A luat ciuperci halucinogene în Olanda și povestește experiența

O experiență cu psihedelice în cadru organizat: „A fost cea mai transformatoare călătorie a vieții mele, fără să am viziuni cu elefanți roz sau spirale colorate“

Laura* are 45 de ani și e o femeie de succes în România, antreprenoare în industria de publicitate. Pentru că e motivată de autocunoaștere, a participat, de-a lungul timpului, la tot felul de workshopuri și retreat-uri. Niciuna dintre aceste experiențe nu a fost atât de transformatoare, spune ea, cum a fost ceremonia cu ciuperci halucinogene. Ca să aibă o experiență legală și organizată cu psihedelice, a trebuit să meargă până în Olanda. Ce a descoperit? Un mare sentiment de unitate, în care lucrurile contrastante stau împreună, la fel cum stau și noțiunile de trecut, prezent și viitor.

*Din motive care țin de protejarea identității, numele folosit în acest articol nu este cel real. Povestea reprezintă strict experiența unei persoane; experiențele cu substante psihedelice variază de la om la om. În România, consumul de ciuperci halucinogene nu este legal.

Laura e o femeie frumoasă, atentă la felul în care arată și se îmbracă, e singură și are un copil, în timp ce conduce un studio de creație. Pe lângă toate acestea, e interesată de autocunoaștere și de înțelegerea lumii în profunzime, așa că a participat de multe ori la ateliere, conferințe și tabere de tot felul: „Pe lângă yoga și meditație, am încercat și respirație holotropică (n.r. – un tip de repirație considerată terapeutică, cu scopul de a ajuta la dezvoltarea personală și echilibrarea emoțională), trance dance (n.r. – un ritual care combină dansul, muzica și respirația), am fost la un workshop de hemi-sync, care înseamnă niște sunete binaurale (n.r. – două tonuri de frecvențe ușor diferite) cu rolul de a-ți echilibra cele două emisfere cerebrale. Am participat la două retreat-uri de tantra în Elveția și Suedia, am fost la Osho Meditation Resort în India, la cateva retreat-uri de yoga în Thailanda, unul în India… Am încercat o groază de lucruri care să-mi facă mintea să tacă și să pot să văd ce e dincolo”.

După toate aceste experiențe, a rămas cu senzația că a ajuns până într-un punct foarte aproape de o descoperire importantă legată de ea însăși, dar că nu poate depăși acel punct.

„Mintea mea a rămas în continuare ronțăitoare și am rămas cu sentimentul că există o ușă pe care nu o pot deschide”, spune ea.

În acest context, a început să citească despre psihedelice.

„Nu mai luasem psihedelice

Laura nu consumase droguri de niciun fel, dar, în ultimul an, i-au tot sărit în ochi articole și documentare despre substanțe psihedelice. Termenul psihedelic provine din limba greacă, din psyche care înseamnă spirit, și deloun, care înseamnă manifestare, și se referă la o manifestare a minții.

„Nu mai luasem psihedelice. Nu înțelegeam ce înseamnă psihedelice. Când auzeam de LSD mi se făcea pielea de găină și ziceam Doamne, droguri? Niciodată!”, spune Laura, care nu a luat în calcul, până recent, decât să încerce, cândva, ayahuasca. Auzise despre această fiertură din plante de pe la oamenii cu care se intersectase prin alte retreat-uri și o tenta, dar îi era teamă mai cu seamă de dificultatea fizică a procesului. Să bei ayahuasca poate să însemne și efecte secundare cum ar fi o stare de greață, vărsături și diaree, după cum povestește aici Alexandra, o tânără care a băut ayahuasca de peste 100 de ori.

După ce văzuse seria How to change your mind de pe Netflix, a jurnalistului Michael Pollan, documentarul The Magic of Mushrooms și citise tot felul de articole despre ciuperci halucinogene și alte substanțe psihedelice, vara trecută Laura s-a întâlnit cu o prietenă care radia.

„Când am întrebat-o ce mai face, mi-a zis că se simte bine, că se simte pur și simplu bine cu ea însăși. Or eu, când mă întreabă cineva, mă feresc să zic că sunt bine“, spune Laura. Motivul pentru care prietena ei se simțea atât de bine era că fusese în Olanda, unde avusese parte de o experiență transformatoare după ce consumase ciuperci halucinogene în cadru organizat.

O companie legală, cu cont de Instagram și LinkedIn

Laura a aflat numele companiei olandeze unde prietena ei avusese această experiență și s-a apucat să caute pe internet totul despre ea. Deși în România consumul de ciuperci halucinogene e ilegal și se face pe ascuns, în Olanda lucrurile nu sunt așa. Compania aceasta are un site, o aplicație pentru mobil, cont de Instagram și de LinkedIn. Totul este legal și la vedere.

ciuperci halucinogene sunt diferite de trufele magice
Trufele magice sunt diferite de ciupercile halucinogene, dar ambele conțin substanța psihoactivă psilocibină. FOTO: Shutterstock

Tot atunci, Laura a aflat că poți să-ți comanzi acasă pachete cu trufe magice în doze mici, recreaționale (trei pachețele de câte 7 grame), dar că poți și să te înscrii la ceremonii în care dozajul este mai mare, heroic dose, astfel încât să ai o experiență cu psihedelice de mai mare impact.

EXTRA INFO

Ce sunt ciupercile halucinogene și ce sunt trufele magice

Cei mai mulți oameni pun semnul egal între ciupercile halucinogene și trufele magice. Unii din neștiință, alții pur și simplu folosesc termenul de ciuperci pentru ambele variante.

De fapt, ciupercile halucinogene nu sunt trufe magice, iar trufele magice nu sunt cu adevărat trufe. Trufele magice sunt, în realitate, ceea ce se cheamă scleroți, care cresc în sol, sub ciupercă, împreună cu bucăți de miceliu, și care servesc drept rezervă de hrană pentru ciuperca aflată la suprafața solului.

Nici aspectul lor nu este asemănător. Ciupercile au aspect diferit, adică pot avea pălărie albă sau colorată, cu o structură moale și fină. Trufele magice (scleroții), în schimb, sunt de culoare închisă, aspre și tari – atât proaspete, cât și uscate.

Deși ambele – ciuperca și scleroții – sunt părți ale aceluiași organism, nu toate ciupercile au scleroți.

Și ciupercile halucinogene, și trufele magice conțin psilocibină, o substanță care, odată intrată în organism, se transformă în psilocină, care este responsabilă pentru efectul psihedelic. Psilocibina se găsește în mod natural în peste 200 de tipuri de ciuperci.

Pentru că oricum n-ar fi putut să comande ciuperci halucinogene în România, pentru că nu mai luase așa ceva și i-ar fi fost teamă să o facă acasă, dar și pentru că își dorea să trăiască ceva transformator, așa cum auzise că se întâmplă în ritualurile cu ayahuasca, a decis să le scrie celor din Olanda și să le spună că vrea să participe la o ceremonie.

„Le-am scris un e-mail și le-am explicat că nu pot să comand, pentru că în România e ilegal, așa că aș vrea să merg să fac asta cu ei, acolo. Părea că e așa, o chestie închisă, nu mi-a răspuns nimeni la e-mail, în primă fază. După mai mult timp, primesc un mesaj în care îmi spuneau că au un loc liber la ceremonia din 25 august. Imediat le-am spus Vin!”, povestește Laura.

Triajul: peste 25 de ani și să nu fi avut vreodată psihoze

La scurt timp după ce și-a anunțat intenția de a merge în Olanda, Laura a trebuit să treacă printr-un fel de triaj. A primit un apel telefonic și a trebuit să răspundă la câteva întrebări punctuale: Ai peste 25 de ani? Ai boli fizice sau psihice? Ai un istoric de psihoze sau o rudă apropiată care să aibă schizofrenie? Iei medicamente în prezent? Ești însărcinată sau alăptezi? De altfel, acestea sunt și întrebările standard pe care cei de la companie le adresează inclusiv celor care vor să-și comande ciuperci halucinogene acasă.

În plus, a primit întrebări legate de motivația care o face să vrea experiența cu psihedelice.

„Intenția ar trebui să fie una curată, care să aibă legătură cu extinderea ta ca om și nu neapărat căutarea unei anumite stări de moment sau nu neapărat vreau să am o experiență nouă, le-am încercat pe toate în viață și acum vreau să iau niște ciuperci, uau.

„Cea care m-a sunat – și care este o facilitatoare, un fel de ghid în această experiență – m-a întrebat ce experiențe am pe drumul căutării. I-am spus că practic de 16 ani yoga, diverse tipuri, că am o practică regulată de meditație, că citesc pe subiectul ăsta, că mă duc la diverse workshopuri și retreat-uri, că am sentimentul că sunt aproape să deschid o ușă, dar niciodată nu reușesc să o deschid”, mai spune Laura.

Răspunsul facilitatoarei – că, în fața psihedelicelor, nu ai cum să te mai împotrivești, odată ce le-ai luat – nu numai că nu a îngrijorat-o, ci a motivat-o și mai mult să meargă până la capăt, deși era temătoare.

La finalul discuției, facilitatoarea i-a pus în vedere că cei doi oameni care o vor ghida prin experiență nu sunt nici psihologi, nici medici, ci doar niște oameni care au o mare experiență cu psihedelicele. Apoi, i-a explicat în amănunt cum trebuie să se pregătească, în ce constă ceremonia și cum va acționa psilocibina, substanța activă din ciuperci, asupra creierului ei.

EXTRA INFO

Ce este și cum funcționează psilocibina

În organism, psilocibina se metabolizează în psilocină, care produce efectele psihedelice prin stimularea unor receptori de serotonină și a altor neurotransmițători. Astfel, distorsionează percepția despre timp, spațiu și sine. Uneori chiar dezactivează simțurile. Psilocibina nu generează adicție.

Psilocibina şi psilocina sunt controlate prin Convenţia ONU din 1971 privind substanţele psihotrope şi incluse în Tabelul I din Legea nr. 339/2005. Cu toate acestea, nu este întotdeauna clar cum sunt clasificate ciupercile care conţin psilocibină.

Un raport al European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA) din 2007 notează că în Europa numărul urgenţelor medicale raportate ca urmare a consumului de ciuperci halucinogene, soldate sau nu cu deces, este foarte mic. În general, mai spune raportul, efectele fiziologice sunt de scurtă durată şi nesemnificative şi pot include ameţeală, greţuri, senzaţie de slăbiciune, dureri musculare, frisoane, dureri abdominale, dilatarea pupilelor (midriaza), o creştere uşoară până la moderată a ritmului cardiac şi respirator (tahicardie, tahipnee) şi creşterea tensiunii arteriale.

Toxicitatea acută a psilocibinei este considerată a fi scăzută, fapt dovedit şi de numărul redus de cazuri de otrăvire cu ciuperci halucinogene. De fapt, otrăvirea poate apărea atunci când se consumă ciuperci culese din natură, dacă ciupercile halucinogene se confundă cu alte specii de ciuperci, care sunt toxice. Totuși, consumul de ciuperci halucinogene este în mod frecvent asociat cu riscuri pentru sănătatea mintală, conform raportului.

Tabelul 1 din Legea nr. 339/2005, care interzice psilocibina, a fost alcătuit cu titlul de „plante, substanțe și preparate cu substanțe psihotrope și stupefiante interzise, lipsite de interes recunoscut în medicină”. Există însă studii care recunosc interesul medicinei și al oamenilor de știință pentru această substanță. Conform studiilor, psilocibina ar putea ajuta în tratarea depresiei, anxietății, a tulburărilor de dispoziție și a adicțiilor. Controversa continuă însă, având în vedere că cercetările sunt realizate pe eșantioane reduse, motiv pentru care unii le consideră relevante, în timp ce alții rămân rezervați.

10 zile de post. Pregătirea

Procesul, spune Laura, începe cu 10 zile înainte de a lua propriu-zis ciupercile. A participat, împreună cu facilitatorii și cu ceilalți membri ai grupului, la un workshop online. Și-a spus din nou intenția și a aflat ce avea de făcut în cele 10 zile premergătoare ceremoniei.

„Practic, trebuie să-ți pregătești mintea și corpul să intre în această stare, în care devii receptiv, deschis, începi să fii conștient de condiționările minții tale și să fii mai prezent în tot ce faci. Te ajuți de meditație, de muzică, ei trimit niște mostre din muzica pe care o vor folosi la ceremonie, și – foarte important – trebuie să ții post din punct de vedere al mâncării. Nu mănânci produse animale, nu bei alcool, iar în ziua respectivă nu mănânci nimic și nu bei cafea“, explică Laura.

„Înainte de ceremonie m-am simțit pierdută“

Deși planul era să meargă la ceremonia din Olanda împreună cu un prieten din Spania, lucruri neprevăzute au făcut ca ea să plece, în cele din urmă, singură. „Și recunosc că m-am simțit singură. Pentru că am ajuns la Amsterdam și, în seara de dinainte de ceremonie – că ei te sfătuiesc să vii cu o seară înainte, ca să nu intri în ceremonie cu toată agitația de pe drum – nu-mi găseam locul, eram stresată pentru ce avea să se întâmple a doua zi, mă simțeam pierdută“, spune ea.

A doua zi, a luat un tren din Amsterdam până dincolo de Utrecht și, după o oră și ceva a ajuns într-o pădure unde se afla un mic domeniu în mijlocul naturii. Acolo a găsit iurta în care avea să-și petreacă următoarele 24 de ore: un cort foarte mare, în care are loc ceremonia și unde se doarme mai apoi.

„Iurta este un cort, dar e destul de modern. E foarte mare, noi eram 11 oameni – cei doi facilitatori și nouă participanți la ceremonie – și urma să stăm radial pe niște saltele. În mijloc era un fel de mic altar cu multe lucruri din diverse tradiții: creștină, hindusă, budistă, pietre, lumânări, palo santo, salvie, iar deasupra, în centru, iurta avea un luminator rotund, de sticlă, prin care puteai să vezi cerul și copacii. Construcția are o structură de lemn și e căptușită, ca un fel de plapumă, e ca un fel de pântec, te simți coconit acolo. Și mai are și o sobă, un șemineu, pentru că se fac ceremonii și iarna”, descrie ea.

„La grupul meu am fost eu din România, cinci oameni din Olanda și o familie de trei danezi, fiul și părinții. Când am ajuns acolo, în jurul prânzului, eram atât de speriată și temătoare, încât îmi era greu să stabilesc o conexiune cu oamenii din jur.“

Apoi, a aflat câte ceva și despre cei care aveau s-o însoțească în experiența cu psihedelice, iar faptul că erau persoane educate și întreprinzătoare – la fel ca ea, i-a dat Laurei mai multă încredere în experiență. Primul facilitator, un bărbat, era o persoană care lucrase în publicitate, după care a început să lucreze în zona de coaching, yoga, spiritualitate și a studiat și experimentat mult cu psihedelice. Al doilea facilitator, o femeie, avea să folosească, în ghidarea ceremoniei, și muzica.

De ce să iei ciuperci psihedelice? Motivația personală

Laura a ajuns la iurtă la ora 13.00. Ceremonia avea să înceapă la 16.30. După ce au făcut cunoștință, au împărtășit un minimum de informații între ei, și-au lăsat bagajele și au fost puși în temă cu programul din următoarele 24 de ore, Maarten, unul dintre cei doi ghizi și fondatorul companiei, i-a luat la o plimbare prin pădure.

„Parcă a fost prima dată în viață când mă plimbam printr-o pădure“, spune Laura, și acum uimită de efectul unei plimbări care, în alt context, poate i s-ar fi părut banală. „Plimbarea a durat o oră și ceva, timp în care el a venit și a stat câte 10 minute cu fiecare dintre noi, unul câte unul, și a revizuit intenția noastră față de această experiență“, spune ea.

ciuperci halucinogene. plimbare prin padure inainte de experienta
La plimbarea prin pădure, Maarten, unul dintre ghizi, a încercat să afle intențiile cu care fiecare participant intră în ceremonie. FOTO: Shutterstock

„Aveam tot felul de întrebări despre de ce ne naștem, de ce murim, de ce trecem pe aici? Pentru că refuz să cred că este un pur hazard. Am avut etape în viață în care am crezut cu putere și urmam tradiția creștină, apoi am combinat creștinismul cu budismul, care e un set de valori, dar nu cred în nicio poveste exprimată, e ceva care mă oprește să cred. Și atunci, din păcate pentru mine, neavând o credință puternică în ceva, nevoia de a-mi da niște răspunsuri rămâne nesatisfăcută. Motivația mea primară cred că a fost nevoia de a explora încontinuu.”

În discuția pe care a avut-o cu Maarten, Laura i-a spus că își propune ca, în urma acestei experiențe, să se uite diferit la moarte și la timp, astfel încât frica să nu-i mai umbrească toate bucuriile. „Pentru că eu mă gândesc tot timpul că se va termina“, spune ea.

Degeaba citise cărți de fizică cuantică, din care aflase că timpul e relativ, pur și simplu raportarea la timp așa cum îl înțelegem cu toții, cu noțiunile lui de trecut, prezent și viitor, îi cauzau Laurei o presiune psihologică și, deci, nefericire.

I-a mărturisit atunci ghidului ei și că se simte anxioasă în legătură cu experiența, pentru că nu a mai luat psihedelice, iar el a asigurat-o că, din punct de vedere medical, nu i se poate întâmpla nimic. În plus, i-a propus să consume mai întâi o jumătate din doza uzuală de ciuperci halucinogene, urmând să ia și restul numai dacă se va simți în stare.

„Aș vrea ca toate părțile din mine să facă pace între ele

După plimbarea prin pădure a urmat o meditație. La ora 16.00 participanții urmau să intre, unul câte unul, în iurtă. Marjolein, cel de-al doilea mentor, a făcut un scurt ritual prin care i-a afumat cu salvie, după care s-au așezat fiecare pe salteaua lui.

„Aveam așternuturi noi, curate, păturici și cu un săculeț de pânză în care erau o carte, un caiet, un creion, ca să scrii apoi, dacă vrei, lucrurile pe care le-ai experimentat, o mască de dormit, ca să pui pe ochi în timpul experienței, și o pereche de șosete, în caz că ți se face frig“, spune Laura.

ciuperci halucinogene. Înainte de a lua băutura cu ciuperci halucinogene, au participat la un ritual în care au fost afumați cu salvie
Înainte de a lua băutura cu ciuperci halucinogene, au participat la un ritual în care au fost afumați cu salvie. FOTO: Shutterstock

După câteva exerciții de respirație, au vorbit din nou, pe scurt, despre ce-și doresc de la ceremonie. „Și ce să vezi, că intenția mea între timp s-a schimbat!“, spune Laura. Dincolo de intenția legată de raportarea la timp, a mai vrut și altceva:

„Mi-am dat seama că vreau altceva. Și exact așa am verbalizat: că aș vrea ca toate părțile din mine să facă pace între ele. Pentru că în mine sunt tot felul de lucruri care spun alte lucruri contrastante și se ceartă între ele și eu nu mai știu pe cine să cred, mă simt de multe ori confuză, confuză.“

Ceremonia a început cu muzică, fie din boxe, fie cântată de Marjolein la armoniu – „un fel de mic pian, ca o cutie, pe care o ții între genunchi și care are în spate un burduf, ca un fel de acordeon, și care are un sunet foarte simplu, dar foarte calmant”.

Au băut apoi un fel de ceai în care ciupercile uscate și măcinate erau amestecate, împreună cu lămâie și ghimbir. „În felul ăsta nici nu ți se face rău și substanța intră direct în intestin, se absoarbe foarte repede psilocibina, care e substanța activă. Cred că era vorba de 28 de grame de magic truffles. Din câte știu, e o doză de 4-5 ori mai mare decât doza recreațională“, spune Laura.

„Nu e simplu să renunți la control, când viața ta este o încununare a controlului pe care tu îl exerciți

La început, Laura a băut jumătate din cantitatea de ceai. În 10 minute, deja a simțit că începe să-și facă efectul. „Aveam tot timpul în minte mesajul trust and let go, adică să am încredere și să renunț la control. Dar, pe bune!, nu e simplu, după ce viața ta este, de fapt, o încununare a controlului pe care tu îl exerciți, după ce ai ajuns unde ai ajuns pentru că ți-ai făcut bine planul! Cum să lași dintr-o dată din mână totul? Așa că vine valul, care la început te ademenește”, începe ea să povestească începutul experienței cu psihedelice.

A intrat apoi într-o experiență senzorială. Simțea muzica prin toți porii, era fascinată de lumina care pătrundea prin hubloul din tavan, vedea tot felul de culori: „mici bucățele colorate care se roteau sub formă de spirală, totul coexista, aceste culori și realitatea, încât nu-mi venea să-mi pun masca pe ochi”.

Ciuperci halucinogene. experiență vizuală inedită
La începutul ceremoniei, a avut parte de o experiență vizuală inedită, dar care se împletea cu realitatea. FOTO: Shutterstock

„Muzica cred că e declanșatorul cel mai puternic, după substanța activă. Simțeam că ea mă ia de mână și mă duce în tot felul de stări. Am simțit ca și cum muzica ar avea gust, ca și cum ar fi ceva material și corpul meu ar vibra la ea.“

Dintr-o dată, experința a depășit simțurile și a început să fie despre sentimente, transformare și despre paradoxul de a fi altceva decât știai până atunci că ești: „Am știut că sunt câinele meu – am un mic pudel, foarte drăgălaș, care se bucură încontinuu – și mă gândeam Uau, acum sunt câinele meu! Nu la modul metaforic. Știu că sună ca o tâmpenie, dar chiar așa a fost! Știam că sunt chiar câinele meu atunci! Și m-am gândit cât de tare e să fii câine și să te bucuri, dar să te bucuri pur și simplu, nu pentru că s-a întâmplat ceva anume. Să te bucuri nu pentru că ai primit o recompensă și nici să te gândești că bucuria se va termina”.

„La un moment dat, în toată chestia asta, mi-a venit gândul că ce simplă e fericirea. Și mă gândeam tot timpul: Ce tare, să nu uit asta, să nu uit asta! Tot controlul. Pentru că începe și se dezlănțuie o lume care nu are sens. Alice în Țara Minunilor de 100 de ori. Iar mintea, în momentul ăla, vrea să dea sens, să asambleze toate lucrurile într-un sens pe care ea îl știe.“

Un sentiment de simultaneitate și unitate a tuturor lucrurilor

Laura nu mai știe exact cronologia senzațiilor ei de atunci, pentru că timpul a dispărut. Nu a început să curgă lent, așa cum se întâmplă când fumezi marijuana, ci pur și simplu, în mintea ei nu mai exista ideea de timp, cel puțin nu așa cum îl cunoscuse anterior, cu trecut, prezent și viitor.

„Nu știu dacă a existat o cronologie sau dacă le-am trăit pe toate simultan. Pentru că, de fapt, ce am trăit este acest sentiment de simultaneitate. Exact răspunsul pe care îl căutam despre timp: că totul se desfășoară în același timp. Totul, înțelegi? Tot ce noi numim prezent, trecut, viitor. Totul este în gălușca asta, aici și acum.“

Știe, totuși, că la ceva timp după ce a băut prima jumătate de ceai cu ciuperci halucinogene, a decis să meargă mai departe și a băut și restul.

Experiențele au continuat să se deruleze. Laura a trecut de la râs – un râs ca de copil, un râs aproape personificat, pe care îl descrie ca pe o ființă care stătea în ea și aștepta să iasă la suprafață – la impresia că toate lucrurile se petrec împreună, oricât de contrastante ar fi, ca să ajungă apoi, spre final, la o tristețe sfâșietoare.

„După râs, la un moment dat, m-am simțit femeie și bărbat în același timp. Nu că am avut impresia despre mine că am o parte masculină și una feminină, nu! Eram femeie și bărbat în același timp!“, spune ea.  

Și cum te-ai simțit? Completă? Sau, dimpotrivă, înspăimântată?

Laura: În momentul ăla aveam un sentiment de uimire. Pentru că lucrurile pe care în mintea mea nu le concepeam ca și cum ar putea sta împreună, de fapt ele pot sta împreună! Și lucrul ăsta s-a repetat, pe parcursul ceremoniei, în diverse forme.           

De exemplu, a fost un moment pe care mi-l amintesc foarte clar, în care am avut sentimentul că totul este atât de ușor și atât de greu în același timp. Că viața e mega ușoară, cum îi e câinelui meu, dar pe de altă parte e și foarte grea în același timp. Și că astea sunt împreună. Am avut un sentiment de mare unitate a tuturor lucrurilor.

„Ca o fetiță mică și tristă.“ Un proces dureros

Laura subliniază că experiența cu psihedelice nu e și nu trebuie luată drept una frumoasă, în care doar vezi culori strălucitoare și te simți una cu lumea. Chiar dacă înseamnă și asta, procesul – cel puțin al ei – a fost unul dureros și greu.

De multe ori a simțit că spiritul ei se duce și se întoarce, a simțit că se apropie de moarte, că se duce undeva, dar de fiecare dată a avut o ancoră care a tras-o înapoi. O dată, ancora a fost respirația cuiva care stătea pe salteaua de alături – atunci și-a amintit că, atât timp cât respiră, nu va muri –, altă dată și-a amintit de o discuție pe care a avut-o înainte de ceremonie cu o altă facilitatoare și asta a făcut-o să se întoarcă în realitate, așa distorsionată cum era, iar la un moment dat și-a adus aminte de fiul ei.

„Am început să trec de la o stare la alta. Stări grele. Nu mai vedeam luminițe colorate, de fapt, nu mai vedeam nimic. Ba purtam masca pentru dormit, ba o mai scoteam, pentru că simțeam nevoia să fiu în contact cu ce e în jur. Nu am văzut nici monștri, nici fântânițe colorate, nici elefanți roz. Nu am trăit nicio poveste, adică o traumă. Mi-era foarte teamă să nu retrăiesc o traumă pe care am avut-o în copilărie și nu am retrăit-o. Nu am participat la nicio poveste, în schimb, am trăit la modul foarte conceptual și abstract stări care nu știi de unde vin, cui se datorează, nu sunt legate de niciun eveniment, niciun simbol, nimic.“

La un moment dat, a copleșit-o tristețea, un sentiment sfâșietor de tristețe care a făcut-o să plângă ca o fetiță mică și tristă, de parcă ar fi ieșit la suprafață toată tristețea pe care a negat-o de-a lungul timpului.

De-abia după ceremonia cu ciuperci psihedelice Laura a făcut legătura între această tristețe și o discuție un un psihoterapeut: „Apropo de tristețe, în ședințele de terapie din anul ăsta, pe care le-am făcut cu terapeutul fiului meu, care ne cheamă și pe mine și pe soțul meu din când în când, mi-a spus că simte o tristețe foarte mare la mine. Zic: Tristețe, eu? Și m-a întrebat cum e pentru mine tristețea. Și am spus că pentru mine tristețea e o emoție inutilă. În clipa când i-am spus chestia asta, am realizat că e o mare tristețe în mine, pe care eu o biciuiesc și îi spun să stea ascunsă, că e cea mai inutilă emoție”.

Tristețea mai pleca, mai apărea, mintea Laurei o lua când într-o parte, când în alta, ba se uita la peretele iurtei și se gândea cât e de frumos, ba simțea cum, încet-încet, se descompune.

„Cum tot ce sunt eu – nu neapărat fizic – dispare. Adică toate lucrurile în care cred, felul în care mă uit eu la viață, la copaci, la oameni, felul în care cred eu că funcționează universul ăsta dispar“, descrie ea.

Și cum te simți când totul dispare?

Laura: Au fost momente când și emoțiile au dispărut. Să știi că nu te simți rău. Dispar și răul și binele, frumosul și urâtul și rămâne un soi de prezență care îți dai seama că ești tu, dar în același timp nu ești tu. Pentru că tu, ce credeai că ești tu, a dispărut.

Cred că dispare tot ce ar putea intra în categoria ego, adică lucrul care ne face să supraviețuim pe planeta pământ, ca specie. Și am rămas într-un spațiu în care era nici bine, nici rău, pur și simplu era.

„Totul e o iluzie.“ Punctul culminant

De două ori, a simțit nevoia să iasă din iurtă în timpul ceremoniei. De fiecare dată, Marjolein a însoțit-o și a supravegheat-o. La ultima ieșire din iurtă, a simțit că atinge un fel de punct culminant al experienței, un punct în care s-a simțit confuză, neîncrezătoare și neajutorată.

„Mă simțeam pierdută și, în același timp, voiam ajutor, dar nu aveam încredere în nimic. Mă gândeam că tot ce trăiesc e o iluzie, că totul e o iluzie. Mă tot gândeam: Dar eu pe cine cred, pe cine să cred? Eu am nevoie să știu cine sunt și ce fac! Pierdută! Nu știu cum să ilustrez chestia asta. Știi cum? Ca o fetiță mică, de 5 ani, pe care părinții au abandonat-o pe o planetă mică și întunecoasă. Dar chiar o planetă, nu ceva metaforic numit planetă! O planetă unde apar tot felul de lucruri care sunt ademenitoare, pe care o parte din această fetiță ar vrea să le creadă, dar zice că nu poate să aibă încredere și își spune: cu siguranță, dacă părinții mei m-au abandonat înseamnă că aici toate sunt niște capcane. Dar, dacă toate sunt niște capcane, cine mă ajută? Dacă toți vor să-mi facă rău, cine mă ajută? Eram în starea asta de mă tăvăleam pe jos de durere”, povestește Laura începutul unui proces ca un travaliu.

Marjolein, mentorul care se ocupa și de experiența muzicală, a însoțit-o pe Laura în tot timpul cât s-a aflat afară din iurtă. FOTO: Shutterstock

Prinsă în acest joc al minții, care îi tot spunea că totul e o iluzie, Laura s-a trezit spunându-le și lui Maarten, și lui Marjolein că nu îi crede, pentru că nu sunt reali, atunci când ei încercau să o liniștească. Le cerea ajutor în timp ce nu avea încredere în ei, după care realiza că acest lucru e paradoxal. Cum poți să ceri ajutor când nu ai încredere în nimeni?   

În viața de zi cu zi ceri ajutor?

Laura: E un lucru la care reflectez acum. Nu, nu cer ajutor. Evit să fac asta.

Gândul că totul e o iluzie, că nu poate avea încredere în nimeni și că toată realitatea așa cum o știa se descompune a făcut-o și pe ea să simtă că se descompune de suferință.

„Plângeam încontinuu. Marjolein îmi spunea că o să fie bine. Trust your breath (n.r. – Ai încredere în respirația ta). Nu, n-am încredere nici în respirația mea, nici aia nu există. Am văzut niște păsări și am întrebat-o dacă pot să am încredere în păsări, ea mi-a spus: Da, ai încredere în păsări! Apoi am văzut în depărtare niște copii pe biciclete și mintea mea mi-a spus: Nu se poate, e prea idilic, nu e adevărată chestia asta, nu poți să ai încredere în asta! După care am văzut copacii, nu puteam să am încredere nici în copaci, Marjolein îmi spunea că e acolo pentru mine, după care m-am simțit îngrozitor de rău și i-am cerut scuze pentru că simțeam că o încarc cu toată povara mea. Apoi iar: Nu am încredere în tine, nu pot să am încredere în nimeni, sunt pierdută, am nevoie de ajutor, ce mă fac?”, povestește Laura.

„Mai târziu, am văzut un foc – ei făcuseră între timp un foc în poieniță, unde urma să avem cina la finalul ceremoniei – și am zis Vai, ce foc frumos, hai să mergem la foc!, Marjolein a zis Da, hai să mergem, dacă vrei, eu am zis Hai să văd cum se simte focul!, ea mi-a zis Nu, nu facem asta. Și atunci am realizat că ăsta e modul prin care oamenii își pot face rău, că nu realizezi ce poți să faci.“

Apoi, deodată, a avut sentimentul că ea și Marjolein sunt aceeași ființă. Două fețe ale aceleiași Laura. Marjolein era Laura-copilul, iar Laura era Laura-adultul. „Laura de acum, cu toate suferințele neexprimate din cap, care punea povară pe umerii Laurei mici”, adică aceeași idee de unitate și simultaneitate, exprimată, de această dată, sub altă formă.

„Simțeam cum, încet-încet, mă eliberez.“ Finalul ceremoniei

Spre finalul celor patru ore și jumătate cât a durat ceremonia, deci cât a avut efect psilocibina, Laura s-a dus în iurtă, s-a așezat pe salteluța ei și, până când a devenit complet lucidă, nu a făcut decât să plângă. De data asta, un plâns eliberator, nu îndurerat.

„Plâns, plâns, plâns. Și simțeam cum, încet-încet, mă eliberez. Habar nu am de ce anume, dar mă eliberam. Până la finalul ceremoniei cred că pentru mine nu a fost decât un plâns eliberator. Și vedeam cum sunt din ce în ce mai conștientă de realitatea noastră“, spune ea.

După ce efectul ciupercilor halucinogene s-a terminat, participanții la ceremonie au început să iasă din iurtă unul câte unul și să meargă în poiana de alături, unde serveau cina. Laura a rămas ultima în iurtă, iar Marjolein a rămas cu ea și a continuat să-i cânte.

După finalul ceremoniei, la lăsarea întunericului, toți participanții au stat în jurul focului, împreună. FOTO: Shutterstock

„Am rămas ultima pentru că mă simțeam ca o cârpă pe jos, dar mă simeam atât de bine! E bine când simți că ai răsuflat ușurat de toată povara, oricare o fi fost ea”, spune Laura. În cele din urmă s-a dus alături de ceilalți, în jurul focului, dar nu a simțit nevoia nici să mănânce, nici să rămână prea mult cu ei, așa că s-a întors pe salteluța ei. Și-a pus dopurile în urechi, masca de dormit pe ochi și a trăit o noapte care a fost între vis și realitate.

Nu știe dacă a dormit bine sau nu, dar a doua zi s-a trezit devreme și a luat micul dejun cu ceilalți, apoi au făcut o sesiune de meditație, și-au mai împărtășit din experiențe, iar pe la ora 13.00, adică după 24 de ore, și-au luat rămas bun și s-au despărțit.

„Mi-am dat seama ce înseamnă tratamentul cu psihedelice pentru adicții.“ A doua zi

Laura a luat trenul spre Amsterdam. În ziua aceea s-a simțit în continuare vulnerabilă, n-a vrut să fie în contact cu lumea și nici nu și-a deschis telefonul. S-a dus la hotel și s-a odihnit, iar a doua zi s-a trezit zâmbind.

„M-am trezit a doua zi dimineață cu un sentiment de bine absolut și de zâmbet. Am făcut o meditație, după care am ieșit la o plimbare, am fost la un muzeu de design care mi-a plăcut foarte mult, am mâncat singură. În tot acest timp, zâmbeam pe stradă și mă gândeam: Doamne, zâmbesc! De când nu am mai zâmbit fără motiv! Și mă gândeam cât mi-aș dori să păstrez mereu cu mine zâmbetul ăsta fără motiv“, spune ea, după care adaugă că i-a persistat în minte preocuparea legată de ce ar putea face ca să păstreze permanent această stare de bucurie.

Conștientizările Laurei au continuat și după ceremonia cu ciuperci halucinogene. De exemplu, chiar atunci, la Amsterdam, a realizat că nu poate să mănânce unele alimente, pentru că nu-i fac bine.

„Și atunci mi-am dat seama ce înseamnă tratamentul cu psihedelice pentru adicții. Pentru că pe mine m-au adus în punctul dinaintea oricărei adicții. Pentru că înainte mâncam compulsiv, beam poate că în fiecare seară un pahar de vin, foloseam telefonul – de multe ori stăteam la semafor și mă trezeam pe Instagram și mă enervam, dar îmi dădeam seama că sunt prinsă acolo – sau îmi era greu să mă țin de lăsatul de fumat, că mă lăsasem de fumat recent. După ceremonie, am fost și sunt în continuare în starea de dinainte de a deveni dependentă de lucrurile astea, indiferent că sunt substanțe sau comportamente.“

De vreun an îi descoperise pe Andrew Huberman, profesor de neurobiologie la Universitatea Stanford și care este creatorul podcastului Huberman Lab, în care se discută cele mai noi descoperiri științifice legate de felul în care funcționează corpul uman. Știa deja, dintr-un astfel de podcast, despre cercetările care se fac în Statele Unite asupra psilocibinei și despre efectele ei asupra persoanelor cu depresie, sindrom de stres posttraumatic sau adicții, dar, după ce a experimentat substanța pe pielea ei, a înțeles și mai bine.

„Pentru că pur și simplu, psihedelicele îți iau creierul și ți-l scutură atât de tare, încât toate legăturile neuronale care s-au format și care acționează automat, scurtăturile, nu mai sunt. Psilocibina distruge aceste scurtături, care sunt adicțiile, de exemplu. După care tu decizi cum vrei să-ți așterni noua ordine mentală, noul fel de a vedea lumea. Asta cred că-ți dau psihedelicele făcute în contextul ăsta, îți dau oportunitatea de a te repoziționa în viață la modul chimic. La modul filosofic, fiecare are propria lui experiență“, spune ea.

Cele mai importante conștientizări: unitatea, simultaneitatea, încrederea

Pe măsură ce vorbim, Laura se uită în urmă la experiența pe care a avut-o cu numai câteva săptămâni înainte de întâlnirea noastră. Le are pe toate proaspete în minte, dar știe că nu va uita niciodata unele conștientizări, pentru că au izbit-o.

Prima este legată de piesele contrastante care coexistă: masculin și feminin, greu și ușor, alb și negru. „Explicația pe care mi-am dat-o e că pur și simplu ele sunt niște atribute pe care noi le-am dat după niște experiențe și că numirea asta este una pe care noi o facem. Dar există o altă realitate care transcende binele, răul, eu, tu“, spune Laura.

„De câteva ori am avut sentimentul că sunt extrem de conectată cu toți și toate și că ne suprapunem ca și cum ne-am pierde unul în altul. Și ciupercile, de fapt, sunt o metaforă pentru această unitate. Ca să vezi cum sunt lucrurile legate! Ciupercile au ramificații foarte adânci în pământ, care se unesc. Datorită ciupercilor, tot solul nostru trăiește, ele sunt cele care fac legătura între copaci și sol și plante. Și te gândești cum e posibil ca, până la urmă, ciuperca să te facă să te simți una cu tot universul.“

Cea de-a doua conștientizare importantă a ei a fost legată de timp. Că timpul este etern, mereu acum. Când a ajuns acasă, l-a înțeles altfel și pe Salvador Dalí, celebrul pictor a cărui operă Persistenţa memoriei (La persistencia de la memoria) pornește de la ideea că timpul își pierde orice sens în lumea inconștientă. „Un alt lucru extrem de important cu care am rămas este sentimentul că am timp. Că nu mor mâine. Și că, chiar dacă mor mâine, tot am timp, nu trebuie să mă grăbesc nicăieri“, adaugă ea.

Persistența memoriei sau Ceasurile topite este o pictură celebră a lui Salvador Dalí, realizată în anul 1931. FOTO: Shutterstock

Apoi, legat de lipsa de încredere care a tăvălit-o în timpul ceremoniei, și-a dat seama că, pur și simplu, s-a trezit având încredere. Și-a scris inclusiv în jurnal această conștientizare, în acel caiețel pe care l-a primit în Olanda și în care și-a notat tot felul de gânduri legate de experiența trăită.

„Am scris să cel mai bun back-up plan (n.r. – plan de rezervă) e încrederea. Pentru că încontinuu mintea mea face planuri. Planuri, planuri, planuri, ca totul să se desfășoare conform planului. Și, dacă planul ăla nu funcționează, eu am mereu un plan de rezervă, chiar și la cele mai mici chestii. Întotdeauna aveam un back-up plan la back-up plan la back-up plan. Și asta mă obosea foarte mult. Am realizat că, dacă aș avea încredere, mintea mea nu ar trebui să galopeze încontinuu ca să facă back-up planuri. Și asta a devenit o altă mantră a mea: cel mai bun back-up plan e încrederea.“

Dacă nu pot să mențin starea asta la nesfârșit nu înseamnă că nu e valoroasă.“ Integrarea

La două săptămâni de la ceremonie, Laura și ceilalți participanți au participat, online, la un workshop de integrare a experienței, alături de cei doi ghizi. A aflat atunci că, timp de 7-10 zile după consumul de trufe magice, creierul rămâne în cea mai plastică formă a lui.

„După psihedelice ești într-o stare de deschidere totală, de receptivitate și de plasticitate neuronală totală. De-aia, dacă vrei să creezi noi obiceiuri, e bine să o faci acum. Pot să fie lucruri mici: vreau să meditez în fiecare zi, vreau să mă las de fumat, fiecare ce vrea să facă“, spune ea.

După ce s-a întors din Olanda, a simțit nevoia să integreze și altfel informațiile pe care le accesase, așa că i-a scris psihoterapeutului fiului ei. S-a întâmplat ca acesta să fie în vacanță și, când s-a întors, Laura deja nu mai simțea această nevoie. Între timp, scriind în jurnal și fiind atentă la ce i se întâmplă, lucrurile i s-au așternut în minte.

La început, se temea că o să piardă starea de serenitate pe care a atins-o după experiența cu psihedelice, dar acum nu se mai teme: „Dacă nu pot să mențin starea asta la nesfârșit nu înseamnă că nu e valoroasă“.

„Lumea ar fi un loc mai bun dacă cel puțin o dată am avea experiența asta“

Experiența de 24 de ore a costat-o pe Laura 950 de euro. A mai plătit, extra, drumul și cazarea în Amsterdam. Dacă a meritat? Da, spune ea, mai mult decât alte călătorii mult mai scumpe prin lume: „Eu am făcut multe călătorii – atât în lume, cât și interioare. Multe! Sunt o călătoare, dar asta e cea mai frumoasă călătorie. Pe bune!“

Vrea să mai meargă și altădată și, dacă acum crede că, pentru prima experiență, a fost mai bine că s-a întâmplat să se ducă singură, i-ar plăcea ca, pe viitor, să împărtășească experiența și cu oamenii care-i sunt dragi.

Ar vrea și ca astfel de experiențe să fie legale și în România, la fel ca în Olanda – în cadru organizat și supravegheat – și să nu se mai vorbească despre substanțele psihedelice ca și cum ar fi niște droguri care îți distrug viața și atât.

„Când e dovedit științific că psihedelicele vindecă adicțiile de cocaină, de nicotină, de alcool, de orice fel de comportamente nocive și că scot oamenii din depresie, cum poți să le interzici? E ca și cum le interzici oamenilor un drept care este la îndemână, care vine din natură, și tu, guvern al oricărei țări, le refuzi asta? De ce? Ca oamenii să consume mai mult alcool? Mai multe țigări și mai multe antidepresive? Ce spune asta despre noi?“

Totuși, speră ca lucrurile să se schimbe și la noi.

„Sunt de părere că lumea ar fi un loc mai bun dacă cel puțin o dată am avea experiența asta, pentru că te face să te simți cu un pas mai aproape de natură. Păi cum poți să-ți mai bați joc de planeta Pământ după ce trăiești momentul în care ai clar senzația că ești una cu ea? Chiar aș face invitația ca oamenii să caute surse credibile de unde să se documenteze despre psihedelice“, spune Laura, la finalul discuției.

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
"]
Căutare