Părinți cu ochii în ecran, copii deconectați emoțional. Efectele negative sunt mai adânci decât credem
Suntem în era tehnologiei, a digitalizării, a comunicării instant, a video telefoniei, a social media care a adus multe beneficii pe care nu le poate ignora cineva. Totul este mai rapid, de la comunicare, la găsit informații, la transmis idei, fotografii sau acte. Dar este sănătoasă conectarea în exces la tehnologie, chiar când suntem în preajma copiilor noștri? Dincolo de mesajul transmis copilului prin atenția noastră centrată pe dispozitive, ne interesează care sunt efectele negative asupra dezvoltării copilului și dacă simplul nostru comportament îi afectează iremediabil sau nu. Așadar, ce se întâmplă când părinții sunt prea conectați la tehnologie și prea deconectați de copiii lor?
Copiii nu au nevoie de părinți perfecți
În parcuri, pe stradă, la locurile de joacă sau în malluri, observ părinți, mămici sau tătici, cu telefonul în față încontinuu, prea absorbiți de ceea ce se întâmplă în dispozitivul lor, încât uită să acorde câte o privire copiilor lor; sau părinți care împing leagănul cu copilul, dar se uită absenți în telefon.
Realitatea este că un copil nu are nevoie de părinți perfecți, ci de părinți prezenți emoțional și fizic lângă ei, în majoritatea timpului: când sunt la masă, când sunt în parc sau când se joacă, să vorbească cu el sau doar să asculte poveștile lui. Dacă atenția părinților este fragmentată, minimă, atunci copilul primește un feedback insuficient pentru a-l dezvolta.
Când părinții sunt prea conectați la tehnologie
Când vorbim despre părinți conectați la tehnologie și la social media în exces în prezența copiilor, ne așteptăm la apariția mai multor efecte asupra dezvoltării copilului, dar și asupra relației părinte-copil, de tipul:
• atașament anxios și probleme în relaționarea emoțională;
• întârzieri în dezvoltarea limbajului și a abilităților sociale, insuficientă modelare a comportamentului și reglare emoțională;
• o stimă de sine scăzută;
• dificultăți de relaționare pe termen lung, inclusiv în viața de adult;
• tulburări emoționale precum depresia, anxietatea, sentimentul de vid interior.
- Citește și: Rolul atașamentului în relația cu copiii și de ce este esențial pentru întreaga noastră viață
Ce tehnologie este mai „dăunătoare”?
Nu e vorba despre un anumit tip de tehnologie, ci este vorba despre momentul când o alegem în defavoarea copilului și de timpul alocat oricărui tip de tehnologie, pentru că astfel, momente-cheie de conectare cu copilul sunt ratate din cauza tehnologiei, momente pe care le considerăm neimportante precum mesele zilei, timpul pentru joacă, discuțiile simple despre ce s-a întâmplat peste zi și conectarea emoțională.
Trist este faptul că, deși pare că în relația cu copilul mic avem destul timp, în realitate, orice moment ratat și nereparat este pierdut. Orice zi, orice moment în care nu ești prezent emoțional față de copil înseamnă pierdere pentru dezvoltarea și sănătatea copilului tău.
Cum se manifestă lipsa de conectare emoțională în comportamentul copilului
Interferența tehnologiei în interacțiunile zilnice părinte-copil, în special când este vorba de un copil mic, poate duce la tulburări de dezvoltare a limbajului și a abilităților sociale. De când este bebeluș, copilul are nevoie de atenția noastră și de exprimarea verbală și nonverbală (mimică și gestică) pentru a putea învăța să „citească și să arate” emoții. Un experiment psihologic cunoscut, „Still face experiment”, realizat încă din 1975, arată cât de importante sunt atenția și comunicare verbală și nonverbală pe care o are părintele cu copilul mic.
În lipsa conectării emoționale cu copilul, acesta devine anxios, plânge, încearcă să facă ce poate pentru a se reconecta cu mama/tata.
Și nu este vorba doar despre acest tip de comunicare, pentru că importante pentru dezvoltarea copilului sunt chiar și acele conversații zilnice pe care părinții le au pe diverse teme. Acestea sunt esențiale pentru dezvoltarea vocabularului și a abilităților sociale. Copilul are nevoie să vadă cum vorbește mama/tata cu persoanele din jur, cum se adresează, cum se comportă, pentru a ști cum să facă la rândul lui.
În esență, lipsa conectării nu rămâne „invizibilă”: copilul transmite prin comportamente fie de hiperactivare, fie de hipoactivare, că îi lipsește contactul emoțional securizant.
Reglare emoțională și stil de atașament
În contextul familial în care părinții nu se conectează la copil decât fragmentar, disparat, prin asigurarea doar a nevoilor de bază, fără însă a acorda atenție emoțiilor și comunicării, copilul nu învață cum să își regleze în mod sănătos emoțiile și poate avea reacții disproporționate la situații mici, pentru că nu și-a însușit un model sănătos de calmare emoțională.
Pentru că până la vârsta de 5 ani se formează stilul de atașament, copilul este ca un „burete” pentru tot ce este în jurul lui – emoții, atenție, joc, siguranță, interacțiune, nevoi îndeplinite și dorințe auzite. Lacunele părintelui din această perioadă se văd în comportamentul copilului, prin accese de plâns, furie, comportamente de căutare a atenției, evitare, izolare etc.
Stilul de atașament dezvoltat în copilăria mică „îl urmărește pe copilul devenit adult” pentru toată viața. Evident, corectarea este posibilă, dar este mult mai dificil să „vindecăm” un adult, decât să creștem armonios un copil.
Răsfăț, obrăznicie sau deprivare emoțională
Mulți părinți spun „face asta ca să caute atenție”, „este răsfățat”, iar eu le răspund că au un copil anxios, nu este despre răsfăț, ci despre conectare emoțională, despre momente în care ei nu au fost prezenți emoțional pentru copil.
De exemplu, zilele trecute, la un restaurant, un cuplu tânăr cu un copil într-un căruț erau la masa de lângă mine. Am avut ocazia să observ părinți conectați la tehnologie și deconectați de copil. În timpul mesei, niciunul dintre părinți nu s-a uitat, nu s-a adresat în niciun moment copilului care era treaz în căruț. Ocazional, mama ridica în fața copilului o jucărie pentru câteva secunde și apoi o lăsa jos, atunci când copilul începea să plângă. Ambii părinți, pentru jumătate de oră, cât am stat eu, au fost atenți la telefoanele proprii, nici între ei nu au avut vreo interacțiune. Copilul învață de foarte devreme că „trebuie să țipe ca să obțină ceva”.
Deprivarea emoțională duce la dificultăți în relația cu propriile emoții, dar și la moduri de relaționa fie prin crize de furie, cu anxietate, fie prin dependență, într-un mod nesigur sau retras.
Cum este afectată viața de elev – performanța socială și școlară
Atunci când nu a achiziționat limbajul emoțional de la persoanele de atașament, care l-au îngrijit, copilul, chiar din grădiniță și școală, are dificultăți în a avea prieteni, fie prin evitare, fie prin agresivitate. Unii ajung să se atașeze nesănătos, anxios de cineva, sau să nu se atașeze deloc, să fie indiferenți față de ceilalți, doar pentru că atât au învățat.
Performanța academică este caracterizată de concentrare redusă sau lipsă de motivație sau copilul poate avea un comportament de opoziție față de orice persoană care reprezintă o autoritate, sau de comparații negative constante cu ceilalți.
Oricum se dezvoltă copilul către adolescent și adult, conectarea emoțională de care a beneficiat sau nu în copilărie se vede de-a lungul întregii vieți.