Secreție vaginală: ce indicii oferă despre sănătatea sexuală

Ce spune culoarea secreției vaginale despre sănătatea sexuală?

Secreție vaginală de culoare roșie sau galben-verzuie? Mergi neapărat la un consult ginecologic! Poate fi vorba despre o infecție cu transmitere sexuală sau chiar un semn al unui cancer ginecologic.

Secreția vaginală este o adevărată oglindă a sănătății intime. Dacă se schimbă semnificativ în ceea ce privește culoarea, consistența, cantitatea sau mirosul, este recomandat să mergi la medicul ginecolog pentru un consult. La fel, dacă secreția este însoțită de mâncărime sau dureri pelvine, este timpul să te adresezi medicului.

Totuși, este important să reții că ceea ce este normal în privința nuanței, consistenței și cantității diferă foarte mult de la o persoană la alta.

„Secreția vaginală este un lichid secretat de glandele mici din vagin și colul uterin. Aceasta se scurge în fiecare zi, menținând vaginul și tractul reproductiv curate și sănătoase. Cantitatea de secreție vaginală poate varia semnificativ de la o persoană la alta și de la o zi la alta.“

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

Culoarea, în funcție de momentul ciclului

Potrivit medicului ginecolog, culoarea, consistența și cantitatea se pot schimba, de asemenea, de la o zi la alta, în funcție de perioadele unui ciclu menstrual:

  • În zilele 1–5, la începutul ciclului, la menstruație – secreția este de obicei roșie, sangvinolentă, corpul eliminând mucoasa uterină.
  • În zilele 6-14, după menstruație – se pot observa mai puține scurgeri vaginale decât de obicei. Pe măsură ce ovulul începe să se dezvolte și să se maturizeze, mucusul cervical devine tulbure și alb sau galben. Poate avea o consistență lipicioasă.
  • În zilele 14-25, cu câteva zile înainte de ovulație – mucusul este subțire și alunecos, similar albușului de ou. După ovulație, va redeveni tulbure, alb sau galben și, eventual, lipicios.
  • În zilele 25-28 – mucusul cervical se va diminua cantitativ înainte de menstră.

Este firesc ca o femeie să se întrebe dacă atât culoarea, cât și consistența scurgerii vaginale sunt normale sau trebuie să se adreseze medicului. Secreția vaginală poate avea mai multe culori, fiecare dintre ele indicând o anumită situație sau problemă.

Ce înseamnă culoarea secreției vaginale

Secreția albă, cu consistență brânzoasă este un semn tipic de candidoză, în timp ce secreția galbenă, verde sau gri poate fi semn de infecție cu Trichomonas sau de vaginoză bacteriană FOTO: Shutterstock

Dr. Andreas Vythoulkas explică ce semnifică fiecare culoare a secreției vaginale în parte și când e cazul să te îngrijorezi.

Secreție vaginală maro sau roșie

Secrețiile de la roșu aprins până la roșu închis (secreție vaginală maronie) sunt cel mai frecvent rezultatul sângerării menstruale. Însă dacă sângerările apar între menstre, este necesar un consult.

Deși există multe cauze benigne ale sângerărilor intermenstruale, uneori pot semnala o afecțiune gravă. La fel, dacă apar sângerări vaginale după instalarea menopauzei, ele sunt un semnal de alarmă, putând indica un eventual cancer endometrial.

Secreție clară

Cele mai multe scurgeri vaginale obișnuite sunt clare, transparente sau albicioase. Pot fi lipicioase, alunecoase sau pot avea consistența albușului de ou. Este posibil ca secreția să fie mai clară și alunecoasă chiar înainte de ovulație, în timpul excitării sexuale și în timpul sarcinii.

Secreție vaginală albă

Este o secreție vaginală normală. De la alb până la crem sau galben deschis, în absența altor simptome, aceste nuanțe ale secreției vaginale sunt semnul unei lubrifieri sănătoase a tractului genital feminin.

Însă, dacă este vorba despre o secreție vaginală albă cu consistență brânzoasă este un semn clasic de candidoză. Dacă secreția albicioasă care este însoțită și de un miros puternic și provoacă mâncărimi și iritații, aceasta poate indica o infecție sexuală.

Citește aici mai multe despre infecția cu Candida albicans și despre tratamentele cele mai eficiente.

Secreție vaginală galbenă, verzuie sau verde gălbuie

O nuanță galben-deschis este posibil să nu indice o problemă, culoarea fiind influențată de anumite fluctuații hormonale. Însă o nuanță mai închisă de galben, verde gălbuie sau chiar verde semnalează de obicei o infecție bacteriană sau cu transmitere sexuală, cum este tricomoniaza. Este necesar un consult urgent dacă secreția este de consistență groasă sau are un miros urât.

Citește tot ce trebuie să știi despre infecția sexuală cu Trichomonas aici.

Secreție vaginală roz

O secreție de culoare roz arată că în compoziția ei există o cantitate mică de sânge. De obicei, apare înaintea menstrei sau după ovulație. Dar poate să apară și după un act sexual care a provocat iritații sau leziuni la nivelul vaginului ori al colului uterin. De asemenea, secrețiile de culoare roz mai pot fi semnul implantării ovulului fecundat, deci poate anunța instalarea unei sarcini.

Secreție gri

Secrețiile vaginale de culoare gri sunt anormale și pot fi simptomul unei infecții bacteriene numită vaginoză bacteriană. Aceasta este însoțită și de alte simptome, precum:

  • mâncărimi,
  • iritație,
  • miros puternic,
  • roșeață în jurul vulvei sau deschiderii vaginale.

Secreție vaginală urât mirositoare

Mirosul secreției vaginale poate varia de-a lungul ciclului menstrual și poate fi mai intens imediat după un contact sexual. Un miros neplăcut al secreției vaginale poate apărea în cazul unor infecții sau chiar al cancerului cervical. Iată cum variază mirosul în funcție de problemele intime:

  • vaginoza bacteriană – o creștere excesivă a bacteriilor vaginale – este cea mai frecventă infecție vaginală care provoacă miros neplăcut;
  • tricomoniaza poate duce, de asemenea, la o secreție vaginală urât mirositoare;
  • infecțiile cu Chlamydia și gonoreea nu provoacă, de obicei, mirosuri neplăcute. Nici candidoza nu schimbă, în general, mirosul secreției. De altfel, una dintre cele mai mari probleme legate de majoritatea infecțiilor cu transmitere sexuală este că nu

Citește mai multe despre infecția cu Chlamydia aici și despre gonoree aici.

În cazuri mult mai rare, mirosul vaginal anormal poate fi provocat de:

  • o fistulă rectovaginală (o deschidere anormală între rect și vagin, care permite scurgerea fecalelor în vagin);
  • cancer cervical;
  • cancer vaginal.

Mâncărimi și alte manifestări

Potrivit Harvard Medical School, anumite manifestări care însoțesc secreția vaginală pot fi indicii cu privire la problema care o generează:

  • mâncărimile sunt puternice și pregnante în cazul unei candidoze, deși pot apărea în cazul oricărei iritații sau infecții genitale;
  • o mucoasă vaginală uscată și ușor iritabilă, care face inconfortabil și chiar dureros actul sexual, este de obicei un simptom al vaginitei atrofice.
  • o scurgere vaginală nou apărută, însoțită de febră, dureri abdominale sau dureri în timpul sexului, poate indica o infecție transmisă sexual cu Chlamydia sau o gonoree.
  • o secreție vaginală abundentă apare în mod normal la ovulație, în timpul excitării sexuale și în sarcină. Dar poate fi și semnul unei infecții cu transmitere sexuală de tipul tricomoniazei, al unei candidoze sau al unei vaginite bacteriene.

Examen de secreție vaginală

Cu 48 de ore înainte de recoltarea probelor pentru un examen de secreție vaginală trebuie evitate contactele sexuale, lavajul vaginal, tratamentele și manevrele intravaginale. Recoltarea se face în afara perioadei menstruale lunare.

În cadrul consultației ginecologice, medicul îți va adresa mai întâi o serie de întrebări legate de simptome, de eventualele tratamente recente cu antibiotice, de viața sexuală, de modificări recente ale stilului de viață sau ale stării de sănătate. Te poți aștepta și la întrebări despre tipul de lenjerie intimă folosită.

Urmează examinarea ginecologică propriu-zisă. Medicul va folosi un instrument numit specul, pentru a vizualiza colul uterin. În timpul acestei examinări, va preleva o probă de secreție vaginală pentru analiză. Proba respectivă ajunge la laborator, unde este analizată pentru identificarea eventualelor infecții și pentru antibiogramă, la nevoie.

Un examen de secreție vaginală este recomandat periodic, întrucât unele infecții cu transmitere sexuală nu dau niciun simptom decât atunci când avansează și generează complicații, cum este boala inflamatorie pelvină.

Ce poți face pentru a preveni modificările secreției vaginale

Pentru a preveni infecțiile, e important să ai o bună igienă intimă și să porți lenjerie de corp respirabilă din bumbac. Nu sunt indicate dușurile vaginale deoarece pot duce la dezechilibrul florei vaginale prin eliminarea bacteriilor bune. De asemenea, e extrem de important să te protejezi în timpul contactelor intime pentru a evita bolile cu transmitere sexuală.

Candidoza poate fi evitată chiar și în perioadele când urmezi un tratament cu antibiotice, consumând iaurt care conține culturi active sau prin administrarea unui probiotic.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare