ADHD arată diferit la 6, 16 și 36 de ani. Care simptome se atenuează și care pot deveni mai evidente odată cu vârsta

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, cunoscută sub denumirea de ADHD, se poate manifesta diferit în funcție de vârstă. La copiii mici, agitația și impulsivitatea sunt mai ușor de observat, însă se reduc adesea pe măsură ce copiii cresc. Alte simptome devin mai evidente în adolescență și la maturitate.

„Sindromul ADHD reprezintă un deficit neurobiologic, cu determinism genetic, care poate fi influenţat educaţional. Acest deficit afectează funcțiile executive precum: planificare, organizare, memoria de lucru, atenția selectivă, flexibilitatea în gândire”, a explicat, pentru SmartLiving.ro, Meri Pițigoi, psiholog și psihoterapeut în terapie cognitiv-comportamentală.

ADHD apare la aproximativ 6% până la 8% din copii și adolescenți. La adulți, proporția este de aproximativ 3%, potrivit unei analize ample care a reunit cinci sinteze și date de la peste 21 de milioane de participanți. Diagnosticul rămâne dificil de pus și de urmărit în timp. Manifestările diferă mult de la o persoană la alta, pot varia de la ușoare la severe și se suprapun frecvent cu anxietatea, cu autismul sau cu tulburările de comportament.

Citește șiAu explodat diagnosticele de ADHD la nivel global: exagerare sau o mai bună conștientizare? Ce spune Gabor Maté

Cele două categorii de simptome

Simptomele ADHD sunt grupate în două categorii: cele legate de neatenție și cele de hiperactivitate și impulsivitate. Unele persoane au predominant manifestări dintr-o singură categorie, iar altele prezintă simptome din ambele.

Neatenția se poate manifesta prin greșeli făcute din grabă, dificultatea de a duce sarcinile la capăt, dezorganizare sau uitarea frecventă a lucrurilor. Hiperactivitatea și impulsivitatea pot însemna neliniște permanentă, dificultatea de a sta pe loc, tendința de a-i întrerupe pe ceilalți și vorbitul excesiv.

Potrivit manualului de diagnostic DSM-5, la copiii de până la 16 ani sunt necesare cel puțin șase din cele nouă simptome ale unei categorii, iar de la 17 ani, cinci. Dacă sunt îndeplinite criteriile pentru o singură categorie, se vorbește despre forma predominant neatentă sau despre forma predominant hiperactiv-impulsivă. Dacă sunt îndeplinite pentru ambele, ADHD este de tip combinat.

Simptomele trebuie să fie prezente de cel puțin șase luni, să fi apărut înainte de vârsta de 12 ani și să se manifeste în mai multe situații, de exemplu atât acasă, cât și la școală sau la serviciu. În plus, trebuie să afecteze în mod real viața de zi cu zi, nu să reprezinte doar episoade ocazionale de neatenție sau agitație.

Cum se schimbă ADHD din copilărie până la adolescență

La vârsta preșcolară, hiperactivitatea și impulsivitatea sunt de obicei simptomele cel mai ușor de observat. Copilul se mișcă aproape continuu, nu poate să stea liniștit, trece repede de la o activitate la alta și poate acționa înainte să se gândească la consecințe.

Odată cu începerea școlii, devin mai evidente și problemele de atenție. Temele, statul în bancă și sarcinile care cer concentrare pentru perioade mai lungi pot scoate la iveală dificultatea de a urmări instrucțiunile, de a rămâne atent sau de a duce o activitate până la capăt. Pe măsură ce copilul crește, agitația tinde să se reducă, în timp ce neatenția persistă mai frecvent.

Potrivit unei metaanalize publicate în Italian Journal of Pediatrics, la copiii sub 12 ani cele trei forme de ADHD au frecvențe apropiate. Pe baza a 24 de studii, forma predominant neatentă a fost estimată la 33,2%, cea predominant hiperactivă și impulsivă la 30,3%, iar cea combinată la 31,4%.

La adolescenții între 12 și 18 ani, datele sunt mai puține, provenind din doar cinci studii, dar tabloul pare să se modifice. Forma predominant neatentă a fost estimată la 37,3%, cea combinată la 31,1%, iar cea predominant hiperactivă a fost mai rară, cu 23,1%.

Sănătate emoțională

ADHD pe TikTok: tot mai mulți tineri își pun singuri diagnosticul. Psiholog: „Nu orice agitație sau neatenție înseamnă ADHD“

Citește articolul

La adulți, hiperactivitatea își schimbă forma

La maturitate, forma predominant hiperactivă este mult mai rară decât în copilărie. Într-un studiu realizat pe adulți evaluați într-un serviciu specializat, aceasta a reprezentat 7,1% din cazuri, comparativ cu 35,3% pentru forma în care predomină neatenția și 57,6% pentru cea combinată.

„Hiperactivitatea tinde să scadă la adulți, în timp ce deficitul de atenție tinde să se înrăutățească odată cu creșterea presiunilor vieții adulte”, a subliniat psihologa Meri Pițigoi. 

Hiperactivitatea nu dispare neapărat, dar poate deveni mai puțin vizibilă. În locul agitației motorii din copilărie pot apărea o stare permanentă de neliniște, nevoia de a fi mereu ocupat sau dificultatea de relaxare în lipsa unei activități.

Și problemele de atenție capătă alte forme. Un adult cu ADHD poate pierde firul unei discuții, poate amâna repetat sarcinile fără termen-limită sau poate avea dificultăți în organizarea lucrurilor de zi cu zi, de la plata facturilor până la respectarea programărilor.

Astfel de dificultăți sunt uneori interpretate de cei din jur drept dezinteres, lene sau lipsă de seriozitate. Întârzierile repetate, proiectele începute și abandonate ori obligațiile uitate pot avea însă legătură cu problemele de atenție și de organizare asociate ADHD.

Meri Pițigoi atrage atenția că astfel de semne trec adesea neobservate ani la rând:

„Multe persoane atribuie propriile manifestări luptei lor cu stresul cotidian, cu ritmul rapid al vieţii în care trăiesc, însă acestea pot fi simptome ale sindromului ADHD nediagnosticat.”

Meri PiȚigoi, psiholog și psihoterapeut

ADHD poate avea perioade de atenuare și revenire a simptomelor

Mult timp s-a considerat că aproximativ jumătate dintre copiii cu ADHD nu mai îndeplinesc criteriile de diagnostic la maturitate. Majoritatea studiilor care au dus la această estimare au comparat însă situația din copilărie cu cea de la un singur moment din viața adultă, fără să urmărească schimbările apărute între cele două etape.

O imagine mai detaliată a evoluției ADHD vine din studiul MTA (Multimodal Treatment Study of ADHD), publicat în American Journal of Psychiatry. Cei 558 de participanți aveau între 7 și 10 ani la intrarea în studiu și au fost evaluați de opt ori, până în jurul vârstei de 25 de ani. Toți fuseseră diagnosticați cu forma combinată de ADHD. Rezultatele arată că remisiunea durabilă a simptomelor a fost mult mai rară decât indicau estimările anterioare.

Doar 9,1% dintre participanți au avut o remisiune care s-a menținut până la finalul perioadei de urmărire, iar 10,8% au prezentat simptome persistente pe toată durata ei. La 15,6%, simptomele s-au redus sub pragul de diagnostic și au rămas așa, fără să dispară complet. Pentru majoritatea, 63,8%, evoluția a fost oscilantă: perioadele în care manifestările se atenuau au alternat cu perioade în care reapăreau.

Aproximativ 30% au ajuns, cel puțin o dată, la o remisiune completă, însă simptomele au revenit ulterior la circa 60% dintre ei. Autorii estimează că peste 90% din copiii cu ADHD continuă să aibă simptome și dificultăți, chiar dacă fluctuante, cel puțin până la vârsta adultă tânără.

Rezultatele explică și de ce studiile care evaluează participanții o singură dată la maturitate pot da impresia că ADHD a dispărut la aproximativ jumătate dintre copii. La fiecare evaluare din studiul MTA, doar 40-50% dintre participanți îndeplineau criteriile complete de diagnostic. Nu erau însă aceleași persoane de fiecare dată. Pentru mulți, simptomele s-au redus și au revenit în diferite perioade ale vieții.

Probleme psihice

Problemele au început din școală, diagnosticul a venit la 37 de ani. Cum se vede ADHD la vârsta adultă

Citește articolul

De ce simptomele se pot schimba în timp

Simptomele ADHD pot deveni mai intense în perioadele în care cresc cerințele de organizare, atenție și autocontrol și se pot reduce atunci când mediul este mai ușor de gestionat.

La copii, dificultățile ies mai repede la suprafață în cazul unui program rigid, cu multe sarcini repetitive și perioade lungi de concentrare. Același copil poate însă să rămână atent mult timp la o activitate care îl interesează.

La adulți, schimbarea locului de muncă, a programului sau a responsabilităților poate modifica mult felul în care se manifestă ADHD. Un serviciu care presupune mișcare, varietate și sarcini scurte poate fi mai ușor de gestionat decât unul bazat pe activități repetitive și termene multiple. În același timp, mulți adulți își dezvoltă propriile metode de organizare și ajung să compenseze o parte dintre dificultăți.

Felul în care se maturizează creierul ar putea explica de ce la unii copii simptomele se reduc odată cu vârsta, iar la alții persistă. Investigațiile imagistice au identificat diferențe de dezvoltare în regiuni implicate în atenție și controlul comportamentului.

Totul pentru pacienți sănătoși acasă

Cele 5 vârste ale creierului. Studiu: Adolescența durează mult mai mult decât se credea

Citește articolul

Tratament diferit în funcție de vârstă

La copiii mici, primul pas recomandat în ghidurile medicale nu este medicația, ci îl reprezintă programele de formare pentru părinți. În cadrul lor, părinții învață cum să stabilească rutine clare, să dea instrucțiuni scurte și ușor de urmat, să aplice reguli consecvente și să încurajeze comportamentele dorite prin laude și recompense imediate. Scopul este ca părinții să organizeze mediul de acasă astfel încât copilul să-și poată gestiona mai ușor dificultățile.

Pe măsură ce copiii cresc, provocările se mută spre organizarea timpului, respectarea termenelor, gestionarea mai multor sarcini deodată și controlul impulsurilor. De aceea, intervențiile se extind și dincolo de familie. La școală, copilul poate beneficia de adaptări simple: un loc în bancă departe de surse de distragere, sarcini împărțite în etape mai mici, instrucțiuni scrise sau timp suplimentar la teste. În adolescență, terapia cognitiv-comportamentală și programele de dezvoltare a abilităților de organizare îl pot ajuta pe tânăr să-și planifice activitățile, să folosească agende sau aplicații de reamintire și să-și construiască propriile strategii, fără să depindă permanent de controlul părinților.

Tratamentul poate include și medicație. La copiii sub 6 ani, medicația este luată în calcul, de regulă, doar dacă intervențiile comportamentale nu au dat rezultate. Stimulantele, precum metilfenidatul, acționează relativ repede, în timp ce medicamentele nonstimulante, precum atomoxetina, au nevoie de mai mult timp până când efectul devine evident. Alegerea o face medicul psihiatru sau pedopsihiatru, în funcție de simptome, vârstă, toleranță și eventuale alte probleme medicale sau psihice.

La adulți, tratamentul combină de obicei medicația cu psihoterapia. Terapia cognitiv-comportamentală poate aborda dificultățile de organizare și autocontrol, reglarea emoțiilor, menținerea motivației și relațiile cu ceilalți.

Citește șiPsihoterapia cognitiv-comportamentală. Ce este și cui i se potrivește?

Unele trăsături pot fi folosite drept calități

„Nu toate persoanele cu ADHD au aceleași trăsături de personalitate, însă este important să știm că există unele trăsături care pot fi folosite ca puncte forte, avantaje în viața de zi cu zi”, a adăugat Meri Pițigoi.

Spontaneitatea și disponibilitatea de a încerca lucruri noi pot ajuta în activități care cer inițiativă, iar nivelul ridicat de energie poate fi bine folosit în profesii dinamice.

Unele persoane cu ADHD descriu și perioade de concentrare foarte intensă asupra unei activități care le interesează, cunoscute frecvent drept hiperconcentrare. În astfel de momente pot lucra mult timp fără să fie distrase cu ușurință. Hiperconcentrarea nu este însă un criteriu de diagnostic și nici nu apare la toate persoanele cu ADHD.