează porii. Keratinizarea este un proces fiziologic al pielii, care permite formarea stratului cel mai de suprafață, cu rol protector. Când keratinizarea este excesivă, canalele prin care, în mod normal, ar trebui să se elimine sebumul la suprafața pielii, se blochează. Atunci, Cutibacterium acnes, bacteria responsabilă de apariția acneei, îsi exercită rolul în porii obturați și se multiplică.

În acest caz, sistemul imunitar interacționează cu bacteriile și apar simptomele clasice inflamatorii: coșurile, numite, în termeni medicali, papule și pustule.

Acneea nu poate fi evitată complet, fiind o afecțiune genetică. Dar medicul dermatolog spune că accentuările acesteia pot fi prevenite prin câteva măsuri, aparent simple:

• spălarea feței de două ori pe zi și inclusiv pe corp, după ce faci sport sau transpiri;
• spălarea părului, dacă este gras, și evitarea produselor de styling;
• evitarea produselor cosmetice de tip scrub, deoarece acestea pot irita pielea și, deci, agravează acneea;
• folosirea produselor cosmetice etichetate drept non-comedogene și non-acneigene;
• evitarea atingerii și a stoarcerii coșurilor;
• spălarea fețelor de pernă la două-trei zile, precum și a altor lucruri care vin în contact cu pielea (pălării, eșarfe).

Chiar dacă acneea e o boală de piele, cei care suferă de forme severe ale acestei afecțiuni pot ajunge la probleme emoționale și psihologice care nu trebuie neglijate.