„După 11 ani de infertilitate și lacrimi, am luat doi zmei și i-am făcut copiii noștri.“ Povestea unei adopții curajoase

Rândurile de mai jos ne-au fost trimise, în exact această formă, de una dintre cititoarele site-ului SmartLiving.ro, prin intermediul acestui formular.

Povestea începe în clasa întâi, când m-am îndrăgostit de colegul meu de bancă. El mă „respecta“, dar nu mă iubea, fiindcă aveam părul scurt și eram băiețoasă. În clasa a șaptea mi-am lăsat părul lung, iar într-a opta, ne-a mutat dirigul în aceeași bancă și, de data asta, s-a îndrăgostit și el de mine.

Fast-forward (n.r. – repede-înainte) la 28 de ani, când ne-am căsătorit și el își dorea copii imediat. Eu nu prea voiam atunci, căci abia ne mutasem împreună și speram să mai avem câțiva ani de libertate, însă de dragul lui, am fost de acord… și bine am făcut, caci altfel mi-aș fi reproșat-o toată viața.

11 ani de infertilitate, speranțe uriașe și lacrimi în fiecare lună

Au urmat 11 ani de infertilitate, presărați cu doctorițe bune, mai puțin bune, trei operații reușite pentru îndepărtarea endometriozei, felicitări că sunt sănătoasă, îndemnuri să mergem acasă „acum, că acum e ziua perfectă“, speranțe uriașe și lacrimi în fiecare lună.

Am fost primii din grup care s-au apucat în secret de făcut copii și a trebuit să ne bucurăm de toate cuplurile de prieteni care rămâneau însărcinate, pe rând, numai noi nu. Încercam cu greu să mă păstrez normală la cap, dar revenirea obsesivă a veștii proaste în fiecare lună ne uza pe amândoi. Făceam rugăciuni insistent și nu primeam niciun răspuns.

Am decis să nu facem fertilizări, fiindcă amândoi suntem de părere că un embrion e un copil și nu vrem să stea la frigider copiii noștri, într-o stare în care nu sunt nici vii, nici morți, fără să știm ce se va întâmpla cu ei.

Procedurile de adopție

În cele din urmă, în secret față de părinții noștri, care păreau a fi împotrivă (unii pe față, alții evitau subiectul), ne-am apucat de procedurile pentru adopție. Cu multă frică, dar și rugându-ne să ne găsească Dumnezeu copiii potriviți (căci voiam doi), că noi n-am ști să-i alegem.

De când am pus piciorul în Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, Serviciul Adopții, toate au mers șnur. Încă de la primele întâlniri, doamnele ne-au spus că există doi gemeni la noi în oraș, care au deja 5 ani și stau separat la doi asistenți maternali diferiți. Ni s-a părut o vârstă enormă 5 ani, căci ne gândeam să aibă 2-3 ani, să-i putem modela.

Deși încercam să nu mă gândesc la ei, undeva în fundal eram curioasă, așa că, la momentul bifării vârstei dorite și a județelor unde ești dispus să te deplasezi, am bifat cu o strângere de inimă „5 ani“, știind că urma aproape sigur să ne potrivim cu ei, căci erau geografic cel mai aproape.

Doamnele ne-au spus că e posibil ca ei doi să intre în potrivire cu o altă familie, și două-trei zile le-am petrecut aproape geloasă.

Excesiv de zburdalnici și neascultători

Văzusem pozele lor și încercam să-mi dau seama dacă îmi plac… erau netunși și îmbrăcați urât, dar păreau veseli, frumoși și aveau ceva interesant. Fuseseră refuzați de mai multe familii, fiindcă erau excesiv de zburdalnici și neascultători. Auzisem multe povești despre prima întâlnire cu viitorii tăi copii, citisem numai mărturii cu „Am știut din prima clipă că e copilul meu“ și speram într-un moment magic, într-un sentiment aparte… Ei bine, nimic din toate astea.

Am cunoscut niște zmei care nu ne băgau în seamă și urlau alergând și râzând de bucurie că se revăd (căci stăteau separat și se vedeau rar). Explozie de entuziasm, răbdare aproape zero, dar și câteva semne bune: unul era fascinat de basme și organiza jocurile, celălalt părea mai drăgăstos. De noi i-a durut în cot, dar și fiindcă am stabilit cu soțul meu să nu-i dezamăgim, asemeni celorlalte familii, până nu suntem siguri că pe ei îi luăm. Așa că ne-am axat pe jocurile pe care voiam să le facem împreună.

Prima întâlnire a fost dezastru, la fel și următoarele. Foarte neascultători și rebeli, foarte neserioși, mereu puși pe râsete și prosteli. Însă, cu fiecare nouă întâlnire, vedeam câte o mică îmbunătățire: am constatat că știu și să asculte, că sunt iubitori, că au suflet bun și sensibilitate, că sunt isteți, că sunt dornici să învețe orice lucru nou.

Doamnele de la Protecția Copilului nu ne-au presat deloc și ne-au lăsat cât timp am avut nevoie până să decidem că îi vrem. Pe 1 ianuarie din noul an, ne-am anunțat părinții că am decis să adoptăm doi gemeni și le-am arătat poze și au reacționat foarte bine.

Dupa cele câteva luni de proceduri judecătorești, i-am putut lua acasă și am început și concediul de acomodare de un an.

La început, eram disperată când mă lăsa soțul singură cu ei, căci nu le făceam față, însa ușor-ușor, lucrurile s-au schimbat în bine. Cu multă disciplină, consecvență, reguli ferme, lucruri noi de învățat și multă dragoste, dar mai ales cu mine și soțul meu făcând front comun în fața lor, s-au transformat fantastic, scoțându-și la lumină calitățile extraordinare pe care le au și devenind copiii noștri.

Sunt în continuare o explozie de energie, dar acum ne ascultă și ne iubesc și suntem o familie fericită, și viața e deodată frumoasă. Au o inteligență deosebită, prind repede orice sport, sunt curajoși și inimoși și se poartă frumos cu fetele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a dat curajul aproape nebun de a lua doi zmei și a-i face copiii noștri.

Am scris toate acestea pentru a-i încuraja pe cei care suferă din cauza infertilității să-și ia inima în dinți și să adopte. E cumplit de greu, nu e mereu ideal, așa cum se prezintă în majoritatea testimonialelor, dar cu ajutor de Sus, lucrurile se rezolvă mai bine decât am putea noi, prin acțiunile noastre logice și bine gândite. Curaj tuturor mamelor! Copiii pregătiți să fie ai voștri așteaptă să vă cunoască și să vă scoată peri albi și să vă iubească la nebunie.

Semnat: Mama Zmeilor

În anul 2021, Guvernul a făcut modificări ale procedurii de adopție. Schimbările pot fi consultate în acest document.

N.R. – Și noi, ca și voi, avem nevoie de povești și suntem aici tocmai ca să le ducem mai departe. De ce? Pentru că e important, acum poate mai mult ca niciodată, să vedem că nu suntem singuri! Nici măcar în fața infertilității și a bolilor!
Așadar, dacă și tu ai o poveste, spune-ne povestea ta!