Turmericul are beneficii dovedite pentru organism și contraindicații în foarte rare situații. „Turmeric” a intrat în limbajul internațional pe filiera anglosaxonă. În alte limbi se folosește denumirea „curcuma”, ambele însemnând același lucru. Este planta cu cele mai multe proprietăți mai mult decât benefice în corpul uman: ajută în caz de afecțiuni ale pielii, pulmonare, circulatorii, gastrointestinale și ale ficatului, fiind un antioxidant, antiinflamator, antibiotic, antitumoral și imunizant natural.
Beneficiile demonstrate de știința modernă se datorează curcuminei – principiul activ pe care îl conțin rizomii acestei plante, Curcuma longa. În realitate, este doar una dintre multele varietăți, care însă sunt mai sărace în curcumină. Aparține familiei Zingiberacee, aceeași din care face parte și ghimbirul. Rizomii – partea care crește în pământ – se consumă în stare proaspătă sau, pentru practicitate, sub formă de pulbere obținută din rizomii supuși anterior deshidratării. Are o culoare galben intens, motiv pentru care este și un puternic colorant natural; are un gust delicat, pe care aproape că nu îl simțim.
Curcuma este, cu cea mai mare probabilitate, originară din India, unde se folosește de circa 2000 de ani. A ajuns în Europa, probabil, grație comerțului practicat de popoarele arabe. În prezent, această plantă, pe care medicina indiană ayurvedică o consideră „miraculoasă”, a devenit foarte populară pe tot globul. Și asta, în urma confirmărilor pe care cercetarea contemporană a adus-o observațiilor empirice legate de numeroasele sale proprietăți.
Turmeric – beneficii și cum se consumă ca să dea rezultate
Dacă proprietățile curcuminei sunt certe, cercetătorii s-au concentrat să înțeleagă și care este cantitatea optimă de consum. Curcumina, substanța responsabilă de efectele benefice ale plantei, se găsește în cantitate mică în plantă: circa 3% din greutatea totală. Or, studiile în general au măsurat efectul unui aport de 1 gram de curcumină pe zi. Care ar fi imposibil ca și cantitate de luat din planta în stare naturală: ar trebui să consumăm zilnic de ordinul zecilor de kilograme. De aici, necesitatea de a consuma această plantă, pentru rezultate importante, sub formă de integratori. Ceea ce nu anulează ideea de a-l folosi ca și condiment în alimentație, mai ales că în alimentație este important și efectul vizual.
Pe de altă parte, curcumina este solubilă în ulei, deci absorbția ei sporește dacă turmericul este asociat cu el, și mai puțin cu lichidele. Asta și pentru că absorbția curcuminei este scăzută, și tocmai din acest motiv este ideal ca atunci când folosim curcuma să o asociem cu piper. Piperina crește absorbția ei de 2.000 de ori
Turmeric – beneficii asupra organelor prin efectul antiinflamator
Numeroase serii de cercetări indică tot mai clar faptul că stresul oxidativ și inflamația au un rol crucial în bolile de inimă, sindromul metabolic, cancer, sindromul Alzheimer și altele. Cu alte cuvinte, reducând nivelul de inflamație cronică la nivelul organelor acest risc poate fi diminuat. Mai multe studii demonstrează efectul antiinflamator al turmericului. Mai jos, câteva din acțiunile sale specifice:
Neutralizează radicalii liberi
Același este și cazul stresului oxidativ la nivelul organelor, care favorizează îmbătrânirea și îmbolnăvirile. Cauza o reprezintă radicalii liberi, care se leagă de anumite substanțe, oxidându-le. Printre ele, acizi grași, proteine și chiar mici bucăți de ADN. Și în acest punct ar putea fi de mare importanță turmericul: este nevoie încă de studii clinice, dar la nivelul studiilor de laborator s-a evidențiat puterea curcuminei de neutralizare a radicalilor liberi.
Încetinește îmbătrânirea cerebrală
Studii de laborator au mai evidențiat o altă acțiune a turmericului: aceea de a influența producția de BDFN, o genă responsabilă de reproducerea neuronilor și crearea de noi conexiuni, în special în anumite arii cerebrale. Dacă aceste studii vor fi confirmate clinic, turmericul ar putea fi folosit pentru încetinirea unor afecțiuni cerebrale sau chiar inversarea tendințelor în acest sens. Printre ele, depresia, sindromul Alzheimer și pierderile de memorie.
În primul rând, pentru că turmericul pare că reușește să depășească bariera pereților cerebrali. În al doilea rând, prin acțiunea sa antiinflamatorie și antioxidantă, care joacă un rol esențial în degradarea cerebrală tipică sindromului Alzheimer. În plus, curcumina are o acțiune importantă de distrugere a plăcilor amiloide tipice acestei boli.
Ajută inima reglând tensiunea
Curcumina pare să aibă puterea de a încetini degradarea cordului sau chiar poate contribui la îmbunătățirea stării inimii. Ar părea că acțiunea turmericului are loc la nivelul endoteliului, pereților vasculari de la nivelul inimii, a căror funcționare influențează tensiunea arterială.
Inhibă dezvoltarea celulelor canceroase
Există multe tipuri de celule tumorale a căror dezvoltare pare să fie inhibată de integratorii care conțin curcumină. Curcumina a fost folosită ca adjuvant vegetal în tratamentele antitumorale, iar rezultatele au fost următoarele:
- contribuie la distrugerea celulelor canceroase
- inhibă dezvoltarea vaselor de sânge în țesuturile tumorale
- reduce metastazele
Totodată, aceleași studii au evidențiat că turmericul poate preveni apariția unor forme de cancer, în special cel de colon.
Atenuează simptomele artritei
Mai multe studii au evidențiat faptul că afectul antiinflamator al turmericului are efecte inclusiv în cazul artritei. Unul dintre aceste studii a arătat că a avut mai mare efect curcumina decât medicamentele de sinteză. Alte studii au indicat efecte pozitive asupra simptomelor artritei.
Ajută în caz de depresie
Într-un studiu pe 60 de pacienți împărțiți în trei grupe, timp de 6 săptămâni, cei cărora le-au fost administrate împreună medicamente antidepresive și curcuma au avut cea mai bună revenire. Față de cei care au luat doar medicamente sau doar curcuma.
Totodată, efectul antidepresiv este dat și de creșterea nivelului de BDNF sub influența turmericului, amintită anterior. În fine, unele studii au indicat și creșterea nivelului de serotonină și de dopamină, neurotransmițători care influențează starea de spirit.
Turmericul face pielea mai luminoasă și combate acneea
Abia cu câțiva ani în urmă s-au descoperit beneficiile turmericului asupra tenului și utilitatea sa în combaterea acneei. Ar părea că efectul antiacnee al turmericului este dat de acțiunea antibacteriană a curcuminei în combinație cu acidul lauric, conținut în nuca de cocos. Acneea este rezultatul unei infecții a celulelor epidermei, sub acțiunea unei bacterii, Propionibacterium acnes. Însă cercetarea este abia la început la acest capitol, nu este clar în ce fel anume acționează curcumina asupra pielii.
Totuși, o serie de produse cosmetice care conțin curcumină au apărut în ultimii ani pe piață. Ele ajută la combaterea unor afecțiuni grație efectului antiinflamator și antioxidant.
După caz, cremele și unguentele pe bază de turmeric pot ajuta la vindecarea rănilor și contribuie la vindecarea scabiei.
Efectul de piele mai luminoasă se poate obține cu o simplă mască de preparat acasă: se amestecă iaurt grecesc, miere și turmeric, se aplică timp de 15 minute și se clătește bine fața.
Însă turmericul poate genera și alergii, inclusiv dermatită de contact cu cauză alergică. De unde nevoia de a testa întâi efectul său asupra pielii cerând sfatul medicului.
Cum se poate consuma turmericul
În afară de a fi administrat ca și integrator sub îndrumare medicală, turmericul poate fi folosit în multe feluri în dietă. Pulberea de turmeric poate fi adăugată, cel mai simplu, în lapte, sau iaurt, în supe, sosuri, dressinguri, legume sotate și aluaturi. Laptele cu turmeric este o excelentă băutură caldă, dar și rece.
De asemenea, poate fi folosit ca și condiment pentru paste, orez, leguminoase sau carne, împreună cu piperul. În cazul cărnii, metoda cea mai simplă este de a lăsa carnea la marinat cu condimente, printre care curcuma și piper.
Condiția este ca alimentele să fie gătite la temperaturi nu foarte ridicate. Sau, după caz, să adăugăm din nou la final, după gătire. Mai mult sau mai puțin, turmericul poate fi adăugat peste tot,mai ales că nu are un gust puternic.
Turmeric – contraindicații și cât este recomandat
Ca o regulă de care trebuie să ținem cu toții cont când vine vorba de turmeric sub formă de pulbere, este importantă sursa de aprovizionare: există cazuri în care praful de curcuma este adiționat cu alte ingrediente mai ieftine, uneori chiar făină – o problemă pentru persoanele cu intoleranță la gluten sau boala celiacă. Este întotdeauna preferabil un produs cu un nivel ridicat de certificare.
Nu există recomandări legate de cantitatea de turmeric de consumat zilnic. În general, doar cantități extrem de mari se consideră că pot crea probleme. Este practic imposibil a consuma turmeric în exces dacă îl folosim la gătit sau preparat băuturi calde. Problema se pune în cazul integratoarelor conținând principiul activ, curcumina. Motiv pentru care este o bună regulă aceea de a respecta indicațiile producătorului.
Cercetările nu dau un răspuns foarte clar la întrebarea dacă integratorii cu turmeric pot fi folosiți de gravide și în ce cantitate, deci atenție.
Cât despre contraindicații, iată de ce anume trebuie să ținem cont când vine vorba de turmeric și integratorii care îl conțin. Înainte de toate, turmericul conține oxalați, și poate contribui la formarea calculilor renali, în cazul persoanelor predispuse, de unde nevoia de atenție inclusiv la consumul plantei, nu doar al integratorilor.
De asemenea, integratorii conținând curcumină trebuie folosiți cu precauție în caz de probleme biliare, de calculi biliari deja existenți, de probleme legate de coagularea sângelui sau în caz de tratament cu anticoagulante, pe care le poate influența. De asemenea, pot duce la scăderea prea bruscă a glicemiei sau pot influența absorbția fierului.
Toate aceste precauții sunt legate de consumul de integratoare, în timp ce consumul plantei, proaspete sau uscate, este considerată sigură. Unele studii au arătat că un consum deloc neglijabil, de 12000 mg curcumină zilnic, nu produce efecte adverse. În foarte rare cazuri, reacțiile adverse au fost de tip digestiv, dureri de cap și mâncărimi. Recomandarea OMS este de a nu depăși 3mg/kg greutate corporală/zi, în cazul persoanelor sănătoase.