Persoanele cu coapse mai groase au avut, în mai multe studii, un risc mai mic de deces prematur. O metaanaliză publicată în British Medical Journal a scos la iveală că o circumferință mai mare cu cinci centimetri corespundea unui risc de deces din orice cauză cu 18% mai scăzut. Este exact invers față de circumferința abdominală, care cu cât este mai mare, cu atât riscurile pentru sănătate sunt mai mari.
Explicația nu ține însă de numărul de centimetri în sine. Coapsele conțin multă masă musculară, dar și grăsime subcutanată, iar cele două au efecte diferite asupra sănătății. Mușchii ajută la controlul glicemiei și susțin forța, mersul și echilibrul, în timp ce grăsimea depozitată pe coapse și șolduri se comportă diferit, din punct de vedere metabolic, de cea acumulată în zona abdominală.
În aceeași metaanaliză, o talie mai groasă a fost asociată cu un risc mai ridicat de deces. Pentru fiecare 10 centimetri în plus, riscul creștea cu 11%, inclusiv după ce cercetătorii au ținut cont de indicele de masă corporală.
Legătura dintre coapsele mai groase și mortalitatea mai scăzută ar putea fi explicată atât prin masa musculară, cât și prin distribuția grăsimii. O măsurătoare cu centimetrul nu poate separa însă cele două componente și nici nu poate fi folosită pentru a evalua sănătatea unei persoane.
În plus, estimarea de 18% s-a bazat pe doar trei dintre cele 72 de studii incluse în metaanaliză. Din acest motiv, nu există o dimensiune ideală a coapselor care să poată fi folosită drept reper individual.
Citește șiTalia contează mai mult decât greutatea. De ce grăsimea abdominală e un risc major chiar și la greutate normalăMasa musculară este partea care contează cel mai mult
Dintre componentele care influențează circumferința coapsei, masa musculară are una dintre cele mai bine documentate legături cu sănătatea și longevitatea, potrivit lui Claire Steves, cercetătoare la King’s College London, specializată în studiul îmbătrânirii.
După ce mâncăm, mușchii preiau o mare parte din glucoza aflată în sânge, sub acțiunea insulinei. Cu cât masa musculară și forța sunt mai bine păstrate, cu atât organismul poate gestiona mai eficient acest aport de glucoză. Un studiu publicat în 2025 în BMC Medicine, realizat pe un grup de peste 141.000 de participanți din UK Biobank, a demonstrat că persoanele cu cea mai mare forță musculară aveau un risc cu 44% mai mic de a dezvolta diabet de tip 2 față de persoanele cu cele mai mici valori. Legătura s-a menținut și după ce specialiștii au luat în calcul predispoziția genetică.
Masa musculară începe să se reducă treptat în jurul vârstei de 40 de ani, potrivit unei analize care a reunit 151 de studii, publicată în Journal of Cachexia, Sarcopenia and Muscle. Odată cu înaintarea în vârstă scade și forța, iar atunci când pierderea devine suficient de mare poate apărea sarcopenia. În funcție de criteriile folosite pentru diagnostic, aceasta afectează între 10% și 27% dintre persoanele trecute de 60 de ani.
Mușchii coapselor susțin totodată mersul, echilibrul și ridicarea de pe scaun. Când forța lor scade, devin mai frecvente dificultățile de mers și de menținere a echilibrului, iar odată cu ele cresc și probabilitatea căderilor, a fracturilor și a pierderii autonomiei la vârste înaintate.
Grăsimea de pe coapse e diferită de cea de pe abdomen
Grăsimea depozitată pe coapse și șolduri nu are aceleași efecte metabolice ca grăsimea viscerală, acumulată în jurul organelor abdominale. Potrivit unei cercetări publicate în 2024, în Frontiers in Nutrition, țesutul adipos gluteofemural este corelat cu un control mai bun al glicemiei și cu un profil mai favorabil al grăsimilor din sânge, în timp ce excesul de grăsime viscerală apare frecvent împreună cu rezistența la insulină și bolile cardiovasculare.
Una dintre explicații ține de felul în care sunt stocate grăsimile. Țesutul adipos de pe coapse eliberează mai lent acizii grași în circulație și îi poate păstra pentru perioade mai lungi. Astfel, o cantitate mai mică de grăsime ajunge să se depoziteze în ficat, pancreas sau mușchi, unde acumularea ei poate perturba metabolismul. Grăsimea gluteofemurală produce și mai multă adiponectină, hormon implicat în sensibilitatea la insulină, și are o activitate inflamatorie mai redusă decât grăsimea viscerală.
Totuși, acest lucru nu înseamnă că acumularea nelimitată de grăsime pe coapse este benefică. Contează mai degrabă locul în care organismul poate depozita surplusul. Atunci când țesutul subcutanat nu mai poate prelua eficient excesul de energie, grăsimea începe să se acumuleze mai ușor pe abdomen și în organe, situație legată de un profil metabolic mai nefavorabil.
Unele date mai recente indică și o legătură cu sănătatea vasculară. Un studiu publicat în 2025 în Neurology a folosit informații genetice pentru a analiza distribuția grăsimii independent de indicele de masă corporală. Predispoziția către o cantitate mai mare de grăsime gluteofemurală a fost asociată cu un risc mai mic de accident vascular cerebral ischemic și boală coronariană.
Citește și9 legume care distrug grăsimea de pe burtă plus idei de a le include în dietăMai mulți centimetri nu înseamnă automat un risc mai mic
Studiile nu arată că riscul de deces continuă să scadă pe măsură ce coapsele sunt tot mai groase. Într-o cercetare pe 19.885 de adulți americani, urmăriți timp de aproape 12 ani, valorile mici au indicat o mortalitate mai ridicată, însă avantajul observat odată cu creșterea circumferinței s-a redus treptat. Cu alte cuvinte, după un anumit punct, centimetrii în plus nu au mai fost însoțiți de o scădere suplimentară a riscului.
În literatura de specialitate apare frecvent valoarea de aproximativ 60 de centimetri. Aceasta provine dintr-un studiu danez publicat în 2009, pe 2.816 bărbați și femei, în care riscul de boală cardiovasculară și de deces era mai mare sub această valoare, iar peste ea nu s-a observat un avantaj suplimentar. Autorii nu au propus însă 60 de centimetri ca valoare ideală, iar cifra nu a fost validată pentru a fi folosită în practica medicală.
Nici două persoane cu aceeași măsură la nivelul coapselor nu au neapărat aceeași compoziție corporală. La una, volumul poate proveni în mare parte din musculatură, iar la alta, din țesut adipos. De asemenea, coapsele subțiri pot reprezenta o particularitate constituțională sau pot reflecta pierderea de masă musculară produsă de sedentarism, de înaintarea în vârstă ori de boală. Din acest motiv, măsurătoarea nu poate fi interpretată separat de greutate, talie, masă musculară și starea generală de sănătate.
Un studiu publicat în 2026 a analizat tocmai raportul dintre talie și coapse, nu dimensiunea coapselor separat. În cazul a 5.661 de adulți americani, un raport mai mare, adică o talie mai mare în raport cu grosimea coapselor, a fost corelat cu o mortalitate cardiovasculară mai ridicată, mai ales după 75 de ani.
Ce poate fi schimbat
Dimensiunea coapselor nu este, în sine, o țintă. Masa musculară poate însă fi crescută și păstrată prin exerciții de forță, iar beneficiile depășesc cu mult aspectul fizic. O metaanaliză publicată în 2022 în British Journal of Sports Medicine, care a reunit 16 studii de cohortă, a estimat o mortalitate cu 10-17% mai redusă în rândul persoanelor care făceau astfel de exerciții. Au fost observate valori mai scăzute și în cazul mortalității prin boli cardiovasculare, cancer și diabet.
În această analiză, cele mai favorabile rezultate au apărut la aproximativ 30-60 de minute de exerciții de forță pe săptămână. Volumele mai mari nu au fost însoțite de o reducere suplimentară a mortalității. O altă metaanaliză, publicată în 2022, în American Journal of Preventive Medicine, a indicat rezultate mai bune atunci când exercițiile de forță erau combinate cu activitate aerobică.
Pentru musculatura coapselor sunt utile exercițiile care solicită picioarele împotriva unei rezistențe, de la genuflexiuni și fandări până la urcatul scărilor, mersul în pantă sau ridicarea repetată de pe scaun. Un aport adecvat de proteine ajută la refacerea și dezvoltarea țesutului muscular.
Distribuția grăsimii poate fi influențată mult mai puțin. Sexul, vârsta, hormonii și particularitățile genetice determină în mare măsură dacă organismul tinde să depoziteze grăsimea pe abdomen, șolduri sau coapse. Exercițiile pentru picioare pot dezvolta musculatura din această zonă, dar nu pot face ca grăsimea să se depună preferențial acolo.
Antrenamentul de forță rămâne benefic și la vârste înaintate. Inclusiv persoanele trecute de 70 de ani pot câștiga forță și masă musculară, iar acest lucru le ajută să-și mențină independența cât mai mult timp.
Citește șiStai prea mult pe scaun și îți slăbești cel mai puternic mușchi din corp. Ce este „sindromul feselor inactive” și cum afectează longevitateaCe limite au studiile despre coapse și longevitate
Legătura dintre grosimea coapselor și longevitate provine din studii observaționale. Acestea pot identifica o relație între două caracteristici, dar nu pot demonstra că una o provoacă pe cealaltă. Persoanele cu mai multă masă musculară la nivelul picioarelor pot fi, de exemplu, și mai active fizic, iar mișcarea influențează independent sănătatea și mortalitatea.
O altă problemă este că, în multe dintre aceste cercetări, coapsele au fost măsurate o singură dată, la început. În anii care urmează, o persoană poate dobândi sau pierde atât mușchi, cât și grăsime, fără ca aceste schimbări să mai apară în datele folosite pentru analiză.
Nici compoziția coapselor nu a fost evaluată în studiile pe care s-a bazat metaanaliza din 2020. Cercetătorii au măsurat circumferința, dar nu au putut stabili cât provenea din mușchi și cât din țesut adipos. Din acest motiv, nu se poate spune în ce măsură fiecare dintre cele două contribuie la mortalitatea mai redusă observată la persoanele cu coapse mai groase.
Mai există și posibilitatea ca o circumferință mică să fie consecința unei probleme de sănătate deja existente. Unele boli cronice pot duce la pierderea masei musculare cu mult înainte de diagnostic. În astfel de cazuri, coapsele mai subțiri ar putea fi unul dintre efectele bolii, nu motivul pentru care riscul de deces este mai mare.
