„Paranoiacul vorbește cu emfază, rar, apăsat. Trebuie să fie tăcere când vorbește, trebuie să-și spună ultimul cuvânt ca să știe ceilalți ce adevăr aduce“

Lipsa permanentă a încrederii în alte persoane și convingerea că acestea sunt răuvoitoare pot fi simptome de paranoia.

Pentru a înțelege ce este tulburarea de personalitate paranoidă trebuie, în primul rând, să înțelegem conceptul de personalitate, iar mai apoi să definim tulburarea de personalitate în general.

Ce este personalitatea

Personalitatea este o construcție teoretică elaborată de psihologie în scopul explicării și înțelegerii modalităților de funcționare ce caracterizează ființa umană.

În literatura de specialitate (și nu numai), există numeroase definitii ale personalității, fiecare cuprinzând câteva aspecte ale acestui concept atât de vast. În prezent, nu există o definiție unanim acceptata, cele existente fiind influențate semnificativ de orientarea științifică avută la bază. Așadar, operăm cu definiții relative, parțiale, care delimitează diferite direcții concrete de investigație, diferite laturi ale personalității.

Personalitatea reprezintă modul specific de organizare a trăsăturilor și însușirilor fizice, psihice si psiho-sociale ale individului, asigurând adaptarea acestuia la mediu.

Este rezultatul unui proces în cursul căruia, pe postamentul temperamentului (ansamblul trăsăturilor înnăscute), se construiește caracterul (dobândit prin învățare și însusire a normelor și valorilor simbolice, adică prin socializare).

Ce sunt tulburările de personalitate

Tulburările de personalitate reprezintă tipare persistente de percepție, relaționare și concepții cu privire la mediul înconjurător și la propria persoană, care se manifestă în situații sociale și personale numeroase și diverse. Numai atunci când trăsăturile de personalitate sunt inflexibile și inadaptate, cauzând suferință sau afectare funcțională semnificativă, ele reprezintă tulburări de personalitate.

Aceste tipare deviază substanțial de la normele mediului cultural din care face parte individul, sunt rigide și generalizate la un număr mare de situații personale și sociale, sunt stabile și de lungă durată, având debutul în adolescență sau la începutul perioadei adulte.

Simptome de paranoia: resentimentele, evitarea intimității

Elementul cheie al tulburării de personalitate paranoidă este prezența unui tipar comportamental stabil și persistent, caracterizat prin suspiciune și neîncredere generalizată față de ceilalți, motivele acestora fiind interpretate ca rău voitoare. Acești indivizi presupun că ceilalți îi exploatează, nedreptățesc sau înșeală chiar dacă nu există dovezi care să susțină aceste convingeri.

Au tendința de a interpreta acțiunile oamenilor ca deliberat amenințătoare, se îndoiesc de loialitatea apropiaților, evită intimitatea și ajung treptat să se izoleze. Au resentimente, sunt ranchiunoși față de jigniri, insulte reale sau imaginare, se simt ușor atacați, tratați cu lipsă de respect și reacționează în consecință cu furie sau prin acțiuni răzbunătoare.

Ezită să facă destăinuiri sau să se apropie de ceilalti deoarece se tem ca informațiile pe care le-ar împărtăși vor fi utilizate împotriva lor. Sunt adesea rigizi, critici față de alții, incapabili să colaboreze, având ei înșiși dificultăți să accepte criticile celorlalți.

De ce apare paranoia

Există multiple ipoteze privind cauzele tulburării de personalitate paranoidă:

• ipoteza genetică
• ipoteza cognitiv-socială (conform căreia personalitatea ar fi suma comportamentelor și reacțiilor emoționale învățate)
• ipoteze psiho-dinamice (construirea unui stil personal defensiv în scopul auto-protejării de anxietatea relațională și de propriile impulsuri interne)
• ipoteze biologice (dezechilibre hormonale sau la nivelul diferitelor sisteme de transmitere neuronală)

Tratamentul de elecție este psihoterapia. Medicația se adresează simptomelor asociate (depresie, anxietate, agitație). Stabilirea unei relații de încredere între specialist și pacientul cu tulburare de personalitate paranoidă rămâne însă o provocare.

De cele mai multe ori, acești indivizi au probleme în relațiile personale și în menținerea unor legături sentimentale autentice pe parcursul întregii vieți.

Definiția tipului paranoiac

Psihologul Cătălina Dumitrescu detaliază pe pagina ei de Facebook ce înseamnă delirul mistic de tip paranoid și în citează pe profesorul Aurel Romilă, în cartea Psihiatrie:

„Tipul paranoiac se apropie de paranoia; uneori e greu de diferențiat, dar aici nu prezintă delir, ci numai tulburări de caracter. Este o formă de construcție a persoanei, a Eu-lui, care se produce în adolescență. Retrospectiv, însă, la paranoiaci putem descrie anumite trăsături, căci atunci ne dăm seama cât de orgolioși erau de mici, cât de neîncrezători în ceilalți sau cât de încăpățânați. Totuși este mai bine să inventariem adultul. Génil Perrin a descris in 1924, în cartea «Les paranoïaques», de fapt nu paranoia, ci psihopatul paranoiac; acesta nu este delirantul cronic sistematizat nehalucinator, ci un anumit caracter.

E un fanatic, un dogmatic, omul cel mai puternic, dar și cel mai îngustat pe anumite idei, cu o mare încăpățânare și voință pentru idei false de obicei. (…) El merge încet, important, vorbește cu emfază, rar, apăsat, trebuie să fie tăcere când vorbește, trebuie să-și spună ultimul cuvânt ca să știe ceilalți ce adevăr aduc. Și, cum spunea Kretschmer, «pe paranoic în timp de pace îl expertizăm, iar în război ne conduce». E tipul de lider, boss necruțător, nemilos, ce trece peste cadavre, de un egoism feroce, pretinzând că face bine și că are idealuri generoase. O sălbăticie și o lipsă de umanism deghizate sub rigorile legii.

Aceștia pot face rău multor oameni, chiar popoare. Și lista lor e istorică. Caracteristica e hiperevaluarea propriei persoane, cu subevaluarea celorlalți, de aici derivând judecata falsă, răceala, cruzimea. Ei sunt supraoameni, ceea ce însă e discutabil, pentru că, dacă ar da o operă genială, s-ar mai ierta, dar majoritatea nu sunt așa.

Nu au simțul realului, nu-și dau seama cât de ridicoli pot fi cu această importanță, cu această ultraseriozitate și deci sunt genii neînțelese.

Nu-i nimic, o să-i înțeleagă posteritatea, că nu poți fi niciodată filosof în țara ta. Sunt oamenii unor convingeri monomorfe, statice, dogmatice și care nu merg în pas cu lumea, ci vor sã impună lumii convingerile lor. Sunt foarte slugarnici față de șefi, necruțători față de subordonați, teroriști, suspicioși, invidioși, răzbunători, iubesc profesiile hiperdisciplinate, hipersecretoase și-l execută pentru cea mai mică trădare pe cel ce pare că-i insecurizeazã secretul, situația. Sunt prin definiție cei mai periculoși. De ei trebuie sã te ferești, altfel urmezi la eșafod.“