Ai tot ce îți trebuie, dar simți un gol interior? De ce sensul contează mai mult decât fericirea

Deși termenii „sens” și „fericire” sunt adesea folosiți interschimbabil, reprezintă concepte distincte din psihologia pozitivă. Cu toate acestea, nu se exclud reciproc; mai degrabă se susțin reciproc, oferind o viață împlinită din perspective diferite. Așadar, cum armonizăm nevoia de sens și căutarea fericirii?
Fericirea hedonică și cea eudaimonică
Fericirea hedonică se referă la bunăstarea subiectivă, iar un studiu din 2022 include rolul liniștii sufletești și al sensului ca factori importanți în starea de bine subiectivă percepută de participanți. Au fost incluse astfel în studiu, ca variabile, afectele pozitive, cele negative și satisfacția în viață. Concluziile arată că liniștea sufletească (serenitatea) și sensul contribuie major la creșterea satisfacției generale.
Fericirea eudaimonică implică funcționarea optimă: auto-acceptare, autonomie, creștere personală și scop în viață. Iar un studiu în acest sens include recunoștința ca o componentă importantă în starea de bine generală. Sensul vieții este parte integrantă a celei de-a doua abordări — eudaimonia — și constituie elementul „Meaning” (sens) în modelul PERMA al lui Martin Seligman.
Cum se caută și cum se trăiește sensul? Complementar fericirii. O meta-analiză din baza de date „World Database of Happiness” arată că percepția existenței unui sens în viață este corelată pozitiv, și destul de puternic, cu satisfacția în viață. În schimb, simpla căutare a sensului prezintă o corelație semnificativă. În continuare voi nuanța relația dintre sens și fericire
Ce înseamnă cu adevărat relația dintre fericire și sens?
Fericirea și sensul vieții sunt puternic legate, dar vin din surse diferite. Ceea ce poate aduce bucurie într-un moment poate să nu contribuie la un sentiment de sens sau o viață împlinită, și invers. Relația este complexă, nu liniară. Adică:
Uneori, ce ne face fericiți (de exemplu: o vacanță, o cină bună, un compliment) nu ne face viața mai semnificativă. Alteori, ceea ce este semnificativ (de exemplu, creșterea unui copil, îngrijirea unui părinte bolnav, scrierea unei cărți) poate să nu aducă neapărat fericire imediată — ci chiar oboseală, stres sau durere.
În cabinet, am văzut deseori oameni care își „optimizează” viața pentru plăcere — dar ajung goi pe dinăuntru. Vin și spun: „Am tot ce-mi trebuie, dar nu simt că viața mea are sens.” (Aici voi face o paranteză, întrucât recomand persoanelor care se confruntă cu astfel de gânduri sau sentimentul de vid interior, indiferent cât de favorabil le este contextul de viață, să caute ajutor de la specialiști întrucât poate fi una dintre formele pe care le îmbracă depresia, în varianta numită „funcțională”).
Pe de altă parte, persoane care au grijă de cineva bolnav sau se implică într-o cauză comunitară spun: „E greu. Dar știu pentru ce mă trezesc dimineața”. Clienta mea, E.D., are 62 de ani și își îngrijește soțul cu boala Parkinson. Ea recunoaște: „Nu pot spune că sunt fericită, dar știu că nu m-aș putea ierta dacă nu aș fi lângă el. Poate pare ciudat, dar mă simt mai întreagă așa”. Mihai este profesor și spune „Când elevii îmi scriu după ani că am avut un impact în viața lor, simt un val de sens care compensează toate epuizările. Nu e fericire clasică, dar e ceva mai profund.”
Fericirea e despre momentul de aici și acum, sensul e despre direcția pe care i-o poți da momentului prezent. Fericirea și sensul nu se exclud — se potențează. O viață cu sens poate conține și fericire, dar nu va fi o fericire superficială, de moment, punctuală, ci una adânc integrată în ființa ta.
Dimensiunea spirituală fericirii și a sensului în viață
Conform lui Viktor Frankl, voința de a găsi un sens este motivația primară a omului. Chiar și în suferință extremă, persoana poate găsi un sens prin atitudinea pe care o adoptă în fața provocării. Privit mai profund, sensul poate fi privit ca aliniere între sine și univers: identificarea unui scop mai mare decât nevoile imediate ale persoanei. Acest sens spiritual potențează fericirea autentică, însă nu ca o plăcere imediată, ci ca pace interioară durabilă.
Recunoștința, trăirea conștientă a momentelor ce se strecoară pe sub nasul tău, conexiunile umane reale și sănătoase, toate acestea hrănesc și sensul, dar și fericirea. Îți propun ca, după ce ai citit acest articol, să începi o practică zilnică de recunoștință. Vei putea simți cum te apropii de starea de împlinire interioară ca armonizare între fericire și sens.
Sensul și fericirea sunt două fațete ale echilibrului interior, nu sunt opuse, ci complementare. În timp ce fericirea activează zona emoțională imediată, oferă bucurie și plăcere, sensul răspunde nevoii de identitate, scop și contribuție, chiar dacă poate implica stres sau efort. Împreună, generează o stare complexă de împlinire reală și durabilă.



