Despre schizofrenie, cu un pacient funcțional

Despre schizofrenie, cu un pacient funcțional: „În casă vorbeam cu vocile, dar printre oameni încercam să fiu cât mai ok”

    George* are 42 de ani. Locuiește singur, lucrează, are hobby-uri, prieteni și o iubită. E un om obișnuit și, dacă nu i-ai ști trecutul, ai crede că e perfect sănătos. Totuși, acum 10 ani, George a început să audă voci, să simtă prezențe și să vadă lucruri care nu există în realitate. Câțiva ani mai târziu a fost diagnosticat cu schizofrenie. După ce a acceptat boala și s-a ținut de tratament, vocile au dispărut. Am vorbit cu el despre schizofrenie, din perspectiva unui pacient funcțional, adică unul care participă la viață ca oricine altcineva.

    *Din motive care țin de protejarea identității, numele folosit în acest articol nu este cel real.

    „Atunci nu mi-am dat seama ce se întâmplă, dar acum, uitându-mă înapoi, realizez că totul a început prin 2011-2012. În primă fază, eram cu mai mulți și aveam impresia că le aud gândurile. Nu mă gândeam că le aud gândurile concret, ci interpretări de-ale mele legate de gândurile lor. Atunci, vocile nu erau deranjante și erau ok. În timp, în 2013, au început sa fie mai deranjante. De data asta a fost diferit, pentru că deja nu mai era nevoie să fie cineva în jurul meu, începusem să aud chestii în minte chiar dacă nu erau oameni în jur.“

    George are 42 de ani și e din București. Deși a studiat la facultate relații economice internaționale, lucrează ca manipulator de marfă într-un depozit. A făcut facultatea ca să o facă, nu ca să învețe, spune el, așa că, după ce-a terminat cu studiile, s-a apucat să lucreze ca să facă niște bani. 

    Până pe la 30 de ani, nu s-a întâmplat nimic ciudat. Mergea la serviciu, se vedea cu prietenii, se ocupa de hobby-urile lui. Viața lui nu a fost cu nimic ieșită din comun, până prin 2011-2012. 

    Primele „voci“

    Atunci au apărut primele gânduri care se simțeau ca niște voci în mintea lui. Vocile – care sunt, de fapt, halucinații auditive – veneau și îi spuneau tot felul de lucruri, de obicei legate de activitățile lui obișnuite de peste zi.

    EXTRA INFO

    Conform Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale DSM 5, halucinațiile sunt experiențe de tip perceptiv care apar în absența unui stimul extern, au un caracter foarte viu și clar, cu impactul percepțiilor normale, și nu pot fi controlate voluntar. Pot să apară în orice modalitate senzorială, dar halucinațiile auditive – trăite ca voci percepute separat de gândurile individului – sunt cele mai frecvente în schizofrenie și tulburările înrudite.

    „La început, vocile erau pașnice și totul era ok, nu era un mesaj repetitiv. Nu știu să-ți spun exact, erau tot felul de prostii și nici măcar nu erau mereu sâcâitoare. Câteodată chiar mă simțeam bine că le auzeam, dar, pe de altă parte, era puțin groaznic.“

    George, despre schizofrenie

    Totuși, în scurt timp au început să mai apară și alte semne că ceva nu e în regulă în mintea lui. Au început diferite senzații de frică. La început, subtile, dar, în timp, tot mai puternice.

    „Vocile nu mă speriau și nu m-au speriat în general, frica venea din altă parte. Cumva, avea legătură cu ele, dar nu mi-era frică practic de lucrurile astea (n.r. – de voci), pur și simplu îmi venea o stare de frică și nu îmi explicam de unde vine“, încearcă George să explice un fenomen inexplicabil.

    Voci sâcâitoare, frici și amintiri false

    După ce a făcut cunoștință cu vocile, a urmat o perioadă pe care o definește ca fiind de liniște relativă. George a plecat în 2013 în Germania, unde locuiau mama lui și tatăl lui vitreg, și s-a angajat. Inițial, a locuit cu ei și a dus o viață destul de monotonă.

    După doi-trei ani de la mutarea în Germania, a intrat într-o depresie. Cel puțin așa crede el, autoevaluându-și starea de atunci, pentru că la medic nu a ajuns decât mult mai târziu. Așadar, a intrat mai întâi într-o depresie ușoară care, în timp, a devenit din ce în ce mai apăsătoare. „Și, la un moment dat, au început vocile foarte puternic. Deci nu mai erau niște ecouri undeva în cap, erau foarte puternice, le auzeam foarte bine și au început să fie și sâcâitoare și îmi imprimau frică, o stare de frică foarte puternică“, spune el.

    Îți dădeai seama că nu e real ce ți se întâmplă?

    George: Îmi dădeam seama că nu e real ce mi se întâmplă, dar povestea e mai complicată, pentru că aceste voci au venit și cu niște amintiri, de exemplu amintiri de la locul de muncă de dinainte. Era ca și cum eu aș mai fi trecut încă o dată prin timpul acela și prin viața aceea, deci ca și cum aș mai fi trăit încă o dată lucrurile acelea și era ca și cum s-ar fi dat timpul înapoi și mai trăiam încă o dată.

    Am amintiri de la locul de muncă foarte clare, dar care nu s-au întâmplat vreodată. Amintirile astea au venit odată cu vocile, atunci când vocile au început să fie mai clare.

    Practic, aveai impresia că lucrurile din mintea ta s-au mai întâmplat?

    George: Da, că eu trăiesc iar prin bucata aceea de viață. Nu știam ce să cred, dacă s-au mai întâmplat sau nu. Dar erau totuși foarte pregnante și clare amintirile, că asta m-a nedumerit puțin și m-a făcut să îmi pun întrebări.

    despre schizofrenie. Primele simptome au fost halucinațiile auditive
    Primele simptome de schizofrenie au fost halucinațiile auditive, după care au apărut și cele vizuale. FOTO: Shutterstock

    Halucinațiile lui auditive erau, în general, apropiate de întâmplări reale din viața lui – de la job sau din interacțiunile cu oamenii din anturaj – dar mai erau și voci care îi vorbeau despre tot felul de lucruri supranaturale. „Erau și chestii mai SF, dar nu monștri și spirite, erau pe partea de SF care se referă la nave cosmice, extratereștri, prostii de-astea”, spune George.

    Complexitatea halucinațiilor depinde de nivelul de educație și de accesul la informație ale bolnavului, iar George era interesat dinainte de poveștile legate de fenomene paranormale de la Sfinxul din Munții Bucegi și de piramide. „Sunt și acum pasionat de zona asta. Bine, despre Sfinx am mai citit și multe sunt aberații, dar probabil că se făceau tot felul de legături în mintea mea”, spune el.

    Suspiciune de psihoză paranoidă

    Chiar dacă halucinațiile au devenit tot mai vocale în mintea lui, George a reușit să fie funcțional în societate. S-a dus la serviciu și a interacționat cu apropiații fără ca cineva să-și dea seama că are o problemă psihică. A stat cu vocile în cap aproape doi ani, timp în care a ascuns totul inclusiv față de mama lui, cu care încă locuia.

    „Nu am spus nimănui ce mi se întâmplă în timpul ăla, că nu știam ce e. Aveam amintirile și aveam vocile. Până la urmă, putem să credem și-n povești SF (n.r. – fără să fie o problemă), iar eu tot căutam răspunsuri, de-asta nu am zis nimănui, am zis stai să văd ce e. Am ținut totul în mine și am încercat să caut răspunsuri”, explică George bătălia care s-a dus în el în încercarea de a înțelege ce i se întâmplă.

    La un moment dat, n-a mai putut.

    „Am ajuns într-un punct în care aveam senzația că mor și atunci i-am spus maică-mii să mă ducă la spital, că nu mai pot. Ajunsesem cam legumă. Adică aveam forță în mâini, dar nu mai aveam control, nu mă mai exprimam bine, nu mai vorbeam bine, vorbeam foarte greu și aveam senzația că mi se stinge totul și că mă duc.“

    George, despre schizofrenie

    De fapt, ceea ce l-a dus în acest punct de epuizare fizică au fost tocmai vocile. Din cauza lor era atât de obosit psihic, încât corpul lui a cedat. Înainte să-i spună mamei lui să-l ducă la medic, nu reușea să doarmă mai mult de una-două ore pe noapte și, deși a lucrat până în clipa dinaintea internării, era extenuat.

    Internat la psihiatrie, în decembrie 2014 a primit diagnosticul de suspiciune de psihoză paranoică.

    despre schizofrenie. diagnostic asociat cu consumul de marijuana
    Deși diagnosticul a fost asociat cu consumul de marijuana, George spune că nu fuma decât în weekenduri.

    Termenul medical de psihoză este folosit pentru a descrie o serie de tulburări mintale care includ simptome precum halucinații, idei delirante, dezorganizare la nivel de gândire și comportament. 

    După o internare de o săptămână, George a plecat acasă cu tratament psihiatric și, în scurt timp, și-a revenit.

    Diagnosticul de schizofrenie

    După ce și-a revenit din starea de epuizare și vocile l-au abandonat, George și-a imaginat că e sănătos și a renunțat să mai ia tratamentul antipsihotic. În scurt timp, vocile au revenit. A continuat să lucreze și să se comporte aparent normal, dar, curând, a început să confunde realitatea cu imaginația și să fie din nou din ce în ce mai obosit, așa că a mers iar la spital.

    „Eram focusat tot timpul la două lumi – la ce era în jurul meu și la lumea aia. Aveam motorașele turate la maximum tot timpul. Să zicem că adormeam și, când mă trezeam, aveam liniște vreo 2-3 secunde, era ok, după care începeau iar senzații, eram într-o încordare maximă tot timpul, începea tărăboiul.“

    George, despre schizofrenie

    Așa s-a simțit de ambele dăți când s-a internat în Germania – o epuizare fizică din cauza stării psihice. „Eu m-am dus la spital nu neapărat din cauza vocilor, ci din cauza stării fizice în care ajunsesem din cauza vocilor și a nesomnului”, spune el.

    De data aceasta, în iulie 2015, a primit diagnosticul de schizofrenie paranoidă.

    Când i s-a spus diagnosticul, nu știa nimic despre schizofrenie.

    Ce a însemnat pentru tine când au zis că ai schizofrenie?

    George: Nu știam absolut nimic despre boală și nici n-am băgat în seamă ce mi-au zis, am mers mai departe. Am avut norocul că doctorița de acolo chiar era româncă și mi-a spus că nu e de glumă și că trebuie să-mi iau tratamentul, dar chiar și a doua oară nu am înțeles, dovadă că nu l-am mai luat. Am luat tratamentul numai până m-am simțit eu bine, după care am considerat că nu mai e nevoie.

    Ți-au vorbit medicii vreodată despre cauzele care duc la declanșarea bolii?

    George: Mi-au spus că e foarte probabil să fie de la consumul de droguri. Le-am spus că, da, am consumat, dar în cantități foarte mici și numai marijuana. Am prieteni care fumează zi de zi, iar eu, în cea mai densă perioadă, fumam în fiecare weekend, dar atât. Mi-au zis că nu contează, că e de la persoană la persoană și că nu e nevoie de cantitate mare ca să declanșeze boala.

    Tu la ce vârstă ai început să fumezi iarbă?

    George: În 2010-2011, deci la 30 de ani. Târziu!

    Cum funcționau vocile

    După ultima internare, din 2015, când a fost și diagnosticat cu schizofrenie la un spital din Germania, George a luat o perioadă tratamentul prescris – un antipsihotic atipic utilizat în tratarea schizofreniei – dar a renunțat la el de îndată ce vocile au tăcut. Cum era de așteptat, acestea au reapărut. La început timid, după care din ce în ce mai agresiv.  

    „Eu eram cu toate vocile în cap și cu amintirile de la muncă și le analizam. De-asta am rezistat atât, pentru că tot timpul când îmi veneau vocile, ideile și amintirile, eu stăteam să le analizez – mă, de unde e asta, ce e asta, de ce e așa? De-asta am rezistat foarte mult, că stăteam să analizez ce e cu ele“, spune George.

    În general, vocile se certau în capul lui. Rareori îi spuneau ce să facă și, chiar și atunci, nu le asculta întotdeauna. „La un moment dat, începuseră să se certe între ele despre mine, dar pentru mine era foarte sâcâitor. Totul avea foarte multă legătură cu ideea că s-ar fi dat timpul înapoi și că mi-ar fi rămas niște anomalii prin creier, asta e o idee care s-a conturat”, explică el.

    Mai târziu, au apărut și alt tip de halucinații: „Am avut și halucinații vizuale, dar nu erau chiar halucinații vizuale, mai mult perceptibile. De exemplu, mă uitam într-un loc, vedeam că nu e ceva acolo, dar percepeam ca și cum ar fi ceva acolo. De exemplu, după ce m-am mutat de la mama în chirie, aveam în cameră un fotoliu și percepeam că stă cineva pe fotoliu. Mă uitam și vedeam că nu e nimeni acolo, dar percepția mea proiecta o prezență ca o stafie, să zicem”.

    „Sub o criză, m-am urcat în mașină și am fugit în România.“ Cu psihoza pe drum

    În 2017, deci la doi ani de la diagnosticare, George a avut ceea ce numește o criză. Locuia deja singur, în chirie, iar imaginația lui o luase razna destul de rău. Vocile și percepțiile se amplificaseră și simțea tot felul de prostii.

    Apoi, într-o sâmbătă dimineață când s-a simțit mai ciudat, s-a dus la părinții lui. „Când am ajuns acolo, am avut impresia că maică-mea vrea să mă omoare, că are legătură cu nu știu ce prostii, și am fugit. M-am urcat în mașină și m-am oprit direct în România”, spune el.

    Drumul din Germania până în România, în psihoză, a fost un haos. Fără să-și dea seama, s-a pus în pericol și pe el, și pe ceilalți, cu atât mai mult cu cât a mers cu viteză mare.

    „Am fugit de acolo, iar în mașină unele voci mi-au zis că trebuie să-mi fac o anumită stare ca să șterg mașina de pe hartă, ca să nu mă găsească nu-știu-cine, așa că trebuia să fac cumva cu energiile ca să bag mașina sub pământ, energetic vorbind, nu fizic. Dup-aia, eram în Austria și o voce mi-a spus să trag pe dreapta. Au fost puține dățile când am făcut ce mi-au zis vocile, iar atunci am făcut ce mi-a zis. Am tras pe dreapta și am oprit. Apoi mi-a zis lasă capul pe spate și vezi că o să-ți tragă cineva un glonț în cap. Și am lăsat capul pe spate și așteptam să-mi tragă un glonț în cap. Nu s-a întâmplat, și am plecat mai departe.“

    George, despre schizofrenie

    Tot drumul a fost – spune George – o halucinație totală. După două zile de mers a ajuns în București și s-a dus în apartamentul pe care îl avea aici.

    „În casă nu mă abțineam, stăteam de vorbă cu vocile și aveam discuții lungi, dar, printre oameni, încercam să fiu cât mai ok“

    După ce s-a instalat la el în apartament, a urmat o perioadă foarte ciudată. La început, avea senzația că zilele se repetă, iar apoi au început cu adevărat halucinațiile vizuale. „De exemplu, la televizor aveam impresia că unii oameni au ochii roșii, dup-aia că unii oameni pe care îi vedeam față în față, pe stradă, au ochii foarte negri, ca de zombie. Cam astea au fost halucinațiile vizuale clare, dar ele nu se întâmplau cu apropiații, de regulă erau cu oamenii necunoscuți. Simțeam ceva înțepător din partea lor, ca și cum vor să-mi facă rău, dar nu pot. În rest, au fost numai halucinații fantomatice, cumva”, explică el.

    Chiar dacă simptomele s-au agravat, George reușea – inexplicabil – să își controleze reacțiile față de cei din jur. Chiar și atunci când se simțea foarte amenințat și vocile îi spuneau să reacționeze, o făcea într-un mod foarte subtil, de exemplu se îndepărta, așa că cei din jur nu-și dădeau seama de gravitatea situației.

    O singură dată i s-a întâmplat să fie agresiv, la îndemnul vocilor. „A fost o dată, într-o stație de tramvai, unde era un bătrânel cu căștile în urechi. Atunci am avut halucinații pe bune, îl vedeam cu ochii negri și aveam senzația că aude în căști ceva legat de mine. L-am scuipat și l-am înjurat, dar săracul om nu s-a manifestat în niciun fel. Nu știu cum m-a suportat, i-o fi fost frică. Probabil că aș mai fi avut și alte ieșiri, dar m-am abținut. Atunci nu m-am abținut”, povestește George.

    „Aveam cumva puterea să fiu defensiv, să mă pun undeva în spate și să analizez totul, deși am avut momente super nașpa. De exemplu, în casă nu mă abțineam, stăteam de vorbă cu vocile și aveam discuții lungi, le și înjuram din când în când, când mă simțeam mai bine. Dar, printre oameni, încercam să fiu cât mai ok.“

    George, despre schizofrenie 

    Probleme cu legea și un nou diagnostic

    După ce a ajuns în București, în februarie, și până în august 2017, George și-a făcut un obicei din a bea alcool și a se urca la volan. Și alcoolul, și condusul, îl relaxau. Poliția l-a prins conducând sub influența băuturilor alcoolice și i-a suspendat permisul, dar asta nu l-a oprit.

    „M-au prins de două ori în București și o dată în Vama Veche. Când m-au prins în Vama Veche m-au arestat pentru condus sub influența alcoolului cu permisul suspendat și am stat trei luni în arest preventiv. Dacă luam tratamentul psihiatric, nu se întâmpla asta.“

    George, despre schizofrenie

    În arest, a trecut prin fața unei comisii medicale. Le-a spus medicilor că aude voci, le-a spus și că are tratament psihiatric dat din Germania, dar concluzia acestora a fost alta. I-au pus un diagnostic mai ușor, de tulburare mixtă de personalitate cu decompensări micropsihotice în antecedente, deși vocile au continuat să fie cu el încă două săptămâni, până când mama lui i-a adus tratamentul prescris de psihiatra din Germania.

    Medicii din arest i-au permis să ia acest tratament, așa că, treptat, starea lui George a început să se îmbunătățească.

    Medicii care l-au evaluat în arest nu au recunoscut diagnosticul de schizofrenie, dar i-au permis să ia tratamentul prescris în Germania.

    „O altă halucinație pe care am avut-o când am venit din Germania, în apropiere de București, e că aveam senzația că vin spre mine niște chestii foarte mici, ca niște particule, dinspre Germania și că intră în mine. Și, în arest, după ce am început să iau pastilele, am avut senzația că-mi ies particulele alea pe undeva prin ochi – niște chestii foarte mici, să le zicem nanoroboți sau așa ceva, ca să ne putem imagina”, explică el.

    După trei luni de arest – o lună în Constanța și două la Poarta Albă – a fost condamnat la închisoare cu suspendare, iar acum încă are niște procese în derulare.

    De-atunci, de când a fost în arest, George nu a mai renunțat la tratamentul antipsihotic.

    „Conform diagnosticului din România, nu am schizofrenie”

    Consultul psihiatric pe care l-a avut în arest a fost primul din România. De altfel, a fost și singurul, pentru că, după eliberare, a mers la un medic psihiatru de la el din cartier, dar strict pentru a-și lua rețeta.

    „Nimeni nu s-a luat după evaluările din Germania, s-au luat după evaluările făcute în pușcărie. Deci eu, conform diagnosticului din România, nu am schizofrenie. Am fost și la IML (n.r. – Institutul de Medicină Legală), le-am dus hârtiile din Germania, le-am dus-o și pe asta din România și au zis că am avut discernământ (n.r. – în momentele în care a condus sub influența băuturilor alcoolice)”, spune el.

    Ar putea să se zbată mai mult ca să i se recunoască diagnosticul de schizofrenie în România, l-ar ajuta în procesele pe care le are în derulare, dar nu vrea să o facă. „Avocatul mi-a zis că sunt puține șansele să fac pușcărie, polițista care s-a ocupat de dosar a zis că tot așa, în niciun caz pușcărie, deci nu m-ar avantaja să spună ei că am schizofrenie și să scap”, mărturisește George.

    „Acum, vocile nu mai sunt deloc.“ Viața, azi

    După ce a început să-și ia tratamentul, în arest, vocile au început să se dilueze treptat. Până la eliberare, au dispărut complet și așa au rămas până în ziua de azi.

    „La început, mai erau vocile, dar nu mai erau absolut deloc deranjante, se auzeau foarte încet, ca un ecou, foarte, foarte departe, iar acum nu mai sunt deloc.”

    George, despre schizofrenie

    Glumește și spune că îi plac pastilele pe care le ia, pentru că, de când e sub tratament, nu numai că n-a mai avut halucinații, dar n-a mai trăit nici stări de anxietate sau depresive. În timp, doza de tratament i-a fost redusă, la recomandarea psihiatrei din Germania, de la o pastilă la o jumătate de pastilă pe zi.

    Îl întreb pe George despre viața lui socială, profesională, despre cea romantică, despre eventuale situații de stigmatizare. Spune că n-a avut vreodată probleme din cauza bolii, altele decât cele cu legea.

    Când spune că are schizofrenie – și nu se ferește deloc să o facă – prietenii nu-l cred: „Bine, nu se vede, pentru că eu nici când aveam în capul meu prostiile alea nu le povesteam altora”.

    „Nu am fost discriminat, pentru că sunt plăcut de oameni și probabil că ei nu acceptă ideea. În general, oamenii nu cred că am schizofrenie. Probabil se gândesc că, dacă ai schizofrenie, trebuie să fii țăcănit de-a binelea, că ăsta e principiul în România. Dar poți să ai schizofrenie și să nu arăți asta și să o ții acolo în tine.”

    George, despre schizofrenie

    De două luni, are o iubită. Îl întreb dacă i-a spus despre schizofrenie, iar el răspunde fără să stea pe gânduri: „Da, dar eu spun la toată lumea!”.

    George e un pacient cu schizofrenie funcțional, adică activ și integrat profesional și social. N-ai zice că are un diagnostic, pentru că se comportă la fel ca toți ceilalți.

    George e un pacient funcțional cu schizofrenie, pentru că e perfect integrat social și profesional.

    Într-o zi obișnuită de muncă, se trezește la 6.00 și, o oră, își face tabieturile – fumează o țigară, se uită la știri, mai stă pe net, își ia vitaminele – apoi se duce la muncă și spune că munca fizică îi face bine, iar seara se întoarce acasă și ba ascultă muzică, ba se uită la televizor, câteodată mai bea ceva, câteodată, nu, iar pe la 8.30 se bagă în pat. „Am întrebat psihiatra din Germania dacă pot să beau alcool și mi-a zis că merge, dar nu foarte mult. Apoi am întrebat-o: Dar marijuana? Și mi-a zis: Nu, nu, nu! Recunosc, am mai fumat iarbă, dar foarte rar, o dată la o lună-două și cantitate foarte mică în cui”, mărturisește el.

    În weekenduri, ba merge în drumeții montane, ba se vede cu iubita, iar un weekend pe lună face fotografii în cadrul unei colaborări pe care o are cu o școală de modele.

    Cum e tratată în România persoana cu probleme de sănătate psihică?

    George: Am început timid să fim mai înțelegători cu ideea. Până acum, imediat cum se auzea că ai o problemă psihică, imediat te dădeau deoparte, dar acum au început să apară din ce în ce mai mulți oameni care vorbesc despre asta, pentru că au început să se ducă la psihiatru și la psiholog. De-asta oamenii au început să accepte mai ușor ideea.

    Îți recomandăm și

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare