Cele două nevoi de care depinde fericirea oamenilor, potrivit experților
Mulți dintre noi obțin ceea ce-și doresc, dar nu întotdeauna asta îi face fericiți, pentru că ceva ce-ți dorești nu e neapărat și ceva de care ai nevoie. Specialiștii spun că, pentru a fi cu adevărat fericiți, trebuie să punem în echilibru două mari nevoi psihologice umane. Datele Raportului Mondial al Fericirii 2025 confirmă această teorie și arată că România este pe un trend crescător în ceea ce privește fericirea.
Poate facem parte dintre cei care simt că le lipsește ceva și sunt într-o continuă căutare a fericirii: avem nevoie de mai mulți bani, de mai mult timp liber, de mai multă iubire. Apoi, chiar dacă ajungem la destinația numită „fericire“, nu știm cum să rămânem acolo pe termen lung și ne întrebăm: „Doar atât a fost?“. Pentru doar atât de puțină fericire am depus atât de mult efort? Pe de altă parte, cu toții cunoaștem oameni care se luptă să fie fericiți chiar și atunci când pare că au tot ce le trebuie, că nu le lipsește nimic.
De curând, m-am întâlnit cu o prietenă să bem o cafea. Pentru cei din exterior, Ilinca are tot ce ar putea să îi garanteze fericirea: o casă mare, menajeră, posibilitatea de a merge des în vacanțe, un partener de nădejde, copii, un job interesant. Nu are grija facturilor pe care nu le poate plăti, își cumpără hainele pe care și le dorește când și le dorește, cumpără pentru familia ei cele mai sănătoase produse alimentare, merge oricând vrea la cosmetică sau la un masaj de relaxare. Doar că, pe măsură ce povesteam, mi-a mărturisit, cu tristețe în priviri: cu menajera nu se înțelege, copiii au tot felul de probleme la școală, cu soțul nu poate cădea de acord unde să plece în următoarea vacanță. Problemele ei pot părea superficiale pentru cei care simt că au „lipsuri reale“, dar în realitate prietena mea care are totul, indiferent care îi sunt motivele, este la fel de nefericită ca mine, ca noi ceilalți care nu avem o menajeră sau nu conducem o mașină de lux. Am privit-o cu empatie și am înțeles, problema nu este că Ilinca nu are capacitatea să vadă cât de norocoasă este, ci că deseori fericirea nu locuiește în „spațiile“ pe care ni le imaginăm. Așa că m-am întrebat: de ce avem nevoie, de fapt, ca să fim fericiți?
În 2010, antropologul Frank Marlowe a lansat cartea Hadza: Hunter-Gatherers of Tanzania, în urma unor cercetări etnografice îndelungate în interiorul uneia dintre ultimele comunități de vânători-culegători din lume. Una dintre concluziile lui a fost că noi, cei din așa-zisa lume modernă, civilizată – deși cei mai mulți putem părea multimilionari în comparație cu cei care trăiesc în Hazda, Africa –, nu suntem mai fericiți decât ei. Sau chiar suntem mai puțin fericiți decât strămoșii noștri vânători-culegători. Cum este posibil?
📌 Când a fost ultima oară când ai făcut ceva doar pentru tine? Nu pentru job, nu pentru familie, nu pentru lista nesfârșită de „trebuie”. Când te-ai oprit din goana zilnică, ți-ai tras sufletul și ai făcut, cu adevărat, ce aveai nevoie?
📅 La Refericirea 2025, te invităm să iei o pauză. O pauză care nu înseamnă „stop”, ci „restart”. Nu e un moft, ci o necesitate. O zi în care îți oferim perspective noi, soluții concrete și inspirație pentru a trăi mai conștient, mai echilibrat și mai aproape de tine.
Este despre a-ți face loc în propria viață, despre a învăța să ai grijă de tine fără vinovăție, despre a construi relații mai sănătoase, a înțelege mai bine ce îți face bine și ce îți consumă inutil energia.
Te invităm într-o atmosferă caldă, relaxată, în Sala Mare de la Arcub, pe 12 aprilie, începând cu ora 10.30, să discutăm despre cele mai importante ingrediente pentru o viață cu sens – relație împlinită, mâncare bună, somn odihnitor și job satisfăcător – cu:
📍 Locurile sunt limitate! Rezervă-ți acum biletul aici.
Nevoia de conexiune
Există mai multe răspunsuri la această întrebare. Unii dintre cei mai vocali oameni de știință din prezent, Arthur C. Brooks, profesor de științe sociale la Harvard, spune că mare parte din nefericirea noastră se trage din faptul că privim fericirea ca pe o destinație, nu ca pe o direcție, nu ca pe un proces. Facem eroarea să o asociem exclusiv cu sentimente și emoții, și nu cu investiția într-un scop. Cei trei piloni ai fericirii, mai spune el, sunt:
- relațiile cu ceilalți (prieteni, familie),
- munca,
- credința (modul cum ne raportăm la spiritualitate).
„Țelul nu este fericirea“, punctează Arthur C. Brooks în cartea Construiește-ți viața pe care o dorești, ci satisfacția pe care o trăim în timpul alegerilor pe care le luăm.
De fapt, el vorbește indirect despre ceva ce teoriile evoluționiste ne indică de multă vreme: fericirea constă în echilibrarea câtorva nevoi psihologice foarte importante pentru fiecare dintre noi, indiferent cine suntem. Aceste nevoie reflectă două obiective esențiale pe care strămoșii noștri erau nevoiți să le atingă pentru a supraviețui: stabilirea relațiilor cu ceilalți pentru a se proteja reciproc și dezvoltarea unor abilități personale pentru a fi valoroși grupului din care făceau parte. Deși lumea noastră nu mai arată deloc ca aceea a vânătorilor-culegători, aceste două nevoi au rămas cu noi, ne motivează și azi: de când suntem copii până la bătrânețe. Noi, oamenii, avem nevoie:
- de conexiune;
- de autonomie.
Psihologul evoluționist William von Hippel descrie în cărțile sale The Social Leap și The Social Paradox, cum evenimentele climatice i-au forțat pe strămoșii noștri să coboare din copaci acum 6 milioane de ani și numai cooperând unii cu alții au reușit să supraviețuiască într-un loc total nefamiliar pentru ei: savana. De atunci, oamenii au intrat pe o traiectorie evoluționistă păstrând ca nevoie psihologică fundamentală conexiunea.
„Prin conexiune înțeleg cooperare, formarea de legături sociale, stabilirea de relații romantice pe termen lung și apartenența la un grup“, explică Hippel pentru publicația Psyche.co.
Când ne bucurăm de prietenii noștri, trăim rezultatul a 6 milioane de ani de evoluție, mai spune el. „Nevoia de conexiune a jucat un rol central în evoluția umană, permițându-ne să cooperăm pentru a rezolva probleme pe care nu le puteam rezolva singuri. Vânătorii-culegători care nu înțelegeau nevoia de conexiune au devenit pradă leilor, iar tendința lor de a acționa singuri a fost eliminată din fondul genetic. Genele i-au împins pe strămoșii noștri să se conecteze, regulile culturale le-au cerut conexiune, socializarea pe linie parentală le-a întărit mesajul, iar viața de zi cu zi le-a amintit că nu pot trăi fără ea.“
Conexiunea dintre oameni a fost în trecut o chestiune de viață și moarte și rămâne critică astăzi. Unele forme de conexiune sunt noi (rețelele sociale), altele sunt la fel de vechi ca specia umană (a mânca împreună cu prietenii). Unii oameni sunt introvertiți, alții extrovertiți, dar tuturor conexiunea le aduce o formă de satisfacție.
„Când lucrăm împreună, oferim sau cerem sfaturi, participăm la petreceri, stăm alături de un prieten în timp ce studiem sau urmărim un film, sau chiar zâmbim când întâlnim privirea unui străin, în toate aceste momente simțim imperativul conexiunii.“
William von Hippel, psiholog evoluționist
Nevoia de autonomie
Cea de-a doua nevoie de bază, pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri este: autonomia sau autoguvernarea. Să fii autonom înseamnă să alegi un drum pe baza propriilor nevoi, preferințe și abilități și să iei decizii independent de ceilalți.
„Conexiunea ne făcea să fim eficienți în lupta împotriva prădătorilor și mediului ostil, dar autonomia ne permitea să ne sporim utilitatea pentru alții. Cum servește autonomia acest rol? Motivându-ne să urmărim domenii în care avem cele mai bune perspective“, spune Hippel în cartea sa The Social Paradox.
Dintre toate ființele vii, oamenii sunt singurii care își pot imagina viitorul. Dezvoltarea creierului într-o proporție așa de mare ne ajută să ne imaginăm ce s-ar putea întâmpla în viitor pentru a ne pregăti pentru diferite scenarii. Astfel, avem capacitatea de a ne transforma pe noi înșine în persoana care decidem că trebuie să fim în viitorul imaginat, și începem să devenim acea persoană. Acesta este poate cel mai fascinant aspect al faptului că suntem oameni.
„Capacitatea de a transforma sinele real într-un sine aspirațional este o parte importantă a motivului pentru care a evoluat nevoia de autonomie. De la copilărie, sinele unei persoane devine concentrat pe atributele care par să aibă cele mai mari șanse de a duce către succes. Domeniile în care cineva se remarcă într-un mod pozitiv devin aspecte centrale ale conceptului de sine. Când aceste abilități devin centrale pentru sinele cuiva, ele ocupă mintea, devin mai distractive și interesante, iar persoana le exersează ori de câte ori este posibil“, explică psihologul.
Abia aici intervine marea provocare: legăturile sociale care ne îndeplinesc nevoia de conexiune se pot suprapune cu ușurință peste nevoia de autonomie pentru că, implicit, în jocul dintre cele două, trebuie să ținem cont de consecințele acțiunilor noastre asupra celor din jur. Există riscul ca atunci când prioritizezi obiectivele proprii fără să ții cont de nevoile altora (chiar dacă asta maximizează sentimentul de autonomie), să diminuezi sentimentul de conexiune, să nu mai fii o persoană potrivită pentru anumite relații sau grupuri.
Povești de succes triste
Pentru a fi fericiți pe termen lung, avem nevoie nu numai de împlinirea celor două nevoi separat, ci și de echilibrarea lor. Stilul de viață din prezent este unul care tinde din ce în ce mai mult spre individualism, ceea ce potențează autonomia fiecăruia, dar sacrifică conexiunile sociale. Grupurile de prieteni sunt din ce în ce mai restrânse, sau sunt doar virtuale, locuim singuri, formăm familii comune din soț, soție și copii, celelalte rude făcând parte din familiile extinse, ceea ce poate fi perfect normal până într-un punct. Autonomia fără conexiune creează ceea ce oamenii de știință numesc „povești de succes triste“. Chiar dacă au numeroase realizări, oamenii continuă să nu fie fericiți pentru că nu au o rețea strânsă de prieteni cu care să le împărtășească.
De unde individualismul dus la extreme? În istoria umanității, în cea mai mare parte din timp, indivizii unei societăți nu au putut lua majoritatea deciziilor pe care și le doreau. Din triburi până relativ de curând, oamenii au învățat să facă compromisuri și mai ales să își compromită autonomia. Tocmai de aceea, acum, când avem luxul unei astfel de libertăți, tindem să facem abuz de ea.
„Creșterea statutului financiar, urbanizarea și educația, împreună cu diversitatea modurilor de a petrece timpul liber și numeroasele opțiuni de divertisment, ne permit să facem alegeri pe care strămoșii noștri nu și le puteau imagina. Nu mai depindem de conexiuni strânse pentru supraviețuire așa cum o făceam odinioară. Ca urmare, dorința evoluționistă de a căuta autonomie a devenit o formă de dorință greșită care a perturbat grav echilibrul dintre aceste nevoi“, consideră Hippel.
Lipsa conexiunii sociale este destul de răspândită în rândul tinerilor adulți. În 2023, 19% dintre tinerii adulți din întreaga lume au raportat că nu au pe nimeni pe care să se poată baza pentru sprijin social, ceea ce reprezintă o creștere de 39% față de 2006, notează World Happiness Report 2025.
Doar că, deși confortul și siguranța ne pot ajuta să fim azi extrem de individualiști și pe cont propriu, în primul rând pentru că nu mai avem nevoie să rămânem conectați din motive precum înfometarea sau amenințările cu moartea, asta nu ne face neapărat fericiți. Poate fi ceea ce ne dorim, dar nu ce avem nevoie.
Cum restabilim echilibrul?
Una dintre metodele prin care putem echilibra nevoia de conexiune cu nevoia de autonomie, susțin mai mulți psihologi, este aceea să examinăm toate activitățile pe care le facem și să vedem care dintre ele pot fi mai satisfăcătoare dacă le vom experimenta împreună cu alți oameni.
William von Hippel dă propriul exemplu: „Am examinat toate activitățile mele și, pentru fiecare dintre ele pe care o făceam singur, m-am întrebat cum aș putea să o transform într-una socială. De exemplu, mie și surorii mele ne place să rezolvăm puzzle-uri din New York Times, așa că am început să le completăm împreună, chiar dacă locuiește în cealaltă parte a lumii. Mă sună după ce își prepară cafeaua, de joi până duminică, îmi pun căștile și vorbim în timp ce rezolvăm puzzle-ul. Mi-am iubit sora dintotdeauna, dar vorbeam doar de câteva ori pe lună pentru că locuiește departe și suntem amândoi ocupați. Frumusețea timpului petrecut împreună atunci când completăm puzzle-uri constă în faptul că nu alocăm un timp suplimentar; facem ceva împreună ce făceam oricum singuri.“
Să faci o astfel de schimbare nu este ușor, nu înseamnă că ea va și dura dacă ai repetat-o de câteva ori. Ca să reziste pe termen lung, trebuie să o transformi într-un obicei. De fapt, atunci când nevoia de conexiune se transformă în diverse obiceiuri și când pentru aceste obiceiuri simți că nu mai depui un efort, abia atunci pot deveni trainice.
„Cel mai bun mod de a implemena obiceiuri noi este să creezi intenții de implementare – planuri condiționate de altceva, cum ar fi: «Când este gata cafeaua de dimineață, îl sun pe fratele meu să rezolvăm puzzle-ul.» sau «Când termin de mâncat, îl sun pe vechiul meu prieten din liceu să vorbim în timp ce spălăm vasele».“
Dacă stai să te gândești puțin la ce obiective ai zilnic, cum ar fi să alergi de două ori pe săptămână, să faci ordine în fiecare după-amiază, să participi la un curs online ș.a.m.d., vei realiza că unele dintre ele pot fi trăite în tandem cu cei din jur fie vorbind la telefon, fie invitându-i la tine să le faceți împreună.
Voluntariatul, donațiile, grija față de ceilalți te fac fericit
Nu doar să petreci timpul și să stabilești relații strânse cu ceilalți te poate ajuta să fii fericit, dar și să îi ajuți cum poți tu mai bine pe cei care au nevoie.
În ediția 2025 a World Happiness Report, datele arată că actele de bunătate și generozitate au un impact major asupra fericirii oamenilor. Comportamentul altruist are beneficii atât pentru cei care primesc îngrijire, cât și pentru cei care au grijă de alții.
„Grija îi binecuvântează atât pe cei care oferă, cât și pe cei care primesc. Atât cei care ajută, cât și cei care primesc ajutor experimentează o stare de fericire mai mare atunci când aceste acte au loc în contexte de conexiuni afective, alegere liberă și impact pozitiv clar.“
În 2024, actele de caritate continuă să fie cu 10% mai frecvente decât în perioada 2017–2019, în toate categoriile de generații și aproape în toate regiunile lumii.
Un nivel crescut al comportamentului prosocial (donarea, voluntariatul și ajutarea străinilor) este asociat cu scăderea numărului de decese cauzate de probleme de sănătate mintală sau de abuz de substanțe („deaths of despair“) la nivel global. O creștere cu 10% a proporției persoanelor implicate în comportamente prosociale este asociată cu aproximativ un deces mai puțin pe an la 100.000 de locuitori.
Opusul fericirii este disperarea, care poate duce la moarte prin sinucidere sau abuz de substanțe – cunoscută și sub denumirea de „deces din disperare”. Acest tip de decese este în scădere în majoritatea țărilor, cele mai mari scăderi au avut loc în nord-estul Europei, de la niveluri inițiale foarte ridicate. Numărul acestor decese este semnificativ mai mic în țările în care mai multe persoane raportează că donează, fac voluntariat sau ajută străini. În țări precum Statele Unite ale Americii sau Republica Coreea, numărul deceselor rămâne ridicat și în creștere. În 2019, Slovenia a înregistrat cel mai mare nivel, cu peste 50 de decese la 100.000 de locuitori.
În România a crescut nivelul de fericire al populației raportat la nivelul de trai, la evaluarea calității vieții, la nivelul de generozitate al populației, din perioada de referință 2005–2010 până la perioada actuală, 2022–2024. „Statele cu o evoluție favorabilă în acest sens sunt în Europa Centrală și de Est: Serbia, Bulgaria, Georgia, Letonia și România“, se arată în Raportul Fericirii de anul acesta.
