Cercetătorii cred că leziunea produsă de acul de biopsie ar fi putut declanșa o reacție imună neobișnuit de puternică, prin care organismul a eliminat celulele canceroase. Mecanismul exact rămâne însă necunoscut, iar astfel de cazuri sunt extrem de rare.
Echipa coordonată de doctorul Rohit Sharma, oncolog la Marshfield Clinic Health System din statul american Wisconsin s-a ocupat de pacienta care se prezentase la consultație cu o umflătură pe braț de 2 centimetri, însoțită de durere.
„Avea o evoluție rapidă, îi provoca durere și disconfort; era îngrijorată”, a declarat dr. Rohit Sharma.
Medicii au prelevat probe din formațiune prin biopsie cu ac, inclusiv prin aspirație cu ac fin. Zona a fost marcată cu cerneală specială pentru a putea fi identificată ulterior în timpul intervenției chirurgicale.
Analiza histopatologică a confirmat diagnosticul de mixofibrosarcom, o formă rară de cancer al țesuturilor moi. Tumora a fost clasificată ca având un grad intermediar de malignitate, ceea ce înseamnă că prezenta un potențial de creștere și răspândire care necesita tratament oncologic.
„Era destul de probabil să se răspândească, iar cancerele ucid prin metastazare”, a explicat oncologul american. Două săptămâni mai târziu, pacienta s-a întors pentru extirparea chirurgicală programată, moment în care medicii au constatat că tumora dispăruse pur și simplu.
„Mi-a spus că la trei sau patru zile după biopsie a început să se micșoreze”, a relatat dr. Sharma. Pentru a verifica dacă într-adevăr nu mai existau celule maligne, chirurgii au excizat țesutul din zona unde fusese localizată formațiunea, marcată anterior cu cerneală. Examenul anatomopatologic al țesutului prelevat nu a identificat nicio celulă canceroasă reziduală. Tumora dispăruse fără urmă.
Citește șiCând e necesară biopsia și cum te pregătești pentru investigațieUn caz la peste o sută de mii de pacienți
Regresia spontană a tumorilor maligne, definită ca dispariție parțială sau completă a unei tumori confirmate histologic, în absența unui tratament considerat eficient, este un fenomen cunoscut medicilor încă din anii 1950. Estimările internaționale, formulate inițial de chirurgii americani Tilden Everson și Warren Cole, indică o frecvență de aproximativ 1 caz la 60.000-100.000 de pacienți cu cancer. Studiile ulterioare au revizuit cifra spre o incidență de aproximativ 1 caz la 140.000, deși cercetătorii recunosc că adevărata frecvență este greu de stabilit, din cauza subraportării și a faptului că majoritatea pacienților sunt supuși unei forme de tratament care face imposibilă atribuirea remisiunii unei cauze pur biologice.
Fenomenul a fost raportat la aproape toate tipurile de cancer, dar este documentat mai des în cazul carcinomului renal, melanomului malign, limfoamelor, leucemiilor, neuroblastoamelor și coriocarcinoamelor. La sarcoamele țesuturilor moi, regresia spontană este excepțional de rară. În analiza sistematică publicată în Cureus, cercetătorii au identificat 32 de cazuri documentate de regresie spontană a sarcoamelor, dintre care opt au apărut după efectuarea unei biopsii. În jumătate dintre cele opt cazuri s-a raportat o regresie completă. Autorii subliniază însă că fenomenul rămâne excepțional și că dispariția vizibilă a unei tumori nu exclude faptul că celule canceroase ar putea exista în continuare în organism.
O situație asemănătoare a fost descrisă în 2019 de o echipă japoneză de la National Defense Medical College, în Tokorozawa, Japonia, în revista Case Reports in Oncology. Era vorba despre un bărbat de 62 de ani cu un mixofibrosarcom de coapsă, a cărui tumoră a regresat vizibil după o biopsie deschisă. Și în acel caz, mecanismul propus a fost activarea sistemului imunitar.
Ce este, mai exact, mixofibrosarcomul
Mixofibrosarcomul face parte din categoria sarcoamelor de țesuturi moi, tumori maligne care iau naștere din țesuturile conjunctive ale organismului (mușchi, grăsime, vase de sânge, nervi sau țesutul fibros de susținere). Apare cu predilecție la persoane peste 50 de ani, mai frecvent la nivelul membrelor, și se prezintă de regulă sub forma unei mase palpabile, nedureroase la început, care crește progresiv. Diagnosticul se stabilește prin examinare imagistică, biopsie și analiză anatomopatologică. Tratamentul standard presupune rezecție chirurgicală, urmată uneori de radioterapie. Prognosticul depinde de gradul tumorii, de dimensiune și de cât de complet este îndepărtată chirurgical.
La nivel mondial, sarcoamele de țesuturi moi reprezintă aproximativ 1% din totalul tumorilor maligne ale adultului, cu o incidență anuală estimată între 15 și 35 de cazuri la un milion de locuitori. În România, sarcoamele intră în categoria cancerelor rare, iar lipsa unor registre publice detaliate face ca multe diagnostice să fie întârziate sau confundate inițial cu lipoame benigne.
Cum poate biopsia să activeze sistemul imunitar
Unii specialiști consideră că introducerea acului de biopsie pare să fi declanșat o cascadă imunitară.
„Este remarcabil. Indică, într-adevăr, un fel de activare imună ca răspuns la traumatismul biopsiei, pentru că efectele asupra creșterii tumorale au fost extrem de rapide”, a declarat Toby Lawrence, cercetător la Centrul de Imunologie Marseille-Luminy din Franța, care nu a fost implicat în tratamentul pacientei.
Potrivit scenariului biologic propus de echipa doctorului Rohit Sharma, acul de biopsie distruge o parte dintre celulele tumorale, care eliberează în țesut semnale inflamatorii. Una dintre ipotezele cercetătorilor este că biopsia ar putea face tumora mai ușor de recunoscut de către sistemul imunitar. Atunci când acul străpunge formațiunea, unele celule tumorale sunt lezate și pot elibera proteine specifice cancerului, numite antigene tumorale. În același timp, leziunea produce o reacție inflamatorie locală.
Această combinație ar putea atrage celule imune capabile să recunoască antigenele tumorale și să activeze limfocitele T, care participă la distrugerea celulelor canceroase. Este însă un mecanism ipotetic: cercetătorii nu au demonstrat că exact această succesiune de evenimente a avut loc în cazul pacientei.
Caetano Reis e Sousa, cercetător în cadrul Francis Crick Institute din Londra, a adăugat că acest scenariu poate fi testat experimental. „Dacă înțelegem mecanismul prin care biopsia face celulele tumorale vizibile pentru sistemul imunitar, am putea să-l valorificăm și să dezvoltăm medicamente care să producă același efect”, a declarat specialistul, pentru New Scientist. Cercetarea pe modele animale, în special pe șoareci cu tumori, ar putea dezvălui exact ce se întâmplă la nivel molecular în primele zile după o leziune tisulară minoră.
De ce funcționează doar la unii pacienți
Totuși, dacă o biopsie poate avea un asemenea efect, de ce nu se întâmplă mai des? Răspunsul, spun specialiștii, ține de o combinație de factori individuali. Toby Lawrence a atras atenția că aceste cazuri excepționale au probabil la bază anumite particularități genetice și expuneri de mediu care permit sistemului imunitar să reacționeze în acest mod. Cercetătorii presupun că particularitățile sistemului imunitar, caracteristicile genetice ale tumorii și factorii de mediu ar putea influența apariția unor asemenea reacții. Deocamdată, nu se știe de ce regresia apare la atât de puțini pacienți și nu există teste care să prezică un asemenea răspuns după biopsie.
Analiza genomică a tumorilor care au regresat spontan și a istoricului medical al acestor pacienți ar putea, în timp, identifica markeri care prezic răspunsul imun. Dr. Sharma și colegii săi și-au propus să creeze, în următorii ani, o bază de date a cazurilor similare, pentru a căuta tipare comune. Pe termen lung, scopul declarat este de a transforma fenomenul rar într-o strategie terapeutică reproductibilă.
Cercetătorii au remarcat și că regresia spontană a fost raportată mai des în cazul tumorilor pe care sistemul imunitar le recunoaște relativ ușor, cum ar fi melanoamele și unele cancere de piele. Sarcoamele țesuturilor moi nu fac, de regulă, parte din această categorie, așadar cazul actual e cu atât mai neobișnuit. Un studiu publicat în 2025, în Surgical Case Reports, indica o legătură între instabilitatea microsatelitară crescută (MSI-H) și regresia spontană a cancerelor colorectale, ipoteză care ar putea fi explorată și în cazul sarcoamelor.
Reacție similară cu imunoterapia
Imunoterapia oncologică urmărește să ajute sistemul imunitar să recunoască și să distrugă celulele canceroase. Unele medicamente, precum pembrolizumab și nivolumab, blochează mecanismele prin care tumorile pot inhiba activitatea limfocitelor T. Cazul pacientei din Wisconsin sugerează că, în circumstanțe foarte rare, organismul ar putea declanșa un răspuns antitumoral puternic și fără administrarea unor astfel de medicamente. Mecanismele exacte rămân însă de elucidat.
Citește șiINTERVIU Imunoterapia sau cum folosesc medicii sistemul imun ca armă împotriva cancerului. Unde se face tratamentul în RomâniaÎn oncologie, interesul pentru astfel de cazuri a crescut odată cu studiile despre imunitate, microbiom și metabolism. Au fost descrise, de pildă, cazuri de regresie a unor cancere după infecții virale severe, inclusiv după COVID-19, fenomen analizat în mai multe reviste internaționale de specialitate. În toate aceste situații, factorul comun pare a fi o activare neașteptată și puternică a sistemului imunitar.
Pentru cercetători, cazul ridică o întrebare importantă: de ce sistemul imunitar reușește uneori să distrugă o tumoră pe care, până atunci, părea să o tolereze? Identificarea mecanismelor implicate ar putea contribui, în viitor, la dezvoltarea unor noi tratamente oncologice.
Deocamdată, însă, regresia spontană rămâne un fenomen extrem de rar și imprevizibil. Autorii subliniază că biopsia nu poate fi considerată o metodă de tratament și că dispariția unei tumori nu justifică renunțarea la intervenția chirurgicală recomandată. În cazul femeii din Wisconsin, analiza țesutului excizat a confirmat absența celulelor canceroase, iar la un an de la operație nu existau semne de recidivă.
