„Un tablou destul de dur“: de ce nu mai sunt tinerii fericiți?
Sunt mai deschiși, mai vocali, mai conștienți de ei înșiși – și totuși, studiile ne spun că nu sunt bine. Ce se întâmplă cu Generația Z, tinerii adulți de azi, care pare să fi pierdut bucuria de a trăi înainte să o cunoască cu adevărat?
„Tinerii din ziua de azi“ – așa ni se spunea nouă, Milenialilor, când nu eram pe placul celor mai în vârstă. Azi, uitându-mă spre Generația Z, cei născuți în primul deceniu al acestui secol, mă surprind că-mi vine și mie să folosesc aceeași frază. Doar că, de data asta, nu cu reproș, ci cu mirare. Cu îngrijorare. Cu dorința sinceră de a-i înțelege. Uneori mi se pare că sunt mai bine decât eram noi în aceeași etapă a vieții, mai liberi, mai isteți, mai cool. Alteori mi se pare că se luptă cu mult mai mulți „demoni“ din jur, dar și din propriile ființe (sau poate noi nu îi conștientizam atunci cum o fac ei azi). Sunt și momente când am senzația că eram și unii și alții la fel, doar noi-Milenialii mai puțin expuși la tehnologie.
Încă în proces să îi înțeleg, am descoperit studii, teste locale și globale care indică faptul că nu prea mai sunt fericiți. Este adevărat și, dacă da, de ce?
Curba fericirii se prăbușește
Timp de zeci de ani, fericirea părea să urmeze un traseu previzibil cel puțin pentru mare parte dintre noi: urca în tinerețe, cobora la mijlocul vieții, apoi revenea la vârsta senectuții. Dar Generația Z pare să fi rupt acest tipar.
Până de curând, modul cum oamenii experimentau fericirea de-a lungul vieții urma în cele mai multe cazuri un model în formă de U, explică Christina Caron, reporter dedicat temelor de sănătate mintală pentru The New York Times. Modelul traducea tendința oamenilor de a se simți mai fericiți în tinerețe și, apoi, la bătrânețe, ca o revenire la starea de bine din prima etapă a vieții. În perioada de mijloc a vieții, fericirea cunoștea o scădere.
Însă, cercetările recente arată o scădere accentuată a nivelului de fericire în rândul tinerilor adulți, iar curba în formă de U începe să se aplatizeze. În 2023, noi date colectate de la peste 200.000 de persoane din peste 20 de țări, ca parte din proiectul Global Flourishing Study, confirmă tendința de prăbușire a curbei în formă de U.
În medie, tinerii adulți cu vârste între 18 și 29 de ani se confruntă cu dificultăți nu doar în ceea ce privește senzația de fericire, ci și în ceea ce privește sănătatea fizică și mintală, percepția asupra propriei persoane, găsirea unui sens în viață, calitatea relațiilor și siguranța financiară. Cercetătorii au combinat aceste dimensiuni pentru a evalua în ce măsură fiecare participant „înflorește“ (trăiește o viață împlinită).
Studiul a constatat că participanții au înregistrat, în medie, scoruri relativ scăzute în ceea ce privește starea de bine (flourishing) până în jurul vârstei de 50 de ani. „Este un tablou destul de dur“, a declarat Tyler J. VanderWeele, autorul principal al studiului și directorul Programului pentru Împlinirea Umană de la Universitatea Harvard. Constatările ridică o întrebare importantă, a adăugat el: „Investim suficient în bunăstarea tinerilor?“
Pentru că studiul a fost realizat în mai multe țări, în limbi diferite, în medii culturale, economice și politice diferite, are încă limitările sale. De exemplu, țări precum China nu au fost incluse încă, în alte țări precum Polonia sau Tanzania curba fericirii nu repetă același tipar U ca în țările vestice, ci descrește odată cu procesul de îmbătrânire. Tocmai de aceea organizatorii studiului continuă să colecteze date pentru o imagine cât mai clară. Cu toate astea, concluzia generală este că tinerii de azi sunt în dificultate.
De două ori mai anxioși
Vârsta adultă tânără a fost considerată mult timp o perioadă lipsită de griji, marcată de oportunități nelimitate și puține obligații. Însă datele din studiul privind împlinirea personală, precum și din alte surse, sugerează că, pentru mulți tineri, această idee este mai degrabă o fantezie decât o realitate.
Tinerii adulți cu vârsta între 18 și 25 de ani au raportat de două ori mai frecvent simptome de anxietate și depresie decât adolescenții, arată un alt studiu din 2023. În mod specific în România, pe o scară de la 1 la 10, nivelul de fericire al tinerilor este de 6,69, spun organizatorii studiului „Tineri după pandemie: Oraşe Fericite“ realizat în 2022. Este important de menționat că cercetarea a inclus doar tineri din orașele Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Timișoara, Bacău, Constanța, Baia Mare și Iași, așa-numitele capitale ale tineretului. În România nu avem date statistici privind fericirea tinerilor din celelalte orașe sau din mediul rural.
Perfecționismul și așteptările nerealiste de la propriile persoane, dar și singurătatea care e aproape la fel de frecventă ca în rândul multora dintre vârstnici sunt unele dintre motivele pentru care tinerii din lume sunt tot mai nefericiți. „Studiu după studiu arată că conexiunea socială este esențială pentru fericire, iar tinerii petrec mai puțin timp cu prietenii decât în urmă cu un deceniu“, spune Laurie Sants, profesoară de psihologie la Yale și gazda podcastului „The Happiness Lab“. „În plus, ca și în cazul celorlalte categorii de vârste, tinerii se confruntă cu o lume plină de provocări globale – de la criza climatică, la economie și polarizarea politică.“
Ceilalți și ecranele, motivele nefericirii
Sunt mai multe teorii potrivit cărora tinerii din ziua de azi nu mai sunt fericiți, cel puțin nu în aceeași măsură ca înainte, dar cel mai des amintite sunt: individualismul, implicit singurătatea, și ecranele care le captează mare parte din timp.
„Bunăstarea noastră depinde de bunăstarea fiecărui alt om. Nu putem pur și simplu să fim fericiți și să punem un gard în jurul nostru“, explică Emiliana R. Simon-Thomas, director științific al Greater Good Science Center de la University of California. În opinia ei, datele privind starea de bine reflectă consecințele pe termen lung ale unei concentrări excesive pe statut și putere.
David G. Blanchflower, profesor în economie, suspectează că problema nefericirii din rândul tinerilor nu are legătură cu ceea ce fac, ci în mare parte cu ceea ce nu fac pentru că sunt ocupați să se uite la ecrane. „Nu e că joacă bowling singuri“ a adăugat el, făcând referire la cartea emblematică a lui Robert D. Putnam, publicată acum 25 de ani, care avertiza asupra pericolelor izolării sociale. „E că nu mai joacă bowling deloc“. Bowlingul era, până nu demult, unul dintre hobby-urile cele mai răspândite în țări precum Statele Unite, dar avea variante practicate și în multe alte colțuri ale lumii. În România anilor 2000, mai ales în centre universitare precum Regie, era una dintre activitățile preferate ale studenților – un sport de echipă, accesibil și social, practicat frecvent în timpul liber.
Generația Z este deja nostalgică
Mihnea Măruță, jurnalist, scriitor, și profesor în cadrul Departamentului de Jurnalism al Universității „Babeș-Bolyai“, unde predă cursul de filozofia comunicării, i-a întrebat anul trecut pe studenții săi, Gen Z, care ar fi principala caracteristică a generației lor. Răspunsul a fost unul cu totul surprinzător, scrie Mihnea Măruță în revista Apostrof: „Suntem deja nostalgici“.
Apoi, după ce a căutat mai multe detalii, a descoperit că ceea ce aflase la nivel local este, de fapt, un fenomen global. „Într-adevăr, generaţia Z este deja nostalgică. Deşi sunt la o vârstă la care, altădată, prezentul era singura atracţie (eventual, şi viitorul), acestor tineri le e deja dor de copilăria lor, de filmele de atunci, de muzica în care au crescut, de stilul anilor 2000, de jocurile şi obiceiurile dintr-un timp pe care, astăzi, când nu mai sunt adolescenţi, dar când nici n-au dat de marile responsabilităţi, îl consideră lipsit de griji.“
Mai mult, remarcă Mihnea Măruță, tinerii sunt nostalgici mai ales în ceea ce privește consumul cultural şi „în relaţie cu o perioadă pe care nu au trăit-o, anii ’80-’90, dovadă fiind nu doar redescoperirea unor piese şi a unor vestimentaţii ori succesul unor seriale care se petrec în acea perioadă, ci viralizarea lor, evoluţia acestor produse până la nivelul de marcă generaţională.“
Acaparați de rețelele sociale, cei pe care îi numim Generația Z, tinerii adulți de azi, ar vrea să fie mai prezenți în realitatea fizică, să trăiască mai mult: „Să vin în vizită la tine mai des. Să văd florile cum cresc, copiii cum zâmbesc în realitate, nu pe telefoane“, scrie unul dintre studenți într-o scrisoare imaginară adresată bunicii de la țară, ca parte din cerința profesorului Măruță pentru unul dintre examenele parțiale.
„Ce ne spun aceste rânduri? Două idei importante pentru a-i înţelege: 1) ei sunt conştienţi de influenţa mediului virtual; 2) ei sunt conştienţi de această diminuare a vieţii, pe care o resimt de când nu se mai pot lipsi de telefoane. Ar vrea să trăiască mai mult, ar vrea să trăiască mai intens, însă, din cauza dependenţei de reţele, pe care nu ştiu cum s-o gestioneze, singura lor soluţie, evident paliativă, este consumul unor produse culturale create înainte de explozia virtualităţii, produse care le oferă iluzia unei vieţi mai curate şi mai simple. Ce înseamnă această evadare în trecut, inclusiv într-unul necunoscut, doar pentru a-i putea întrezări atmosfera, doar pentru a simţi că trăieşti prin intermediul acelui trecut? Nu e o doar nostalgie. E un doliu. Generaţia Z nu trăieşte cu mintea în prezent. Cumva, pentru aceşti copii, sfârşitul lumii s-a produs deja. Pentru aceşti tineri, sfârşitul lumii a avut loc, cândva, în ultimii – să zicem – zece ani. Poate în pandemie? Poate înainte? Poate pustiul din pandemie n-a fost decât înmormântarea acelei lumi? Nu ştiu. Însă ceea ce ne transmit ei este, fără niciun dubiu, această pierdere: generaţia Z simte că a pierdut lumea înainte de a o fi avut. Şi, de aici, e obligatoriu să ducem gândul mai departe, ca să înţelegem. Nu cumva această generaţie, ca nişte copii care asistă neputincioşi la divorţul părinţilor, se acuză pe sine pentru această pierdere? Nu cumva ei se ascund în reţele pentru că le e ruşine, dar şi ca să se pedepsească inconştient? Nu caută acolo familia pierdută, care pentru ei era lumea întreagă?“
Mai sunt încă întrebări fără răspuns sau chiar întrebări nespuse. Încercăm să înțelegem, să explicăm, să construim poduri între generații –, dar e limpede că lumea în care cresc tinerii de azi nu mai seamănă cu cea din urmă cu doar două decenii. Iar acest decalaj nu e doar tehnologic, ci profund uman. Cert este că Generația Z va fi, așa cum spune profesor Mihnea Măruță, „ultima generaţie care va avea amintiri la prima mână dintr-o lume în care nu exista virtualitate“. O lume în care realitatea nu avea nevoie de filtre, în care timpul curgea mai lent și în care conexiunile se clădeau mai mult față în față, și mai puțin prin ecrane. Poate că, în dorul lor pentru această lume, acești tineri nu fug de prezent, ci doar încearcă să găsească drumul înapoi spre ei înșiși. Iar noi, ceilalți, avem responsabilitatea de a-i asculta cu adevărat.
