STUDIU: Țânțarii ne pot „paraliza“ sistemul imunitar și ne fac vulnerabili în fața infecțiilor pe care le transmit
Țânțarii sunt unele dintre cele mai mortale animale din lume. Bolile pe care le transmit sunt responsabile pentru mai mult de un million de decese, în fiecare an, dar problema este mai complexă decât se credea.
Nu doar înțepăturile țânțarilor sunt îngrijorătoare. Noi cercetări arată că saliva țânțarilor purtători ai virusului Dengue (responsabil cu afecțiunea numită febra Denga) este încărcată cu o substanță care poate suprima sistemul imunitar și poate crește riscul de infectare.
Virusul Dengue modifică saliva țânțarilor în propriul beneficiu
Prin trei metode de analiză separate, oamenii de știință au identificat un tip specific de ARN viral, sau mesager chimic, numit sfARN în saliva țânțarilor infectați. Această substanță blochează mecanismele de apărare ale organismului uman împotriva infecțiilor.
„Este incredibil cum virusul poate modifica aceste molecule din saliva țânțarilor pentru a-și crea un avantaj în dezvoltarea infecției. Aceste descoperiri oferă noi perspective asupra modului în care putem contracara infecțiile cu virusul Dengue încă de la prima înțepătură de țânțar”, a explicat biochimistul Tania Strilets de la Universitatea Virginia.
SfARN-ul este încărcat în compartimentele membranare numite vezicule extracelulare, gata pentru a fi transmis. Virusul Dengue pare să „reprogrameze biologia țânțarilor“, potrivit cercetătorilor, pentru a avea o șansă mai mare de răspândire.
Febra Denga este endemică în Asia și America Latină. În ultimii ani, au existat, totuși, focare de febră Denga în Franța, iar experții spun că în curând, această infecție transmisă de țânțari nu va mai fi o raritate în Europa.
O trăsătură comună a virusurilor Zika, Dengue și febra galbenă
În testele pe linii celulare imortalizate, echipa de cercetători a confirmat că încărcătura cu sfARN a crescut într-adevăr nivelul de infectare cu virus – astfel încât corpul uman să nu fie pregătit pentru atac.
Aceste sfARN au mai fost observate și în ceea ce privește alte virusuri transmise de insecte, inclusiv Zika și febra galbenă. Rolul lor, în general, pare să fie de a împiedica semnalizarea chimică folosită de organism pe măsură ce virusul se multiplică.
„Presupunem că, prin introducerea acestui tip de ARN la locul mușcăturii, saliva infectată cu Dengue pregătește terenul pentru o infecție eficientă și îi oferă virusului un avantaj în prima luptă între acesta și apărarea imunitară”, scriu cercetătorii în lucrarea publicată în PLOS Pathogens.
Virusul Dengue infectează aproximativ 400 de milioane de oameni în fiecare an, iar reinfectarea este posibilă.
Simptomele includ:
- febră,
- greață,
- apariția unei erupții cutanate,
- într-un număr mic de cazuri, poate duce la hemoragie internă sau chiar la moarte.
În prezent, nu există nicio modalitate de a trata febra Denga, ci doar metode de gestionare a simptomelor. Deși suntem încă departe de a avea un medicament pentru tratamentul infecției cu virusul Dengue, este esențial să înțelegem mai multe despre cum se răspândește.
Echipa speră că această descoperire poate duce la măsuri preventive mai bune împotriva virusului Dengue chiar din momentul infectării, deși cea mai eficientă practică ar fi evitarea înțepăturilor de țânțari.
Citește aici ce grupă de sânge atrage țânțarii ca un magnet. Cine riscă alergii la înțepături
„Descoperirile noastre vor fi aproape sigur aplicabile infecțiilor cu alte flavivirusuri (n.r. – categorie din care fac parte West Nile, Zika, virusul febrei galbene și virusul meningoencefalitei). Este puțin probabil ca moleculele specifice de aici să se aplice malariei, dar conceptul este generalizabil la infecțiile virale“, conchide virologul Mariano Garcia-Blanco, de la Universitatea din Virginia.