Ce ne liniștește mai mult mintea: marea sau muntele? Răspunsul pe care îl dau studiile
Marea este unul dintre mediile naturale care par să liniștească cel mai repede creierul. Și nu este vorba doar despre relaxarea pe care o simți în vacanță, ci despre felul în care peisajul marin poate influența stresul, durerea, somnul, mișcarea și chiar relațiile cu ceilalți.
Contactul vizual cu apa mării, dar și a lacurilor sau a râurilor reduce intensitatea durerii resimțite și modifică activitatea zonelor cerebrale care o procesează, potrivit unui studiu publicat recent în revista Nature Communications.
În experimentul coordonat de doctorandul Max Steininger, de la Universitatea din Viena, 49 de participanți sănătoși din Austria au primit mici șocuri electrice, calibrate individual, în timp ce vizualizau, pe rând, imagini cu un peisaj natural, unul urban și un cadru interior de birou.
Atunci când au privit scena naturală, durerea raportată a scăzut, iar imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), o tehnică ce măsoară activitatea creierului în timp real, a arătat că zonele care procesează semnalele dureroase au fost mai puțin active în timpul vizualizării imaginilor cu apă.
Cu alte cuvinte, peisajul nu schimba starea de spirit, ci ameliora procesarea durerii la nivel neuronal. Pentru a analiza rețelele cerebrale implicate, echipa a folosit metode de învățare automată.
De la spații verzi la peisaje acvatice
Stațiunile de la malul mării au fost folosite în Europa ca locuri de tratament încă din secolul al XVIII-lea. Medicii trimiteau pacienți pe litoral pentru afecțiuni respiratorii, boli de piele sau recuperare după episoade de boală, iar apa sărată, aerul marin și expunerea la soare erau considerate parte din cură. Explicațiile erau, în mare parte, empirice.
Primele dovezi științifice despre efectul terapeutic al mediului natural au apărut mult mai târziu. În 1984, cercetătorul american Roger Ulrich a publicat în revista Science un studiu devenit reper în psihologia mediului. A analizat fișele a 46 de pacienți operați pentru înlăturarea vezicii biliare într-un spital din Pennsylvania, SUA. Jumătate vedeau de la fereastră copaci, iar ceilalți vedeau un zid de cărămidă. În cazul pacienților cu vedere spre natură internările au fost de o durată mai scurtă și nevoia de analgezice puternice, redusă.
Multă vreme, psihologia mediului s-a concentrat pe spațiile verzi, parcuri și păduri. Peisajele albastre au fost incluse mai târziu în cercetare. Mathew White, psiholog de mediu, surfer și înotător, a fost unul dintre pionierii acestui domeniu.
În 2010, Mathew White și colegii săi de la Universitatea Exeter au publicat în Journal of Environmental Psychology un studiu în care au analizat felul în care oamenii evaluează imagini cu medii naturale și urbane. Fotografiile care includeau apă au fost considerate mai plăcute și mai odihnitoare decât imaginile similare fără apă.
De ce se liniștește mintea la malul mării
Mathew White și colegii săi au analizat ce tipuri de medii naturale sunt asociate cu cea mai puternică senzație de refacere mentală. Într-un studiu publicat în 2013, cercetătorii au folosit răspunsurile a 4.255 de persoane dintr-un sondaj național din Anglia. Dintre toate locurile analizate, marea a fost asociată cu cel mai ridicat nivel de refacere, înaintea pădurilor, parcurilor sau zonelor montane.
O explicație ține de felul în care marea captează atenția. Orizontul larg, sunetul constant al apei și mișcarea repetată a valurilor creează un mediu ușor de urmărit, fără să obosească mintea. Catherine Kelly, autoarea cărții „Blue Spaces: How and Why Water Can Make You Feel Better”, spune că privirea se îndreaptă aproape firesc spre orizont, iar problemele personale par mai mici în comparație cu o întindere atât de vastă.
Această reacție se apropie de sentimentul de fascinație și uimire, emoția care apare când omul se află în fața unui spațiu mult mai mare decât el. În studiile de psihologie, fascinația pentru natură a fost asociată cu niveluri mai reduse de stres, cu un sentiment mai clar de sens și cu o disponibilitate mai mare față de ceilalți.
Teoria refacerii atenției
Marea favorizează această stare prin combinația dintre amploare și ritm. Se schimbă permanent, dar într-un mod previzibil. Valurile se mișcă, se sparg, revin, iar mintea are ceva de urmărit fără să fie suprasolicitată. Teoria refacerii atenției, formulată în 1989 de Rachel și Stephen Kaplan, descrie tocmai acest tip de mediu: suficient de dinamice pentru a capta atenția, dar destul de calme cât să lase mintea să se relaxeze.
Easkey Britton, ecologistă marină și surfer spune că valurile cer prezență. Ritmul lor poate întrerupe ruminațiile, pentru că atenția se mută de la gândurile repetitive la mișcarea apei. Efectul valurilor asupra stresului nu a fost încă studiat la fel de riguros ca efectul general al spațiilor naturale, dar există cercetări despre fractali, tipare repetitive întâlnite și în mișcarea apei. Privirea acestor forme a fost asociată cu modificări ale activității cerebrale, inclusiv cu unde alfa, frecvente în stările de relaxare.
„Sala de sport albastră” și somnul
Studiile despre blue gym, așa-numita sală de sport albastră, au arătat că activitatea fizică făcută în apropierea apei e mai plăcută. Nu înseamnă neapărat înot sau sporturi acvatice. În multe cazuri, mai ales în țările dezvoltate, este vorba despre mers pe jos: plimbări pe plajă, pe faleză, pe malul unui lac sau de-a lungul unui râu.
Cercetările arată că oamenii petrec mai mult timp în mișcare în astfel de locuri decât în spații urbane obișnuite. Apa schimbă ritmul unei plimbări. Drumul devine mai ușor de continuat, iar activitatea fizică se prelungește fără să fie percepută ca antrenament.
Cum ajută peisajul marin la gestionarea durerii
Marea este asociată de mult timp cu relaxarea și recuperarea, dar cercetătorii au avut nevoie de un mod mai precis de a testa efectul ei. Într-un mediu natural, este greu de separat influența apei de pauza propriu-zisă, de lumină, de aerul liber sau de distanța față de rutina zilnică. Studiile controlate, în care participanții sunt repartizați aleatoriu într-un grup de tratament sau într-un grup de control, sunt greu de făcut pe plajă. „Nu poți să ascunzi unui om condiția în care se află pentru că își dă seama dacă privește sau nu marea”, a explicat Mathew White.
Realitatea virtuală a permis testarea acestei ipoteze într-un cadru mai ușor de controlat. Tehnologia creează un mediu digital tridimensional în care utilizatorul poate avea senzația că se află într-un loc real, deși rămâne în cabinet sau în laborator. Într-un studiu publicat în Environment and Behavior, psihologul social Sabine Pahl și colegii săi au folosit această metodă la pacienți aflați pe scaunul stomatologului.
Pacienții au purtat, în timpul tratamentului, o cască VR care simula o plimbare. Unii au fost plasați virtual pe malul mării, alții într-un oraș curat și plăcut, iar un al treilea grup a fost folosit pentru comparație. „Ideea noastră era că, dacă aveam o realitate virtuală suficient de puternică, puteam interveni asupra imaginației pacienților și îi puteam ajuta să suporte mai bine intervenția”, a explicat Pahl.
Pacienții care au parcurs traseul virtual pe coastă au spus că au simțit mai puțină durere decât cei care au „mers” prin oraș și decât cei din grupul de control. Studiul nu a urmărit activitatea creierului, dar a arătat că un mediu marin simulat poate modifica felul în care este percepută durerea în timpul unei proceduri medicale.
Studiul recent din Nature Communications oferă o posibilă bază neurologică pentru acest rezultat și arată că peisajele naturale nu se limitează la a induce emoții pozitive, ci îmbunătățesc capacitatea de a face față durerii. Dacă aceste rezultate vor fi confirmate, realitatea virtuală ar putea deveni utilă în anumite situații medicale în care durerea trebuie controlată. Nu ar înlocui tratamentele clasice, dar ar putea fi folosită ca sprijin, mai ales în proceduri scurte, recuperare sau îngrijiri în care reducerea disconfortului contează.
Legături sociale
Mulți oameni aleg să meargă la mare însoțiți de familie sau de prieteni. Pahl, White și alți cercetători au analizat această dimensiune într-un studiu publicat în 2013, în care au cerut unor părinți cu copii mici să descrie vizitele recente la mare.
Relatările au arătat că timpul petrecut pe plajă a fost asociat cu o apropiere mai mare între membrii familiei. Părinții au descris mai mult timp petrecut împreună, mai multă joacă, mai multă libertate de mișcare pentru copii și mai puține întreruperi legate de rutina casei.
„E încă una dintre lucrările mele preferate. Descrie cu putere ce se întâmplă cu familiile la plajă. E altceva când îi scoți din casă și le dai spațiu și ocazia să alerge împreună”, a spus Pahl.
Alte studii au arătat că spațiile albastre pot consolida coeziunea socială și între persoane care nu sunt rude. Cercetătorii nu știu exact ce anume îi apropie pe oameni la malul mării, dar o explicație ar putea ține de amintiri. Pentru cei care în copilărie au construit castele de nisip sau au urmărit peștișori în apa mică, întoarcerea la plajă ca adult poate declanșa un val de nostalgie și o revenire la jocul și deschiderea din copilărie.
White a mai observat că vizitele la mare pot avea efecte mici, dar constante, care se adună în timp. Unii cercetători studiază acum felul în care expunerea la plajă în copilărie contribuie la dezvoltarea ulterioară a unei legături mai profunde cu natura, asociată la rândul ei cu comportamente mai prietenoase față de mediu, de la reciclare la economisirea energiei.
White și Pahl fac parte și dintr-un proiect de patru ani care analizează felul în care spațiile verzi și albastre pot ajuta oamenii în perioade de stres. Pe măsură ce apar date noi, cercetătorii spun că ele pot susține și protejarea zonelor de coastă.
