O regiune a creierului importantă pentru memorie avea un volum mai redus la persoanele de peste 50 de ani cu depresie decât la cele fără acest diagnostic.
Diferența a fost observată în cadrul unui studiu publicat în Translational Psychiatry, care a inclus 2.009 adulți cu vârste între 50 și 90 de ani, fără tulburări cognitive. Dintre aceștia, 630 aveau depresie. Examinările prin rezonanță magnetică de înaltă rezoluție au făcut posibilă analiza separată a mai multor regiuni ale hipocampului.
Diferența de volum a fost observată într-o singură zonă a hipocampului, numită CA23DG. Aceasta este implicată în regăsirea amintirilor, în distingerea unor experiențe asemănătoare și în reconstituirea unei amintiri pornind de la informații incomplete.
Deși participanții nu aveau tulburări cognitive la momentul examinării, studiul nu poate stabili dacă depresia duce în timp la reducerea acestei regiuni sau dacă particularitățile observate existau deja și favorizau apariția depresiei. Cert este că schimbarea nu a fost prezentă în întregul hipocamp, ci într-o zonă bine delimitată.
Citește șiCele 15 semne ale depresiei pe care să nu le ignori. Iată cum o recunoști și ce poți faceCe rol are zona în care a fost observată modificarea
Regiunea numită CA23DG nu este o structură separată, ci denumirea folosită de cercetători pentru o porțiune a hipocampului care cuprinde mai multe zone apropiate între ele. Printre ele se află câmpurile CA2 și CA3 și girusul dentat, toate implicate în procesarea amintirilor.
Hipocampul se află în profunzimea creierului și are un rol important în formarea și recuperarea amintirilor, dar diferitele sale porțiuni nu fac exact același lucru. Unele ajută la înregistrarea informațiilor noi, altele la diferențierea experiențelor asemănătoare sau la recuperarea unei amintiri atunci când sunt disponibile doar câteva indicii.
Zona CA23DG este implicată mai ales în separarea amintirilor care seamănă între ele. De exemplu, ajută creierul să păstreze distincte două experiențe petrecute în locuri sau situații foarte asemănătoare, fără ca detaliile lor să se amestece. Participă și la reconstituirea unei amintiri atunci când informațiile disponibile sunt incomplete.
În studiu au fost măsurate separat și alte porțiuni ale hipocampului, printre care câmpul CA1 și subiculul. Acestea nu aveau volume mai mici la participanții cu depresie. Tocmai faptul că asocierea nu a apărut în întregul hipocamp, ci într-o zonă implicată direct în modul în care sunt organizate și recuperate amintirile, a atras atenția cercetătorilor.
Citește și„Mă simțeam ca și cum mă hăituiau toate gândurile mele“ sau cum e să trăiești cu depresie anxioasăCercetătorii au comparat rezultatele cu markerii bolii Alzheimer
Depresia, mai ales atunci când apare la vârste înaintate, a fost asociată în numeroase studii cu o probabilitate mai mare de declin cognitiv și demență. Nu este clar însă dacă depresia contribuie în timp la modificări ale creierului sau dacă, în unele cazuri, simptomele depresive pot apărea devreme în cursul unei boli neurodegenerative.
Pentru a vedea dacă volumul mai mic al regiunii CA23DG ar putea fi explicat printr-un proces specific bolii Alzheimer, cercetătorii au inclus în analiză trei dintre cei mai cunoscuți markeri ai acesteia: proteinele amiloid și tau și varianta genetică APOE-4. Amiloidul și tau pot începe să se acumuleze în creier cu mulți ani înainte de apariția problemelor de memorie, iar APOE-4 este varianta genetică cel mai strâns legată de un risc crescut de Alzheimer.
Rezultatul s-a menținut și după includerea acestor factori în analiză. Persoanele cu depresie aveau în continuare un volum mai mic al zonei CA23DG, astfel că această modificare nu pare să fie explicată de markerii clasici ai bolii Alzheimer.
Danielle Luu, doctorandă în neuroștiințe la University of Southern California și autoarea principală a studiului, a precizat că relația dintre depresie și demență este cunoscută de mult timp, dar explicația biologică rămâne neclară. Analiza separată a diferitelor părți ale hipocampului a permis identificarea unei regiuni care pare mai vulnerabilă la persoanele vârstnice cu depresie.
Ce s-a observat la participanții care luau antidepresive
În grupul persoanelor cu depresie, cei care luau antidepresive aveau volume mai scăzute atât în zona CA23DG, cât și în câmpul CA1, comparativ cu participanții care nu urmau un astfel de tratament.
Autorii atrag însă atenția că această asociere nu înseamnă că medicamentele au produs modificările observate în creier. Antidepresivele sunt prescrise mai frecvent persoanelor cu forme mai severe sau mai persistente de depresie, iar tocmai severitatea sau durata bolii ar putea explica volumele mai mici.
Studiul nu a inclus informații despre cât timp luaseră participanții antidepresive, ce tip de medicamente foloseau, cât de severe fuseseră simptomele înainte de începerea tratamentului sau de cât timp aveau depresie. Din aceste motive, influența medicației nu poate fi separată de cea a bolii pentru care a fost prescrisă.
În epidemiologie, această situație este numită „confuzie prin indicație”, atunci când un tratament poate părea legat de o evoluție mai nefavorabilă tocmai pentru că este administrat mai ales persoanelor cu forme mai grave ale bolii.
Autorii subliniază că rezultatele nu justifică modificarea sau întreruperea unui tratament antidepresiv. În același timp, studiul nu poate exclude complet nici posibilitatea ca medicația să fi contribuit la asocierea observată, motiv pentru care sunt necesare cercetări care să urmărească pacienții înainte și după începerea tratamentului.
Durata depresiei a avut o asociere mai puternică decât severitatea simptomelor recente
Participanții care aveau depresie de mai mult timp prezentau modificări mai pronunțate în zona CA23DG, chiar dacă simptomele lor recente erau ușoare sau bine controlate. Relația a fost mai evidentă decât în cazul persoanelor cu simptome severe, dar diagnosticate mai recent.
Durata depresiei pare să fie mai strâns asociată cu volumul mai mic al CA23DG decât severitatea simptomelor recente. Autorii avertizează însă că rezultatul nu permite o concluzie fermă, mai ales pentru că utilizarea antidepresivelor ar putea influența, de asemenea, această asociere.
Stresul cronic și formarea de neuroni noi, două posibile explicații
Una dintre structurile incluse în CA23DG este girusul dentat, o zonă în care, la adult, continuă să se formeze neuroni noi. Tocmai acest proces, numit neurogeneză, a fost studiat de mult timp în legătură cu depresia. Una dintre ipoteze este că stresul prelungit încetinește formarea de neuroni, în timp ce tratamentul antidepresiv ar putea favoriza reluarea procesului.
În centrul acestei explicații se află și cortizolul, principalul hormon eliberat în perioadele de stres. Hipocampul are numeroși receptori pentru cortizol, iar expunerea prelungită la niveluri ridicate a fost corelată cu modificări ale neuronilor și de o formare mai lentă a unor celule nervoase noi.
Relația nu este însă atât de simplă. O reevaluare publicată în Neuropsychopharmacology a scos la iveală că stresul și antidepresivele pot influența neurogeneza în anumite condiții, dar efectele nu apar în toate formele de depresie și nici la toate tipurile de tratament.
Unele cercetări anterioare au observat deja modificări ale hipocampului la persoanele cu depresie. Studiul actual restrânge însă zona în care apare asocierea și arată că aceasta nu este distribuită uniform în întreaga structură. În plus, analiza a fost făcută pe un lot numeros și mai divers din punct de vedere etnic decât cele folosite în multe studii de imagistică cerebrală.
Limitele studiului
Cu toate acestea, cercetarea surprinde creierul participanților într-un singur moment. Din acest motiv, nu poate stabili dacă depresia a dus în timp la modificarea regiunii CA23DG, dacă particularitățile acestei zone existau înainte și au favorizat apariția depresiei sau dacă ambele au o altă cauză comună.
Depresia a fost identificată pe baza unui chestionar standardizat pentru persoanele vârstnice și a diagnosticelor anterioare, nu prin evaluări clinice repetate. În plus, toți participanții aveau funcția cognitivă în limite normale, astfel că rezultatele nu pot fi extinse automat la persoanele care au deja tulburări de memorie sau alte probleme cognitive.
Participanții aveau între 50 și 90 de ani, iar lotul provenea dintr-un studiu american conceput pentru a surprinde mai bine diferențele de sănătate dintre diverse grupuri de populație. Compoziția lui a fost mai variată decât în multe cercetări de imagistică cerebrală, dar rezultatele nu indică dacă aceeași asociere apare și la adulții mai tineri.
Nici legătura dintre modificările observate în CA23DG și performanța memoriei nu poate fi stabilită pe baza acestor date. Persoanele incluse în studiu nu aveau tulburări cognitive, iar cercetarea nu arată dacă particularitățile identificate la imagistica cerebrală se traduc, în timp, în probleme de memorie.
Pentru a lămuri direcția acestei relații sunt necesare studii care să urmărească aceleași persoane pe parcursul mai multor ani, inclusiv înainte și după începerea tratamentului. O astfel de abordare ar putea separa mai bine efectele depresiei de cele ale medicației și ar putea arăta dacă modificările hipocampului apar, se accentuează sau se reduc în timp.
.
