Ai leziuni suspecte pe piele? Nu amâna consultul de teama Covid 19!

Ai leziuni suspecte pe piele? Nu amâna consultul de teama COVID-19!

COVID-19 sau leziuni suspecte pe piele, care pot însemna cancer de piele– care este mai periculos? Nu există un răspuns corect la această întrebare. Dacă ai leziuni suspecte pe piele și aștepți sfârșitul pandemiei pentru un screening, riști să îți pui viața în pericol.

Perioada stării de urgență a fost foarte dificilă. Accesul la medic a fost dificil, uneori imposibil, și controalele de rutină au fost amânate. Unii pacienți au fost conștiincioși și au venit la dermatolog imediat ce s-au relaxat puțin restricțiile.

Ceilalți, de teamă, evită în această perioadă de pandemie orice consultație care nu reprezintă o urgență. Această atitudine, însă, poate să aibă efecte grave pe termen lung. Este foarte probabil ca și în următoarele luni sau chiar ani să ne confruntam cu COVID-19. Dacă așteptăm până la sfârșitul pandemiei pentru a face screeningul de piele, ne punem viața în pericol.

Importanța informațiilor medicale corecte

Cel mai important lucru care cred că le lipsește oamenilor în această perioada este informația. Și, mai ales, informația din surse sigure, verificate. Așa că țin să menționez că, indiferent de pandemie, conduita de diagnostic și tratament nu ar trebui să se modifice. Orice leziune suspectă trebuie să fie evaluată de către medicul dermatolog în cel mai scurt timp.

În acest sens, pacientul poate suna pentru o programare și se poate prezenta la cabinet fără teamă și emoții întrucât sunt luate toate măsurile necesare pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus. S-ar putea ca această consultație să fie cea care îi salvează viața. Ne ferim de COVID-19, dar să avem grijă să nu ne omoare nici cancerul de piele.

Cancer de piele în pandemie – ce e de făcut?

De cele mai multe ori, leziunile suspecte ne duc la un diagnostic de dermatologie clinică. Însă, în celelalte cazuri discutăm de cancer de piele. În această situație, factorul timp este vital. Cancerele de piele sunt cele mai frecvente tipuri de cancer. Este important să cunoaștem semnele de alarmă pentru a putea identifica cât mai timpuriu aceste leziuni. Atunci când sunt diagnosticate devreme, când sunt mici și nu s-au extins, tratarea lor este mult mai ușoară.

Controalele de rutină și screeningul anual ar trebui să ne intre în obicei.

Autoexaminarea lunară a pielii este recomandată pentru a putea identifica leziunile nou apărute sau leziunile care și-au modificat aspectul. Pielea trebuie examinată într-o încăpere bine iluminată, în fața unei oglinzi înalte. Pentru zonele ce nu pot fi examinate direct, se poate utiliza o oglindă ce poate fi ținută în mână.

Leziuni suspecte pe piele. Melanomul și carcinoamele

Melanomul, care este unul dintre cele mai agresive cancere de piele, poate fi recunoscut utilizând regula ABCDE pentru a identifica semnele de alarmă cele mai frecvente:

  • A – asimetrie. O parte a leziunii nu seamană cu celelalte
  • B – borduri/margini neregulate, zdrențuite sau șterse
  • C – Culoare neuniformă sau mai multe culori la nivelul unei leziuni
  • D – diametru peste 6 mm
  • E – evoluție. Leziune nou apărută sau care și-a schimbat aspectul

Carcinoamele cutanate (bazocelulare si spinocelulare) sunt mult mai frecvent întâlnite, dar și mai puțin periculoase decât melanomul. Acestea apar cel mai des pe pielea expusă la soare – pe față, mâini, scalp, gât dar pot apărea pe orice zonă a corpului.

În cazul unui carcinom bazocelular trebuie să vă atragă atenția orice pată, nodul, leziune asemanatoare cu un coș, leziune perlată sau pată rozalie-roșiatică, leziune care ulcerează frecvent și sângerează, leziune care este acoperită de crustă ce, aparent, se vindecă, dar, de fapt, la ruperea crustei se repetă ciclul.

Carcinoamele spinocelulare sunt pete rugoase, aspre, ce seamana mai degraba cu o veruca/neg, care pot creste rapid, pot sangera sau ulcera.

Nu toate leziunile se potrivesc acestor descrieri, prin urmare, orice leziune nouă care nu seamană cu celelalte de pe corp, orice rană ce nu se vindecă în maxim o lună, orice înrosire sau nodul în marginea unei alunițe, orice modificarea de culoare ce se întinde în pielea din vecinatate, leziunile care devin pruriginoase, dureroase sau sensibile la atingere ar trebui să vă aducă la medic.

Când se impune biopsia cutanată

Odată ajunși la dermatolog, acesta vă va examina leziunea și pielea în întregime, cu ajutorul unui dermatoscop. Dacă este vorba despre o leziune atipică, cu criterii înalte de suspiciune pentru cancer de piele, etapa urmatoare este stabilirea diagnosticului de certitudine. Pentru acest lucru este necesară biopsia cutanată. Aceasta este o procedură minim invazivă, prelevarea ei poate dura câteva minute și se desfășoară cu anestezie locală.

Rezultatul histopatologic, care, de regulă, este disponibil în câteva zile, stabilește diagnosticul final și pașii următori de tratament. Tratamentele sunt efectuate respectând ghidurile internaționale. Pacienții trebuie să înțeleagă că diagnosticul precoce al acestor leziuni este asociat cu cele mai mari șanse de vindecare. Mai devreme înseamnă mai eficient, mai sigur.

Pandemie sau nu, regulile de prevenție a cancerului de piele rămân aceleasi

Evitarea expunerii prelungite la soare, utilizarea măsurilor de fotoprotecție – crema cu SPF 50+ aplicată riguros din 2 în 2 ore, purtarea de pălărie, șapcă, ochelari de soare, îmbrăcămintea cu UPF sunt principalele reguli de care să ținem cont în prevenția cancerului de piele.

Această perioadă de pandemie ne face pe toți să fim mai precauți. Dacă, însă, vă confruntați cu o leziune suspectă, trebuie să știți că protocoalele de diagnostic și tratament sunt neschimbate și respectate la fel. În clinică sunt asigurate toate măsurile de siguranță, atât pentru pacient, cât și pentru personalul medical, pentru a preveni răspândirea infecției cu noul coronavirus.

Toți pacienții din clinică trec printr-un triaj epidemiologic înainte de a se prezenta la consultație, pacienții operați sunt testați pentru COVID efectuând teste real time PCR cu o zi înainte de intervenția chirurgicală, personalul medical poarta echipament special de protecție – măști FFP2, viziere, halate, mănuși.

Dezinfecția suprafetelor și a spațiilor este efectuată riguros. Este limitat accesul aparținătorilor în cadul clinicii și în sala de așteptare este menținută distanța corespunzătoare între pacienți.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare