„Doar supraviețuiesc.” Semnele clare că schimbările te-au depășit și ce pași mici te aduc înapoi în echilibru
Ne dorim schimbări, le planificăm, le așteptăm. Și totuși, când încep să se întâmple, apar neliniștea, îndoiala, întrebările fără răspuns. De ce ne este teamă chiar și de lucrurile pe care ni le dorim? În interviul de mai jos, psihologul Iulia Barca, care va fi speaker la Conferința Refericirea – ediția a IV-a, vorbește despre frica de necunoscut, despre presiunea de a fi „bine” prea repede. Care sunt pașii mici care ne ajută să ne regăsim echilibrul atunci când viața se schimbă?
Schimbarea ne provoacă pentru că atinge unul dintre cele mai sensibile mecanisme ale noastre: nevoia de siguranță. Să ne gândim doar la momentul când ne-am mutat dintr-o casă în alta: cât stres, câtă agitație, câtă anxietate. Nu întâmplător, mutarea este considerată unul dintre marii stresori ai vieții, potrivit studiilor. Când rutina se fisurează, creierul caută repere, iar sistemele noastre interne de protecție devin vigilente. Frica nu este un semn de slăbiciune, ci un semnal biologic care întreabă constant: „Sunt în siguranță?”. De aici apar rezistența, îndoiala, tendința de a amâna sau de a reveni la ceea ce este familiar, chiar și atunci când știm că schimbarea ne-ar face bine.
În același timp, adaptarea autentică nu înseamnă să fim „bine” peste noapte. Înseamnă procesare, integrare, toleranță la incertitudine și acceptarea faptului că evoluția are un ritm propriu. De la micile tracasări zilnice care ne consumă energia până la transformările majore de viață, modul în care interpretăm și gestionăm experiențele face diferența dintre simpla supraviețuire și creșterea reală. Obiceiurile zilnice, pașii mici și compasiunea față de sine devin ancorele care ne ajută să traversăm perioadele de instabilitate fără să ne pierdem pe noi.
Dacă te-ai regăsit în descrierea de mai sus, dacă și tu treci prin schimbări care simți că te copleșesc, vino pe 21 martie 2026, la ARCUB București, la ediția a 4-a a Conferinței Refericirea, unde psihologul Iulia Barca va vorbi despre adaptare, frică și reconstrucția echilibrului prin resurse reale și pași concreți. Rezervă-ți locul și vino să transformăm împreună incertitudinea într-un spațiu de creștere. Găsești bilete AICI.
SmartLiving: De ce schimbarea, chiar și atunci când e dorită, vine aproape întotdeauna cu frică?
Iulia Barca, psihoterapeut: Frica sau rezistența interioară pe care o simțim atunci când ne confruntăm cu o schimbare ține de pierderea predictibilității și a siguranței, de pierderea confortului pe care îl aveam menținând anumite automatisme într-un cadru cunoscut, familiar. Rutina, obișnuințele, ne oferă un spațiu de siguranță în care nu este necesar mult consum de energie întrucât putem anticipa corect următorii pași, rezultatele, avem sentimentul de control și facem predicții corecte. Când ne dorim anumite schimbări, chiar dacă le percepem ca fiind schimbări necesare sau utile nouă, nu avem încă experiența lor, nu am făcut cunoștință cu versiunea noastră schimbată. Pot interveni multe întrebări precum „Oare cum va fi/cum voi fi?”, „Mă voi descurca? Voi putea menține? Mă voi adapta?”. Schimbare presupune acceptarea necunoscutului, acceptarea lipsei de experiență.
Pentru a nu vedea schimbarea cu teamă, ne ajută să ne dezvoltăm curiozitatea, să ne amintim – chiar să trecem în revistă situațiile de viață prin care am trecut până în prezent, pentru a ne reaminti resursele interioare de care dispunem. Totodată nu trebuie să uităm că în schimbare nu există doar niște posibile eșecuri, ci și succes și reușită. Adesea, în implementarea unei schimbări, ne susține obiectivul pe care ni-l setăm noi. De ce facem schimbarea? Ce vrem să obținem? Cum va fi versiunea noastră schimbată?
Totuși, noi evoluăm prin schimbare și acceptând schimbarea. Încă de mici traversăm numeroase etape de dezvoltare care aduc schimbări. Constanța este dată de modul în care ne păstrăm valorile, de caracterul nostru și resursele pe care le acumulăm. Nicidecum de lipsa modificărilor în mediu sau interne.
SmartLiving: Care sunt cele mai frecvente schimbări „mici” care destabilizează mai mult decât marile rupturi de viață?
Iulia Barca, psihoterapeut: Schimbările mici ar putea fi tracasările zilnice prin care trecem: întârzierea în trafic, reprogramările, urgențele care întâmpină întârzieri, uitarea etc. Astfel de stresori ne afectează dispoziția și ne pot crește anxietatea, iritabilitatea, neliniștea și nemulțumirile. De multe ori, astfel de situații sunt cele care nu stau în controlul nostru, și în raport cu care nu avem antrenamentul de a ne reîntoarce la ceea ce stă în controlul nostru: modul în care răspundem. Adesea ducem adevărate lupte interioare prin care ne opunem acelor situații pe care nu le putem schimba în vreun fel. Ne-ar fi util să ne canalizăm energia spre ce stă în controlul nostru și, uneori, spre acceptarea aspectelor… pe care nu le putem schimba. Le putem numi pe acestea „stresul nenecesar”. Putem monitoriza tiparul interior de răspuns, asupra căruia să intervenim cu schimbări utile nouă.
Chiar dacă par triviale însă, frecvența lor, durata, reacțiile noastre emoționale adunate și sentimentul lipsei de control pot avea un impact cumulativ mai mare decât îl au schimbările majore, importante. Schimbările de acest tip, scad gradul de predictibilitate, mențin vigilența și cresc oboseala cognitivă. Adăugăm aici felul în care interpretăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru, modul în care le percepem și le traducem intern. Dacă mi se schimbă programul – „Nu am control asupra lui”, dacă un prieten nu se poate ține de o promisiune – „Nu sunt important/ă”, dacă întârzii la muncă – „Voi fi certat/ă”. Putem interveni în aceste povești pe care ni le spune mintea, concentrându-ne și asupra reacțiilor care stau în controlul nostru.
SmartLiving: De ce avem tendința să ne cerem să fim „bine” prea repede după o schimbare?
Iulia Barca, psihoterapeut: Întrebarea mă duce cu gândul la una dintre cele mai frecvente cerințe la un loc de muncă: „Să lucrezi eficient sub stres”. Norma socială a ajuns să fie reziliența rapidă: funcționarea indiferent de condiții, productivitatea, reglarea emoțională vizibilă. Toți vrem să fim „puternici”, nu? Ba chiar îi judecăm și etichetăm pe cei care au manifestări de vulnerabilitate emoțională.
Ajungem să ne gândim că dacă nu suntem bine repede, este ceva în neregulă cu noi. De aici apar așteptările nerealiste pe care le avem de la noi înșine (deopotrivă și de la cei din jur) care nu țin cont de ritmul diferit și particularitățile fiecăruia.
Aș adăuga și presiunea gândirii pozitive, evaluările nedrepte pe care (ni) le facem și felul în care, de multe ori, atât noi cât și ceilalți, nu ne adaptăm neapărat „rapid”, ci mai degrabă reprimăm ceea ce se derulează, emoțional, în interiorul nostru. Păstrăm aparențele și ne mințim și pe noi înșine că suntem bine. Spunem că „suntem bine” când, de fapt, evităm emoțiile dificile, respectiv nu le procesăm ci le adunăm în interiorul nostru. Când ne forțăm să fim bine rapid, nu suntem bine pe termen lung, tocmai ca rezultat al acestor acumulări.
- CITEȘTE ȘI: Legătura dintre stres și sănătatea pielii. Ce semne lasă grijile pe ten și la nivelul părului
SmartLiving: Ce greșeli facem cel mai des atunci când încercăm să ne adaptăm rapid la o situație nouă?
Iulia Barca, psihoterapeut: Comparația socială („Ceilalți cum pot?”), criticul interior („Sunt în neregulă dacă îmi ia mai mult timp să îmi revin”, „Sunt o persoană slabă”, „Nu ar trebui să fiu atât de afectată”) fac o confuzie între „a funcționa în continuare” și „a integra și procesa experiența”. Putem fi funcționali, deși intern suntem bulversați.
Presiunea de a fi bine cât mai repede blochează dezvoltarea autentică și nu permite acceptarea vulnerabilității – pe care o avem cu toții. Creșterea în urma unei adversități necesită timp, procesare emoțională, reflecție și validare. Iar acest proces arată diferit pentru fiecare dintre noi.
SmartLiving: Ce rol au obiceiurile zilnice în momentele în care simțim că totul scapă de sub control?
Iulia Barca, psihoterapeut: Obiceiurile sunt sistemele noastre de stabilizare, reprezentând lucrurile care stau în controlul nostru. Ne oferă predictibilitatea de care are nevoie creierul nostru. Ele ne ajută să funcționăm și atunci când traversăm perioade stresante, întrucât rutina scade din anxietate. Mai ales când ne confruntăm cu schimbări care ne destabilizează, indiferent de dimensiunea lor, revenirea la programul pe care îl putem controla (iar aici ne putem referi la odihnă, mese, activitate fizică, ordinea din casă etc) transmite creierului mesajul că „Încă există ordine”. Ne ajută și relațiile cu ceilalți întrucât vindecarea, reechilibrarea psiho-emoțională nu necesită doar absența unor pericole, ci prezența conexiunii cu ceilalți. Sprijinul celorlalți ne este necesar când traversăm perioade cu schimbări.
Obiceiurile care ne sunt familiare creează punți cu perioadele de stabilitate din trecut și ne diminuează sentimentul lipsei de control. Corpul nostru recunoaște familiaritatea, iar astfel ne scade vigilența. Dr Scott Barry Kaufman, profesor la Uiversitatea Columbia, spune că dezvoltarea personală necesită siguranță și o minimă stabilitate. Pentru a explora necunoscutul avem nevoie de o bază de siguranță. Pentru a explora lumea, în copilărie, aveam nevoie de siguranța și reasigurarea oferită de părinți, de rutinele și regulile oferite de ei. Obiceiurile, creează un teren sigur din care putem face altfel față incertitudinii.
SmartLiving: De ce pașii mici sunt mai eficienți decât deciziile radicale atunci când viața se schimbă?
Iulia Barca, psihoterapeut: Schimbările radicale ne suprasolicită resursele interioare și astfel crește riscul de eșec, greșeală, abandon. Ne bazăm excesiv pe motivație și voință, care sunt resurse epuizabile. Schimbările radicale implică adaptări multiple, stres considerabil, generând, inevitabil, dorința de a reveni la familiaritate, deprinderi, rutine, confortul controlului fără eforturi. Chiar dacă pentru o anumită perioadă putem menține schimbarea sau schimbările majore, crește riscul renunțării datorită epuizării. Pașii mici reduc încărcarea cognitivă și conservă energia consumată cu adaptarea la schimbare. Ne permit acomodarea treptată și producerea unor schimbări de durată.
Creierul nostru se modifică prin repetare, consolidare sinaptică (procesul biologic prin care conexiunile dintre neuroni (sinapse) devin mai puternice și mai stabile în urma utilizării frecvente) și învățare progresivă. Schimbările bruște nu oferă timp consolidării, motiv pentru care menținerea lor devine dificilă solicitând multe resurse interne. Pașii mici permit succese repetate, consolidarea unor abilități și a încrederii în ele și în propria capacitate de a întreprinde acțiunile necesare atingerii propriilor obiective (Albert Bandura, psiholog canadian la Universitatea Stanford, despre teoria autoeficacității).
SmartLiving: Cum ne putem construi un sentiment de siguranță internă atunci când mediul extern este instabil?
Iulia Barca, psihoterapeut: Aici putem vorbi despre nucleul rezilienței. Siguranța internă este un proces, nu o stare, respectiv capacitatea sistemului nervos de a reveni la echilibru atunci când mediul devine instabil. Sistemul nostru nervos decide dacă suntem în siguranță. Corpul ne este aliat în creșterea acestei stări, contribuind la claritate și scăderea anxietății. Adesea, mișcarea este utilă pentru descărcarea anumitor tensiuni interne, indiferent de modul în care o practicăm.
Predictibilitatea internă este, de asemenea, importantă. Reprezintă ceea ce stă în controlul nostru: „Știu cum voi reacționa și cum mă pot ajuta”. Chiar dacă circumstanțele se schimbă, „cine sunt eu” rămâne stabil. Reziliența nu înseamnă control, ci toleranță crescută la incertitudine, capacitatea de a tolera necunoscutul și impredictibilitatea. În acest sens, dacă avem obiceiul de a construi scenarii catastrofice, ne este util să acceptăm că orice este posibil, însă nu neapărat probabil. Kristin Neff, profesor la Universitatea din Texas, adaugă și nevoia cultivării compasiunii de sine. A fi blând și înțelegător cu propria persoană, a recunoaște că imperfecțiunile și suferința sunt parte din experiența umană comună, observarea emoțiilor negative fără a le reprima sau exagera.
Acceptarea vulnerabilității și cultivarea valorilor personale duc la crearea unui spațiu intern sigur. Tot la siguranța internă contribuie și acceptarea incertitudinii, a lipsei controlului și schimbării inevitabile.
Câteva practici pentru consolidarea siguranței interne sunt următoarele
- exercițiile de respirație;
- mișcarea;
- somnul regulat (pentru reglarea fiziologică);
- crearea unor ritualuri zilnice (rutine minime stabile);
- reformularea cognitivă („Este dificil, dar pot face față”, „Nu trebuie să controlez totul”);
- expunerea graduală la incertitudine pentru a observa că este suportabilă;
- relații sigure cu ceilalți care au rolul de a ne co-regla emoțional;
- CITEȘTE ȘI: „Când mă înfurii ridic tonul, jignesc, înjur și mă simt oribil după aceea”. Cum să-ți controlezi furia
SmartLiving: Există semne clare care arată că nu ne mai adaptăm, ci doar supraviețuim?
Iulia Barca, psihoterapeut: Adaptarea presupune creșterea flexibilității, integrarea experiențelor și procesarea emoțională, schimbări durabile și cu sens. Supraviețuirea reprezintă rigiditatea, funcționarea minimă și evitarea trăirilor interne.
Când stresul devine cronic, resursele interne sunt depășite de solicitările din exterior, iar atunci creierul prioritizează siguranța imediată în defavoarea creșterii, a explorării, a conectării profunde și autentice. Acesta ar fi modul de „supraviețuire”. Putem observa în acest caz o funcționare din inerție, lipsa întrebărilor precum „Ce aș avea nevoie? Ce îmi place? Ce alegere aș vrea să fac?”, evitarea schimbărilor chiar și atunci când ne sunt benefice, sentimentul că nu avem resurse interne sau spațiu mental pentru a lua în calcul o adaptare diferită. Anhedonia este unul dintre semnele stresului cronic și funcționării în modul de „supraviețuire” (lipsesc activitățile plăcute pentru că nu ne putem conecta cu astfel de emoții).
Detașarea, amorțeala emoțională sau, dimpotrivă, reactivitatea crescută, iritabilitatea și irascibilitatea ne indică dificultăți în reglarea emoțională, asemeni cu gândirea catastrofică și așteptările negative privind viitorul. Lipsa de sens (viața este o succesiune de sarcini), retragerea socială (sistemul nervos percepe interacțiunile ca fiind solicitante, nu sigure) și sentimentul că „nu ne mai recunoaștem” sunt toate indicatorii stagnării în supraviețuire, lipsei creșterii, adaptării și dezvoltării personale.
SmartLiving: Cum influențează schimbările repetate capacitatea noastră de a avea încredere în viitor?
Iulia Barca, psihoterapeut: Căutăm predictibilitatea, avem o toleranță scăzută la incertitudine și vrem să deținem controlul, deși viața ne demonstrează că nu îl putem deține în modul în care ne consumăm resursele să o facem. Toate schimbările trăite ca stres reprezintă piedici în dezvoltarea încrederii în viitor și în capacitatea noastră de adaptare. Adesea, ne spunem că suntem obosiți, sătui, triști, copleșiți, depășiți de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Integrarea schimbării și munca depusă pentru dezvoltarea noastră personală ne crește încrederea în capacitatea de adaptare la tot ceea ce nu rămâne constant în viața noastră.
Aș adăuga aici un aspect pe care îl consider important într-o lume în continuă schimbare, într-un mediu în care viteza schimbărilor poate fi copleșitoare, dar și într-un mediu în care problemele, dificultățile, tragediile, par să se multiplice. Sunt multe lucruri care stau în controlul nostru și pe care nu le facem în umbra neputinței învățate. Neputința învățată este un mod în care ne adaptăm când avem eșecuri.
Dacă, însă, nu putem schimba traficul, putem să observăm cum putem face schimbări chiar și când vorbim despre mediul din jur. Neputința învățată este unul dintre cele mai păcătoase răspunsuri la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Felul în care ne convingem singuri că nu putem produce o schimbare semnificativă în mediu, în contextul social, în lume, este un mod de inactivare care încurajează neputința. Un cerc vicios. Fiecare dintre noi are datoria de a face „partea lui” în comunitate, în raport cu lumea și cu ceilalți. Ce nu putem schimba singuri, putem schimba în grup.
SmartLiving: Ce îi spui unui om care simte că „nu mai este ca înainte” și se teme că nu va mai fi niciodată?
Iulia Barca, psihoterapeut: Dacă ne raportăm la schimbări ca fiind pasagere, dacă vom depune eforturi să păstrăm familiaritatea, încurajăm propria stagnare, iar așteptarea noastră va fi să „revenim” la cum eram înainte. Nu mai suntem aceiași de acum 5 ani, de acum 10 ani sau de acum 20 de ani. Toate experiențele de viață ne șlefuiesc, iar în urma lor ne remodelăm și devenim alte versiuni ale noastre.
Sentimentul de „a nu mai fi eu” reprezintă un doliu pentru sinele trecut. Necesită o reconstrucție a propriei identități care întotdeauna va îngloba și sinele trecut. Ne este util să observăm modurile în care am crescut, schimbările care ne sunt utile. Putem interveni acolo unde anumite adaptări nu ne mai sunt utile și nu servesc versiunii noastre viitoare. Să nu uităm că propriul creier se reorganizează după schimbări majore. În loc să revenim la cine am fost, devenim o versiune integrată. Transformarea noastră este inevitabilă.
Dacă problemele cu care ne confruntăm depășesc abilitățile noastre de adaptare, să cerem ajutorul. Fie de la familie, de la prieteni, de la sursele de informații pertinente (cercetători acreditați, cărți cu baze științifice), fie de la specialiștii în domeniul sănătății mintale. În cazul acestora din urmă, să nu uităm că se aplică recomandarea schimbărilor cu pași mici pentru ca acestea să fie de durată. Să evităm promisiunile transformărilor totale și radicale, vindecărilor miraculoase și a șarlataniei care poartă haina ajutorului.
- CITEȘTE ȘI: Capcana unor standarde înalte: „Pentru mine era firesc să îmi forțez limitele pentru a excela în tot ce fac”
Conferința Refericirea, ediția a 4-a. Viața nu e ca pe Insta
Conferința ReFericirea este un eveniment pentru cei care simt că nu mai vor o viață perfectă pentru social media, ci una trăită cu mai multă liniște, claritate și normalitate. Un spațiu de conversație calmă, pe înțelesul tuturor, despre lucruri care ne privesc pe toți.
Speakeri la Conferința Refericirea, ediția a 4-a
Dr. Vlad Stroescu, medic primar psihiatru
Dr. Vlad Stroescu are experiență clinică în tratamentul tulburărilor de anxietate, depresie și burnout. Este cunoscut publicului larg pentru intervențiile sale echilibrate în spațiul media, unde explică pe înțelesul tuturor legătura dintre stres, stil de viață și sănătatea mintală. Abordarea sa este ferm ancorată în știință, fără dramatizări inutile, ceea ce l-a transformat într-una dintre vocile credibile ale psihiatriei românești contemporane.
Iulia Barca, psiholog și psihoterapeut
Iulia Barca este specializată în anxietate, reglare emoțională și procese de adaptare la schimbări majore de viață. În practica sa îmbină intervențiile validate științific cu instrumente concrete, aplicabile în viața de zi cu zi. Este apreciată pentru claritatea și structura cu care abordează teme precum frica, reziliența și reconstrucția echilibrului personal.
Dr. Andreea Moroianu, medic specialist dermavenerologie
Andreea Moroianu are experiență în dermatologie medicală și estetică. Este cunoscută pentru promovarea unei îngrijiri corecte, adaptate fiecărui tip de piele. În aparițiile publice vorbește despre impactul stresului, al poluării și al stilului de viață asupra pielii, aducând explicații bazate pe dovezi, nu pe trenduri.
Ela Crăciun, realizatoare și prezentatoare TV
Ela Crăciun este unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din zona de parenting și lifestyle din România. A construit o comunitate numeroasă prin autenticitate și prin abordarea directă a temelor legate de familie, carieră și echilibrul dintre viața personală și cea profesională. Este autoare și o prezență constantă în mediul online. Vorbește deschis despre realitățile din spatele imaginii perfecte din social media.
AGENDA
- 10.00-10.30 Welcome coffee
- 10.30 – 11.30 Dr. Vlad Stroescu, medic specialist psihiatru – Sănătatea înseamnă liniște. Cum îți afectează stresul analizele, ce legătură are somnul cu imunitatea, cum recunoști semnele supraîncărcării organismului și ce poți schimba imediat în rutina ta
- 11.30—12.30 Iulia Barca, psiholog și psihoterapeut. – Când viața se schimbă. Cum ne regăsim stabilitatea. Despre adaptare, despre frica inevitabilă din spatele schimbărilor mari sau mici și despre felul în care ne putem reconstrui echilibrul folosind resurse reale
- 12.30 – 12.45 Pauza de cafea
- 12.45- 13.45 Dr. Andreea Moroianu, medic specialist dermatovenerologie – Frumusețe fără presiune. Îngrijire care nu te epuizează. Ce înseamnă îngrijirea corectă într-o perioadă în care pielea este presată de stres, lipsă de somn, poluare și idealuri nerealiste
- 13.45 – 14.15 Pauza de prânz
- 14.15 – 15.15 Ela Crăciun, prezentatoare și realizatoare TV – Presiunea digitală. Ce simțim, ce pierdem, cum ne adaptăm. Despre teama de a nu ține pasul, despre anxietatea că vom fi „depășiți”, despre comparațiile continue și sentimentul că oricând poate apărea ceva care ne schimbă regulile jocului
