Ce înseamnă când începi să uiți lucruri simple? Creierul nu uită din lipsă de spațiu. Cum îl menții performant până la bătrânețe
Ai început să uiți din ce în ce mai des unde ți-ai pus cheile, să îți pierzi ideile în timpul unei conversații sau să nu-ți mai amintești anumite evenimente? Oare se întâmplă acest lucru pentru că și creierul, la fel ca orice dispozitiv electronic, are memorie limitată și pe măsură ce spațiul de stocare se umple, începe să se miște mai greu?
Cercetătorii spun că nu ar trebui să îți faci griji, pentru că un creier sănătos are o capacitate infinită de a reține informații. Însă, procesul prin care informațiile sunt transformate treptat în amintiri durabile prezintă anumite limitări.
„Nu există o limită semnificativă a cantității de informație pe care creierul o poate stoca. Amintirile pot fi privite ca datele pe care creierul le folosește pentru a înțelege momentul prezent, pentru a face predicții despre viitor și pentru a construi pe baza învățării viitoare”, a precizat Elizabeth Kensinger, profesoară de psihologie și neuroștiințe la Boston College, pentru livescience.com.
- Citește și: 7 motive din spatele unor probleme cu memoria
Cum funcționează memoria oamenilor
Spre deosebire de dispozitivele electronice care au o capacitate fixă de stocare, creierul uman funcționează pe principii complet diferite. În loc să plaseze amintirile în celule nervoase specifice, ca niște fișiere într-un folder, creierul distribuie fiecare amintire într-o rețea vastă de neuroni, cunoscută sub numele de engramă.
O engramă reprezintă, în termeni simpli, amprenta fizică sau chimică pe care o experiență o lasă în creier. De exemplu, când îți amintești petrecerea de ziua ta de naștere, amintirea nu există într-un singur dosar mental. Culorile baloanelor activează cortexul vizual, gustul tortului stimulează cortexul gustativ, muzica angajează sistemul auditiv, iar bucuria momentului aprinde centrele emoționale.
Potrivit lui Paul Reber, profesor de neuroștiințe la Northwestern University, potențialul combinațiilor crește exponențial, deoarece fiecare neuron participă la formarea multor amintiri care implică neuroni suprapuși. Această organizare îi permite creierului să stocheze un număr aproape infinit de amintiri folosind același set finit de neuroni.
În plus, dacă unii neuroni dintr-o engramă sunt deteriorați, amintirea poate fi încă recuperată parțial din neuronii rămași, un avantaj evolutiv important pentru supraviețuire. Recent, cercetătorii au descoperit că engramele pot exista în diferite stări: active (când ne amintim ceva), latente (disponibile pentru reamintire) sau silențioase (prezente fizic, dar temporar inaccesibile), o explicație pentru fenomene precum uitarea temporară sau recuperarea bruscă a unor amintiri aparent pierdute.
- Citește și: „Am uitat ce căutam în această cameră…” Cum funcționează memoria și cât ne încredem în amintiri?
De ce nu poți reține absolut toate informațiile?
În primul rând, pentru că memoria creierului funcționează mult mai lent decât ritmul alert al vieții de zi cu zi. Deși informațiile sosesc continuu prin toate canalele senzoriale, doar o parte dintre ele sunt păstrate pe termen lung.
Prof. Paul Reber compară memoria umană cu o cameră video care înregistrează la doar 10% din capacitate. Cu alte cuvinte, doar aproximativ o zecime dintre evenimentele, întâlnirile sau situațiile trăite sunt reținute cu adevărat.
„Procesul de stocare este adevăratul blocaj, nu cantitatea totală de spațiu pe care o avem la dispoziție”, a subliniat expertul în neuroștiințe.
De asemenea, nu toți neuronii dintr-o regiune cerebrală devin parte dintr-o engramă. Cercetările au scos la iveală că neuronii concurează între ei pentru a fi incluși într-o engramă, iar cei mai excitabili în momentul experienței câștigă această competiție.
Mai exact, neuronii cu excitabilitate crescută, fie natural, fie prin manipulare experimentală, sunt preferențial alocați unei engrame. Acest mecanism explică de ce anumite momente rămân vii în memorie, în timp ce altele se estompează rapid.
Mai mult, această competiție neuronală guvernează și modul în care diferite amintiri interacționează. Dacă două experiențe similare se întâmplă la interval scurt de timp, de la câteva minute la câteva ore, aceiași neuroni excitabili vor fi recrutați pentru ambele amintiri. În consecință, cele două experiențe ajung să fie legate între ele, iar reamintirea uneia o declanșează automat și pe cealaltă.
Memoria selectivă
Memoria umană nu a fost concepută pentru a păstra totul cu exactitate, a explicat Lila Davachi, profesoară de psihologie și neuroștiințe la Universitatea Columbia. Sistemul de memorie s-a dezvoltat pentru a sprijini supraviețuirea, motiv pentru care acordă prioritate informațiilor utile pentru orientare și adaptare la mediu.
„Sistemul de memorie este construit astfel încât să înregistreze doar ceea ce este adaptativ și necesar. Pur și simplu, am devenit atât de buni la acest proces, încât am ajuns să avem o rezervă suplimentară care permite rememorarea unor lucruri din perioada facultății. Asta nu e adaptativ. Aș spune că nici măcar nu avem nevoie de acele amintiri. De ce le păstrează sistemul nostru de memorie? Ei bine, e posibil să fie doar un accident”, a declarat prof. Lila Davachi pentru Live Science.
De ce îți amintești unele lucruri și pe altele nu?
Elizabeth Kensinger a subliniat că există o serie de mecanisme prin care creierul optimizează procesarea și stocarea informației.
„Când anumite informații similare sunt întâlnite repetat, creierul tinde să renunțe la detalii specifice și să păstreze conținutul general sau schemele informației. Este o metodă eficientă de a gestiona volumul de informații”, a precizat experta în psihologie și neuroștiințe.
De exemplu, în cazul drumurilor frecvente către școală sau serviciu, nu este păstrată amintirea fiecărei călătorii în parte, deoarece acestea sunt aproape identice. În loc să stocheze fiecare drum ca o amintire distinctă, creierul reține experiența generală.
„Detaliile unei călătorii anume sunt păstrate doar dacă s-a întâmplat ceva ieșit din comun, cum ar fi o porțiune de drum inundată sau evitarea la limită a unui accident”, a adăugat prof. Kensinger.
Creierul nu se confruntă cu o problemă de spațiu, ci își reorganizează constant conținutul pentru a facilita adaptarea, anticiparea și învățarea. Astfel, uitarea unor detalii banale, cum ar fi locul în care a fost lăsată o cană de cafea, nu este un semn de limitare a capacității, ci o selecție naturală a creierului care acordă prioritate altor informații considerate mai relevante în acel moment.
„Nu contează câți neuroni ai, contează câte sinapse au acei neuroni“
Ca să se mențină în formă și să formeze amintiri până la vârste înaintate, creierul are nevoie constantă să fie pus la treabă, semnalează dr. Adina Petrea, medic neurolog în cadrul Hyperclinicii MedLife Medical Park. „Trebuie să gândești, să reții, să stochezi informații, să înveți: versuri, limbi străine, o meserie. Odată cu înaintarea în vârstă, creierul se poate atrofia, o parte dintre neuroni mor. Iar noi trebuie să dezvoltăm constant sinapsele – legăturile dintre neuronii restanți. Nu contează câți neuroni ai, contează câte sinapse au acei neuroni. Iar sinapsele apar în permanență dacă punem creierul la treabă. Am văzut oameni de 70-80 de ani cu un creier atrofiat inimaginabil imagistic, pe rezonanță magnetică sau pe tomograf, dar care în realitate, erau niște performeri ai profesionalismului, ai intelectualității, care continuau să rețină, să lucreze, care învățau constant. Deci la ei, probabil, deși neuronii erau puțini, sinapse erau foarte multe. Dezvoltarea sinapselor se poate face de la orice vârstă!“, este mesajul optimist al medicului neurolog.
Transformarea amintirilor în timp
Potrivit altor cercetări recente, engramele se modifică în timp printr-un proces numit consolidare sistemică. Inițial, o amintire contextuală, precum cea a unui loc specific, este stocată predominant în hipocamp, o regiune a creierului implicată în formarea memoriei. Cu timpul, această memorie se transferă treptat către cortexul prefrontal medial, responsabil cu procesele cognitive de nivel înalt.
Cercetătorii au urmărit acest proces și au observat că engramele din hipocamp active devin silențioase după aproximativ două săptămâni, în timp ce engramele cortexului prefrontal, inițial silențioase, devin active. Acest lucru explică de ce leziunile hipocampului afectează amintirile recente, dar nu pe cele vechi.
Pe măsură ce trece timpul, amintirile se stabilizează, devin mai rezistente, dar și mai puțin precise. De exemplu, poate că cineva își amintește că a fost într-o cafenea cu un prieten acum câțiva ani, dar nu mai reține ce a purtat sau ce melodie se auzea pe fundal.
