„E o legătură între tulburarea borderline și traumele din copilărie”

„Sunt sigură că e o legătură între tulburarea borderline și traumele din copilărie“

La 21 de ani, Roxana și-a dat seama că ceva e în neregulă cu ea. Primele semne s-au manifestat ca niște tresăriri inexplicabile, ceea ce i-a făcut pe medici să creadă că are o formă de epilepsie. După ce a înțeles că ce are ea e pe fond psihic, a început să meargă pe la psihiatri și, la 24 de ani, a aflat că are tulburare borderline. Acum, la 25, se simte mai în echilibru. Tratamentul, psihoterapia, cărțile pe care le-a citit, relația de cuplu și prietenii o ajută să-și gestioneze mai bine stările.

Roxana e o femeie frumoasă de 25 de ani. Locuiește într-un oraș mic din județul Bacău, a terminat o școală postliceală cu specializarea de asistent de farmacie și își caută un loc de muncă.

De la 21 de ani, de când a terminat studiile, a mai lucrat ca vânzătoare prin diferite locuri, dar i-a fost greu să-și păstreze locurile de muncă pentru că de fiecare dată când avea o discuție în contradictoriu la serviciu ajungea să-și dea demisia. Nici în relațiile de prietenie nu i-a fost chiar ușor, cum nu i-a fost ușor nici în relația de cuplu, presărată cu plâns și schimbări de dispoziție din te-miri-ce.

În 2021, când a aflat că suferă de tulburare borderline, pentru Roxana lucrurile au căpătat alt sens. Măcar a înțeles ce i se-ntâmplă.

Când ceva nu e bine. Începutul

La 21 de ani, Roxana a început să aibă niște crize despre care spune că semănau cu epilepsia. Crize mioclonice (contracții musculare bruște, involuntare), conștiente, în care tresărea. A luat o perioadă tratament antiepileptic, dar lucrurile nu s-au îmbunătățit. În scurt timp a ajuns la un alt medic neurolog și, de data aceasta, a făcut și o electroencefalogramă (EEG), o investigație care înregistrează activitatea bioelectrică a creierului și care ajută la diagnosticarea sau excluderea diagnosticului de epilepsie.

A aflat, atunci, că nu are epilepsie, ci că tresăririle ei sunt pe fond psihic. „Așa am ajuns la un psihiatru, care mi-a dat tratament pentru tulburare somatoformă. Tulburarea somatoformă însemnă că ce aveam eu seamăna cu o boală, numai că era pe fond psihic“, spune Roxana.

A primit un tratament psihiatric pe care l-a luat cu intermitențe – l-a oprit atunci când crizele au încetat, l-a reluat când crizele au reapărut.

Atunci, a avut primul contact cu psihiatria, însă nu și ultimul. La 22 de ani, când trecea printr-o perioadă stresantă din viața ei, pentru că-și terminase studiile, dar nu-și găsea un loc de muncă și nu știa încotro s-o apuce cu viața ei, Roxana a încercat să se sinucidă. De două ori.

Chiar și așa, cu tot cu internări la psihiatrie, diagnosticul ei a rămas cel de tulburare somatoformă, până la 24 de ani.

„Spuneți-mi, am borderline sau nu am borderline?“

În 2021, Roxana începuse să plângă din orice. Se certa cu cineva, plângea. Se enerva, plângea. Se speria, plângea. Trecea de la anxietate la depresie și de la liniște la disperare în mod inexplicabil, iar mai târziu, în vară, a avut o a treia tentativă de suicid.

A ajuns mai întâi la secţia de anestezie şi terapie intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău și, după ce medicii au pus-o pe picioare, au trimis-o la secția de psihiatrie a aceluiași spital, unde a stat internată mai multe zile, fără să simtă o îmbunătățire a stării ei. Dimpotrivă.

„La Bacău nu sunt condiții. M-am îmbolnăvit și mai rău, la cum era acolo. Faianța era mucegăită, la baie era urina până la glezne, nu aveam voie cu telefonul, la masă ne cronometrau, plus că am întâlnit tot felul de persoane care nu erau în lumea lor reală, iar asta mi-a băgat o foarte mare frică în mine“, spune Roxana.  

La externare a primit diagnosticul de tulburare de personalitate borderline și un tratament psihiatric.

tulburare borderline. O persoană cu tulburare borderline trece prin schimbări de dispoziție care par inexplicabile. FOTO: Arhiva personală
O persoană cu tulburare borderline trece prin schimbări de dispoziție care par inexplicabile. FOTO: Arhiva personală

Cum te-ai simțit când ai primit diagnosticul?

Roxana: Sinceră să fiu, nici nu știu. Eu le-am zis medicilor din start: Spuneți-mi, am borderline sau nu am borderline? Fiți sinceri cu mine, că știu că am o tulburare de personalitate, am borderline sau nu am? Și mi-au spus că am. Inițial au încercat să-mi zică mai pe ocolite.

Bănuiam că am borderline, pentru că la 21 de ani, când am fost prima dată la psihiatru, am întâlnit o persoană cu această tulburare de personalitate. Avea tentative de suicid, plângea, bătea în geam, în ușă, avea comportamente mai violente. Și după, când am început și eu să le am, mi-am adus aminte de fata aia. De-asta le-am zis medicilor că eu cred că am.

În continuare sub tratament, Roxana nu s-a simțit mai bine nici când a ajuns acasă. Parcă era și mai agitată decât înainte de internare și nu-și găsea deloc liniștea. Nu avea stare nici măcar să stea jos, pe scaun sau în pat, mai mult de cinci minute.

„Nu-mi era bine cu tratamentul, eu am văzut din spital că sunt agitată, dar am crezut că sunt agitată pentru că nu aveam voie cu telefonul, vizite nu aveam voie, mă vedeam cu iubitul meu pe la geam, eu eram la etajul doi și el la parter“, își amintește ea.

După ce a observat că e și mai agitată de când ia tratamentul, a început din nou să meargă pe la medici. Și, pentru că cei de la ea din județ nu au înțeles ce i se întâmplă, a ajuns în cele din urmă în București, la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia“.

„Internarea la Obregia a fost ca o vacanță“

Agitația pe care o manifesta Roxana se numește acatizie și este un sindrom de neliniște motorie, adică simțea nevoia să fie în permanență în mișcare. În cazul ei, acatizia a fost un efect secundar al tratamentului psihiatric pe care îl primise inițial.

La Obregia i-a fost schimbat tratamentul și, în scurt timp, a dat semne că se simte mai bine: „Din a doua zi deja am început să mă simt mai bine. Internarea la Obregia a fost ca o vacanță, pentru că acolo aveam voie cu telefonul zi și noapte, aveam voie afară de la 8.00 dimineața până pe la 9.00 seara, aveam terasă în curte, mi-am făcut prieteni“.

„Mi-au zis că am tulburare borderline și depresie majoră cu elemente psihotice. Atunci, auzeam ca niște voci care îmi spuneau că, dacă nu-mi fac cruce sau nu fac X rugăciune, mă voi sinucide. Dar eu eram conștientă de acele voci, eram conștientă că nu sunt reale, doar că mă terminau.“

Roxana, pacientă cu depresie și tulburare borderline

După trei săptămâni de stat în spital, a plecat acasă, simțindu-se mult mai bine, dar fără să știe mare lucru despre ce înseamnă tulburarea ei de personalitate. De-abia mai târziu a început să citească despre borderline.

EXTRA INFO

Tulburarea de personalitate borderline este caracterizată, conform Clasificării tulburărilor mentale și de comportament (ICD-10), de instabilitate emoțională și lipsa controlului impulsurilor. Poate apărea un comportament agresiv, în special ca răspuns la criticile altora. Imaginea de sine a persoanei cu tulburare de personalitate borderline, țelurile și preferințele sale interne, inclusiv cele sexuale, sunt deseori neclare sau tulburate.

Cei cu personalitate borderline au tendința de a se implica în relații intense și instabile, ceea ce poate cauza crize emoționale repetate, asociate cu eforturi excesive de a preveni abandonul. De obicei, există un sentiment cronic de gol interior. Pot apărea tentative suicidare sau acte de autovătămare.  

„Ca o stare mare de plictiseală sau ca o tristețe.“ Cum se simte golul interior specific celor cu tulburare borderline

Am întrebat-o pe Roxana despre senzația de gol interior care e specifică tulburării ei de personalitate. În cazul ei, e o stare permanentă. Dar cum se simte? „O percep ca pe o stare mare de plictiseală sau ca pe o tristețe. Și o am mai mereu“, spune ea.

Lucrurile nu au fost la fel dintotdeauna. În copilărie, Roxana era veselă atunci când se întâlnea cu prietenii. De fapt, și acum se descrie ca fiind o fire sociabilă, căreia îi place să fie în contact cu oameni. Doar că uneori îi e greu. Deși își dorește prezența celorlați, uneori devine apăsătoare.  

„Am momente în care mă întâlnesc cu prietenii, dar mă simt goală, singură. Mă simt goală prin interior. Mi se întâmplă de obicei când ne întâlnim în gașcă mai mare. Când suntem mai puțini, mă simt mai ok.“

Roxana, pacientă cu depresie și tulburare borderline

Și a mai observat un lucru. Se simte mai bine atunci când are în preajmă doar femei, iar stările de gol interior și agitație se accentuează atunci când ies în grup, cu toții, fetele împreună cu iubiții lor: „Am o stare mai proastă când e și partea masculină, când suntem cu toții, și cred că asta se întâmplă din cauza traumelor din copilărie, cu tata, cred că de acolo mi se trage“.

tulburare borderline. O persoană cu tulburare borderline trece prin schimbări de dispoziție care par inexplicabile. FOTO: Arhiva personală
Senzația de gol interior este specifică în tulburarea de personalitate borderline. FOTO: Arhiva personală

„Sunt sigură că e o legătură între borderline și traumele din copilărie

„Tata era bețiv și era agresiv cu mine și de-asta și acum, când suntem la petreceri, unde se mai bea, eu mă simt goală prin interior. Probabil că e din cauza copilăriei“, continuă să povestească.

Tatăl Roxanei a fost o fire agresivă. Când ea era mică, era violent cu mama ei. Când ea a mai crescut, a început să fie agresiv și cu ea. O lovea zilnic, iar atunci când mama ei reacționa și îi lua apărarea, bărbatul o bătea, din nou, și pe ea. Nu s-a simțit niciodată protejată, așa că, atunci când a mai crescut, a fugit de acasă.

Roxana a plecat de la părinți la 17 ani și a început o nouă viață. FOTO: Arhiva personală

La 17 ani, a cunoscut pe internet un bărbat cu 18 ani mai mare decât ea și, după două săptămâni de discuții, a și plecat de-acasă. „Am zis că ce se poate întâmpla mai rău decât cum era acasă? Și m-am gândit că, dacă am noroc, bine, dacă nu, asta e!“, spune ea. Așa că s-a mutat cu iubitul ei. Acesta, fiind deja adult la începutul relației, a întreținut-o și a îngrijit-o. I-a oferit Roxanei siguranța care îi lipsise în familie.  

Deși manifestările de tulburare borderline și simptomele psihice au apărut mult mai târziu, Roxana e convinsă că problemele ei sunt corelate cu traumele din copilărie.

„Sunt sigură că e o legătură între borderline și traumele din copilărie. Pe lângă faptul că tata era agresiv, pe mine m-a frustrat și faptul că mama ar fi avut ocazia să plece, să se despartă de el și să se ducă la bunica, dar nu a făcut-o. L-a ales pe el în locul meu și asta m-a frustrat.“

Roxana, pacientă cu depresie și tulburare borderline

Chiar dacă acum a făcut pace cu părinții, Roxana crede că nu e pe deplin vindecată de abuzul și abandonul emoțional prin care a trecut ani la rând în copilărie și că probabil, undeva în inconștient, trecutul încă îi mai dă bătăi de cap.  

„Acum m-am împăcat cu amândoi. Tata cred că a fost pedepsit, că și-a rupt un picior și acum are proteză. De când are proteză, m-am împăcat cu el, iar acum îi pare rău și lui pentru cum s-a comportat cu mine”, mai spune ea.

„Prietenul meu m-a înțeles și mă iubește foarte mult.“ Relația de cuplu

Roxana e în aceeași relație de cuplu care durează deja de opt ani. Partenerul ei îi e și iubit, și mamă, și tată. A luat-o în protecția lui atunci când ea era doar o adolescentă de 17 ani molestată de tată și a rămas lângă ea, în ciuda tuturor dificultăților care au apărut pe parcurs.

„Prietenul meu m-a înțeles și mă iubește foarte mult. La început eram mai conflictuală. Dacă el îmi zicea ceva, uitam. Apoi mă certa, pentru că și el e impulsiv și vulcanic, iar eu mă speriam și râdeam, iar el interpreta ca și cum îi râd în nas. Îi râdeam în față, dar era un râs pe care îl foloseam de frică, numai că nu știam nici eu, nici el. Asta se întâmpla când eram mai mică”, spune Roxana.

Mulți ani au dus-o așa, până când medicii i-au explicat și lui care e cauza comportamentului mai ciudățel al Roxanei: tulburarea ei de personalitate.

Dar nu numai atunci când a aflat că are tulburare borderline, ci întotdeauna, partenerul ei a încercat să o înțeleagă și să fie calm în momentele ei de neliniște.

Pentru că se confruntă cu o instabilitate emoțională, persoanelor cu tulburare borderline le poate fi mai greu să mențină o relație de cuplu, așa că o întreb pe Roxana ce i-a ajutat să rămână împreună. Pe scurt, efortul lui, spune ea: „Ne certam, iar el venea să ne împăcăm. A fost și la consiliere psihologică cu mine. Am fost la trei psihologi, începând cu 21 de ani și până acum, și de fiecare dată a venit și el cu mine. Am făcut și terapie de cuplu, a mers și separat, ca să primească de la psiholog îndrumări despre cum să se comporte cu mine“.

Unei persoane cu borderline îi poate fi greu să mențină o relație de cuplu, dar Roxana și partenerul ei au luptat pentru relația lor. FOTO: Arhiva personală

„Prietenii îmi spuneau că iau totul prea personal”

De multe, de foarte multe ori, Roxana a auzit de la prietenii ei că ia totul prea personal. E ceva obișnuit pentru o persoană cu borderline, care trece prin schimbări de dispoziție inexplicabile, pe care cei din jur nu le înțeleg. Uneori, și cel mai mic detaliu poate declanșa o supărare care pare nefirească.

„Înainte de diagnostic, mă deranja când îmi spuneau că iau totul prea personal și că totul e de la mine. Acum nu prea mă mai deranjează și oricum încerc și eu să-mi dau seama când o iau prea personal. Dar felul în care reacționez depinde și de situație, de cum mă simt, cât am dormit, cât sunt de obosită“, explică Roxana.

De când ia tratamentul psihiatric, nu prea mai e nervoasă, ci, mai degrabă, temătoare. „Dacă îmi vărs nervii pe cineva, eu nu mă iau de acea persoană, ci plâng, tot pe mine îmi vărs nervii până mă descarc“, mai spune ea.

„Prietenii mei au înțeles ce înseamnă borderline. Nu mă consideră o persoană diferită, iar eu mă integrez ok în găștile de prieteni. Mai am momente când eu singură mă consider diferită de restul, dar diferită în sensul de specială. E o tulburare de personalitate, dar e o personalitate și ea, eu așa consider.“

Roxana, pacientă cu depresie și tulburare borderline

Psihoterapia și cartea care a ajutat-o cel mai mult

Prima întâlnire cu un psihoterapeut a avut loc atunci când Roxana avea 21 de ani și ea și partenerul ei au început să observe stările bizare, la început sub formă de tresăriri, apoi de tristețe și anxietate. S-a întâlnit cu psihologi și în spitalele prin care a fost internată și a făcut și psihoterapie individuală în afara spitalului.

„Am început să merg la psiholog când aveam acatizia. Am avut o perioadă de trei sau patru luni când mergeam de două ori pe săptămână, până a zis psihologul că nu avem de ce să mai lucrăm”, își amintește. A fost interesant, spune Roxana, dar foarte mult n-a ajutat-o decât când a făcut terapie de cuplu.

În schimb, cel mai mult i se pare că a ajutat-o o carte – Cum să-ți gestionezi emoțiile copleșitoare și să-ți recapeți autocontrolul. Ghidul practic de terapie comportamentală dialectică ­– o carte cu diferite exerciții gândite special pentru persoanele cu tulburare de personalitate borderline.

„Am luat cartea după ce am primit diagnosticul și încă mai am de lucrat din ea, dar pot să-mi dau seama că m-a ajutat. Un exemplu de exercițiu e ca, atunci când cineva vrea să-și taie venele, în schimb să ia o cariocă roșie și să-și deseneze pe mână venele, după care să-și deseneze niște ațe cu negru, ca și când ar fi o rană cusută, iar seara să se șteargă. Eu nu am făcut acest exercițiu, pentru că eu nu am avut tentative cu tăiat de vene. Dar eu, de exemplu, când simt că am o criză sau că ceva e în neregulă, iau jumătate de pastilă, beau o cafea și cânt, pentru că pasiunea mea este muzica. Deci fac ceea ce-mi place și mă ajută, depășesc momentul“, împărtășește Roxana.

„Am mai lucrat, dar din impulsivitate mi-am dat demisia.“ Viața profesională

Dacă stă să se gândească la perioada cea mai grea din viața ei, Roxana nu menționează nici copilăria, în care lua bătaie zi de zi de la tatăl ei, nici perioadele cu tentative de suicid. Cel mai greu i-a fost când a trebuit să dea examenele de bacalaureat și pe cel de calificare profesională ca asistentă de farmacie.

Nu avea încredere că va putea să ia examenele, iar acest gând o teroriza. „După ce am dat bacalaureatul au început să apară toate simptomele, atât cele asemănătoare epilepsiei, cât și cele din sfera borderline, dar mai puțin accentuate. Adică aveam doar schimbări bruște de stare“, spune Roxana.

Are o calificare de asistent de farmacie și acum e în căutarea unui loc de muncă. FOTO: Arhiva personală

Între timp, a mai lucrat pe la diferite magazine, ca vânzătoare, dar nu a rezistat mai mult de șase luni la niciun loc de muncă, tocmai din cauza dificultăților emoționale prin care trecea. „Am mai lucrat, dar din impulsivitate mi-am dat demisia de fiecare dată. Mă certam un pic cu șeful, îmi dădeam demisia și plecam. Când șeful meu îmi zicea câte ceva, eu mă supăram și aveam stări proaste. Luam lucrurile prea personal”, spune Roxana, care acum se află din nou în căutarea unui loc de muncă.

„Dacă faci ceea ce îți place, nu mai e așa de greu.“ Viața, azi

De când ia tratamentul dat de medicul psihiatru de la Obregia, îi e mai bine. Mai are momente când are crizișoare, așa le numește și îmi explică de ce: „Pentru că sunt mai mici, doar plâng. Zic că mă retrag pe moment, după care îmi trece. Durează 5-10 minute, maximum.“

Cum te simți când ai o astfel de criză?

Roxana: Am impresia că am făcut rău tuturor celor din jur și îmi vine să mă retrag. Dar, de fapt, nu mă retrag, pentru că nu pot. Eu sunt o fire foarte sociabilă, îmi place să ies, să am prieteni. Zic că mă retrag, apoi vorbesc cu persoanele respective și iau totul de la capăt ca și cum nu ar fi fost nimic.

De când a aflat că are tulburare borderline, viața ei s-a schimbat în bine. Acum măcar știe la ce să fie atentă, își recunoaște crizele și reușește să și le gestioneze mai bine.

Acum, Roxana a învățat câteva exerciții care o ajută să-și țină stările sub control și, chiar dacă nu îi iese de fiecare dată, privește cu optimism către viitor. FOTO: Arhiva personală

Zilele decurg cam la fel pentru Roxana, în orășelul în care trăiește. Se trezește, iese la o plimbare, își bea cafeaua și fumează, mai face curățenie și stă de vorbă, pe un chat de messenger, cu un grup de fete care au și ele tot felul de probleme.

„Nu prea mă plictisesc, pentru că am un grup pe messenger cu fete cu depresie, anxietate și borderline și vorbim acolo diverse chestii. Mă ajută foarte mult și mă înțeleg foarte bine cu fetele – că doar fete și femei am băgat în grup“, spune ea.

E la a doua inițiativă de a forma o comunitate de femei cu care să comunice constant, după ce, inițial, a încercat să facă un grup numai cu persoane cu borderline: „Am avut și un grup în care erau numai fete cu borderline, dar au fost multe certuri, că, na, fiind toate cu borderline, îți dai seama că multe o luam prea personal și interpretam tot felul de lucruri. Și s-a desființat grupul. Acum am făcut unul în care sunt și cu anxietate și depresie, pe lângă borderline.“

Pentru Roxana, a contat enorm în echilibrarea ei emoțională că a avut alături un partener care a sprijinit-o. Își dă seama că, din acest punct de vedere, e norocoasă și îi încurajează pe toți ceilalți cu borderline să nu-și imagineze că tulburarea de personalitate le stă în cale și să facă tot ce le place:

„Apreciez foarte mult persoanele care sunt border și au depășit singure situația și le încurajez să lupte în continuare să trăiască frumos, pentru că sunt persoane foarte puternice. Și, dacă faci ceea ce îți place, nu mai e așa de greu.“

Dacă vrei să citești mai multe despre tulburarea de personalitate borderline, accesează și:

Cum trăiește o tânără cu tulburare de personalitate borderline: vizita la Obregia, medicamentele, terapia, concluziile

„Când tulburarea borderline devine prea pregnantă, chiar și eu m-aș îndepărta de mine”

Borderline, tulburarea care te duce de la agonie la extaz: de ce apare și cum se tratează

Cum trăiești viața alături de o persoană cu borderline

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
Căutare