STUDIU: Mai au șanse generațiile noi să trăiască 100 de ani? Cât contează genele și cât stilul de viață
Între 1900 și 1938, fiecare generație trăia cu aproape șase luni mai mult decât precedenta. Acum progresul s-a redus la doar două-trei luni. Practic, ritmul de creștere al speranței de viață s-a înjumătățit și nicio generație născută după 1939 nu va mai atinge vârsta medie de 100 de ani, potrivit unui nou studiu internațional publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
Cei care au trăit în prima jumătate a secolului al XX-lea au asistat la cea mai spectaculoasă creștere a speranței de viață din istoria omenirii, datorită vaccinurilor, antibioticelor și îmbunătățirii condițiilor de trai. O persoană născută în 1900 trăia aproximativ 62 de ani, iar una născută în 1938 ajungea, în medie, la 80 de ani. În doar patru decenii, omenirea a câștigat aproape 20 de ani de viață.
După acest moment, progresul s-a oprit. O analiză realizată de Héctor Pifarré i Arolas de la Universitatea Wisconsin–Madison, José Andrade de la Institutul Max Planck pentru Cercetare Demografică și Carlo Giovanni Camarda de la Institutul Național de Studii Demografice din Franța a demonstrat, pe baza datelor din 23 de țări, că ritmul de creștere al speranței de viață s-a prăbușit brusc și nu a mai revenit la valorile de altădată.
Ce s-a schimbat exact
Pentru a înțelege magnitudinea transformării, trebuie analizat concret ce s-a întâmplat cu fiecare generație.
Între 1900 și 1938, fiecare generație trăia vizibil mai mult decât cea dinainte. O persoană născută în 1900 ajungea în medie la 62 de ani. Una din 1910 trăia până la 67, una din 1920 – până la 72, iar una din 1930 – până la 77 de ani. În 1938, speranța de viață urcase deja la 80 de ani. Fiecare deceniu aducea aproape cinci ani în plus, datorită progreselor medicale și igienice (antibiotice, vaccinuri, apă potabilă și rețele moderne de canalizare) care au redus drastic mortalitatea.
După 1939, dinamica s-a schimbat. Persoanele născute în 1940 au o speranță de viață de aproximativ 80 de ani, cele din 1950 – de 81, iar cele din 1980 ating 84 sau 85 de ani. Progresul continuă, dar într-un ritm mult mai lent, de doar doi-trei ani în plus pe deceniu.
Cercetătorii au calculat un scenariu ipotetic potrivit căruia dacă trendul din 1900-1938 ar fi continuat neschimbat, o persoană născută în 1980 ar fi trăit, în medie, 100 de ani. În realitate, media s-a oprit la 84-85. Diferența este de 15 ani pierduți, ca efect al încetinirii longevității.
„Creșterea fără precedent a speranței de viață din prima jumătate a secolului XX pare să fi fost un fenomen pe care e puțin probabil să-l mai atingem în viitorul apropiat. Chiar și dacă supraviețuirea adulților s-ar îmbunătăți de două ori mai repede decât estimăm, speranța de viață tot nu ar putea egala creșterile spectaculoase din trecut, în lipsa unor descoperiri medicale care să prelungească semnificativ viața umană”, a explicat Héctor Pifarré i Arolas, autor principal al studiului.
Cu alte cuvinte, chiar dacă medicina ar face progrese extraordinare, chiar dacă s-ar descoperi tratamente eficiente pentru cancer și boli cardiovasculare peste noapte, tot ar fi dificil să revenim la ritmul de creștere din trecut.
- Citește și: Ce are special un „supervârstnic“ și ce poți face ca să devii și tu unul. Cum să îmbătrânești trăind tânăr
Rolul scăderii mortalității infantile
Progresul spectaculos al longevității din prima jumătate a secolului XX s-a datorat în mare parte scăderii dramatice a mortalității infantile. În 1900, un copil din patru murea înainte de a împlini 5 ani. Bolile infecțioase, precum tuberculoza, holera, poliomielita, rujeola, făceau ravagii. Odată cu introducerea antibioticelor în anii 1940, cu extinderea accesului la vaccinuri și cu modernizarea sistemelor de apă potabilă și canalizare, supraviețuirea copiilor s-a îmbunătățit rapid, iar speranța de viață a urcat odată cu ea.
Fiecare copil salvat adăuga zeci de ani la media populației. În primele decenii ale secolului, acest efect statistic a fost determinant pentru creșterea longevității globale. Salvarea masivă a copiilor a ridicat speranța de viață mai repede decât orice progres medical de mai târziu.
În prezent, în țările dezvoltate, mortalitatea infantilă a scăzut sub 0,5%. Aproape toți copiii ajung la vârsta adultă, iar sursa principală de creștere a longevității s-a epuizat.
„Încetinirea actuală se explică în mare parte prin faptul că progresele spectaculoase din trecut au provenit din îmbunătățirea supraviețuirii la vârste fragede”, a adăugat José Andrade, cercetător la Institutul Max Planck pentru Cercetare Demografică.
Peste jumătate din încetinirea observată provine din reducerea deceselor la copiii sub 5 ani, iar două treimi din evoluția generală se explică prin scăderea mortalității sub 20 de ani. Pragul de aproape 100% supraviețuire în copilărie lasă puțin loc pentru îmbunătățiri viitoare, mutând atenția asupra sănătății la vârsta adultă și a bolilor cronice.
- Citește și: Câți ani pot munci sănătoși românii? Mult mai puțini decât europenii din statele dezvoltate
Longevitatea depinde acum de vârstnici
Creșterea speranței de viață nu mai depinde de reducerea mortalității infantile, ci de capacitatea de a prelungi viața celor trecuți de 60 sau 70 de ani. Medicina se confruntă însă aici cu dificultăți mai mari.
Salvarea unui copil bolnav de pneumonie printr-un tratament cu antibiotice adaugă, în medie, șapte sau opt decenii de viață. În schimb, prevenirea unui infarct la o persoană de 70 de ani presupune controlul tensiunii, al colesterolului și al diabetului pe termen lung, intervenții asupra stilului de viață și monitorizare constantă. Chiar și atunci când toate acestea reușesc, câștigul este de doar câțiva ani.
La scară populațională, diferența e și mai evidentă. Salvarea unui copil crește speranța de viață colectivă cu zeci de ani cumulați, în timp ce prelungirea vieții unui vârstnic cu cinci ani adaugă exact cinci ani. Din perspectiva demografică, efectul este incomparabil mai mic.
Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat date din cadrul Human Mortality Database, cea mai amplă sursă de statistici despre mortalitate din țările dezvoltate. Rezultatele au fost verificate prin șase metode de proiecție, printre care modelele Lee-Carter, CP-Splines, Compositional Data Analysis, prognozele Națiunilor Unite pentru Populația Mondială 2024, Linear Lee-Carter și Cohort Segmented Transformation Age-at-death Distributions. Toate au condus la aceeași concluzie și anume că ritmul creșterii speranței de viață s-a redus destul de mult și nu dă semne de revenire.
Șansele de a trăi până la 100 de ani: cât contează genele sau stilul de viață?
Studiile anterioare au demonstrat că speranța de viață este atribuită doar 25% genelor și în proporție covârșitoare – 75% – stilului de viață și mediului. Totuși, există un asterisc: deși e în controlul nostru să ajungem până la 80-90 de ani, de aici încolo genele cântăresc mai mult, a explicat, pentru New York Times, dr. Thomas Perls, profesor de medicină la Universitatea Boston din SUA.
De altfel, cercetătorii au observat că mulți oameni cu vieți excepțional de lungi nu au neapărat obiceiuri mai sănătoase decât media. Totuși, ei au ajuns la vârste extrem de înaintate cu rate mai mici de boli asociate vârstei, cum sunt afecțiunile cardiovasculare, cancerul și demența.
Cifrele concrete ale declinului
Datele demografice confirmă că ritmul prelungirii vieții s-a redus cu aproximativ 50% față de prima jumătate a secolului XX. Conform metodei CP-Splines, țările cu cele mai bune performanțe vor câștiga doar 0,29 ani la fiecare nouă generație, față de 0,46 ani în trecut, o scădere de aproape 40%. Media țărilor analizate este și mai mică, 0,23 ani per cohortă, adică o reducere de peste 50% față de ritmul anterior.
Previziunile Națiunilor Unite pentru 2024, folosite în planificarea demografică globală, confirmă că speranța de viață crește cu doar 0,23 ani per generație. Alte metode de prognoză, precum Lee-Carter sau Compositional Data Analysis, indică valori apropiate, între 0,22 și 0,29 ani. În medie, progresele actuale reprezintă doar 40–50% din viteza de creștere înregistrată între 1900 și 1938.
Consecința e că nicio generație născută după 1939 nu va atinge o speranță medie de viață de 100 de ani. Dacă ritmul anterior ar fi continuat, persoanele născute în 1980 ar fi fost primele care să atingă acest prag. În realitate, estimările se opresc la 84-86 de ani, chiar și în scenariile optimiste.
Acest lucru nu exclude ca unele persoane să depășească vârsta de 100 de ani, ci arată că media generațiilor nu va mai ajunge la 100 de ani. Unii vor trăi peste 100, alții mai puțin de 90, dar echilibrul general al longevității s-a stabilizat mult sub pragul simbolic al unui secol de viață.
Nu este o predicție, ci o constatare
Un element care diferențiază acest studiu de multe altele e că nu vorbește despre un viitor îndepărtat. Încetinirea creșterii speranței de viață nu este o ipoteză, ci un fenomen deja vizibil în datele demografice. Generațiile născute între 1939 și 2000 au trecut prin această schimbare, iar cifrele confirmă că ritmul de creștere s-a înjumătățit.
Cercetătorii au făcut verificări riguroase pentru a exclude erorile. Au dublat marja posibilă de eroare pentru a vedea dacă tendința se modifică. Nu s-a schimbat nimic. Au verificat dacă fenomenul e specific anumitor țări și au constatat că încetinirea apare în toate cele 23 de state dezvoltate analizate, fără excepție.
Ultima generație pentru care există date complete de mortalitate pe întreaga durată a vieții este cea născută în 1938. Pentru generațiile ulterioare, cercetătorii au folosit modele statistice pentru a completa perioadele de viață rămase. Dar partea deja trăită din viețile acestor generații, adică primii 40, 50 sau 60 de ani, confirmă încetinirea.
Ce urmează
Studiul nu face predicții pentru generațiile născute după 2000. Este posibil ca știința să evolueze spectaculos și să apară descoperiri medicale revoluționare. Este posibil ca tehnologia să găsească modalități de a încetini îmbătrânirea la nivel celular. Dar pentru generațiile analizate, adică cele născute între 1939 și 2000, constatarea e că au pierdut avantajul de care au beneficiat generațiile anterioare.
O parte dintre cercetători cred că durata vieții umane poate continua să crească, fără o limită biologică clară. Alții susțin că organismul are bariere naturale pe care medicina actuală nu le poate depăși. Studiul de față înclină balanța spre a doua ipoteză, aducând dovezi fără a formula totuși concluzii definitive despre viitor.
Spre deosebire de analizele anuale, care măsoară speranța de viață într-un anumit an calendaristic, această cercetare a urmărit întreaga evoluție a cohortelor, generații întregi, de la naștere până la sfârșitul vieții. Această abordare oferă o imagine mai stabilă și mai fidelă, eliminând efectele evenimentelor temporare, precum pandemia de gripă spaniolă din 1918, care a redus speranța de viață pe moment, dar nu a afectat durata medie de viață a generației respective.
Încetinirea actuală este însă de altă natură. Nu e o fluctuație temporară, ci o schimbare de fond, observabilă deja în ultimele decenii. Chiar și în scenariul în care progresele medicale vor accelera, specialiștii consideră improbabil ca ritmul de creștere al longevității să revină la cel din prima jumătate a secolului trecut.
