Aikido verbal și alte tehnici de aplicat în discuții dificile: cum transformi un conflict într-o înțelegere reciprocă

Viața este plină de conflicte mai mici sau mai mari care ne creează stări de nervozitate sau ne strică buna dispoziție. Nimeni nu dorește să se lanseze într-un conflict, iar atunci când apare, facem eforturi să găsim o soluție. Unii încep prin a limita comunicarea și aceasta pare să ajute în primă fază. Dar este o soluție temporară, pentru că nevoia de comunicare este similară nevoii de apă. Există diferite moduri în care ne putem exprima nevoile fără să le transformăm într-o critică, iar unul dintre ele este aikido verbal. Cum putem purta discuții dificile fără să ajungem la critică sau la conflicte majore?

Judecarea altora pentru a ne proteja pe noi de judecată 

Pasiunea pentru critică și judecată a celorlalți este alimentată adesea de programele de televiziune sau de social media care fie își fac audiență prin criticarea sau judecarea altora, fie sunt un mediu propice revărsării de frustrări și furie. Aceste persoane care proiectează negativitatea lor asupra celorlalți există și în viața de zi cu zi. Dar ce se ascunde în spatele unui astfel de comportament care nu are nicio intenție constructivă? Iată câteva motive pentru care oamenii apelează la critică.

O tehnică de apărare numită proiecție prin care o persoană se apără în mod inconștient de acele dorințe sau frici pe care le resimte a fi interzise sau care la nivelul conștiinței sunt încărcate de angoasă sau vinovăție și pe care le observă la celălalt. Altfel spus, atunci când îi criticăm pe ceilalți, ne proiectăm asupra lor fricile, nesiguranțele, defectele și eșecurile.

Persoanele invidioase și geloase sunt cele mai critice în general. Acționând astfel, ele deturnează atenția dinspre ele către ceilalți, de teamă că ar putea descoperi ceva neplăcut la propria persoană. Asfel, este mai ușor de suportat critica asupra celorlalți și convingerea că eșecurile celorlalți sunt mai importante decât să analizezi propriile rateuri.

Complexul de inferioritate

Psihiatrul austriac Alfred Adler, fondatorul școlii de psihologie individuală, a fost cel care a definit ansamblul de gânduri și emoții care determină un individ să se simtă inferior altuia. El a observat că există persoane care suferă de un complex de inferioritate mascat de un comportament de superioritate. Astfel, atacându-i pe ceilalți, ele reușesc să-și satisfacă nevoia de a se simți puternice.

Nevoia de apartenență la un grup

Mă refer aici la nevoia de acceptare și totodată la teama de a fi respins. Se întâmplă ca unii să-și bazeze relațiile sociale pe critica față de ceilalți. Acești oameni au, de fapt, o stimă de sine redusă și dorința de a fi admirați sau remarcați. Cum simt că nu primesc suficient din ceea ce își doresc, ei îi atacă pe ceilalți.

Critica folosită ca răzbunare

Critica poate fi folosită și ca o răzbunare. Când avem conflicte nerezolvate, critica are rolul de a-l umili pe celălalt în dorința de răzbunare. Critica apare și ca o formă de manipulare, de a face o persoană să se îndoiască de propriile gânduri sau pentru a o îndepărta de cei care sunt prezenți la critică.

O conversație dificilă poate fi percepută ca un pericol

O conversație dificilă sau stresantă poate să provoace aceleași emoții și senzații ca un atac fizic. Sistemul nostru limbic nu face diferența, așa că un atac verbal poate declanșa aceleași reflexe de apărare.

Într-o discuție dificilă și tensionată regăsim cunoscutele mecanisme de coping: luptă, fugă sau încremenire.

În încremenire totul se oprește, aștept să văd ce se întâmplă, este ca și cum creierul meu a înghețat, nu-mi vine niciun răspuns în minte, „încasez” conversația și participarea mea este minimă, am nevoie de timp să integrez ce s-a întâmplat. Apoi gândesc că „aș fi putut spune și eu că…” și eventual simt vinovăție și regret.

În fugă nu sunt deloc acolo, în discuție, sunt absent mental, fug mental cât mai departe cu putință și mă gândesc la orice numai la ceea ce se discută acum nu.

În luptă e totul diferit, respectiv dau replică și mă apăr. Atac la rândul meu, mă justific și încerc să câștig bătălia. Nivelul meu de reacție se limitează la capacitatea mea de a mă proteja. Când se termină discuția am impresia că am făcut prea multe sau am interpretat greșit ceea ce m-a determinat să reacționez

Filosofia aikido în discuțiile dificile și conflicte

Cum ar fi să aplici filosofia aikido în discuțiile pe care le ai? Aikido este o artă marțială japoneză bazată pe eschivă și pe apărare, care nu își propune distrugerea adversarului, ci mai degrabă salvarea lui de propriile intenții distructive.

Astfel, scopul nu este să contrezi atacurile, ci mai degrabă să le întâmpini cu ajutorul mișcărilor pentru a putea controla și dirija atacul. Aikido este o artă a mișcării, a deplasării, a calmului și a autocontrolului. Ideea nu este să pici imediat în capcana celor trei tipuri de apărare, ci mai degrabă să intri în dansul conversației.

Aikido verbal

De exemplu, dacă partenerul de viață sau copilul îți spune: „Mâncarea pe care ai făcut-o chiar nu are niciun gust”, poți lua o pauză de câteva momente pentru a nu intra în capcana de a te justifica și de a da replica. Aikido verbal ne invită aici să zâmbim. În interior și în exterior. Este prima etapă. Nu dorești să îți activezi reflexele. În aikido, avem eschiva.

Decât să dai replica, mai bine încerci să iei în considerare poziția celui care te atacă. Îi validezi punctul de vedere și duci discuția la nivelul la care puteți conversa. Scopul aikido-ului verbal nu este de a lovi adversarul și să îl pui la podea. Scopul este să eviți un atac, pentru a destabiliza încărcătura negativă care însoțește acest atac și de a reechilibra discuția ca să poți începe o conversație.

Ai putea spune apoi: „Da, poate nu este cea mai bună mâncare a mea”. Iar replica ar veni: „Da, păi este tocmai ce îți spuneam și eu”. Iată cum dezechilibrarea adversarului a avut loc pentru că tocmai discutați împreună despre ceva și nu încercați separat să demonstrați că aveți dreptate. Dezechilibrarea vine cu un pic de smerenie însoțită de un zâmbet.

Când te afli în toiul unei discuții dificile, poți să încerci să:

• Ceri timp pentru gândire, astfel poți profita de ocazie pentru a te calma și a se calma și ceilalți implicați.
• Fii atent la reacțiile corpului: s-a declanșat cumva reacția luptă sau fugi? Respiră profund și gândurile tale se vor limpezi.
• Nu te răstești la celălalt. S-ar putea să regreți o remarcă aruncată în grabă, ce poate avea consecințe de durată.
• Aștepți până când cealaltă persoană este dispusă să asculte și ea ce ai de spus.
• Verifici dacă interlocutorul tău este conștient de faptul că îl asculți. Folosește parafrazarea pentru a-i confirma că îl ascuți.
• Insiști să fii ascultat/ă atunci când partenerul pare să nu asculte ce zici. „Eu am ascultat cu atenție ce ai avut de zis, pot conta pe tine să faci același lucru pentru mine?”

Cum identificăm oamenii dificili din viața noastră

Așa cum există discuții dificile, există și oameni dificili. Uneori, ei au și calități, și atunci relația cu ei este importantă, dar acest lucru nu înseamnă să tolerăm comportamentele lor dificile. Alteori, comportamentele toxice ale celor din jur pot fi un motiv serios de a ne îndepărta, pentru sănătatea noastră psiho-emoțională. Oamenii dificili adesea încearcă să:

• ne facă să ne pierdem cumpătul;
• ne oblige să acționăm împotriva voinței noastre;
• ne împiedice să facem ce vrem sau să acționăm conform noastre;
• folosească forța, manipularea sau alte metode necinstite de a obține ce doresc;
• ne determine să ne simțim vinovați dacă nu obțin ceea ce doresc;
• ne influențeze astfel încât să ne simțim neliniștiți, supărați, frustrați, furioși, deprimați, geloși, inferiori sau înfrânți;
• ne determine să facem anumite lucruri în locul lor.

Cum să avem parte de o comunicare sănătoasă

Pentru o comunicare sănătoasă, o abilitate care este important de dezvoltat este ascultarea activă. Ea se realizează în trei pași: parafrazarea – la întrebarea partenerului său „De ce te-ai machiat așa strident, parcă ieși la agățat? Olivia a răspuns „Cu alte cuvinte te simți inconfortabil că m-am machiat așa pentru că ai impresia că ies la agățat?”, apoi a clarificat: „Bine, nu mă voi machia așa când ieșim în oraș, dar ești de acord să mă machiez așa cu alte ocazii?”. Iar Matei, partenerul său, i-a răspuns: „Nu, nu chiar, ești frumoasă și fără machiaj”. Apoi ea i-a oferit de feedback: „Mi-a fost dificil să aud mesajul tău referitor la machiaj pentru că tonul folosit m-a dus cu gândul la mama mea care mă critica în adolescență”, iar el i-a spus: „Îmi pare rău dacă te-am rănit. Aș fi putut găsi un alt mod mai potrivit de a-ți transmite acest mesaj”.

O altă strategie în reducerea tensiunii în discuțiile dificile cu partenerul de cuplu, copiii, părinții, prietenii sau șefii, este folosirea pronumelui personal „eu” pentru a evita critica sau atacul. Psihologul american John Gottmann (1994) a introdus mesajul de tip „eu” ca o strategie non-acuzativă pentru cupluri de a-și exprima sentimentele fără a cădea în capcana atacului reciproc. Acest mesaj de tip „eu” a fost creat ca un instrument sănătos de comunicare pentru cuplurile care sunt angajate în unul sau mai multe din ceea ce Gottmann a numit „cei patru călăreți ai Apocalipsei”.

Cei patru călăreți ai Apocalipsei reprezintă patru tipare de comunicare negativă: critica, disprețul, apărarea și împietrirea, care duc la destrămarea relațiilor. De exemplu, în loc de „Niciodată nu ești gata la timp, din cauza ta vom întârzia la petrecere” este de preferat ca partenerul să spună „Îmi place să fiu punctual așa că am nevoie să plecăm de acasă din timp pentru a ajunge la ora stabilită”.

Dezamorsarea conflictelor

Pentru a dezamorsa conflictele, este bine să ne arătăm înțelegători și să ținem cont și de emoțiile celui care ne vorbește, evitând următoarele fraze sau comportamente precum:

„Cu siguranță”, „fără îndoială” sau „este evident că”. Chiar dacă aveți dreptate, evitați să îl faceți pe celălalt să se simtă fără importanță. Dacă argumentele voastre sunt convingătoare, nu aveți nevoie de critica la adresa celuilalt.

Evitați exagerările: „Tu întotdeauna crezi că tu ai dreptate”, „Tu niciodată nu mă asculți”. Celălalt va avea impulsul să ducă discuția înspre a demonstra că afirmația este falsă și astfel va deturna discuția de la problema de bază.

Nu spuneți celorlalți ce ar trebui ei să facă: să îi spui ce să facă (cu excepția situației în care te adresezi unui angajat) înseamnă că tu știi cum se fac lucrurile bine, așa că ceilalți se vor simți judecați dacă te exprimi cu „Trebuie să…” sau „Ar trebui să…”. Puteți mai degrabă folosi expresii precum „Te-ai gândit la..?”, „Ai putea să iei în considerare și…?” sau, mai direct „Aș prefera să/ mi-ar plăcea să…”

Nu îi faceți pe ceilalți să se simtă vinovați de emoțiile voastre: „Mă faci să fiu furios/oasă sau trist/ă”. Este normal ca anumite comportamente sau afirmații să vă enerveze dar nu veți avea nimic de câștigat dacă îi veți învinovăți pe ceilalți pentru aceste emoții.

Aici sunt doar câteva idei care vă pot ajuta în a transforma un conflict într-o înțelegere sau o discuție dificilă într-o conversație constructivă, fără a activa toate mecanismele de apărare personale sau ale interlocutorului.