Uleiul de cocos pe corp și în Uleiul de cocos. Beneficii în cosmetică și controverse în alimentație

Uleiul de cocos. Beneficii în cosmetică și controverse în alimentație

Uleiul de cocos este un produs natural și foarte versatil, folosit cu precădere în industria cosmetică, farmaceutică și în alimentație. Utilizarea lui ca aliment este obiect de controverse din cauza nivelului ridicat de grăsimi saturate pe care le conține. Demonizat cu decenii în urmă, uleiul de cocos a fost ulterior reabilitat ca aliment de o parte a lumii medicale. Însă criticii săi spun că acest fapt s-ar datora mai degrabă presiunilor comerciale. Lipsesc încă date științifice incontestabile în acest sens – singura certitudine o reprezintă folosirea sa pentru uz extern.

Uleiul de cocos se extrage prin mai multe tipuri de proceduri din nuca de cocos – fructul copacului cunoscut sub denumirea științifică de Cocos nucifera. Acesta crește cu precădere în Asia, în special în Filipine, Indonezia și în zona costieră a Indiei, dar și în Africa ecuatorială.

Uleiul de cocos. Câte tipuri există și care sunt diferențele

Uleiul de cocos poate fi extras din pulpa proaspătă, din făină, din lapte sau din pulpa uscată. În funcție de procedeul de extragere poate fi de calitate mai ridicată sau mai scăzută:

-ulei de cocos virgin/presat la rece: destinat utilizării în scopuri cosmetice și alimentare. Se extrage din pulpa sau laptele proaspete, neuscate; este aproape incolor și are un miros specific, cunoscut, de nucă de cocos;

 -ulei de cocos crud/brut: se obține din pulpa uscată și, după ce este supus unui proces de rafinare, este utilizat în scopuri alimentare sau pentru producerea de substanțe derivate pentru industria farmaceutică și cosmetică; își pierde parțial mirosul și culoarea;

-ulei de cocos rafinat: este uleiul crud supus rafinării, proces din care rezultă un ulei aproape incolor și fără miros. Se folosește tot în alimentație și cosmetică.

Indiferent de calitatea sa, la temperatura camerei uleiul de cocos are aspect de unt – este semisolid sau chiar solid la temperaturi mai reci. Dacă temperatura crește, el devine lichid.

La ce e bun uleiul de cocos și care sunt riscurile de consum

Uleiului de cocos îi sunt atribuite o serie de beneficii pentru sănătate, date de proprietățile sale antiseptice și antiinflamatorii confirmate științific. Însă aceste beneficii certe privesc deocamdată doar folosirea sa în industria cosmetică. Cu alte cuvinte, uleiul de cocos are efecte benefice asupra pielii și părului, adică în cazul uzului extern. Când vine vorba de uzul său intern, în alimentație, lumea medicală nu are încă un răspuns clar asupra efectelor sale.

Controversele sunt generate de grăsimile saturate atipice pe care le conține uleiul de cocos. Mai precis, de structura acidului lauric: uleiul de cocos înseamnă de facto circa 90% grăsimi saturate, în principal acid lauric – undeva peste 40%. Grăsimile saturate sunt în general contraindicate pentru că duc la creșterea nivelul de colesterol din sânge și îngustarea arterelor. Însă, acidul lauric este un acid gras saturat cu catenă medie, nu lungă; ceea ce îl face în linii mari mai puțin nociv decât altele cu catenă mai lungă.

Unele studii arată că acidul lauric stimulează producția de HDL, colesterol ”bun”, în detrimentul celui ”rău”, LDL. Alte cercetări indică faptul că acesta are o contribuție mai modestă la formarea plăcilor pe artere față de alți acizi grași, cum e cazul acidului palmitic din uleiul de palmier.

Mai multe beneficii sau mai multe riscuri?

Însă, cea mai mare asociație de profil a cardiologilor americani, American Heart Association (AHA), s-a exprimat în defavoarea uleiului de cocos în alimentație. Cu următorul argument: nimic nu demonstrează până în prezent că un nivel mai crescut de colesterol ”bun”  HDL are efecte reale asupra bolilor cardiovasculare; prin urmare, riscul de creștere a colesterolului ”rău” LDL în sânge în urma consumului de ulei de cocos este mai mare decât potențialele sale beneficii generate de HDL.

De facto, rezultatele însumate ale cercetărilor legate de acidul lauric sunt încă neconcludente, ceea ce alimentează în continuare controversele. Nici cea mai extinsă analiză a efectului alimentelor asupra nivelului de colesterol ”rău” LDL în sânge nu a reușit să clarifice care este exact efectul acidului lauric asupra bolii coronariene.

Cum se folosește uleiul de cocos pe corp

Însă, sunt dincolo de orice fel de îndoială efectele benefice ale acidului lauric în context cosmetic. La fel ca și ale celorlalți acizi grași din compoziția uleiului de cocos, printre care caprilic, oleic, linoleic. Toți aceștia la un loc fac ca uleiul de cocos să aibă beneficii dermatologice certe; mai precis, acțiune antimicotică, antiseptică, antiinflamatoare, hidratantă. Uleiul de cocos mai conține și vitamina E, tot o substanță uleioasă, însă nu conține nici fibre, nici proteine, nici alte vitamine, nici semnificative cantități de antioxidanți.

În orice caz, efectele uleiului de cocos pe corp sunt numeroase și cu efect important. Printre altele: poate sta la baza măștilor cu efect regenerator pentru păr; poate fi folosit pentru rehidratarea pielii; pentru masaj și în situații de arsuri solare sau iritații.

Uleiul de cocos în alimentație

Uleiul de cocos extrem de caloric, consumat ca aliment; depășește, de exemplu, untul: 100 g ulei de cocos înseamnă undeva peste 850 kcal, spre deosebire de unt, care are undeva peste 700 kcal.

Asociația americană amintită mai sus recomandă ca din totalul de calorii zilnice cele provenite din grăsimile saturate să nu depășească 6%. Practic, la o dietă medie de circa 2000 kcal/zi, caloriile provenite din grăsimi saturate ar trebui să fie undeva în jur de 120.  Cu alte cuvinte, undeva în jur de 15 g pe zi. Practic, nu mai mult de o lingură rasă ca grăsimi saturate pe zi în total.

Se naște întrebarea: în rândul populațiilor care în mod tradițional consumă ulei de cocos se înregistrează o incidență crescută de boli cardiovasculare? Nu există date care să confirme această ipoteză, spun nutriționiștii. Dar tot ei atrag atenția că orice aliment trebuie văzut în contextul diete tipice unei zone geografice. Iar în Asia se mănâncă puțin spre deloc carne roșie și lactate – adică alimentele cele mai bogate în grăsimi saturate din dieta occidentală. La fel și produse de patiserie, uleiul de cocos este folosit la gătit și de multe ori crud, nerafinat sau chiar virgin.

Uleiul de cocos poate fi folosit deopotrivă pentru gătit sau pentru aluaturi, dar ținând cont de calculul de mai sus. Este potrivit pentru călit, pentru sotat, pentru stir fry, chiar și pentru supe sau sosuri: Dar mai puțin indicat pentru prăjit, pentru că are punctul de fum destul de scăzut.

Uleiul de cocos din punct de vedere economic

Datorită proprietăților sale emulsionante, se folosește cu foarte mare succes în industria alimentară, în afară de cea farmaceutică și cosmetică. Uleiul de cocos se adaugă în biscuiți, tarte, sosuri, creme, dressinguri etc. În afară de ulei, pe piață mai găsim lapte de cocos, făină de cocos, unt de cocos, zahăr de cocos – un alt argument pentru valoarea economică a culturilor de nuci de cocos.

Piața uleiului de cocos a fost estimată undeva la circa 3,5 miliarde dolari în 2020. Ba chiar, se anticipează că ea se va dubla până în 2030. Cererea este în continuă creștere – mai nou și coaja nucilor de cocos a început să fie folosită cu succes în compoziția unor materiale de construcții.

Însă nu puține sunt și  problemele ambientale pe care culturile intensive le creează. Ele afectează puternic biodiversitatea în zonele unde se cultivă. Inclusiv în privința acestui impact informațiile diferă de la o sursă la alta. Un studiu recent al unei universități britanice prezenta culturile de cocos chiar mai nocive decât cele de palmier sau de soia în privința biodiversității.

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
"]
Căutare