Ora de vară 2024: cum ne afectează ora pierdută de somn

O singură oră de somn pierdută se recuperează în câteva zile. 7 întrebări esențiale despre somnul tău, de la expertul în somnologie

Există un cost ascuns al trecerii la ora de vară, subliniază specialiștii în somnologie: datoria de somn pe care mulți dintre noi o acumulează după ce se schimbă ora și dormim mai puțin.

„O treime din viață ne-o petrecem dormind și e important ca somnul să fie bun“, subliniază dr. Oana Deleanu, medic pneumolog cu certificare națională și europeană în Somnologie, șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, co-fondatoare a Clinicii Somnolog din Capitală. Somnul bun este definit, potrivit specialistei, atât de cantitatea lui – să se situeze între 7 și 8 ore, dar și de calitate – un aspect pe care mai puțin îl luăm în calcul. Trecerea la ora de vară, care va avea loc în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie (ora 3.00 devine ora 4.00), afectează ambii parametri pentru mulți dintre noi.

Datoria de somn: în cât timp recuperăm somnul pierdut cu ora de vară

Somnul ne ocupă o treime din viață, așa că e foarte important ca somnul să fie de calitate, spune dr. Oana Deleanu FOTO: Arhiva personală

„Trecerea la ora de vară este mai dăunătoare sănătății decât trecerea la ora de iarnă. Organismul nostru funcționează după standard time, adică după ora de iarnă, nu avem nevoie să se schimbe ora odată cu venirea primăverii“, spune dr. Deleanu.

Doar 20% din populația lumii folosește trecerea la ora de vară, multe țări au renunțat la Daylight Saving Time între cele două Războaie Mondiale, dar în timpul crizei energetice din 1970, America de Nord și Europa au ales să facă schimbarea orei de două ori pe an. Consecințele asupra sănătății se studiază încă. Potrivit site-ului somnolog.ro, schimbarea orei poate avea efecte nocive, cum ar fi:

  • creșterea incidenței evenimentelor depresive;
  • risc crescut de accident vascular cerebral, mai ales în primele două zile după schimbarea orei;
  • scăderea cantității și calității somnului;
  • pierderea unei ore de somn când trecem la ora de vară pare să afecteze durata somnului pe întreaga săptămână care urmează;
  • doar 27 de minute de somn pierdute într-o noapte de către adolescenți se pot solda, după trecerea la ora de vară, cu un timp mai lung de reacție, prin creșterea somnolenței diurne.

Pentru mulți dintre noi, trecerea la ora de vară înseamnă, în primul rând, o oră în minus de somn. Timpul se somn pierdut se acumulează, iar specialiștii numesc acest fenomen datoria de somn. Există o varietate de studii privind modul și timpul în care putem recupera această datorie de somn, un lucru cert care reiese din toate este că o singură oră pierdută de somn se recuperează cu dificultate.

„Părerile despre timpul necesar recuperării somnului pierdut variază foarte mult. Sunt cercetători care susțin că, atunci când e vorba despre jet lag – când călătorești și schimbi fusul orar, ai nevoie de o zi de adaptare pentru fiecare oră pierdută. Astfel, dacă ai zburat transatlantic șapte ore, vei recupera această diferență de fus orar în șapte zile. Alte studii au lansat ipoteza că, la trecerea la ora de vară, ai nevoie de două săptămâni ca să te adaptezi. Cert este că ora normală pentru organism este Standard Time, adică ora de iarnă. Iar după trecerea la ora de vară urmează o perioadă dificilă de adaptare pentru organism“, explică specialista în somnologie.

Pasăre de noapte sau de dimineață – cum ne afectează ora de vară în funcție de tipologia de somn

Peste 1,5 milioane de oameni sunt afectați de trecerea la ora de vară, se estimează în acest articol publicat în American Economic Journal: Applied Economics. Totuși, nu suntem toți afectați în aceeași măsură.

Adaptarea poate fi foarte dificilă pentru persoanele care adorm târziu și se trezesc mai târziu dimineața – păsările de noapte, în timp ce matinalii, care se trezesc devreme în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în weekend, se vor adapta mai ușor la ora de vară.

Epidemia de nesomn afectează 45% din populația lumii

Dacă ai probleme cu somnul, nu ești singur. De fapt, la nivel mondial se vorbește despre o epidemie de nesomn: 45% din populația Globului se confruntă cu probleme ale somnului care pun în pericol sănătatea și calitatea vieții. Cel mai important este să știi că majoritatea problemelor de somn pot fi prevenite și tratate, cu condiția să mergi la specialiști. Conform statisticilor, doar o treime din cei cu somnul afectat solicită ajutor din partea unui profesionist în somnologie.

refericirea
Conferința Refericirea 2 are loc pe 13 aprilie 2024, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie, București

Un prim pas este să te informezi despre problemele tale și să le identifici cauzele. Poți face asta dacă participi la ediția a doua a conferinței ReFericirea, care va avea loc pe 13 aprilie, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie, str. Ion Ghica nr. 4, în București. SmartLiving.ro îți aduce specialiști în somnologie (dr. Oana Deleanu și psihoterapeuta Doina Zamfirescu), psihoterapie, nutriție, dermatologie, cu ani de experiență în a-și ajuta pacienții cu probleme ca ale tale să-și regăsească echilibrul. Ca să participi la eveniment, rezervă-ți un loc aici. Pentru mai multe detalii despre eveniment, speakeri, program și surprizele pregătite, accesează pagina de Facebook a conferinței.

7 întrebări esențiale despre somnul tău

Ca să-ți dai seama ce fel de somn ai, nu contează atât de mult dacă te-ai trezit greu sau ușor dimineața. Parametrii unui somn bun sunt, mai degrabă, cantitatea și calitatea acestuia.

Dr. Oana Deleanu explică: „Sunt mai multe dimensiuni ale somnului. Trebuie să te întrebi mereu nu numai 1. dacă ai dormit suficient (n.r. – 7-8 ore pe noapte), ci și dacă:

  • te-ai trezit odihnit?
  • ai adormit ușor?
  • te trezești de mai multe ori pe parcursul nopții? (Este ok dacă te trezești de maximum două ori pe noapte și adormi înapoi în 5-10 minute.)
  • te culci și te trezești în fiecare zi la aceleași ore?
  • ai performanțe intelectuale bune în timpul zilei?
  • cum e starea ta în timpul zilei în legătură cu oboseala?

Toți acești parametri te ajută să-ți autoevaluezi somnul. Pentru o evaluare mai amănunțită și pentru identificarea cauzelor unor probleme cu somnul și a unei abordări corecte, e bine să consulți un specialist.“

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare