Cât contează, de fapt, genele și stilul de viață în longevitate? Studiul care corectează zeci de ani de calcule greșite
Ani la rând, cercetătorii au susținut ideea potrivit căreia genele au o influență limitată asupra duratei vieții, iar restul ține de stilul de viață și de mediu. Însă, un nou studiu publicat în revista Science a scos la iveală că această estimare a fost făcută pe baza unui calcul incomplet. Așadar, cercetătorii au reluat date folosite în studiile mai vechi despre longevitate, au eliminat un factor care nu mai e relevant în prezent și au ajuns la o concluzie diferită.
Studiul, semnat de Ben Shenhar și de Uri Alon, biofizician în cercetarea longevității din cadrul Institutului Weizmann, din Israel, a pornit de la trei registre mari de gemeni din Suedia și Danemarca, între care și un set de date rar întâlnit în acest domeniu, cel al gemenilor identici crescuți în familii diferite. Folosind un model matematic, autorii au scos din ecuație mortalitatea numită extrinsecă, adică decesele provocate de accidente, infecții, violență sau alte cauze externe, fără legătură cu îmbătrânirea propriu-zisă. Noul calcul a urcat ponderea geneticii la 50-55%, comparabilă cu cea observată la trăsături precum înălțimea sau distribuția grăsimii corporale.
„Multă vreme s-a crezut că durata vieții ține aproape în întregime de factori care nu au de-a face cu genetica și asta a hrănit scepticismul față de ideea că am putea găsi vreodată gene ale longevității. Dacă componenta ereditară a longevității este ridicată, așa cum am arătat noi, atunci avem motive solide să căutăm acele variante genetice care prelungesc viața”, a declarat Ben Shenhar într-un comunicat al Institutului Weizmann.
De ce au greșit studiile vechi
Estimările clasice porneau de la gemeni născuți între 1870 și 1900, generații în care oamenii mureau frecvent înainte de a atinge vârste înaintate, din cauze care nu aveau legătură cu vârsta.
„În acea perioadă lumea murea de pneumonie și tuberculoză, iar foarte puțini ajungeau la 40 de ani. În asemenea condiții, nu mai contează cât au trăit părinții tăi. Genele pur și simplu nu apucă să se exprime”, a precizat Uri Alon pentru Washington Post.
Aceste decese, care nu țin cont de gene, ascundeau practic ce se întâmpla cu adevărat la nivel biologic. După apariția antibioticelor, a vaccinurilor, a igienei moderne și a regulilor de siguranță rutieră, mortalitatea extrinsecă a scăzut de aproape zece ori în țările dezvoltate. Decesele rămase reflectă uzura organismului.
În 2018, o lucrare apărută în revista Genetics, bazată pe analiza a 400 de milioane de arbori genealogici, ajungea la concluzia că ponderea factorilor genetici în longevitate scade sub 10% după ce a luat în calcul „împerecherea asortativă”, adică tendința oamenilor de a-și alege parteneri asemănători, inclusiv din același mediu social. Noul studiu israelian susține însă că și acel rezultat era afectat de aceeași problemă de fond. Analiza amesteca decesele asociate îmbătrânirii cu cele provocate de cauze externe. Odată separate, ponderea geneticii urcă la peste 50%.
Cât poate fi influențată durata vieții de factorii modificabili
Faptul că o parte mare din durata vieții este legată de moștenirea genetică nu înseamnă că obiceiurile zilnice trec în plan secund. Din contră, datele arată că stilul de viață poate înclina balanța într-o direcție sau în alta.
Un studiu publicat în 2018 în revista Circulation a urmărit aproape 123.000 de bărbați și femei timp de circa trei decenii și a estimat efectul a cinci obiceiuri sănătoase respectate la vârsta de 50 de ani: absența fumatului, un indice de masă corporală între 18,5 și 24,9, cel puțin 30 de minute pe zi de activitate fizică moderată sau intensă, consum moderat de alcool și o alimentație sănătoasă. Cumulate, aceste reguli adaugă în medie 14 ani de viață femeilor și 12,2 ani bărbaților.
Așadar, o femeie care la 50 de ani bifează toate cele cinci obiceiuri sănătoase are șanse mari să trăiască până în jur de 93 de ani, iar un bărbat în aceeași situație – până la 88. Cu fiecare obicei adăugat se câștigă în medie încă doi ani, spun specialiștii.
Thomas Perls, profesor la Universitatea Boston și fondatorul New England Centenarian Study, un studiu despre centenari și familiile lor, atrage atenția că rolul genelor crește pe măsură ce vârsta înaintează. La 105 sau 110 ani, ereditatea hotărăște aproape totul, însă până la pragul de 88-93 de ani, contează mai mult obiceiurile zilnice, accesul la îngrijiri medicale, nivelul de educație și alimentația.
Uri Alon vorbește despre un „punct genetic de referință”, adică o limită probabilă de la care pornește fiecare. Stilul de viață poate împinge această limită într-o direcție sau în alta. Câștigul printr-un mod de viață sănătos este în general modest, între cinci și douăzeci de ani, după estimările cercetătorilor. În schimb, obiceiurile dăunătoare pot scurta viața cu zeci de ani. Într-un interviu acordat CNN, Alon aproxima că felul în care trăim poate muta cu aproximativ cinci ani, în plus sau în minus, vârsta spre care ne împinge profilul genetic.
Românii trăiesc mai puțin decât restul europenilor
În 2024, românii aveau o speranță de viață la naștere de 76,6 ani, a doua cea mai mică din Uniunea Europeană, după bulgari, cu 75,9 ani, arată datele Eurostat publicate în septembrie 2025. Cifrele provizorii ale Institutului Național de Statistică pentru 2025 urcă media la 77,1 ani, dar distanța față de cei 81,7 ani – cât e media europeană – rămâne de circa cinci ani. În fruntea clasamentului stau Italia și Suedia, cu câte 84,1 ani, și Spania, cu 84 de ani.
Diferența e și mai mare când vine vorba de anii de viață sănătoasă. La 65 de ani, un bărbat român mai poate spera la 5,9 ani fără probleme medicale, iar o femeie la 7,4, potrivit Eurostat. Mediile europene sunt 9,4, respectiv 10,1 ani. Așadar, după pensionare, românii apucă mai puțini ani de viață activă și fără îngrijiri decât locuitorii Spaniei, Franței sau Suediei.
În această situație, cântăresc mult mai mult calitatea îngrijirilor medicale, prevenția, ratele ridicate ale bolilor de inimă și cancerelor, fumatul, alimentația dezechilibrată. România are una dintre cele mai mari mortalități cardiovasculare din Europa, iar diagnosticarea târzie reduce șansele de tratament în cazul multor tipuri de cancer.
Următorul pas: medicamente care stopează îmbătrânirea
Dacă rezultatele vor fi confirmate și în alte populații, căutarea genelor care prelungesc viața devine un obiectiv mult mai realist. Echipa de la Weizmann lucrează deja la identificarea variantelor protectoare descoperite la centenari și supercentenari, cu scopul de a dezvolta medicamente care să imite efectul natural al acestor gene, combătând îmbătrânirea ca proces, nu fiecare boală în parte.
Autorii arată, de pildă, că până la 70% din riscul de demență la 80 de ani este influențat de gene, motiv pentru care variantele asociate funcției cognitive devin o țintă pentru terapiile preventive.
Cercetătorii israelieni au precizat totuși că datele lor provin mai ales din populații scandinave și europene, iar concluziile vor trebui verificate pe alte grupuri etnice.
Daniela Bakula și Morten Scheibye-Knudsen, cercetători la Universitatea din Copenhaga, au scris într-un comentariu publicat în Science că o pondere genetică atât de mare schimbă și logica investițiilor în acest domeniu. Dacă influența genelor asupra longevității este într-adevăr atât de ridicată, atunci devine justificată alocarea unor resurse mai mari pentru identificarea variantelor implicate și pentru rafinarea scorurilor poligenice de risc.
