Tot ce trebuie să ştii despre sănătatea sexuală

Sănătatea sexuală este definită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca o stare de echilibru fizic, emoţional, mental şi social în raport cu tot ceea ce ţine de sexualitatea umană. Această stare de bine se referă la o abordare pozitivă faţă de sexualitate şi de relaţiile sexuale, dar şi faţă de posibilitatea de a avea experienţe sexuale sigure şi plăcute, fără constrângeri, discriminare sau violenţă. Pentru a putea vorbi despre sănătate sexuală trebuie respectate, protejate şi împlinite drepturile sexuale ale tuturor indivizilor. În lumina acestei definiţii, iată tot ceea ce trebuie să ştim despre sănătatea sexuală, inclusiv prin prisma problemelor existente în România.

Sănătatea sexuală este vitală pentru sănătatea generală a unei persoane, atât fizică, dar şi psihică. Tocmai de aceea, educaţia sexuală este esenţială pentru a preveni problemele de sănătate sexuală. Un prim aspect esenţial al sănătăţii sexuale ţine de cunoaşterea procesului fiziologic al contactului sexual, a ceea ce ţine de reproducere şi, implicit, de metodele de contracepţie.

De asemenea, este necesară informarea referitoare la tulburările fiziologice care pot duce la afectarea sănătăţii sexuale, cum ar fi disfuncţiile sexuale specifice femeilor, dar şi bărbaţilor. Acesta pot fi atât de natură fizică, cum ar fi uscăciunea vaginală sau sângerările în timpul actului sexual, cât şi psihologice, care pot să survină pe fondul depresiei sau anxietăţii.

Sănătatea sexuală. Bolile cu transmitere sexuală

Educaţia sexuală include informarea despre prevalența și prevenţia bolilor cu transmitere sexuală. Mai mult de 30 de bacterii diferite, virusuri şi paraziţi pot fi transmişi pe cale vaginală, anală sau prin sex oral, în vreme ce altele prin sânge.

De asemenea, multe BTS-uri se pot transmite de la mamă la copil în timpul sarcinii şi al naşterii. Bolile cu transmitere sexuală pot cauza adesea inflamarea cervixului, a uretrei şi a vaginului, dar şi ulceraţie genitală. Infecţia cu clamidia (chlamydia) şi gonoreea (gonorrhea) pot cauza infecţii rectale şi faringiene şi complicaţii cum ar fi boala inflamatorie pelvină, sarcină ectopică, infertilitate şi durere cronică pelvină. Sifilisul poate cauza afecţiuni neurologice şi cardiovasculare în cazul adulţilor, poate duce la avort spontan, deces neonatal, naştere prematură sau dizabilităţi grave la copii.

Atât clamidioza, gonoreea, cât şi sifilisul şi trichomoniaza sunt asociate cu un risc mai crescut de dobândire şi transmitere a HIV (virusul imunodeficienţei umane), conform datelor oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
La nivel global, numai în anul 2016, cele patru tipuri de infecţii cu transmitere sexual – clamidioza, gonoreea, sifilisul şi trichomoniaza – au însumat 376.4 milioane de cazuri în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15-49 de ani. 

Manifestări comune ale bolilor cu transmitere sexuală

În cazul bolilor cu transmitere sexuală, simptomele pot fi diferite în funcție de tipul infecției. De asemenea, aceste simptome se pot declanşa la mult timp după infectare sau chiar pot să lipsească.  Iată care sunt cele mai frecvente manifestări care pot indica prezenţa unei infecţii cu transmitere sexuală: 

• iritaţii, leziuni, papule (umflături) sau vezicule care pot să apară în zona genitală, perianală, dar şi în alte zone ale corpului;
• secreţii sau scurgeri vaginale sau uretrale diferite ca aspect, culoare sau miros;
• mâncărime insistentă (prurit) în zona vaginală sau în cea perianală;
• dureri acuzate în timpul actului sexual (dispareunie);
• usturime sau senzaţie de durere în timpul urinării (disurie);
• dureri la nivelul abdomenului inferior.

Sănătatea sexuală. Incidenţa bolilor cu transmitere sexuală în România 

Sifilis 

Pentru a avea o imagine a incidenţei bolilor cu transmitere sexuală pe teritoriul României, trebuie menţionat că în 2017 s-au înregistrat 840 de cazuri de sifilis, în scădere faţă de anul 2016, aşa cum arată ultimele date centralizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Deşi trendul se menţine descrescător în ultimii zece ani (4.245 de cazuri raportate în 2007), statisticile arată că ţara noastră încă prezintă o incidenţă crescută a sifilisului față de alte țări din Uniunea Europeană. 

Şi în ceea ce priveşte cazurile de sifilis congenital (transmis de la mamă la copil), România s-a situat în anii 2007-2017 pe locul trei la nivel european, cu 89 de cazuri confirmate, după Bulgaria (279 cazuri) şi Portugalia (98 cazuri), conform Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor.

Simptome şi tratament

Sifilisul este cauzat de bacteria Treponema pallidum, iar transmiterea se face aproape exclusiv prin contact sexual. Timpul de incubare este de trei – șase săptămâni, iar identificarea bolii prin analize specifice este posibilă după două sau trei săptămâni de la momentul infecţiei.

Sifilisul are trei stadii de manifestări intercalate cu perioade de aparentă rezolvare.
În primul stadiu apar mici ulceraţii nedureroase în zona genitală, anală sau orală (şancru), apoi infecţia dă impresia că a dispărut doar ca să reapară în stadiul doi cu febră, mâncărime, oboseală, dureri de cap şi lipsa poftei de mâncare. Netratat, sifilisul ajuns în stadiul trei poate cauza pierderea vederii, auzului, memoriei, boli mintale,infecţii ale creierului sau ale măduvei spinării, boli ale inimii, deces.
Sifilisul este foarte contagios în stadiul primar şi secundar, iar doctorii apelează de regulă la două teste de sânge pentru a confirma diagnosticul: VDRL (RPR) – screening test; TPHA – test de confirmare. Tratamentul cu antibiotice (penicilină) este esenţial, iar schema de tratament depinde de stadiul de boală în care se află pacientul. 

Clamidioză 

La nivel naţional, în anul 2017 au fost înregistrate 21 de cazuri de infecţii genitale cu Chlamydia Trachomatis, cu 18 cazuri raportate la bărbaţi şi trei cazuri raportate la femei. Acestea au fost înregistrate în şase judeţe şi în Bucureşti.

Simptome şi tratament

Infecţia cu clamidia se transmite de la persoană la persoană prin contact sexual neprotejat, dar şi de la mamă la copil în timpul naşterii. Bacteria Chlamydia Trachomatis se poate regăsi în colul uterin şi uretră, dar poate exista şi la nivelul ochilor sau al rectului. Mare parte din femeile infectate cu chlamydia nu prezintă simptome, însă o manifestare frecventă este inflamaţia colului uterin sau cervicita, dar şi durerile abdominale şi secreţiile vaginale anormale. Atunci când infecţia este localizată la nivelul trompelor uterine se instalează adesea boala inflamatorie pelvină, cu simptome ca dureri abdominale, dureri în timpul raporturilor sexuale, sângerări intermenstruale.

Ulterior pot să apară probleme de fertilitate, naşteri premature, sarcini extrauterine sau sterilitate. În cazul bărbaţilor, infecţia duce la uretrită cu prezenţa unei secreţii albe şi poate fi însoţită de disurie (usturime sau senzaţie de durere în timpul urinării). Fără tratament adecvat, se poate instala infecţia testiculară (epididimită).

Testele de laborator pot stabili rapid existenţa unei infecţii cu chlamydia. De regulă, se face un test imunocromatografic pentru detectarea calitativă a prezenţei antigenului Chlamydia trachomatis în secreţia endocervicală recoltată la femei și în secreţia uretrală sau în urina recoltată la bărbaţi. Tratamentul trebuie prescris de medic şi presupune administrarea de antibiotice.

Gonoree (blenoragie)

În ceea ce priveşte cazurile de gonoree, România a semnalat 78 de incidente medicale în anul 2017, mai puţine cu 12,8% față de 2016. Infecția cu bacteria Neisseria gonorrhoeae se transmite prin contact sexual neprotejat sau de la mama infectată la făt, în timpul naşterii. 

Simptome şi tratament

La majoritatea femeilor, gonoreea nu prezintă simptome, iar dacă acestea apar sunt adesea confundate cu infecţiile urinare sau cu cele vaginale. Manifestările infecţiei pot fi de la senzaţia de arsură la urinare şi scurgeri vaginale la sângerări care apar în afara perioadei de menstruaţie. Complicaţiile care apar în cazul infecţiilor netratate pot fi sarcinile ectopice, infertilitatea sau durerile pelviene sau abdominale. În cazul bărbaţilor, sterilitatea este un risc major, iar uneori infecţia se poate răspândi în sânge sau la nivelul articulaţiilor.

Persoanele care prezintă infecţie cu Neisseria gonorrhoeae au un risc mai mare de contacta și alte boli cu transmitere sexuală, inclusiv HIV. Diagnosticul se stabileşte prin realizarea analizelor atât pentru depistarea Neisseria gonorrhoeae, cât și pentru Chlamydia trachomatis, simptomatologia acestor infecţii fiind similară, însă este necesară administrarea unor antibiotice diferite. Gonoreea rezistentă la tratamentul cu antibiotice este o problemă cu care se confruntă tot mai des medicii, tocmai de aceea fiind necesară urmărirea pacientului şi repetarea testelor la trei luni de la terminarea tratamentului. 

HIV/SIDA

O statistică a Institutului Naţional de boli infecţioase „PROF.DR.MATEI BALŞ” indică faptul că numărul de pacienți diagnosticați cu HIV în perioada 1985-2017 a fost de 22.737, pentru ca la 30 iunie 2017, numărul pacienților cu HIV/SIDA în viață să fie de 14.831.

Numărul de cazuri noi depistate în perioada 01.01 – 30.09.2017 a fost de 478, dintre care 76% la bărbați și 24% la femei. Cele mai multe cazuri de HIV au fost semnalate în 2017 la grupele de vârstă 25-29 de ani, respectiv 40-49 de ani. 

Simptome şi tratament

Virusul Imunodeficienţei Umane (HIV) atacă sistemul imunitar şi, astfel, lupta organismului cu infecţiile şi bolile este mult îngreunată, acesta devenind foarte vulnerabil.  HIV produce Sindromul Imunodeficienţei Dobândite (SIDA), dar trebuie reţinut că o persoană infectată cu HIV nu are automat şi SIDA. De fapt, SIDA reprezintă cel mai sever stadiu al infecţiei cu virusul HIV. Tocmai de aceea, unii pacienţi trăiesc chiar şi zeci de ani fiind infectaţi cu virusul HIV, până în momentul declanşării SIDA.

HIV se transmite prin contactul cu fluide corporale care conţin virusul sau celule infectate cu HIV, cum ar fi sânge, spermă sau secreţii vaginale. Virusul se poate contacta şi prin injectarea drogurilor şi folosirea la comun a acelor şi seringilor. De asemenea, riscul infectării creşte în cazul persoanelor care au fost deja diagnosticate cu sifilis, tuberculoză sau hepatită. În primul stadiu al infecţiei, oamenii prezintă simptome ca febră, mâncărimi, inflamarea ganglionilor limfatici, oboseală, ce pot dura până la câteva săptămâni. 

Teste pe care medicii le pot face pentru a pune diagnosticul infecţiei cu HIV: 

• Teste antigen şi anticorpi – pot detecta anticorpii sau antigenele din sânge, cu posibilitatea de a identifica infecţia cu HIV din stadiile incipiente;
• Testarea acizilor nucleici – este verificată prezenţa materialului genetic al virusului în sânge. Şi acest test poate detecta infecţia cu HIV în stadii incipiente;
• Testarea anticorpilor – metodă rapidă care detectează prezenţa anticorpilor din sânge sau din saliva. Pot fi făcute şi acasă, dar nu pot detecta infecţia dacă aceasta se află într-un stadiu incipient. 

Din păcate, nu există tratament pentru vindecarea infecţiei cu HIV. Medicii prescriu medicamente numite antiretrovirale care împiedică replicarea virusului sau care reduc rata de multiplicare. Chiar dacă sub medicaţie nivelurile virale se pot diminua până nu mai sunt detectabile, virusul rămâne în organism şi începe să se multiplice din nou, dacă nu mai este administrat tratamentul.  

Sănătatea sexuală. Disfuncţii sexuale frecvente la femei

Disfuncţiile sexuale în cazul femeilor pot include dureri în timpul penetrării, contracţii dureroase ale muşchilor vaginali (vaginism), dorinţă sexuală scăzută, probleme legate de excitare, inexistenţa orgasmului sau obţinerea cu greutate a plăcerii sexuale. Între 30%-50% dintre femei se confruntă cu cel puţin o problemă de natură sexuală la un moment dat în decursul vieţii. Dacă aceste probleme împiedică buna desfăşurare a vieţii sexuale sau afectează sănătatea generală se poate vorbi despre disfuncţie sexuală.

Dispareunia 

Durerea care apare în timpul contactului sexual poate fi determinată de lubrifierea insuficientă înainte de penetrare, potrivit experților de la Societatea Europeană pentru Medicină Sexuală. Problema poate fi remediată dacă femeia se relaxează mai mult, preludiul este prelungit sau se foloseşte un lubrifiant. În alte cazuri, durerile pot să apară pe fondul unei serii întregi de afecţiuni: 

Vaginism – tulburare care implică existenţa unui spasm al musculaturii vaginale, de regulă survenit pe fondul fricii de a fi rănită;

Infecţii vaginale – infecţiile fungice, cum ar fi candidozele sau alte tipuri de micoze;

Disconfort la nivelul cervixului – în timpul penetrării profunde, penisul poate atinge cervixul. De regulă, infecţiile la nivelul cervixului pot produce durere în timpul penetrării;

Afecţiuni ale uterului – fibromastoza uterină prezintă durere în cazul penetrării profunde;

Endometrioza – această afecţiune presupune ca endometrul (ţesutul care căptuşeşte uterul în interior) să se dezvolte în afara peretelui uterin;

Probleme ale ovarelor – prezenţa chisturilor ovariene şi afecţiunilor inflamatorii;

Boala inflamatorie pelvină – durerea apare în cazul presiunii execitate în timpul contactului sexual asupra ţesuturilor pelvine profunde care prezintă inflamaţie severă;

Sarcina ectopică – ovulul fertilizat se dezvoltă în afara uterului;

Menopauza – durerea apare când peretele vaginal devine mult prea uscat;

Contactul sexual – la scurt timp după naştere sau după o intervenţie chirurgicală;

Bolile cu transmitere sexual – manifestări diverse ale BTS-urilor, cum ar fi inflamaţiile ţesuturilor, care pot implica apariţia durerii ;

Traumatisme ale vulvei/vaginului – pot să apară în timpul naşterii sau după efectuarea unei incizii (epiziotomie) la nivelul perineului (zona dintre vagin şi anus), în timpul naşterii.

Libidou scăzut sau lipsa dorinţei sexuale 

Dorinţa sexuală poate să fluctueze în intensitate de-a lungul timpului, atât la femei, cât şi la bărbaţi, dar poate deveni o problemă atunci când interesul sexual este foarte scăzut sau chiar inexistent pentru perioade lungi de timp. 

Depresia, anxietatea, stresul, problemele existente în relaţia de cuplu, experienţele traumatice din trecut, consumul anumitor medicamente, iar uneori schimbările hormonale pot duce la scăderea libidoului. Rezolvarea problemelor de cuplu, terapia psihologică, medicaţia potrivită pot fi tot atâtea soluţii pentru acest tip de problemă.

Dificultatea sau incapacitatea de a atinge orgasmul

Incapacitatea de a ajunge la climax este o altă disfuncţie sexuală care poate perturba sănătatea sexuală a femeilor. Această problemă apare atunci când femeia, deşi este stimulată sexual suficient, fiind excitată mental şi emoţional, nu poate atinge orgasmul sau este foarte dificil să ajungă la climax.

Adesea, lipsa orgasmului este cauza unui preludiu mult prea scurt, urmare a faptului că actul sexual se încheie prea repede sau pentru că apare teama de a pierde controlul şi de a se relaxa. Pentru a depăşi acest tip de problemă, femeile sunt încurajate să se masturbeze ca să descopere ce le stimulează, în alte cazuri fiind recomandată terapia psihologică. Aproximativ una din zece femei nu ajunge niciodată la orgasm, dar mare parte dintre acestea consideră totuşi activitatea sexuală ca fiind satisfăcătoare.

Sănătatea sexuală. Disfuncţii sexuale frecvente la bărbaţi 

În cazul bărbaţilor, la fel ca şi în cazul femeilor, disfuncţiile sexuale sunt legate de probleme care pot să apară în timpul oricărei faze a ciclului răspunsului sexual (excitare, platou, orgasm şi rezoluţie). Disfuncţiile sexuale pot însemna afectarea libidoului (a dorinţei sexuale), afectarea abilităţii de a dobândi sau menţine o erecţie (disfuncţie erectilă sau impotenţă), capacitatea de a ejacula, imposibilitatea de a ajunge la orgasm.

Disfuncţia sexuală apare la bărbaţi ca urmare a unei probleme fizice sau psihologice, dar şi a unei combinaţii dintre cele două.

Cauze fizice: afecţiuni ca diabetul zaharat, bolile de inimă şi vasculare, tulburările neurologice, dezechilibrele hormonale şi bolile cronice (insuficienţa renală sau hepatică), alcoolismul şi abuzul de droguri, efectele secundare ale unor medicamente etc.

Cauze psihologice: stresul, anxietatea legată de performanţele sexuale, problemele în relaţia de cuplu, sentimentul de vinovăţie etc.

Tratament disfuncție sexuală masculină

Tratamentul medicamentos (cu inhibitorii de 5-fosfo-diesterază) are rezultate bune pentru mulți pacienți. Medicamentele au ca efect relaxarea musculaturii și creșterea presiunii sangvine la nivelul penisului, care vor susține erecția, dar nu au efect afrodisiac, deci nu amplifică excitația.

Supozitoarele uretrale (Terapia Muse): prin introducerea unei tablete în uretră ce conține o substanță din familia prostaglandinelor, se poate produce o erecție după cca 10 minute de la administrare.

Tratamentul injectabil – la nivelul corpilor cavernoși penieni cu alprostadil, în scopul obținerii unor erecții cu durată sub o oră.  Sunt posibile efecte adverse ca sângerarea locală sau persistența unei erecții dureroase.

Dispozitivele cu vid sunt aparate care se folosesc prin  amplasarea unui cilindru de plastic peste penis și folosirea unei pompe pentru evacuarea aerului din tub; în acest fel se obține drenarea sângelui în penis. Erecția obținută se menține prin amplaserea unui inel elastic la baza penisului.

Implantul penian este opțiunea chirurgicală recomandată în  cazul eșecului celorlalte metode. Constă în implantarea în cei doi corpi cavernoși ai penisului a doi cilindri extensibili, care sunt activați de pacient la momentul  și pe durata dorită. Implantul penian permite controlul momentului, intensității și duratei erecției.  

„Automedicația – influențată de reclamele comerciale agresive – de cele mai multe ori nu ajută nici măcar în ameliorarea simptomatologiei cauzate de o suferință organică ce rămâne nedescoperită și netrată la timp. Dacă pe termen scurt rezultatele sunt de obicei nesatisfăcătoare, pe termen lung ele pot fi din păcate catastrofale,” atrage atenția dr. Cristian Iatagan, medic primar urolog la Medlife Life Memorial Hospital din București.

Citiți aici mai multe despre disfuncțiile sexuale masculine și toate tratamentele disponibile în România.

Infertilitatea 

Imposibilitatea de a concepe un copil a devenit o problemă globală a zilelor noastre. Conform datelor oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (World Health Organisation), unu din patru cupluri din ţările aflate în curs de dezvoltare sunt afectate de infertilitate. Infertilitatea este definită ca o afecţiune a sistemului reproducător care poate să apară atât în cazul femeii, cât şi a bărbatului. 

Un studiu cuprinzător despre problemele de infertilitate în România a fost publicat în 2018 de Asociația pentru Reproducere Umană din România. Astfel, datele colectate au indicat că 16.8% din populația fertilă studiată s-a aflat sau se află într-o situație de infertilitate. Din rândul cuplurilor care îşi doresc un copil în cel mai scurt timp, s-a observat că unu din patru cupluri (adică aproximativ 27%) nu a reușit să obțină o sarcină, deși încercările au durat între 1-5 ani. Cuplurile care încearcă de peste cinci ani să aibă un copil reprezintă 11%.
Studiul mai arată că 45% din cei chestionaţi consideră stresul ca principala cauză pentru care nu reuşesc să conceapă un copil. Pe de altă parte, 52% din cuplurile cu probleme de infertilitate au admis că nu au ajuns la un doctor din lipsă de timp sau pentru că au considerat că nu a fost nevoie, iar 56% cred că au mai puţin de 30% şanse da a obţine o sarcină.

Pe de altă parte, statisticile arată că 60% din cuplurile cu probleme de infertilitate au obţinut o sarcină în cel mult doi ani de la începerea tratamentelor specifice. De altfel, numai în mediul urban s-au născut în ultimii cinci ani, 50.000 de copii cu ajutorul tratamentelor pentru infertilitate. De menţionat că vârsta medie a mamei la primul copil la nivelul ţării este de 27,1 ani, pentru ca în mediul urban să ajungă la 28,7 ani, iar în Bucureşti să fie de 30,3 ani. 

Sănătatea sexuală. Principalele cauze de infertilitate în România

Studiul ARUR arată şi care sunt principalele cauze de infertilitate feminină în România: –

• afecţiuni la nivelul trompelor uterine (23%),
• probleme la nivelul uterului (22%),
• endometrioză (17%),
• rezerva ovariană redusă (15%).
  La bărbaţi, problemele identificate se situează în procent de 72% la nivelul spermogramei (test pentru evaluarea fertilităţii masculine prin intermediul căruia sunt stabilite anumite caracteristici ale spermei şi ale spermatozoizilor, respectiv calitatea spermei).