La persoana întâi
Nu ești singur și simți asta când primești o vorbă bună din partea cuiva, dar poate și mai mult, atunci când citești povești similare cu a ta. Sau când îți scrii propria poveste, cu gândul la cei care o vor citi. La capătul oricărei statistici e fiecare dintre noi. Știm cu toții că sportul e sănătate curată, dar îți faci abonament la sală doar pentru că ai văzut o știre despre beneficiile mișcării? Sau te-ar convinge, mai degrabă, să citești motivele pentru care cineva ca tine s-a apucat de sport? Poveștile la persoana întâi sunt motivante și, uneori, chiar vindecătoare. Le adunăm aici pe cele care au ajuns la noi prin formularul acesta, pe adresa de mail și pe cele pe care noi înșine le scriem.
-

Acasă, de Paște, dar ce mai înseamnă „acasă“? „Casa dorită, casa spre care te cheamă dorul, dar și casa-căpcăun, casa-traumă de care fugi pentru a deveni tu însuți”
„Acasă“ este în egală măsură casa dorită, casa spre care te cheamă dorul, dar și casa-căpcăun, care ți-a înghițit copilăria și adolescența, casa-traumă de care fugi pentru a…
Bianca Dragomir · 14 min -

Cum mi-am revendicat fericirea când simțeam că nu o merit, mai ales de sărbători
Un exercițiu de supraviețuire care s-a transformat mai apoi într-un exercițiu de bucurie.
Bianca Dragomir · 8 min -

„Regret nespus că fiica mea are părinți «greșiți»“
Mi-am dorit pentru fiica mea (9 ani în prezent), să fiu mai caldă decât mama și mai deschisă, și credeam că reușesc chiar și în timp ce mă…
Redactia Smart Living · 6 min -

„Indisponibilă emoțional.“ Povestea unei vieți marcate de frica de abandon și relații fără viitor
Confesiunea unui copil sandwich: călătoria de la frica de abandon la regăsirea de sine.
Redactia Smart Living · 9 min -

Poveste despre două orașe. „Toamna mi-e dor de Istanbul și de Atena ca de doi oameni”
Acest articol este o declarație de dragoste pentru două orașe din lume de care mi-e dor mereu când începe toamna.
Bianca Dragomir · 9 min -

„Am permis seducții ieftine din partea unui om care nu a știut exact ce a vrut.“ Un psiholog enumeră greșelile pe care le-a făcut într-o relație de cuplu
Un psiholog ne-a scris, folosind formularul Spune-ți povestea, despre cele 8 greșeli esențiale pe care le-a identificat într-una dintre relațiile sale de cuplu.
Redactia Smart Living · 17 min -

Timpul imperfect. Ce se întâmplă când te revezi cu prietenele de-o viață și nimic nu mai e la fel
M-am revăzut cu două dintre cele mai vechi prietene, după mulți ani, și am vrut să mergem pe urmele tinereții noastre, într-un București cu miros de primăvară, schimbat…
Dana Arghirescu · 10 min -

Filmul „The Son“/„Fiul“ mi-a amintit cât de pervers poate fi divorțul părinților și cât de neputincioși suntem noi, și copiii și părinții, când îl trăim
„Când ultima secvență s-a încheiat, pe pieptul meu apăsa o greutate de care uitasem.“
Bianca Dragomir · 13 min -

„Operația de colecist mi-a schimbat viața. Am slăbit aproape 20 de kilograme în nici 3 luni“
Știți vorba aceea din popor cu „tot răul e spre bine”?! Așa a fost în cazul meu. Dar, ca să ajung la bine și la greutatea ideală, a…
Georgiana Mihalcea · 15 min -

„Am migrene de mai bine de 20 de ani. Schimbările care m-au ajutat să răresc atacurile“
Am început să am migrene de la 13 ani, adică în urmă cu 21 de ani. Durerile puternice care apăreau cel puțin o dată pe lună și nu…
Elena Oceanu · 9 min -

„După 11 ani de infertilitate și lacrimi, am luat doi zmei și i-am făcut copiii noștri.“ Povestea unei adopții curajoase
După mulți ani de operații, tratamente și lacrimi, un cuplu din România a decis să adopte nu un copil, ci doi gemeni. Povestea ne-a fost trimisă prin formularul…
Redactia Smart Living · 7 min
