Senzația de presiune în urechi: când ar trebui să fie un motiv de îngrijorare

Senzația de presiune în urechi: când ar trebui să fie un motiv de îngrijorare, când este normală

Senzația de presiune în urechi care apare în timpul unui zbor cu avionul sau a unei călătorii cu mașina este normală și ar trebui să treacă de la sine în câteva minute. Sunt și cazuri în care se impune un consult de specialitate.

Senzația de presiune în urechi ar trebui să fie un motiv de îngrijorare și în cazul în care e însoțită de durere, febră, amețeală sau scurgeri de la nivelul urechii.

Printre cauzele frecvente ale presiunii în urechi se numără schimbările de altitudine, sinuzita sau acumularea depozitelor de cerumen. Motive mai rare pentru care simțim presiune în urechi sunt boala Meniere, otita sau o infecție fungică.

„Senzația de presiune auriculară poate să apară în mai multe situații și în cazul mai multor modificări sau boli ale urechii, faringelui și nasului. Această senzația poate să apară atunci când presiunea din urechea medie (cavitatea din spatele timpanului) nu se egalizează cu presiunea din exterior, atunci când există inflamație la nivelul urechii medii, atunci când timpanul este inflamat sau lezat, sau atunci când există o obstrucție la nivelul urechii externe”.

Dr. Ioan Bulescu, medic specialist ORL la Clinica Medicum, Doctor în Științe Medicale.

Din cauzele comune care determină apariția presiunii auriculare medicul enumeră otitele (infecții la nivelul urechii), congestia nazală sau sinusală, schimbările bruște de altitudine, dar și acumularea de cerumen la nivelul urechii.

Presiune în urechi când mergem cu avionul

În mod normal, presiunea în cavitatea urechii medii se reglează prin intermediul unor conducte mici denumite trompele lui Eustachio. Găsim câte una pentru fiecare ureche și ele fac legătura între urechea medie și calea aeriană superioară, mai exact cu faringele.

Aceste conducte se deschid în mod normal odată cu mișcările vălului palatin, atunci când înghițim, când căscăm, etc.

„Există posibilitatea ca la schimbările bruște ale presiunii din jur, ca de exemplu atunci când ne aflăm într-un avion care decolează sau care aterizează, presiunea în urechea medie să nu se regleze la fel de repede, apărând astfel senzația de presiune la nivelul uneia sau ambelor urechi.

În mod normal, senzația trece de la sine în câteva minute, însă poate să persiste, mai ales dacă avem o problemă de ventilație nazală care să îngreuneze funcția trompei lui Eustachio,” precizează dr. Ioan Bulescu.  

Lista cauzelor frecvente ale senzației de presiune în urechi                         

  • Schimbări de altitudine;           
  • Sinuzită – apare atunci când sinusurile se inflamează din cauza unei infecții virale sau bacteriene;
  • Infecții ale urechii –  pot provoca, de asemenea, senzație de presiune în urechi. Otita medie și urechea înotătorului sunt două tipuri de infecții ale urechii care dau, printre altele sezație de presiune;
  • Răceli – inflamația și congestia nazală din timpul unei răceli pot afecta trompele lui Eustachio, împiedicându-le să regleze, în mod corespunzător, presiunea din urechea medie.                                          
  • Alergii – rinita alergică poate duce la inflamația pasajelor nazale și la acumularea de mucus. Ca și în cazul răcelilor, acest lucru poate afecta și trompele lui Eustachio, provocând presiune în urechi;                                         
  • Acumularea depozitelor de cerumen – ceara din urechi este produsă, în mod natural, de organism pentru a proteja părțile interioare ale urechii. Acumularea unui exces de ceară poate bloca canalul urechii, provocând senzația de presiune;
  • Un obiect străin – un obiect străin blocat în ureche poate provoca, de asemenea, presiune și durere în ureche.

Cauze mai puțin frecvente

  • Boala Meniere – o tulburare care afectează urechea internă, partea responsabilă de auz și de menținerea echilibrului. Este cauzată de acumularea de lichid în urechea internă și apare, de obicei, la o singură ureche;
  • Coleasteatom – apare atunci când pielea din urechea medie crește anormal. Poate fi prezent încă de la naștere sau poate apărea din cauza infecțiilor frecvente ale urechii. Pe lângă presiune în urechi, alte simptome pot include: scurgeri urât mirositoare, durere, pierderea auzului;
  • Neurom acustic – o tumoră benignă care apare pe cel de-al optulea nerv cranian, responsabil pentru transmiterea semnalelor care implică echilibrul și auzul către creier. Este o afecțiune rară, iar unul dintre principalele simptome este pierderea auzului în urechea afectată. Totuși, pot apărea și presiune și sunete în urechi;
  • Infecția fungică a urechii – poartă denumirea de otomicoză. Otomicoza poate apărea la persoanele sănătoase cu un sistem imunitar slăbit sau la cei cu boli cronice, așa cum este diabetul. Senzația de ureche înfundată este unul dintre simptome, alături de mâncărime, durere și scurgeri;
  • Otita medie cronică – apare atunci când o infecție a urechii medii nu se tratează corect sau continuă să reapară. Poate fi însoțită de simptome precum persistența lichidului în urechea medie, o ruptură a timpanului sau prezența colesteatomelor. Complicațiile otitei medii cronice pot include: pierderea auzului, afectarea nervilor faciali, o infecție osoasă numită mastoidită;
  • Tulburări ale articulației temporomandibulare – articulația temporomandibulară conectează maxilarul de craniu. Cauza multora dintre aceste tulburări nu este clară, cu toate acestea unele pot fi cauzate de deteriorarea articulației sau a cartilajului înconjurător. Principalul simptom al tulburărilor articulației temporomandibulare este durerea sau disconfortul, fie în maxilar, față sau în jurul urechilor. Durerea poate apărea și în interiorul urechii.

Ce alte simptome pot însoți presiunea în urechi?

„În unele situații, în special dacă este vorba de o inflamație a urechii medii sau externe, sau dacă există presiune crescută asupra timpanului, presiunea auriculară poate fi însoțită de durere la nivelul urechii sau de scăderea importantă a auzului,” completează medicul ORL.

În situații mai rare, potrivit medicului, traumatismele auriculare sau ale timpanului pot determina senzație de presiune la nivelul urechii însoțită de secreții auriculare sau chiar sângerări.

Când trebuie să mergem la medic?

Dacă presiunea la nivelul urechilor, apărută în urma unui zbor cu avionul, nu dispare după câteva zile, sau dacă se agravează, medicul Ioan Bulescu ne sfătuiește să mergem la un consult ORL pentru a identifica dacă sunt alte modificări sau probleme.

De asemenea, dacă presiunea auriculară este însoțită de durere, febră, amețeală, scurgeri purulente de la nivelul urechii sau sângerări, un consult ORL este necesar pentru a stabili un diagnostic corect și o soluție de tratament.

Investigații pentru senzația de presiune în urechi

O consultație de specialitate poate stabili de cele mai multe ori cauza exactă a presiunii din urechi. „În cadrul acestei consultații medicul specialist va examina conductul auditiv extern și membrana timpanică, cavitatea nazală și faringiană, identificând astfel care sunt elementele anormale care pot duce la apariția sau agravarea acestui simptom,” precizează dr. Bulescu.

De asemenea, se poate să fie necesare investigații suplimentare ca audiograma și timpanograma, dar și o endoscopie nazală, pentru a evalua mult mai în detaliu eventualele modificări.

Soluții de tratament

În funcție de felul în care a apărut și de alte simptome sau semne asociate, variantele de tratament pot fi diferite.

Dacă discutăm de senzație de presiune auriculară apărută în urma unui zbor cu avionul, aceasta se remite în cele mai multe cazuri de la sine în câteva ore sau zile. „Putem grăbi dispariția simptomelor favorizând deschiderea trompei lui Eustachio, prin mișcări ale vălului palatin și ale mandibulei (înghițit în sec, căscat, mestecat gumă, etc.),” completează specialistul ORL.

În cazul în care senzația de presiune apare în urma unei inflamații locale sau regionale (otite, rinosinuzite, rinite, etc,) tratamentul acestora va fi de cele mai multe ori suficient pentru a limita și acest simptom, conform medicului ORL.  

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare