„Mă enervează și mai tare când oamenii îmi spun «Totul va fi bine»!“ Prețul pe care îl plătesc cei care își înghit emoțiile

Știi momentele acelea când simți un val de furie sau tristețe, dar îți spui: „Nu e momentul acum, trebuie să fiu calm, să fiu puternic“? Cu toții am trecut prin situații în care am ales să ne „înghițim“ emoțiile, să afișăm un zâmbet și să mergem mai departe de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Sau, uneori, alegem să ne ascundem emoțiile în comportamente nocive care ne vând iluzia că scăpăm de suferință: „Totul va fi bine“. Mai mult, în România acestor zile, cu tensiunile sociale și politice la cote maxime, mulți dintre noi recurg la strategia de suprimare a emoțiilor aproape instinctiv.

Poate, pentru unii dintre noi, „a supraviețui“, când eram copii, a însemnat și să ne reprimăm emoțiile – mama ar fi suferit sau tata ar fi fost nervos. În cazul unora dintre noi, suferința, anxietățile îngrijitorilor noștri erau atât de acaparatoare, că nu mai rămânea spațiu și pentru emoțiile noastre. Apoi, am crescut cu impresia că așa funcționează lumea: partenerul nu ne va mai iubi dacă vom fi furioși, prietenii nu ne vor mai plăcea dacă suntem apatici, societatea nu ne acceptă dacă ne exprimăm emoțiile diferite de ale celorlalți. În astfel de situații, la întrebarea „Ce trebuie să fac ca să mi se permită să trăiesc, să fiu?“, răspunsul e deja acolo în ființa ta, cultivat și bine sădit: să nu îmi exteriorizez trăirile autentice, să nu împărtășesc ce cred eu cu adevărat, să nu deranjez.

Poți observa cum repeți un astfel de mecanism de coping cel mai des și mai profund în relațiile personale și, în unele cazuri, în mediul profesional. De curând, am remarcat, însă, cum unii dintre noi sunt speriați, simt furie, frică, tristețe într-un spațiu mult mai larg, raportat la spațiul public. Dintre aceștia, la două extreme, unii își exprimă emoțiile zgomotos, cu ură, alții își reprimă trăirile.

Dar ce se întâmplă, de fapt, când alegem să ne suprimăm emoțiile? Și mai important, ce alternative avem?

Contextul românesc: de ce suprimăm mai mult ca niciodată

În cultura românească există o tradiție a stoicismului și a rezistenței tăcute în fața greutăților. „Lasă, că merge și așa“, „Ce să facem, trebuie să rezistăm“ sau „Nu te mai consuma atât“, „Nu e frumos să…“ sunt expresii pe care le auzim frecvent.

În perioade de incertitudine politică și socială, acest mecanism se intensifică. Cu știrile care anunță scenarii îngrijorătoare și discuțiile tensionate din familie, mulți români aleg să-și înghită temerile și frustrările, crezând că astfel vor gestiona mai bine situația.

Paradoxal, tocmai această suprimare ne face mai vulnerabili la anxietate și epuizare emoțională pe termen lung. După cum arată un studiu publicat în Motivation and Emotion, încercarea constantă de a bloca emoțiile negative duce la amplificarea lor ulterioară. Rezultatele sugerează că suprimarea emoțiilor negative nu este doar ineficientă ca strategie de reglare emoțională, ci poate avea și consecințe adverse asupra stării afective generale.

Aceste constatări se aliniază cu „teoria proceselor ironice“, care afirmă că încercarea de a suprima gânduri sau emoții nedorite poate duce, paradoxal, la intensificarea acestora. Teoria a fost propusă de psihologul Daniel Wegner și susține că eforturile deliberate de a evita anumite gânduri sau emoții pot avea efectul opus celui dorit.

Problema nu este emoția, ci că fugim de ea. Cum învățăm să ne gestionăm propriile emoții, inclusiv pe cele negative

Ce este, de fapt, suprimarea emoțională?

Suprimarea emoțiilor este un mecanism de apărare prin care ne străduim în mod conștient să blocăm gândurile sau emoțiile nedorite. „Suprimarea emoțiilor este un mecanism prin care încercăm să evităm să luăm contact cu trăiri sau gânduri neplăcute, pe care nu suntem dispuși să le prelucrăm la nivel emoțional și cognitiv“, confirmă psihoterapeuta Ștefania Voia, care este și autoare SmartLiving.ro.

Spre deosebire de refulare – proces inconștient prin care mintea ascunde automat anumite trăiri mai ales în cazul traumelor – suprimarea este o alegere deliberată. Într-un fel sau altul, ne spunem: „Nu voi plânge acum“, „Nu mă voi gândi la asta“ sau „Trebuie să par calm“.

„Este important să facem diferența între suprimare și reprimare, un alt mecanism de apărare. Reprimarea este un proces inconștient – mintea îngroapă automat amintiri sau impulsuri dureroase fără ca persoana să-și dea seama. Prin contrast, suprimarea se desfășoară în mod conștient: persoana știe că este tulburată de un gând sau o emoție, dar alege să o lase deoparte“, explica de curând Saul McLeod, profesor în psihologie, pentru simplypsychology.org.

Tocmai pentru că este conștientă, suprimarea este deseori considerată o formă mai matură de a face față – individul recunoaște emoția sau gândul, dar decide intenționat să nu se implice în acel moment. Acest aspect conștient înseamnă că suprimarea joacă un rol în luarea deciziilor: persoana decide activ când și unde să se confrunte cu problema care îl supără.

Suprimarea funcționează prin focalizarea atenției și prin autocontrol, pentru a menține emoțiile și gândurile nedorite în afara conștienței imediate.

De aceea, în aparență, suprimarea pare rațională și matură. La urma urmei, nu poți izbucni în lacrimi în mijlocul unei ședințe importante sau e „inadecvat“ să exprimi furie în fața copiilor tăi care au nevoie de stabilitate. Dar specialiștii în sănătate mintală trag un semnal de alarmă: suprimarea constantă a emoțiilor are consecințe serioase asupra bunăstării noastre psihice și chiar fizice.

• Citește și: „Aveam așteptări nerealiste de la copil și de la mine.” 14 tehnici de gestionare a furiei și confesiunile mamelor

Exemple prin care se manifestă suprimarea (intenționată) a emoțiilor

„Când suprimăm ceea ce simțim, o putem face prin diferite moduri de distragere a atenției în afara ariei emoționale, cu scopul de a nu mai simți“, explică Ștefania Voia. De exemplu, „ne putem angaja în activități plăcute, cu scop de autoliniștire, cum ar fi privitul la TV, sportul în exces, shoppingul compulsiv sau mâncatul emoțional. Uneori, în cazurile severe, putem ajunge chiar la consumul de alcool sau droguri, cu scopul de a ne anestezia emoțional.“

Mecanism de adaptare în fața stresului acut, suprimarea emoțiilor poate avea pe termen scurt și foarte scurt anumite beneficii. „Pe termen scurt obținem ceea ce ne dorim – evităm suferința –, însă pe termen lung devine disfuncțional“, explică psihoterapeuta.

Iată câteva exemple de suprimare:

Distragere deliberată: După o despărțire dureroasă, unele persoane aleg să se mențină ocupate cu munca sau/și hobby-urile pentru a evita să se gândească la fostul partener. Când apar amintiri sau stări de tristețe, își mută în mod intenționat atenția (pornesc televizorul, sună un prieten) pentru a suprima suferința emoțională.

Amânarea grijilor: Poate cel mai relevant exemplu în acest sens l-am trăit cu toții când eram studenți anxioși, iar panica se intensifica în seara dinaintea examenului. Unii dintre noi decideam „să nu ne mai gândim la asta“ și poate alegeam să facem altceva pentru o perioadă scurtă de timp, cum ar fi să ne uităm la un film, suprimând astfel temporar anxietatea pentru a putea dormi – un efort conștient de a gestiona anxietatea până trece momentul critic.

Evitarea declanșatorilor: Este o alegere frecventă în cazul traumelor, cum ar putea fi o persoană care a supraviețuit unui accident de mașină și își amintește constant impactul ori de câte ori conduce. În mod activ, încearcă să alunge acele amintiri pentru a se putea concentra pe șofat. Dacă gândurile revin brusc (gânduri intruzive), poate da muzica mai tare sau își spune ferm „Nu e momentul acum“, suprimând în mod conștient evocarea traumei.

Comportament profesional: De exemplu, o asistentă medicală care lucrează într-un departament de urgență aglomerat poate fi martora unor situații extrem de dureroase. În timpul turei, își suprimă reacțiile emoționale (frică, tristețe) pentru a rămâne concentrată și eficientă. Alege să își lase deoparte sentimentele legate de un caz tragic până la finalul programului, pentru că o descărcare emoțională la locul de muncă i-ar afecta capacitatea de a ajuta pacienții.

Alteori suprimăm pentru că „acel moment nu este unul în care ne simțim în siguranță să ne exprimăm și procesăm emoțiile fie pentru că ceilalti nu ar putea înțelege, empatiza, ajuta sau nu sunt demni de încredere ca să ne putem vulnerabiliza în fața lor“, completează Ștefania Voia.

Are suprimarea emoțională avantaje?

Exemplele enumerate indică faptul că, în anumite situații, suprimarea poate oferi beneficii practice pentru gestionarea emoțiilor și stresului pe termen scurt.

„Suprimarea emoțională ne poate ajuta atunci când simțim că a procesa experiențe dureroase sau traumatice ne solicită resurse pe care nu le avem disponibile în acel moment. Ne ajută practic să supraviețuim psihic și emoțional unui context limită. De asemenea, putem suprima atunci când ne aflăm într-o situație ce face apel la partea noastră rațională (de exemplu, la serviciu, atunci când ținem o prezentare, când trebuie să luăm decizii rapide)“, Ștefania Voia

Printre avantajele potențiale se numără:

Control emoțional imediat: prin suprimarea sentimentelor puternice, o persoană își poate menține calmul și poate continua să funcționeze în situații cu presiune ridicată sau sensibile. De exemplu, alegerea de a-ți stăpâni temporar furia sau frica poate preveni o izbucnire într-un moment nepotrivit. Acest lucru poate fi util pentru a rămâne concentrat pe sarcini sau responsabilități, fără a fi copleșit de emoții. În contexte sociale, suprimarea poate ajuta o persoană să rămână politicoasă sau profesionistă – de exemplu, amânarea unei confruntări cu partenerul până după plecarea invitaților, evitând astfel o scenă neplăcută. În acest fel, suprimarea poate acționa ca un fel de „buton de pauză“ adaptativ, permițând concentrarea pe obiectivele imediate sau pe comportamentul adecvat.

Reducerea stresului emoțional imediat: Îndepărtarea gândurilor supărătoare poate reduce pe termen scurt anxietatea sau tristețea acută, oferind o pauză de la durerea emoțională, arată un studiu recent. Prin evitarea ruminării asupra gândurilor tulburătoare, indivizii pot resimți mai puțin stres fiziologic imediat (puls mai scăzut, voce mai stabilă etc.), ceea ce îi ajută să facă față unei crize sau unui factor de stres cotidian. Mai mult, unele cercetări sugerează că antrenarea în suprimarea gândurilor înfricoșătoare poate reduce impactul lor emoțional. Ceea ce pune „pun sub semnul întrebării ideea veche de secole conform căreia suprimarea gândurilor este dezadaptativă“, sugerând că atunci când este făcută în mod conștient și neapărat abil, suprimarea poate oferi alinare și control emoțional, chiar dacă doar pe termen scurt.

Mecanism matur de coping: În teoria psihodinamică, suprimarea este clasificată drept un mecanism de apărare matur, adică relativ sănătos și adaptativ. Spre deosebire de mecanismele primitive care distorsionează realitatea, mecanismele mature – precum suprimarea – se confruntă direct cu realitatea. Unele persoane care folosesc frecvent mecanisme mature (precum suprimarea, sublimarea, umorul etc.) tind să aibă mai mult succes în mediul profesional și relații, precum și niveluri mai scăzute de psihopatologie. Aceasta sugerează că natura controlată și conștientă a suprimării poate ajuta unii oameni să gestioneze eficient anumite aspecte ale vieții – putând amâna îngrijorarea sau emoția până la momentul potrivit, în loc să explodeze sau să se prăbușească emoțional.

Teoria psihodinamică este un model explicativ al funcționării minții umane, care își are originea în psihanaliza lui Sigmund Freud. Ea se bazează pe ideea că gândurile, sentimentele și comportamentele noastre sunt influențate profund de procese inconștiente, adesea formate în copilărie.

Marele pericol al suprimării emoționale apare pe termen lung

Totuși, când procedăm ca în exemplele de mai sus, subliniază Ștefania Voia, „nu reușim să ajungem la mesajul pe care îl poartă emoțiile noastre, cel legat de ceea ce avem de fapt nevoie. În consecință nu ne putem satisface nevoile și nu ne putem regla emoțional oferindu-ne siguranță emoțională, ceea ce va produce o rigiditate internă, somatizări sau pierderea conexiunii cu noi înșine, cu trăirile și cu corpul nostru.“

Alte consecințe ale suprimării emoționale pe termen lung pot fi stres cronic, stări de anxietate și depresie, burnout sau creșterea agresivității.

„Pandemia, burnout-ul, pierderea unui părinte, îmbolnăvirea de cancer a celui de-al doilea m-au dus către depresie.“ Povestea unui psiholog

Prețul tăcerii emoționale

Când încercăm să blocăm o emoție, creierul nostru trebuie să lucreze dublu, explică psihologii. O parte se ocupă de situația care a declanșat emoția, iar cealaltă parte se străduiește activ să suprime răspunsul emoțional. Este ca și cum ai conduce o mașină apăsând simultan și pe accelerație, și pe frână.

Conform unei alte analize care cuprinde rezultatele mai multor cercetări, Psychology Today notează că există trei efecte majore ale surpimării emoțiilor:

• Are loc o creștere imediată a gândurilor nedorite.
• Gândurile nedorite apar din ce în ce mai des, intruziv, în alte gânduri, pe măsură ce trece timpul.
• Se înregistrează o frecvență mai mare a acestor gânduri nedorite.

Altfel spus, suprimarea emoțională funcționează într-o spirală paradoxală: cu cât încercăm mai mult să ne alungăm gândurile sau emoțiile, cu atât ele devin mai puternice. Nu este pe deplin clar de ce se întâmplă acest lucru, dar unii cercetători sugerează că suprimarea nu funcționează deoarece o parte din noi vrea, de fapt, să se gândească la acele gânduri nedorite. Suprimarea le întrerupe procesarea și, astfel, ne împiedică să încheiem „misiunea“ de a reflecta la ele. Drept urmare, creierul nostru ne readuce constant înapoi la gândurile pe care încercăm să le evităm. O altă ipoteză este că atunci când suprimăm un gând, îl etichetăm în creierul nostru ca fiind „rău“. Din păcate, creierul are procese inconștiente care ne ajută să fim în alertă față de „lucrurile rele“. Astfel, creierul ar putea încerca să le mențină în atenție.

Mai mult, suprimarea emoțională afectează și relațiile noastre. Când ne ascundem constant trăirile, devenim mai puțin autentici în interacțiunile sociale, iar ceilalți simt această distanță, chiar dacă nu o pot explica întotdeauna.

Ce facem cu emoțiile atunci când apar? Tehnici de reglare emoțională

Alternativa sănătoasă: acceptarea și procesarea emoțională

Specialiștii propun o abordare diferită de suprimare drept „alternativa cea mai sănătoasă“: acceptarea emoțională. Aceasta nu înseamnă să ne lăsăm copleșiți de emoții sau să reacționăm impulsiv, ci să le recunoaștem prezența și să le permitem să existe. „Ce putem face ca alternativă la suprimare este să învățăm să ne exprimăm asertiv nevoile, inițial cu oamenii cu care ne simțim cel mai confortabil, până când disconfortul se va diminua treptat“, spune Ștefania Voia.

Când simți anxietate legată de situația politică, de exemplu, nu-ți spune „Nu ar trebui să mă simt așa“ sau „Trebuie să fiu mai puternic“. În schimb, încearcă să observi: „Simt anxietate acum. E o reacție normală la incertitudine. Pot să o accept și să continui ce am de făcut, chiar dacă această emoție este prezentă“. Iar atunci când te afli într-un context care nu îți permite să îți exprimi emoțiile, „poți alege să amâni asta pe moment și să procesezi mai târziu într-un loc și un moment prielnic“, subliniază terapeuta.

Iată câteva strategii practice pentru a evita capcana suprimării emoționale:

1. Acordă-ți permisiunea de a simți. Amintește-ți că toate emoțiile sunt valide și au un rol în experiența umană.
2. Ține un jurnal emoțional. Notează ce simți și în ce contexte, fără să judeci aceste trăiri.
3. Practică mindfulness. Observă emoțiile ca pe niște vizitatori temporari, nu ca pe o parte permanentă din identitatea ta.
4. Vorbește despre ce simți. Împarte cu cei apropiați sau cu un terapeut preocupările tale, în loc să le porți singur. „Poți sta de vorbă cu cineva de încredere sau poți să începi un demers terapeutic.“, recomandă Ștefania Voia.
5. Stabilește limite sănătoase pentru consumul de știri. Informează-te suficient pentru a fi la curent, dar nu te scufunda în fluxul constant de informații negative.

Suprimarea nu este pe termen lung un răspuns ideal pentru emoțiile neplăcute sau nedorite. Acceptarea și gestionarea emoțiilor este esențială pentru a ne ajuta să răspundem mai eficient emoțiilor negative.

Cum ne adaptăm la realitatea românească

Revenind la contextul actual din România, unde tensiunile politice creează un teren fertil pentru emoții intense, este esențial să găsim un echilibru între implicare și grija față de propria persoană.

Poți fi un cetățean responsabil și implicat fără să sacrifici echilibrul tău emoțional. De fapt, tot procesarea sănătoasă a emoțiilor este cea care te ajută să iei decizii mai bune și să acționezi mai eficient pentru cauzele în care crezi, să găsești soluții chiar și pentru cele mai rele dintre scenarii, oricare ar fi ele pentru fiecare dintre noi.

Așadar, data viitoare când simți un nod în gât în timpul unei discuții despre viitorul țării sau când anxietatea te cuprinde citind rezultatele sondajelor, amintește-ți: a recunoaște ce simți nu te face mai slab, ci mai puternic. Acceptarea emoțiilor este primul pas spre o reziliență autentică.

Nu e vorba despre a fi mereu pozitiv, ci despre a fi onest, autentic față de tine însuți – chiar și când adevărul doare sau sperie. Pentru că, la final, nu suprimarea, ci acceptarea ne ajută să navigăm prin perioade dificile.

Cum îi facem pe alții să își suprime emoțiile: dincolo de „Totul va fi bine“

Într-un alt scenariu, cel din universul personal, am experimentat în ultima perioadă momente extrem de dificile când am realizat că poți fi pe de o parte cel care își suprimă emoțiile dar și, pe de altă parte, cel care suprimă, cel mai probabil din cele mai bune intenții, emoțiile celorlalți. La înmormântarea tatălui ei, Anca, verișoara mea, devastată, mi-a spus: „Mă enervează și mai tare că oamenii îmi spun ‘Totul va fi bine’.“ Asta era și mantra care stătea să izbucnească din gura mea, dintr-o disperare de a-i alina durerea, de a o „salva“. Știam cât de dureros poate fi, o simțisem și eu. Știam că nu poate, chiar atunci, să simtă că va mai putea trăi fără tatăl ei.

Apoi, la câteva zile, un prieten drag mi-a spus că „nu mai poate“, nu îl mai face nimic fericit. Aș fi vrut să îi spun: „Uite, e cald, rândunelele ciripesc. Totul va fi bine“. Totuși, știam că nimic nu îl va poate face, chiar atunci, să simtă bucurie, nimic din ceea ce pentru mine era o motivație să zâmbesc.

M-am oprit la timp în ambele cazuri. Și lui, și verișoarei mele, le-am spus în schimb: Știu că este greu! Sunt aici pentru tine. Din propria experiență (și cea a copilului care și-a pierdut părintele, și cea a adultului care se luptă cu anxietatea și stările depresive), nu va fi bine, dar vei învăța să trăiești și cu dorul și cu durerea. Poate chiar, la un moment dat, să le depășești. E acolo o cale, sper să o poți găsi.“ Nu știu dacă a fost cel mai inspirat gând pe care l-am trimis către ei, dar știu sigur că măcar am încercat să le ofer spațiul necesar să simtă așa cum simțeau, fără să își reprime emoțiile.

• Citește și: Psiholog: „Nu are sens să investești într-o relație cu cineva care are convingeri ideologice radical diferite. Veți ajunge să vă scoateți reciproc din minți!