De ce pisicile sunt perfecte: cele domestice sunt aproape identice cu felinele de mari dimensiuni

Pisicile au atins perfecțiunea în ceea ce privește evoluția. Mici și domestice sau mari și în sălbăticie, felinele evoluează lent, dar atât de bine, încât nu au nevoie să varieze foarte mult: doar dimensiunea diferă, potrivit specialiștilor.

Iubitorii de pisici au propriile explicații legate de perfecțiunea pisicilor. Însă oamenii de știință studiază de mulți ani modul în care au evoluat diferite animale și au ajuns la această concluzie: pisicile au atins perfecțiunea evolutivă, potrivit unui articol din publicația „Scientific American“.  

Anjali Goswami, biolog la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, Marea Britanie, studiază de mulți ani tipare de evoluție la vertebrate. Iar concluzia ei este că pisicile – de la cele domestice la tigri – au cea mai impresionantă evoluție. „Sunt prădătoare veritabile. Sunt carnivore. Și sunt capabile să coexiste mai multe specii de feline într-o zonă a lumii, nu doar în prezent, ci dintotdeauna.“ Goswami oferă exemplul unei zone din Afganistan unde coexistă mai multe specii de feline, dar nu e valabil doar pentru acest areal.

„Deși sunt multe specii de feline, ele arată aproape identic. Diferența ține mai mult de dimensiuni. Așa că am început să mă întreb cum e posibil ca ele să fie atât de asemănătoare între ele“, a povestit biologa.

E adevărat, chiar și pisicile domestice sunt de mai multe rase, au blana mai lungă sau mai scurtă, sunt tigrate, pătate sau de o singură culoare, au coada scurtă sau lungă. Cu toate acestea, din punctul de vedere al evoluției ele sunt aproape identice, spune Goswami. „Toate au capul rotund de «bebeluși». În plus, capul nu se alungește pe măsură ce animalul crește, acesta fiind un tipar standard de dezvoltare în cazul mamiferelor. Prin comparație, câinii au fețele rotunde când sunt pui, dar capul li se alungește pe măsură ce se maturizează. O pisică adult arată aproape la fel ca un pui de pisică, doar că mai mare. În cazul câinilor, însă, pe fondul acestei variații în dezvoltare, crescătorii pot crea rase cu diferite forme ale feței. Însă pentru că în cazul pisicilor nu există altfel de variații de dezvoltare, crescătorii nu prea au ce altceva să experimenteze decât cu blana.“

Dantura pisicilor, o dovadă a evoluției perfecte

Pisicile sunt extrem de specializate. Fiecare membru al ordinului mamiferelor cunoscut cu numele de carnivore, inclusiv felinele și caninele, are canini proeminenți (a patrulea premolar de sus și primul molar de jos) – perechea de dinți folosită ca să sfâșie carnea. Majoritatea carnivorelor au păstrat molarii din spatele perechii de canini, dinți capabili să macine alimente de origine vegetală.

„Felinele au pierdut, de-a lungul evoluției lor, aproape toți dinții din spatele perechilor de canini. La unele dintre ele mai există un mic dinte strâmb, dar care nu îndeplinește niciun rol. Așa se explică de ce leoparzii se hrănesc doar cu animale pe care le vânează, pe când vulpile (n.r. – înrudite cu câinii) sunt fericite și să caute prin gunoaiele din orașe“, explică Goswami.

Evoluția perfectă a pisicilor înseamnă, de fapt, că ele au descoperit rețeta perfectă de evoluție, astfel încât nu au nevoie să varieze foarte mult. „Dacă-mi dai un craniu de leu sau de tigru – chiar cu toată expertiza mea în carnivore, în general – nu aș putea să-ți spun cu precizie ce felină e fără investigații suplimentare. Arată aproape identic“, spune biologa.

La capitolul evoluție mai stau bine șopârlele monitor, din genul Varanus. Diferențele de dimensiuni sunt mult mai mari decât la pisici, dar în rest, sunt aproape identice. Și sunt, de asemenea, carnivore convinse.

La polul opus, anti-pisicile din punct de vedere evolutiv sunt urșii. „Există doar câteva specii de urs, dar sunt extrem de diferite între ele. Avem ciudatul ierbivor supraspecializat – panda, care mănâncă aproape exclusiv bambus. Apoi avem ursul cu ochelari (din America de Sud) care mănâncă cu precădere fructe. Mai există ursu polar, un mamifer marin hipercarnivor și omnivorii: ursul brun și grizzly. Așadar, fiecare specie de urs face ceva total diferit de celelalte și e perfect ok cu asta. Sunt extrem de diverși din punct de vedere ecologic și foarte interesanți.“

Cum și de ce torc pisicile

Pisicile torc pentru că au ceva de spus care poate fi tradus aproximativ așa: „te rog să stai pe loc și să-mi acorzi atenție“, potrivit unui interviu cu profesorului John Bradshaw, de la Universitatea Bristol School of Veterinary Sciences din Anglia, unde studiază comportamentul și bunăstarea câinilor și pisicilor, precum și interacțiunea cu oamenii.

Puii de pisică torc pentru a-și convinge mamele să le dea lapte în continuare, iar pisicile domestice torc pentru că vor să fie mângâiate. „Vibrațiile emanate de torsul pisicilor are, cu certitudine, un efect calmant asupra oamenilor. Totuși, pisicile torc și atunci când sunt bolnave, așa că nu înseamnă întotdeauna că sunt fericite. Torsul este o vocalizare neobișnuită, produsă de zăngănitul coardelor vocale și nu de vibrația lor odată cu evacuarea aerului – cum produc de regulă sunetele atât pisicile, cât și oamenii. Majoritatea speciilor de feline sălbatice pot să toarcă, inclusiv ghepardul. Excepție fac felinele mari: leii, tigrii jaguarii și leoparzii, ale căror coarde vocale sunt modificate ca să poată să ragă“, explică Bradshaw.

Își iubesc pisicile stăpânii?

Posesorii de pisici nu au dubii cu privire la motivele pentru care le iubesc. Dar ele ne iubesc pe noi? „Pisicile simt afecțiune pentru persoanele care le hrănesc, au grijă de ele și se joacă cu ele, deși nu o arată întotdeauna. Încrederea e greu de câștigat, pentru că, în general, pisicile sunt anxioase. Un truc ar fi întotdeauna să lași pisica să vină la tine, în loc să o iei în brațe cu forța când simți tu nevoia. Iar atunci când pisica vine la tine, răsplătește-o cu o gustare, mângâi-o și las-o să plece atunci când vrea“, este recomandarea profesorului Bradshaw.