„Copiii soției mele din prima căsătorie m-au respins”. Cum facem loc în familie unui părinte vitreg
Un copil are nevoie de timp, răbdare și înțelegere pentru a accepta un părinte vitreg în viața lui. Foto: Shutterstock
De la început, trebuie remarcat că noi folosim în limba română un cuvânt care aduce o conotație negativă asupra situației, „vitreg” însemnând ceva potrivnic, ostil sau rău. Dar situațiile de acest gen chiar pot fi gestionate cu dragoste, grijă și respect pentru toți cei implicați, în așa fel încât un părinte vitreg, copilul sau copiii din familie și părintele biologic să poată construi împreună un mediu de creștere și dezvoltare personală. Adică fix așa cum ar trebui să existe în fiecare familie, pentru fiecare membru al ei în parte.
Așteptări prea înalte de la un părinte vitreg
Din experiența proprie și din cea a tuturor părinților pe care eu îi cunosc, părinte nu ești, ci devii! Nu este o muncă, ci o permanentă transformare prin care treci din ziua nașterii (sau chiar a testului de sarcină pozitiv) și până închizi ochii pentru totdeauna. Fiecare zi te cheamă să fii mai bun, mai pregătit, mai iubitor, mai adult ca niciodată.
De cele mai multe ori însă, unui părinte vitreg i se cer toate acestea, rostit sau nerostit, din ziua 1. Presiunea de pe umerii membrilor din aceste familii de a performa în relațiile dintre ei încă de la bun început este imensă. De parcă un părinte vitreg n-ar trece și el prin această devenire cu copilul său vitreg…
„Am avut nevoie de imens de multă răbdare să mă integrez în familie… având în vedere că soția mea avea doi copii dintr-o căsnicie anterioară. Unul dintre băieți avea 15 ani, celălalt 6 și am avut provocări cu fiecare dintre ei. Cel mare m-a respins inițial, iar cel mic, adorându-și fratele, își reprima orice pornire pozitivă înspre mine. Așa că am avut răbdare și am fost constant în atitudinea față de ei, indiferent de atitudinea lor față de mine. Abia după un an relațiile dintre noi s-au mai schimbat și am început să fiu acceptat de ei. Nu a fost ușor, dar mă simt împlinit ca tată vitreg al lor, sunt doi copii minunați,” povestește Paul, 51 de ani, profesor din Timișoara.
Citește aici articolul integral: „Cum satisfacem nevoia de conectare la copii. Ghid pentru părinți”
Integrarea unui părinte vitreg
Dacă ar fi să ne uităm la situația în care un părinte biologic, care își crește copilul/copiii singur sau este văduv sau divorțat și care a construit o relație de cuplu cu o altă persoană pe care dorește să o prezinte copiilor și familiei extinse, cu scopul de pune bazele unei noi familii – întrebările sunt: Când este mai bine să se întâmple aceste întâlniri? În ce condiții? Cum ar trebui aceste întâlniri gestionate pentru a nu crea mai mult stres și tensiune?
Răbdarea, toleranța și flexibilitatea sunt câteva din ingredientele necesare unui proces de adaptare la o nouă situație. Acest lucru este valabil si pentru familiile cu un părinte vitreg, caz în care aș adăuga drept necesară și renunțarea la fanteziile legate de „o familie mare și fericită” în favoarea unor așteptări că „o să fie provocator și împlinitor deopotrivă”.
În primul rând, înainte de întâlnirea dintre viitorul părinte vitreg și copil/copii este important ca partenerii noului cuplu să se perceapă ca fiind implicați într-o relație serioasă și asumată și să aștepte semnale din partea copiilor că sunt pregătiți să primească în viața lor un om important pentru mama sau tatăl lor.
O relație este serioasă și asumată când trece din zona „roz bombon” în zona realității, așa cum este ea, când partenerii din relație sunt pregătiți, cât se poate de concret, să aducă schimbările necesare în viața lor pentru a forma o familie (de exemplu schimbarea locuinței, a serviciului, a programului zilnic).
De cele mai multe ori, copiii au nevoie de timp, de mai multe discuții preliminare cu părintele biologic care urmează să-l prezinte pe noul partener de cuplu, de neutralitate în relația dintre mama și tatăl lor și mai ales de onestitate! Simțurile copiilor ai căror părinți se despart sunt ascuțite la maxim și ultimul lucru de făcut este ca acestea să fie ignorate! Recomand în acest sens cartea „Când părinții se despart” scrisă de Penelope Leach, fiind un ghid de comportament al părinților care au decis să divorțeze.
Construirea relației cu un părinte vitreg
În plus, este indicat ca părintele vitreg să evite expansivitatea excesivă și jovialitatea fără suport în realitate și este mai degrabă necesar să-și antreneze spiritul de observație, al atenției focusate și al așteptării la o ușă de sticlă imaginară pe care copilul o poate deschide atunci când se simte pregătit.
Adică sunt șanse mai mari ca noua relație dintre părintele vitreg și copil să se construiască în chip fericit dacă ritmul întâlnirilor este încetinit, dacă timpul petrecut de copil cu părintele vitreg nu este petrecut cu miza formării unei legături strânse și rapide, ci mai degrabă cu scopul de a se cunoaște unul cu altul și mai ales dacă, în cazul divorțului părinților biologici, aceștia din urmă reușesc să mențină interacțiunile dintre ei într-o zonă neconflictuală.
Citește aici articolul integral: „Custodia copilului: cum treceți prin această etapă fără conflicte”
Rolul unui părinte vitreg
Odată ce întâlnirea dintre părintele vitreg și copil/copii s-a produs, care este rolul părintelui vitreg? Ce presupune acest rol și cum poate fi abordat pentru a asigura premisele unei relații oneste și hranitoare între membrii noii familii?
Rolul unui părinte vitreg este asemenea rolului oricărui adult care își dorește și poate purta de grijă copilului/copiilor din familie. Acest rol este creionat de părintele vitreg împreună cu părintele biologic al copilului, prin clarificarea așteptărilor părintelui biologic și a gradului de implicare dorit de cel vitreg. Însă orice rol astfel definit va fi ajustat permanent de nevoile emoționale și de dezvoltare ale copilului, nevoi care rămân prioritare în orice ecuație s-ar afla adulții din jurul său.
„Tentația mea a fost să fac pe plac Mariei care avea 4 ani și era adorabilă. Era copilul pe care eu mi l-am dorit și nu l-am putut avea, copil căruia îi eram mamă, fie ea și vitregă. Am discutat cu psihoterapeutul meu despre relația cu copilul și așa am realizat că nu sunt părintele de care are ea nevoie, ci ea era copilul de care aveam eu nevoie. Așa am înțeles unde comportamentele mele, deși bine intenționate, nu erau în regulă pentru niciunul dintre noi – nici pentru mine, nici pentru ea sau soțul meu. Tentația era să răsfăț în exces și să nu pun limite. Evident, și din dorința de a mă iubi, de a mă tolera, de a fi fericită cu mine,” își povestește experiența de mamă vitregă Andrada (43 de ani).
Copilul are nevoie de limite, de constanță în aplicarea lor, de rutină în programul zilnic pentru a se putea simți în siguranță și iubit. Pentru un părintele vitreg (dar nu numai) este foarte ușor să cadă în capcana de a îndeplini orice cerință a copilului, în speranța că va fi acceptat, iubit, ascultat și uitând de nevoile reale ale copilului.
Aspectul autorității devine astfel unul dificil, însă cât timp regulile în familie sunt clare, constante iar consecințele nerespectării urmăresc un ciclu natural al lucrurilor și în plus, în familie, se urmărește mai degrabă întărirea comportamentelor corecte, decât coerciția celor greșite, atunci șansele de a construi relații oneste și hrănitoare în interiorul oricărei familii cresc.