Despre sterilet: cum arată, cum se montează și ce avantaje are

Sterilet din cupru sau hormonal. Avantaje și dezavantaje explicate de medicul ginecolog

Un sterilet este un dispozitiv medical de dimensiuni mici (3-4 cm), care se introduce în cavitatea uterină și previne sarcina prin metode hormonale sau non-hormonale.

Steriletul este folosit de zeci de ani în întreaga lume, iar datele de până acum arată că doar 2 până la 8 din 1.000 de femei (0,2 la 100 de femei) care au sterilet rămân însărcinate într-un an de utilizare a acestui dispozitiv.

Cum arată un sterilet (imagini)

„În majoritatea lor, steriletele au forma literei T. Însă, pentru că nu toate uterele au aceleași dimensiuni și forme, producătorii au diversificat în timp modelele de sterilete din punctul de vedere al celor două caracteristici amintite, așa încât fiecare femeie să beneficieze de steriletul potrivit ei.”

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

Astfel, în afara celor în forma literei T, mai există pe piață și sterilete în forma literei U (sterilet-ancoră), în forma literei S duble, sferice, cilindrice sau, mai nou, în formă de bilă. Introdus în uter, rolul steriletului este de a limita atât contactul spermei cu ovulul, cât și implantarea acestuia dacă este fecundat.

Medicul ginecolog atrage atenția că ceea ce steriletul NU poate împiedica sunt bolile cu transmitere sexuală.

Citește aici cum se manifestă cele mai întâlnite boli cu transmitere sexuală.

Tipuri de sterilet

sterilet-cum-arata-cum-se-monteaza-si-ce-avantaje-are cupru
Sterilet clasic, în formă de T,
cu cupru
sterilet-cum-arata-cum-se-monteaza-si-ce-avantaje-are hormonal
Sterilet în formă de T hormonal
FOTOGRAFII: Shutterstock
sterilet-cum-arata-cum-se-monteaza-si-ce-avantaje-are cupru forma de U
Sterilet în forma literei U,
cu cupru

În ceea ce privește modul de acțiune, steriletele sunt de două tipuri: cu și fără hormoni.

Sterilet hormonal

„Steriletele cu hormoni folosesc progestin, acesta prevenind apariția sarcinilor prin inhibarea ovulației și rigidizarea mucusului cervical, ceea ce face foarte dificilă pătrunderea spermatozoizilor în uter.“

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

Sterilet din cupru

Steriletele fără hormoni nu au impact hormonal asupra organismului. Eficiența sa este conferită de spermicidul „natural” – cuprul – care modifică la nivel chimic mediul uterului, așa încât spermatozoizii nu își mai pot îndeplini funcția reproductivă.

Precauții

În vederea montării steriletului se va urma un protocol clar, pentru stabilirea stării de sănătate a femeii. 

„Nu ar trebui să utilizeze un astfel de dispozitiv contraceptiv femeile care au sângerări vaginale anormale, cele care au avut recent o infecție pelvină sau o boală cu transmitere sexuală și cele care suferă de cancer vaginal sau de col uterin.“

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

De asemenea, progestinul din steriletele hormonale crește riscul formării cheagurilor de sânge la nivelul picioarelor și al creșterii tensiunii arteriale. De aceea, orice problemă de sănătate cardiovasculară (și nu numai) trebuie să fie adusă la cunoștința medicului.

Investigații necesare înainte de procedura de montare a steriletului

sterilet-cum-arata-cum-se-monteaza-si-ce-avantaje-are cum se pune

Este de preferat ca pentru alegerea tipului de sterilet să te sfătuiesti cu medicul ginecolog. După luarea deciziei, va trebui să faci o serie de investigații premergătoare montării steriletului.

„Vei face în primul rând testul de sarcină, iar apoi testul Babeș-Papanicolau, analize de sânge pentru determinarea nivelului hemoglobinei și analize pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală (BTS). Dacă acestea din urmă vor ieși pozitive, montarea steriletului va fi amânată, prioritară fiind tratarea bolii cu transmitere sexuală. Este recomandată și o ecografie transvaginală.“

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

Citește aici ce alte investigații le sunt recomandate femeilor an de an.

Cum se pune steriletul și care sunt avantajele și dezavantajele

Montarea steriletului o realizează, desigur, medicul ginecolog, în cabinet. Procedura durează doar câteva minute și nu provoacă dureri insuportabile. Vor fi resimțite crampe asemănătoare celor menstruale sau ceva mai intense.

Ginecologul va efectua mai întâi un examen pelvin folosind degetele, după care va curăța vaginul și baza colului uterin cu o soluție antiseptică. Apoi va insera în vagin un specul pentru a separa pereții și a-i permite să vizualizeze în condiții optime colul uterin.

Cu ajutorul unei sonde va măsura adâncimea uterului, astfel încât să știe exact unde va poziționa steriletul. Folosind un instrument special, de mici dimensiuni, medicul va introduce steriletul în uter printr-o mică deschidere a colului.

„Atât steriletele hormonale, cât și cele non-hormonale (din cupru) prezintă o serie de avantaje și dezavantaje specifice. Spre exemplu, în cazul unui sterilet hormonal, avantajele se referă la faptul că oferă protecție de până la cinci ani, reduce fluxul și durerile menstruale și are efecte secundare notabil mai mici decât contraceptivele hormonale cu administrare orală.“

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

Citește aici cum afli ce pastile anticoncepționale sunt potrivite pentru tine.

Referitor la steriletele non-hormonale, acestea oferă protectie pe o perioadă mai lungă de timp (până la 10 ani) și nu provoacă dezechilibre hormonale. În plus, acest tip de sterilet poate fi utilizat și în perioada alăptării.

Dezavantaje

Dezavantajele unui sterilet hormonal se referă la:

  • eventuala dereglare menstruală,
  • riscul dezvoltării de chisturi ovariene,
  • dereglări hormonale precum creșterea în greutate, durerile de cap, sensibilitatea sânilor și acnee.

În privința dezavantajelor steriletelor non-hormonale, sunt de menționat:

  • modificarea frecvenței sau abundenței menstrelor în primele luni de utilizare,
  • durerile mai intense la menstruație.

Simptome de respingere

„Respingerea de către organism a steriletului este posibilă, însă rar, în doar 5% din cazuri. Dacă respingerea are loc, se întâmplă în primul an de folosire și, cel mai frecvent, chiar în prima lună. În astfel de situații, steriletul coboară din cavitatea uterină la nivelul colului sau este chiar expulzat în sângele menstrual, după o sângerare abundentă cantitativ și continuă.“

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

Respingerea dispozitivului de către organism poate avea ca și cauză vârsta pacientei (se întâmplă mai frecvent la cele tinere, fără sarcini în antecedente), forma anatomică și dimensiunile uterului, tipul și modelul de sterilet sau prezența unor patologii ale aparatului reproducător. Expulzia este precedată, de regulă, de contracții uterine.

Deplasarea steriletului nu dă simptome

Chiar dacă riscul este mic și rar întâlnit, steriletul se poate deplasa din locul de inserție, atrage atenția medicul ginecolog. Cauzele pot fi reprezentate de lipsa de experiență a medicului în montarea lui, de contracțiile uterine puternice din zilele de menstră, de dimensiunile mici ale cavității uterine sau de înclinația pronunțată a acestuia.

Deplasarea steriletului nu este anunțată de vreun simptom anume, dar dacă nu simți deloc firele lui sau simți că sunt mai scurte sau mai lungi ca de obicei ori dacă nu simți steriletul în sine, cel mai probabil acesta s-a mișcat din locul lui.

Infecții de la sterilet

„Ceea ce, în schimb, se întâlnește ceva mai des după montarea steriletului sunt infecțiile vaginale. Acestea se manifestă în următoarele trei săptămâni de la inserare și, în general, reprezintă agravarea unei boli cu transmitere sexuală nediagnosticată, cum ar fi, de exemplu, infecția cu Chlamydia. Apariția unei scurgeri urât mirositoare, a durerilor și a febrei sunt simptome care trebuie să urgenteze prezentarea la medic.”

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

Află de aici ce spune culoarea secreției vaginale despre sănătatea ta.

Ce se întâmplă dacă expiră steriletul

Orice sterilet – în funcție de tipul lui – are o perioadă determinată de folosire. Mai scurtă în cazul steriletelor hormonale (între 3 și 5 ani)  și mai  lungă în cazul celor non-hormonale (până la 10 ani). Odată atins termenul la care expira, steriletul va trebui extras în cadrul unei proceduri rapide și mai puțin dureroase decât inserția lui.

Studiile au demonstrat că procedura este mai confortabilă în perioada menstrei, când colul uterin este mai elastic.

Prețuri estimative

Cât costă un sterilet? Ei bine, prețul steriletelor diferă în funcție de tip, dar și de producător, desigur. Cele hormonale sunt semnificativ mai scumpe, având prețuri cuprinse între 500 și 600 de lei, și se eliberează în farmacii doar în baza unei prescripții medicale.

Sterilet cupru preț: Cele non-hormonale sunt mai ieftine, având prețuri cuprinse între 50 și 250 de lei.

Montare sterilet, preț: Prețul inserării dispozitivului diferă foarte mult și în funcție de tipul steriletului (hormonal sau non-hormonal), dar și de cabinetul/clinica în care se realizează, acesta fiind cuprins între 300 și 475 lei. Extracția steriletului costă între 150 și 200 de lei.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare