„Nu ești bun de nimic! /Ai două mâini stângi!” De ce sunt toxice astfel de etichete pentru noi și copiii noștri
Cu toții am fost la un moment dat criticați în copilărie, iar adesea, dacă acea critică a persistat, s-a transformat treptat într-o credință despre propria persoană. Astfel funcționează etichetarea persoanelor, comportament pe care îl practicăm frecvent pornind din propriile vulnerabilități, răni nevindecate sau neacceptare de sine și a celorlalți. Iată de ce este un comportament negativ și cum mintea noastră este păcălită să catalogheze sau generalizeze anumite comportamente sau trăsături.
Concepții, prejudecăți și etichetarea persoanelor
De-a lungul timpului s-a tot vorbit despre natura umană ca având mai multe fațete. De cele mai multe ori s-a vorbit despre o natură duală, văzută ca un conflict dintre bine și rău, dintre latura superioară și cea inferioară și dintre omul interior și cel exterior.
„Sunt momente când conștientizez cu gravitate că în mine există părți total, dar total diferite. Parcă mă împart în mai multe persoane, care se schimbă între ele. Și care este partea reală? Sau de fapt nu este niciuna reală, ci sunt toate împreună?” Spune Ioana, 39 ani, din Brașov.
Faptul că mintea umană este formată din mai multe părți, fiecare corespunzând unui anumit tip de emoție, este redată extrem de frumos, atât pentru copii, cât și pentru adulți în filmul de animație „Inside Out” (2015).
De menționat este faptul că fiecare amintire creată în copilărie și bine păstrată în subconștient influențează formarea personalității de mai târziu, dar și alegerile pe care o persoană le va face, cu referire aici și la concepțiile/prejudecățile pe care le va adopta despre sine și despre ceilalți. Etichetarea persoanelor își are rădăcinile în astfel de experiențe.
În cartea „Eu sunt ok, tu ești ok”, Thomas Harris demonstrează, folosind argumente nu doar din psihologie, dar și din istorie și religie, că echilibrul deplin și bunăstarea vieții unui om sunt atinse doar atunci când îmbrățișează poziția care dă și titlul cărții. Prin logică precum: “Eu sunt un om. Tu ești un om. Fără tine nu sunt un om, pentru că doar prin tine este posibil limbajul, și doar prin intermediul acestuia este posibil gândul, și doar cu ajutorul acestuia este posibilă umanitatea. Prin tine, eu am o valoare. Prin urmare, eu sunt valoros și tu ești valoros. Dacă te devalorizez pe tine, fac același lucru și cu mine.”
Harris argumentează pe scurt poziția „eu sunt ok – tu ești ok”, concept care ne face să fim responsabili pentru celălalt, iar această responsabilitate reprezintă comandamentul suprem impus tuturor oamenilor.
Cum s-ar putea interpreta mai practic această viziune? Simplu: prin a face eforturi de a renunța la etichetarea persoanelor și a le judeca după un fapt pe care l-au făcut, o emoție arătată, un anume comportament pe care l-au avut într-un oarecare moment, etc.
Critica și etichetarea pe care le practicăm cu noi înșine
De cele mai multe ori, oamenii îi critică pe alții, atunci când nu se înțeleg pe ei înșiși sau, cu alte cuvinte, „spune-mi ce critici, ca să-ți spun ce nu ai vindecat la tine.” Prin etichetarea persoanelor prin cuvinte precum „îngâmfat, neisprăvit, cocalar, pițipoancă, prost, obraznic, tupeist/ă etc.” oamenii nu fac altceva decât să-și arate o sensibilitate și o incapacitate de acceptare a celuilalt așa cum este.
Această incapacitate de acceptare este în defavoarea lor, pentru că atunci când emană în exterior criticile la adresa altora, de cele mai multe ori nu reușesc decât să se pună pe ei înșiși într-o postură deloc plăcută. Poate ar fi mai bine să adoptăm ideea că etichetele se potrivesc doar hainelor, nu și persoanelor.
De asemenea, când emitem o judecată despre altcineva este recomandat să cunoaștem și motivele pentru care acea persoană a acționat în acel mod. De multe ori în etichetarea persoanelor ne putem înșela. De exemplu, poți cataloga pe cineva ca fiind prost-crescut doar pentru că nu ți-a răspuns așa cum te-ai fi așteptat la o solicitare. Poate în realitate acea persoană trece printr-o cumpănă/disconfort psihic și nu se poate controla, iar în acel moment atât poate să ofere.
Sau invers, dacă o persoană este prea drăguță și prietenoasă cu tine la început, acest lucru nu înseamnă că așa este în general. Poate în spatele comportamentului prea cumsecade se ascund motive viclene.
Citește aici despre manipulatori: Machiavelicii sunt atrași de putere, bani și control. 6 semne că ai un machiavelic în preajmă
Așadar, cunoașterea motivelor din spatele anumitor comportamente plăcute sau mai puțin plăcute reprezintă un lucru necesar în etichetarea persoanelor. De altfel să nu uităm că armele cele mai distrugătoare pentru sufletul cuiva sunt cuvintele și tot ele pot fi și cel mai bun medicament.
Erori frecvente de apreciere a celorlalți
Pentru că inamicul nr. 1 al oamenilor din ziua de astăzi este timpul, tocmai din lipsa acestuia, oamenii cad pradă unei erori de evaluare a celorlalți bazată pe prima impresie. Aceste greșeli în etichetarea persoanelor la prima vedere sau după ceea ce primim de la ceilalți diverse informații despre persoana în cauză poartă denumirea în psihologie de efectul halo și efectul horn.
În sens pozitiv, efectul halo se poate concretiza ca într-o exagerare a aprecierii unei persoane cu care am interacționat foarte puțin sau deloc, ori pe baza unui comportament, a unei trăsături pe care noi o considerăm pozitivă. În sens negativ, efectul horn, se poate interpreta ca o subapreciere a trăsăturilor de caracter a unei alte persoane, fără să-i dăm șansa să o cunoaștem sau pornind de la un comportament. Astfel, în etichetarea persoanelor tindem să generalizăm pornind de la o impresie pozitivă sau negativă.
Vi s-a întâmplat vreodată să fiți fascinat de o persoană la prima întâlnire și să-i proiectați această impresie pe de-a întregul? Cu siguranță! Cu o imagine deja pozitivă sau negativă despre o persoană, subconștientul nostru are tendința de a selecta și păstra din exterior doar informațiile conforme cu imaginea deja creată.
Când se sesizează un comportament neconform imaginii pe care ne-am întipărit-o în minte, oamenii au tendința de a găsi scuze acelei persoane: „Sigur era foarte supărată de s-a comportat așa!” Bineînțeles că acest lucru nu este general valabil și nu persistă, însă prejudecățile formate rapid sunt frecvente și chiar și cei mai inteligenți oameni pot cădea pradă lor.
Când vorbim despre etichetarea persoanelor, inteligența colectivă ne atenționează spunându-ne că nu tot ce strălucește este aur, iar cărțile nu trebuie judecate după coperți.
Cum combatem etichetele toxice din mintea copiilor
Începând din momentul nașterii, copiii sunt ca semințele. Dă-i unei semințe apă, lumină și căldură și ea se va transforma într-o floare. Invers, dă-i întuneric și răceală și ea se va ofili înainte de a-și atinge potențialul. În realitate, părinții sunt pentru copii, cei mai mari și mai creduli mobilizatori.
Etichetarea persoanelor nu este un comportament pe care îl avem doar cu străinii, ci adesea cu cei apropiați și cu proprii copii. Copiii vor acționa în viață în funcție de etichetele care le sunt puse, de cele mai multe ori comunicate de către părinții lor. Etichete precum: „Nu ești bun de nimic! /Ai două mâini stângi! /Ești un leneș care mă dezamăgește!, etc.“ vor încolți în mintea copiilor și la un moment dat ele vor ieși la suprafață prin anumite fapte și alegeri.
Dacă în vocabularul părinților se regăsește mai mult răul, copilul va dezvolta sentimentul că este rău și o va demonstra prin gesturi și comportament. Unii părinți consideră că atunci când critică un copil îl vor ambiționa, el se va teme și nu va mai proceda astfel, dar de cele mai multe ori rezultatul este invers pe măsura așteptărilor.
În orice copil există un potențial și dacă avem răbdare să îl descoperim și să îl ajutăm să se dezvolte, alegând lauda pentru ce a făcut bine și nu critica, sunt șanse foarte mari ca acel copil să se dezvolte armonios și să avanseze în viață mânat de o ambiție pozitivă, nu negativă. Etichetarea persoanelor este, totodată, astfel învățată de către copii.
Totodată, etichetarea persoanelor este un comportament pe care copiii îl vor întâlni la școală sau în grupul de prieteni. Acestea pot fi combătute vorbind cu ei cât de des și de mult se poate despre ce au făcut în timpul orelor sau în grupul de prieteni și încercând cât de des posibil să le creștem încrederea în ei dându-le diverse sarcini și apoi apreciindu-i (de exemplu: să ofere ajutor în bucătărie sau la curățenia în casă, să rezolve exerciții suplimentare pentru școală etc.). Așadar, semințele se transformă în flori doar dacă sunt stropite cu vorbe pozitive, iar mintea lor se va transforma într-o grădină frumoasă când copiii sunt iubiți, susținuți și protejați.
Copilul are puține informații despre propria valoare și cu atât mai puține despre valoarea celorlalți, iar mesajele negative pe care le-a acumulat în primii ani de viață nu pot fi șterse de o decizie luată în prezent după ce s-a hotărât o schimbare, s-au citit cărți/articole de specialitate sau a fost vizitat de mai multe ori un psihoterapeut.
Societatea din ziua de astăzi din punct de vedere comportamental nu se va schimba dacă oamenii nu se schimbă, de acea felul în care ne educăm copiii și ne controlăm în etichetarea persoanelor de față cu ei a ajuns astăzi să fie un lucru extrem de important și de bază în manualul de educație al umanității.