Alimente cu același efect ca Ozempic

Alimente care au același efect ca un celebru medicament folosit pentru slăbit: ce spun studiile

Probabil că ai auzit deja de Ozempic, un medicament antidiabetic folosit, în ultimul timp, ca metodă-minune pentru a pierde în greutate rapid. Chiar dacă are un efect impresionant când vine vorba de slăbit și a fost deja aprobat de autoritățile americane și europene pentru tratamentul obezității, medicamentul poate deveni un pericol dacă nu e utilizat sub stricta îndrumare și supraveghere a unui medic. Dar cercetătorii au descoperit că există alimente cu același efect asupra siluetei.

Ingredientul activ din Ozempic este semaglutida, o substanță care acționează prin inducerea sațietății și suprimarea poftei de mâncare. Acesta este mecanismul prin care duce la pierdere în greutate.


„Acest medicament reduce pofta de mâncare, întârzie evacuarea alimentelor din stomac, fiind un mare ajutor pentru persoanele care nu au voința necesară să urmeze un regim de viață sănătos. Însă scăderea în greutate nu este posibilă în lipsa unui efort comun între medic, pacient și medicament. Trebuie urmat un anumit regim de viață și alimentar, în așa fel încât să nu apară complicații.“

Dr. Simona Carniciu, doctor în științe medicale și medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice

Semaglutida ajută, de asemenea, pancreasul să producă insulină, oferind un sprijin în gestionarea diabetului de tip 2. Corpul nostru are nevoie de insulină pentru a putea folosi glucoza (sau zahărul din sânge) pe care o obținem din alimente ca sursă de energie.

Acțiunea semaglutidei este de a imita rolul unui hormon natural, numit GLP-1 (peptidă asemănătoare glucagonului-1) produs, în mod normal, ca răspuns la detectarea substanțelor nutritive din hrană. GLP-1 transmite semnalul că ai mâncat și pregătește corpul să folosească energia provenită din alimente.

Citește aici mai multe despre GLP-1, dar și despre grelină, leptină, insulină și alți 8 hormoni care ne influențează silueta.

Alimente care au același efect ca Ozempic

Substanțele care declanșează secreția de GLP-1 sunt macronutrienții – zaharurile simple (monozaharidele), peptidele, aminoacizii (din proteine) și acizii grași cu lanț scurt (din grăsimi și, de asemenea, produși de bacteriile intestinale bune).

Există o mulțime de astfel de macronutrienți prezenți în alimentele bogate în grăsimi sau zaharuri, cu un conținut scăzut de apă, cum ar fi avocado, fructele oleaginoase și ouăle. Există dovezi că prin alegerea alimentelor bogate în acești nutrienți, nivelurile de GLP-1 pot fi crescute. Așadar, o dietă sănătoasă, bogată în substanțe nutritive care stimulează GLP-1, poate crește nivelul acestui hormon natural.

Citește aici 10 informații esențiale despre macronutrienți și micronutrienți. Cum îi calculezi pentru o dietă echilibrată

Alimentele bogate în fibre care fermentează, cum ar fi legumele și cerealele integrale, hrănesc bacteriile intestinale, care produc apoi acizi grași cu lanț scurt capabili să declanșeze secreția de GLP-1.

Acesta este motivul pentru care dietele bogate în grăsimi, fibre și proteine ​te pot ajuta să te simți sătul pentru o perioadă lungă de timp. De asemenea, modificarea dietei face parte atât din planul pentru gestionarea greutății, cât și a diabetului de tip 2.

Cu toate acestea, acest sistem nu funcționează la fel pentru toată lumea. Unele studii au arătat că nivelurile de GLP-1, în special după mese, sunt mai scăzute la persoanele cu obezitate. Acest lucru ar putea fi explicat prin reducerea producției de GLP-1 sau a metabolizării crescute. Receptorii care îl detectează ar putea fi, de asemenea, mai puțin sensibili sau ar putea fi, pur și simplu, mai puțini.

Aceste diferențe ar putea fi cauzate de genele care codifică GLP-1 și receptorii acestui hormon și nu pot fi modificate, potrivit studiilor.

Sunt pastilele de slăbit soluția mai simplă pentru persoanele cu obezitate?

Atât dieta, cât și medicamentele pot funcționa pentru scăderea în greutate, totuși, ambele au provocările lor. Medicamente precum Ozempic pot avea efecte secundare, inclusiv greață, vărsături, diaree și probleme la nivelul unor organe.

„De menționat este că în România nu este aprobat oficial cu indicație și pentru obezitate (deoarece ar trebui să vină sub forma stiloului de 2,4 și cu denumirea diferită față de ce avem acum disponibil pentru diabet), deși se știe bine că deja este folosit pentru a scăpa de kilogramele în plus de multe persoane.“

Dr. Simona Carniciu, doctor în științe medicale și medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice

În plus, când întrerupi tratamentul, pofta de mâncare nu va mai fi suprimată și vei avea tendința să te întorci la vechile obiceiuri. Dacă ai slăbit multe kilograme într-un timp scurt, s-ar putea să te simți și mai înfometat decât înainte.

„După terminarea tratamentului, este necesară o perioadă de urmărire și anumite obiceiuri pentru a nu câștiga în greutate din nou. Multe persoane s-au îngrășat foarte tare după ce au întrerupt medicația.“

Dr. Simona Carniciu, doctor în științe medicale și medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice

Posibile efecte adverse ale semaglutidei

În primul rând, semaglutida este un supliment, nu un înlocuitor al exercițiilor fizice și al dietei sănătoase. Cercetările asupra acestui medicament au fost întotdeauna făcute împreună cu o dietă sănătoasă și cu practicarea exercițiilor fizice, deoarece aceasta este considerată cea mai bună abordare. Așa că nu știm ce se întâmplă dacă medicamentul este administrat în lipsa modificării stilului de viață.

S-a observat, de asemenea, că semaglutida poate provoca greață, balonare, constipație și diaree.

Există suspiciuni și cu privire la riscul de pancreatită și cancer tiroidian și pancreatic. Până acum, cercetările arată că aceste efecte sunt rare, așa că este puțin probabil să știm dacă există o creștere semnificativă a riscului pe termen lung.

O preocupare serioasă este și că semaglutida poate fi utilizată de persoane care nu sunt obeze, în special de către cele cu tulburări de alimentație. Faptul că suprimă pofta de mâncare ar putea permite oamenilor să se înfometeze într-un mod nesănătos.

Obezitatea înseamnă un indice de masă corporală (IMC) de peste 30, iar excesul ponderal este reprezentat printr-un IMC între 25 și 30. Cu toate acestea, există statistici care includ și persoane cu IMC mai mic de 25 care folosesc medicamentul pentru a scădea „doar un pic în greutate”.

E clar că slăbitul doar prin schimbarea alimentației presupune mult mai puține riscuri în ceea ce privește efectele secundare, dar rezultatele necesită mai mult timp și efort.

De asemenea, e important de precizat că slăbitul nu înseamnă întotodeauna o stare de sănătatea mai bună. Dacă îți suprimi pofta de mâncare, dar urmezi o dietă bogată în alimente ultraprocesate sărace în micronutrienți, poți pierde în greutate, dar nu vei fi mai sănătos.

Așadar, indiferent dacă iei pastile de slăbit sau nu, ideal e să ai o alimentație echilibrată și bogată în nutrienți.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare