Studiu: Căldura extremă durează acum cinci luni în Europa. Cum folosești corect aerul condiționat ca să nu te îmbolnăvești și să nu plătești inutil

Vara nu mai durează doar trei luni! Conform unui studiu recent realizat de Climate Resilience for All, orașele europene se confruntă acum cu temperaturi de peste 32°C din mai până în octombrie. Asta înseamnă că aparatul de aer condiționat stă pornit aproximativ o treime din an, iar greșelile de utilizare, precum o temperatură setată prea jos, o diferență prea mare față de exterior, ajung să coste scump, atât din punct de vedere financiar, cât și al sănătății.
Pe măsură ce temperaturile globale cresc constant, orașele europene se confruntă cu episoade de căldură extremă care durează mult peste limitele sezonului estival clasic. În unele zone de pe continent, temperaturile ridicate persistă acum timp de până la cinci luni pe an, potrivit unui nou studiu realizat de organizația Climate Resilience for All.
Analiza a examinat date meteorologice colectate între 2019 și 2023, în 85 de orașe din întreaga lume. Studiul s-a concentrat asupra datei primei și ultimei zile în care s-au înregistrat temperaturi de cel puțin 32°C, în fiecare oraș, un prag considerat periculos pentru sănătate și mediu.
Cercetătorii au constatat că așa-numitele sezoane de căldură nu mai corespund lunilor tradiționale de vară și s-au extins destul de mult. Echipa coordonată de climatologul dr. Larry Kalkstein a calculat o durată de 214 zile pentru aceste sezoane, în orașele analizate.
Unde durează cel mai mult canicula în Europa
Pe continent, sezoanele de căldură depășesc tot mai clar granițele verii calendaristice. Potrivit studiului, Atena are în prezent unul dintre cele mai lungi sezoane caniculare din Europa: aproximativ 145 de zile cu temperaturi ridicate, din a doua jumătate a lunii mai până la începutul lunii octombrie.
Tirana, capitala Albaniei, urmează îndeaproape, cu 143 de zile de căldură extremă. În Lisabona, sezonul termic ridicat durează în jur de 136 de zile, din primăvară târzie până la începutul toamnei. Madrid înregistrează un sezon de 119 zile, din a doua jumătate a lunii mai până la mijlocul lui septembrie.
La Paris, autoritățile se pregătesc pentru o încălzire cu 4°C, însă capitala Franței resimte deja aproape trei luni de temperaturi extreme, cu valori peste 32°C între mijlocul lunii iunie și jumătatea lui septembrie.
Orașe precum München și Varșovia au sezoane de căldură mai scurte, dar încă semnificative, de aproximativ o lună sau două.
Niciun oraș din România nu a fost inclus în acest studiu, însă alte cercetări au arătat, de asemenea, o tendință spre încălzire generală și în marile orașe din țara noastră. Spre exemplu, un articol prezentat în cadrul „Air and Water –
Components of the Environment” Conference Proceedings, de la Cluj-Napoca, din 2022, a arătat că la București, între 1961 și 2017, a crescut numărul zilelor în care temperatura maximă a depășit media multianuală cu 5 grade Celsius. În plus, conform aceluiași articol, un val de caniculă durează, în medie, între 2 și 5 zile în România, însă au fost înregistrate în care valul de căldură extremă a durat și 18-20 de zile.
Orașele din România devin mai calde și mai uscate – Insula de Căldură Urbană
Un raport amplu realizat de Infoclima.ro – Starea climei, România 2024 – arată că România resimte intens schimbările provocate de criza climatică globală, „prin intensificarea valurilor de căldură în ultimele șapte decenii. Între 1950 și 2023, durata și frecvența acestora au crescut semnificativ, majoritatea regiunilor înregistrând prelungiri de 10-15 zile, iar sud-vestul și estul țării peste 25-30 de zile. Proiecțiile indică o continuare a acestui trend până la sfârșitul secolului, afectând sănătatea publică și economia. (…) În plus, urbanizarea amplifică efectele schimbărilor climatice. Orașele devin mai calde și mai uscate decât zonele rurale, fenomen cunoscut ca Insula de Căldură Urbană, iar diferențele de temperatură pot ajunge până la 7-8°C. Până în 2040, valurile de căldură și temperaturile extreme vor afecta aproximativ 50% din populația urbană, în special în orașe precum București și Craiova.”
De ce sunt problematice sezoanele de căldură mai lungi
Studiile anterioare au scos la iveală că încălzirea globală a adăugat, în medie, 30 de zile de căldură extremă pentru jumătate din populația globală, doar în ultimul an. Asta înseamnă aproximativ patru miliarde de oameni expuși la temperaturi prelungite, cu risc crescut.
O cercetare realizată de World Weather Attribution, Climate Central și Centrul Climatic al Crucii Roșii, pentru perioada mai 2024 – mai 2025, a concluzionat că schimbările climatice au dus la dublarea numărului de zile de „căldură extremă” în 195 din cele 247 de țări și teritorii analizate, față de media anterioară.
Europa se numără printre regiunile care deja resimt cel mai acut și mai periculos efectele crizei climatice. Perioadele prelungite de temperaturi ridicate reflectă schimbarea climatică în desfășurare și atrag după sine probleme serioase pentru sănătate și infrastructură.
Durata crescută a sezonului de căldură duce la o incidență mai mare a bolilor cauzate de temperaturile extreme, suprasolicitând sistemele de sănătate și afectând în special categoriile vulnerabile — persoanele în vârstă și cele cu afecțiuni cronice.
„Această analiză ne arată foarte clar: căldura nu mai poate fi tratată ca un element obișnuit al verii. Sezonul estival pe care îl cunoșteam nu mai există”, a atras atenția Kathy Baughman McLeod, directoarea Climate Resilience for All.
De ce e atât de cald în marile orașe
Cercetarea indică drept cauză majoră efectul de insulă termică urbană, fenomenul prin care orașele se încălzesc mai mult decât zonele rurale din jur, din cauza densității construcțiilor și a lipsei spațiilor verzi. Acesta este unul dintre factorii principali care accentuează stresul termic în mediul urban european.
„Orașele nu au fost niciodată concepute pentru a face față unor niveluri atât de ridicate de căldură. Acum, ele sunt supuse unor șocuri și tensiuni termice complet noi”, a subliniat Kathy Baughman McLeod.
La ce temperatură e indicat să setezi aerul condiționat vara
Conform programului Energy Star, dezvoltat de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA și Departamentul de Energie al SUA, temperatura ideală pentru setarea aerului condiționat în timpul verii este de 25,5°C. Această setare este considerată optimă deoarece oferă un echilibru între confort și eficiență energetică. Specialistul în întreținerea locuințelor Tommy Mello a explicat, pentru publicația Homes and Gardens, că fiecare grad în plus la termostat pe timpul verii poate reduce costurile de răcire cu 1% până la 3%.
„Mai mult decât atât, aparatul de aer condiționat ar trebui poziționat de o așa manieră încât să nu trimită aerul rece spre nicio persoană care în mod obișnuit lucrează într-o poziție statică clară. Să se evite mai ales zona capului, care este mult mai sensibilă. La acest nivel există mai mulți nociceptori (n.r. – receptori ai durerii) tegumentari.”
Dr. Ana Maria Bucur, medic primar medicină de familie, cu competență în ecografie, homeopatie și fitoterapie
Cum ar trebui să setezi aparatul de aer condiționat când e caniculă
În zilele în care temperaturile exterioare depășesc 35°C, aerul condiționat devine indispensabil pentru a asigura un mediu suportabil în casă. Totuși, setarea temperaturii la valori prea scăzute poate duce la un consum ridicat de energie și la suprasolicitarea aparatului.
Specialiștii de la Homes and Gardens recomandă ca, în timpul caniculei, temperatura aerului condiționat să fie menținută între 24°C și 25,5°C. Este important să nu reduci temperatura sub 24°C, deoarece acest lucru poate cauza o creștere semnificativă a consumului de energie.
În zilele caniculare, utilizarea unui ventilator împreună cu aerul condiționat poate ajuta la distribuirea uniformă a aerului rece în încăpere. Ventilatoarele de tavan sau cele portabile sunt opțiuni eficiente, pentru a reduce senzația de căldură.
Pe lângă setarea corectă a temperaturii, pot fi utile și alte măsuri pentru a face față caniculei. De exemplu, închiderea draperiilor sau a jaluzelelor în timpul zilei poate împiedica supraîncălzirea locuinței, reducând astfel suprasolicitarea aparatului de aer condiționat. De asemenea, evitarea utilizării aparatelor care produc căldură, cum ar fi cuptorul sau mașina de spălat vase, la orele amiezii poate contribui la menținerea unei temperaturi mai scăzute în interior.
E indicat să lăsăm aerul condiționat pornit toată ziua?
În general, este mai eficient să menții aparatul pornit, la o temperatură moderată, decât să-l oprești complet și să-l repornești ulterior. Aerul condiționat consumă mai multă energie pentru a răci o cameră supraîncălzită decât pentru a menține o temperatură constantă.
În cazul în care pleci de acasă pentru perioade mai scurte, de exemplu pentru câteva ore, este recomandat să ridici temperatura setată cu câteva grade în loc să oprești aparatul. Pentru deplasări de lungă durată, cum ar fi în timpul vacanțelor, oprește aparatul și programează-l să funcționeze doar în anumite intervale.
Diferența optimă de temperatură interior-exterior
O diferență prea mare între temperatura exterioară și cea din interior poate duce la disconfort și la o solicitare excesivă a aparatului.
Potrivit specialiștilor, diferența optimă între temperatura interioară și cea exterioară ar trebui să fie de maximum 6-8°C. De exemplu, dacă temperatura exterioară este de 32°C, aerul condiționat ar trebui setat la aproximativ 25,5°C pentru a asigura un echilibru între confort și eficiență. Această diferență ajută la prevenirea șocurilor termice atunci când faci trecerea de la un mediu la celălalt, contribuind la evitarea unor posibile probleme de sănătate legate de expunerea bruscă la diferențe mari de temperatură.
“Acest aer prelucrat, trecut prin filtre și îmbogățit cu freon nu este complet inofensiv, nu e prea prietenos. Uneori, expunerea la aer condiționat poate favoriza apariția unor boli ca: rinita alergică, sinuzitele, pneumonia, îndeosebi cu agentul patogen Legionella pneumophila și bronșite de etiologie diversă.”
Dr. Ana Maria Bucur, medic primar medicină de familie, cu competență în ecografie, homeopatie și fitoterapie
Un alt aspect de luat în considerare este faptul că o diferență prea mare între interior și exterior poate face ca aparatul de aer condiționat să funcționeze la capacitate maximă pentru perioade lungi de timp. Acest lucru nu doar că duce la un consum crescut de energie, dar poate și să suprasolicite și să creeze defecțiuni ale sistemului de răcire.
Cum să optimizezi consumul de energie al aerului condiționat
Pe lângă setarea corectă a temperaturii, există și alte măsuri pe care le poți adopta pentru a reduce consumul de energie fără a compromite confortul.
Un prim pas este instalarea unui termostat programabil, care îți permite să setezi temperaturi diferite în funcție de momentul zilei. De exemplu, poți programa termostatul să mențină o temperatură mai ridicată atunci când nu ești acasă și să scadă temperatura cu puțin timp înainte de a te întoarce.
Un alt aspect important este asigurarea unei bune izolări a locuinței. Îmbunătățirea izolării ferestrelor și ușilor poate preveni pierderile de aer rece, reducând astfel necesitatea funcționării continue a aparatului de aer condiționat.
De asemenea, este recomandat să efectuezi întreținerea regulată a aparatului de aer condiționat pentru a asigura o funcționare optimă. Curățarea sau înlocuirea filtrelor de aer, verificarea nivelului de freon și curățarea bobinelor de răcire sunt măsuri care pot îmbunătăți eficiența aparatului și pot preveni defecțiunile. Un aparat de aer condiționat bine întreținut, pe lângă faptul că funcționează mai eficient, consumă și mai puțină energie, lucru care se reflectă în facturile mai mici la electricitate.
Pe lângă aceste măsuri, este util să acorzi atenție și amplasării aparatului de aer condiționat. Evită să plasezi unitatea exterioară în zone unde este expusă direct la soare, deoarece acest lucru poate reduce eficiența răcirii. În schimb, fixează unitatea într-o zonă umbrită sau asigură-te că este protejată de razele directe ale soarelui. Acest lucru poate contribui la o funcționare mai eficientă și la o durată de viață mai lungă a aparatului.