Cum se simte carența de siliciu și care sunt cele mai eficiente surse? Ce trebuie să știi despre siliciul din alimente și din suplimente
Siliciul este un element chimic esențial, care se găsește din abundență în natură și în corpul uman, având multiple beneficii asupra sănătății pielii, părului și oaselor. Alimentele precum cerealele, legumele, fructele și produsele animale sunt surse importante de siliciu în dietă.
Consumul adecvat de siliciu, în special sub formă organică, poate contribui la îmbunătățirea structurii și elasticității pielii, la întărirea firului de păr și la densitatea osoasă. Suplimentele pe bază de siliciu organic sunt preferate datorită absorbției mai bune și beneficiilor semnificative pe termen lung asupra sănătății.
Studiile efectuate până în prezent nu au evidențiat efecte adverse semnificative asociate cu administrarea de suplimente pe bază de siliciu, însă este important să se respecte dozele recomandate pentru a evita eventualele riscuri.
Forme de siliciu
„Siliciul este un element chimic regăsit în grupa a XIV-a a tabelului periodic. Acesta reprezintă un mineral esențial, fiind cel de-al doilea cel mai abundent element existent la nivelul scoarței Pământului și al treilea cel mai abundent oligoelement regăsit în corpul uman.“
Dr. Giorgiana Țuțuianu, medic specialist medicină internă
Există două forme principale de siliciu:
- Siliciu organic: această formă de siliciu este legată de compuși organici și este considerată a fi mai bine absorbită și utilizată de către organism. Siliciul organic poate fi găsit în alimente precum cerealele integrale, legumele, fructele și plantele.
- Siliciu anorganic: aceasta este forma de siliciu care nu este legată de compuși organici. Deși este prezent în multe surse naturale, cum ar fi nisipul și rocile, siliciul anorganic are o absorbție mai scăzută și este utilizat în principal în produse industriale și tehnologice.
În cazul suplimentelor alimentare, siliciul este disponibil sub diverse forme, inclusiv sub formă organică (cum ar fi monometilsilanetriol, MMST) sau sub formă anorganică (cum ar fi dioxidul de siliciu sau siliciul coloidal).
Alimente bogate în siliciu
În ceea ce privește formele chimice sub care îl regăsim în alimente (apă, plante, resurse animale, cereale), în mod natural, acestea sunt reprezentate de dioxidul de siliciu și silicat. Medicul precizează că siliciul prezent în alimente suferă un proces de solubilizare în mediul acid din stomac, transformându-se în acid ortosilicic, care poate fi absorbit la nivelul mucoasei tubului digestiv.
Principalul compus pe bază de siliciu prezent în lichide (apă, bere și alte lichide) este acidul ortosilicic, care are cea mai bună rată de absorbție.
Dintre alimentele bogate în siliciu, medicul menționază:
- cerealele, în special orzul, ovăzul, grâul, orezul;
- unele plante (mai ales coada-calului);
- fructele (mere și banane);
- legumele (morcov, cartof, fasole verde);
- nuci;
- fructe uscate;
- produse animale precum peștele sau alte tipuri de carne, ouă, lapte.
Medicul subliniază că o sursă principală naturală de siliciu este reprezentată de apa potabilă. Unele băuturi, precum berea, conțin de asemenea o cantitate importantă de siliciu.
Având în vedere faptul că siliciul se regăsește în foarte multe tipuri de alimente, o dietă echilibrată ar putea aduce un procent important de siliciu din necesarul zilnic, cu mențiunea că, în cazul alimentelor, prepararea termică excesivă poate reduce destul de mult cantitatea disponibilă de siliciu.
Suplimente cu siliciu
„De-a lungul timpului, s-au creat diferite forme de suplimente de siliciu, cum ar fi siliciul organic (amestec de acid ortosilicic cu maltodextrină), siliciul coloidal, acidul ortosilicic stabilizat pe colină (amestec de acid ortosilicic și clorură de colină).“
Dr. Giorgiana Țuțuianu, medic specialist medicină internă
Beneficiile asociate consumului de suplimente pe baza de siliciu sunt, potrivit specialistului, reprezentate majoritar de:
- îmbunătățirea structurii și elasticității pielii,
- scăderea ratei de cădere a părului,
- ameliorarea aspectului și structurii firului de par,
- îmbunătățirea structurii și aspectului unghiilor, precum și protecția împotriva diferitelor tipuri de infecții la nivelul acestora,
- îmbunătățirea densității osoase.
Beneficii ale consumului de siliciu organic
„Există diferențe semnficative între siliciul organic și cel anorganic. Siliciul organic prezintă o absorbție și o biodisponibilitate net superioare formelor anorganice, fapt care îi asigură o mai mare rată de exercitare a efectelor benefice la nivelul organismului uman.“
Dr. Giorgiana Țuțuianu, medic specialist medicină internă
Beneficiile consumului de siliciu organic pe termen lung sunt reprezentate, potrivit medicului, de:
- îmbunătățirea fermității și elasticității tegumentului, prin stimularea producției de colagen și elastină, prevenind astfel apariția timpurie a ridurilor;
- întărirea structurii firului de păr, cu creșterea rezistenței acestuia și reducerea ratei de cădere;
- potențarea procesului de cicatrizare;
- îmbunătățirea structurii unghiilor;
- creșterea densității minerale osoase, cu încetinirea procesului de demineralizare osoasă.
Citește și: Este ureea un tratament-minune pentru pielea uscată?
Carența de siliciu generează poftă de mâncare?
Simptome care pot indica o posibilă carență de siliciu în organism sunt reducerea fermității pielii, cu apariția aspectului de piele lăsată și a ridurilor, apariția eczemelor, căderea părului, afectarea structurii acestuia, fragilitate crescută a unghiilor, creșterea sensibilității dentare.
„Referitor la pofta de mâncare, nu există date care să susțină un efect al deficitului de siliciu asupra apetitului alimentar. Însă există câteva date referitoare la faptul că siliciul organic ar putea îmbunătăți procesul digestiei.“
Dr. Giorgiana Țuțuianu, medic specialist medicină internă
Doze recomandate de siliciu organic pentru diferite grupe de vârstă
Medicul recomandă administrarea de siliciu organic sub formă de soluție apoasă, a cărei concentrație să fie de 4.1mM, ceea ce corespunde unei cantități de 115 mg Si/L. Doza zilnică recomandată este de 60–90 mL soluție, echivalentul unui aport de 7-10 mg siliciu/zi.
În urma cercetărilor efectuate nu s-au putut stabili doze clare recomandate pentru consumul zilnic, însă doza totală de siliciu administrată pe zi a fost setată la 20-50 mg, cu o limită superioară admisă de 700 mg/zi, conform studiilor toxicologice.
Referitor la populația pediatrică, conform datelor obținute până în prezent, nu s-au stabilit siguranța administrării și eficiența.
Oxid de silciu și siliciu organic: contraindicații
Studiile efectuate până în prezent nu au raportat efecte adverse ale consumului de suplimente cu siliciu organic și nu au indentificat posibile contraindicații.
Oxidul de siliciu poate fi folosit ca supliment alimentar, cu mențiunea că absorbția și biodisponibilitatea acestuia sunt mult inferioare comparativ cu siliciul organic, astfel utilizarea preferențială a acestuia este aceea de aditiv alimentar, jucând rolul de agent antiaglomerant.
Astfel, referitor la eficiența celor două forme, putem spune că absorbția și biodisponibilitatea siliciului organic sunt net superioare, ceea ce îi conferă o rată mai mare de exercitare a funcțiilor sale la nivelul organismului.
„În ceea ce privește siguranța acestor produse, în cazul oxidului de siliciu, menționez faptul că nu există dovezi referitoare la o posibilă toxicitate acută sau subacută și nici referitoare la posibile reacții adverse, însă este important de menționat faptul că s-a înregistrat o ușoară acumulare a siliciului la nivel hepatic și splenic după administrarea orală. Existau îngrijorări referitoare la conținutul oxidului de siliciu în nanoparticule, însă, la acest moment nu sunt suficiente studii care să fi evaluat și caracteristicile nanoparticulelor, astfel că nu se poate aprecia conținutul la acest moment.“
Dr. Giorgiana Țuțuianu, medic specialist medicină internă