Nostalgia de vintage. Ce spune despre noi?

Nostalgia și fenomenul vintage. Cine sunt cei care vor să recreeze timpurile trecute

Într-o perioadă în care avem acces la tehnologii ultramoderne, unii dintre noi cumpără obiecte vechi sau cu aspect învechit ca să recreeze vremuri trecute. De unde vine fenomenul vintage și pe cine atinge? Are el legătură cu nostalgia? Și, în fond, despre ce nevoi intime vorbește nostalgia de vintage? Am speculat pe marginea acestui subiect cu Nansi Lungu, analist comportamental și profesor de sociologie, și cu Adrian-Florin Socol, psiholog și psihoterapeut.

Covor cu efect vintage. Râșniță de cafea cu manivelă. Sfeșnic cu aspect de ruginit. Strecurătoare cu aspect antic. Pick-up cu aspect vintage. Trăim într-o epocă în care avem acces la dispozitive din ce în ce mai performante, iar discuțiile despre metaverse, realitate virtuală și inteligență artificială au depășit de mult cercul exclusivist al celor cu adevărat pasionați de tehnologie.

Ne aflăm în vremuri noi, dar tânjim după cele vechi și încercăm să le recreăm, atât cât se poate. Cel puțin unii dintre noi. Fenomenul vintage, chiar dacă nu e amplu, e în creștere și are în spate o anumită nostalgie.

nostalgia de vintage. femeie care asculta muzica la pick-up
Gramofonul, care a fost strămoșul pick-up-ului, a fost inventat în 1895 de americanul Emile Berliner. De atunci, forma aparatului care redă muzică s-a modificat mult. După o perioadă în care a intrat într-un con de umbră, acum pick-up-ul stârnește din nou interes. FOTO: Shutterstock 

Am presupus că această nostalgie a trecutului e mai mult decât o simplă tendință și mai mult decât un nou mod de consum, așa că ne-am întrebat de ce apare fenomenul vintage, ce legătură are el cu nostalgia, cine sunt cei care vor să recreeze o epocă apusă și ce spune asta despre noi ca indivizi și despre societatea în care trăim.

În lipsa unor răspunsuri care să aibă la bază cercetări serioase, am speculat pe marginea acestui subiect împreună cu Nansi Lungu, trainer și analist comportamental, lector universitar care predă sociologie la catedra de Știinte Cognitive de la Universitatea Titu Maiorescu din București, și cu Adrian-Florin Socol, psiholog și psihoterapeut care își împarte activitatea între cabinetul propriu și Fundația Estuar.

Mai întâi, ce e nostalgia? Dar vintage-ul?

Cuvântul nostalgie provine din elementele grecești nostos, care se referă la întoarcerea acasă, și algos, care înseamnă suferință. Altfel spus, termenul înseamnă suferința provocată de dorința de întoarcere acasă, dar la un acasă care poate fi nu numai un loc, ci și o identitate. În secolul al XVII-lea, un medic elvețian – Johannes Hofer – s-a referit la nostalgie ca fiind o boală psihică. El considera că nostalgia e specifică soldaților elvețieni și avea simptome ca: gânduri persistente legate de casă, accese de plâns, anxietate, bătăi neregulate ale inimii, lipsa poftei de mâncare, insomnie și chiar senzații de sufocare.

De atunci, o perioadă îndelungată nostalgia a fost considerată o boală care necesită tratament. La începutul secolului al XIX-lea, a început să fie văzută ca o formă de melancolie sau depresie, pe la jumătatea secolului al XX-lea a fost considerată o dorință subconștientă de a reveni la o etapă anterioară a vieții și a fost etichetată ca tulburare obsesiv-compulsivă represivă, adică în care se reprimă o emoție, iar spre finalul secolului al XX-lea, s-a făcut diferențierea de termenii psihiatrici. Nostalgia a început să fie asociată cu idealizarea copilăriei sau a vremurilor fericite din trecut.

Evoluția definiției cuvântului vintage e ceva mai simplă. Are legătură cu producerea vinului și, la început, caracteriza anul și locul unde se făcea un anumit soi de vin. Mai recent, a început să fie folosit ca să descrie haine, accesorii, mobilier, mașini și alte obiecte care vin dintr-o epocă trecută. Termenul e folosit mai ales pentru lucruri care sunt văzute ca emblematice sau reprezentative pentru o anumită perioadă.

Obiectele vintage pot fi antichități, care sunt apreciate în general de colecționari, și pot fi pur și simplu vechi, dar funcționale, și sunt vânate pe la tot felul de târguri și anticariate. Totuși, în anii mai recenți a apărut și o altă categorie – obiecte noi cu aspect de vintage, pentru nostalgicii vremurilor apuse, dar care apreciază confortul din prezent.

„O chestiune de statut.“ Cine sunt cei care vor să recreeze timpurile trecute

În discuția pe care am lansat-o cu Nansi Lungu și cu Adrian-Florin Socol nu vorbim despre cumpărătorii de antichități veritabile și nici despre cei de second-hand. Ne referim în mod special la cei care cumpără obiecte cu aspect vintage. Cine sunt ei?

Nansi Lungu e de părere că decizia de a cumpăra și folosi astfel de obiecte are legătură, pe de o parte, cu stabilitatea economică a persoanei, dar și, pe de altă parte, cu un anumit grad de maturizare. „În primul rând, e o chestiune de statut. Lucrul ăsta nu-l fac persoanele al căror statut socio-economic nu e stabil sau pe care ei nu-l percep ca fiind stabil“, spune Nansi.

Deci, în primul rând, e vorba despre oameni care își permit să cumpere astfel de obiecte cu aspect de vechi, pentru că multe dintre ele nu sunt la îndemâna oricui. Nu oricine își permite să plătească 800 de lei pentru un covor care arată ca și când ar fi tocit sau 600-1.000 de lei pentru un pick-up retro așa cum aveau bunicii noștri. Nici să plătești 70 de lei pentru un polonic cu aspect antic nu e cea mai înțeleaptă alegere, dacă ar fi să ne gândim strict financiar, când poți să cumperi un set întreg de ustensile pentru bucătărie cu 40 de lei. Financiar, ne permitem să alegem emoțional.

„România, poate doar strict economic, a căpătat în ultimii 10 ani o anumită stabilitate și, implicit, o clasă de mijloc care își poate dedica timpul și resursele și spre ceea ce reprezintă tendințe emoționale, inclusiv către nostalgie. Deci văd această tendință și ca pe un semn de sănătate (n.r. – economică), pentru că vorbim despre oameni care își permit să facă lucrul ăsta, care se simt suficient de stabili și care au căpătat o maturitate de viață“, mai spune Nansi Lungu.

„Cred că, pentru a lua astfel de decizii, ai nevoie și de o stabilitate economică și, în același timp, de un soi de maturitate care te poate face să te retragi din fluxurile dominante ale lumii. Oamenii nu fac genul acesta de cheltuieli în societăți în care se simt amenințați din punct de vedere economic. Pe de altă parte, putem interpreta această decizie și ca pe un mesaj de tipul: iată, trăiesc așa cum vreau, autentic. În acest caz, cred că decizia are de-a face și cu un semnal de maturitate. Această atitudine, în care nu mai simți nevoia să-ți iei ultimul tip de telefon, să investești în tehnologie și în lucruri de ultimă oră, cred că apare, în general, ceva mai târziu în viață.”

Nansi Lungu, analist comportamental
Nansi Lungu, analist comportamental

Să ai în jurul tău obiecte cu aspect vintage indică un anumit grad de rafinament, dar rafinamentul nu este caracteristica principală când vine vorba despre astfel de alegeri. Mai degrabă, spune Nansi Lungu, caracteristica principală atunci când o persoană decide să se înconjoare de lucruri care te teleportează în trecut este nevoia de a recrea o anumită atmosferă.

„Mai degrabă, condiția principală este: vreau să recreez un soi de atmosferă, îmi permit să o recreez și îmi place să o trăiesc. Deduc asta pentru că acești cumpărători își iau totuși lucruri pe care le folosesc, își creează un spațiu al lor. Acesta nu este un comportament de colecționar, ci mai degrabă o încercare de a recrea un spațiu în care să se simtă într-un anumit fel”, spune analistul comportamental, care menționează că încă e devreme pentru a ne da seama dacă fenomenul vintage va avea stabilitate în timp.

De ce apare nostalgia de vintage? Rădăcini, diferențiere, simplificare

Un articol din 2017 a pus cap la cap șase studii care au cercetat implicațiile psihologice ale consumului de produse vintage, în cazul acesta termenul vintage fiind folosit pentru produse nu numai cu aspect învechit, ci și folosite anterior.

Pe lângă avantajele economice – faptul că produsele vintage sunt mai ieftine sau reprezintă investiții – și motivele care țin de exprimarea unicității și a autenticității unei persoane, studiile au scos la iveală și altă nevoie psihologică pe care o satisface consumul de vintage: conexiunea mintală între trecut, prezent și viitor. E ca și cum produsele vintage sunt impregnate cu un sentiment de conexiune intertemporală – ele rețin valoare și sens pentru că vin dintr-o epocă trecută și creează o conexiune simbolică prin timp.

Conform aceluiași articol, folosirea produselor vintage îi ajută pe oameni atunci când simt că le este amenințat sensul în viață.

nostalgia de vintage. rasnita de cafea manuala
Când folosești un obiect cu aspect vintage, nu te raportezi la el ca la un simplu lucru, ci îl investești cu o mulțime de semnificații și emoții. FOTO: Shutterstock

Autorii aceluiași articol fac diferențierea între obiectele vintage și obiectele nostalgice, acestea din urmă nefiind numai obiecte vechi. La fel ca cele vintage, și obiectele nostalgice – înțelese ca obiecte care au făcut la un moment dat parte din viața persoanei, dar care au fost pierdute și pe care persoana vrea acum să le recapete – pot să te facă să te simți mai bine atunci când ai impresia că ți-ai pierdut sensul, dar ceea ce e specific obiectelor nostalgice e că sunt preferate de persoanele care au o nevoie puternică de a aparține sau o dorință puternică de conexiune socială.

„Oamenii au nevoie de rădăcini

Adrian-Florin Socol, psiholog și psihoterapeut, vorbește despre motivele psihologice care stau în spatele deciziei de a cumpăra și a ne înconjura de obiecte cu aspect vechi. „Obiectele acestea, indiferent că sunt vechi sau au aspect de vechi, reprezintă o legătură cu trecutul. Sunt ca o ață care se întinde prin timp“, spune el.

„Obiectul reprezintă mai mult decât utilitatea lui, deci când îl ai în față – indiferent că e un sfeșnic, o cană, o lampă sau un radio – vezi mai mult decât un obiect, se poate să vezi rădăcini. Oamenii au nevoie de rădăcini, au nevoie să aparțină unei culturi și unei societăți care sunt unite de anumite simboluri.“

Adrian-Florin Socol, psiholog și psihoterapeut
Adrian-Florin Socol, psiholog și psihoterapeut

Niciunul dintre noi nu funcționează singur, iar nevoia de rădăcini înseamnă de fapt că avem nevoie să facem parte dintr-o comunitate. Acest lucru e și mai evident când, după ce recreăm atmosfera vintage dorită, semnalizăm acest lucru pe rețelele sociale.  

„E posibil ca nevoia achiziției unui obiect să fie legată de nevoia de apartenență, de a fi într-un grup. În anii ’60-’70, când a fost mișcarea hippie, industria din jur, de la mașini la haine, s-a adaptat în jurul acelei comunități și a început să vândă ceea ce își dorea comunitatea respectivă. Oamenii își cumpărau anumite lucruri care sunt iconice pentru perioada respectivă, cum e cazul celebrei dubițe de la Voklswagen“, amintește Adrian.

Și, totuși, ani la rând am visat că evoluția tehnologică ne va duce într-un 2020 desprins din Star Trek, iar acum măcinăm cafeaua în râșnițe cu manivelă sau creștem maia câteva zile la rând înainte de a putea coace propria pâine. Ne-am dezis de aceste lucruri ani la rând, ca acum să ne întoarcem la ele de bunăvoie?

Da, spune Adrian Socol, și e firesc. Fiecare generație trece prin perioada de diferențiere față de părinți, după care, când reușim să ne conturăm coloana vertebrală, luăm înapoi și unele dintre lucrurile pe care le-am negat: „Pe la 13-14 ani vrem să fim diferiți, să nu fim la fel ca cei de dinaintea noastră. Apoi urmează o perioadă de explorare, o perioadă în care fiecare se caută pe sine prin diverse activități, în diferite circumstanțe. Dar, la un moment dat, se decantează lucrurile, inclusiv cele pe care inițial le-am respins“.

Împreună, dar diferiți. În căutarea unei identități

Nevoia de a ne alătura unui grup cu un anumit stil de viață nu exclude însă nevoia de a ne diferenția. De fapt, nevoia de a ne găsi o identitate stabilă pe care atât Nansi, cât și Adrian o corelează cu nostalgia de vintage.

De-a lungul istoriei, nevoia de a ne diferenția, de a fi altfel decât cel de alături a jucat un rol foarte important în evoluția personală, spune Adrian Socol, iar lucrurile nu sunt diferite nici acum: „Faptul că la un moment dat pot să mă diferențiez de cei de lângă mine la un anumit nivel mă ajută să mă identific, să știu cine sunt. Îmi spun că nu sunt la fel ca cei de lângă mine, că sunt diferit, iar uneori acest sunt diferit poate să vină și din obiectele pe care le am, din hainele pe care le port, din activitățile pe care le desfășor. În acest caz, alegerea de obiecte vintage poate ajuta la construcția sinelui, la identificare“.

Să fie oare și imposibilitatea noastră de a lăsa trecutul în urmă? Nu, spune Nansi Lungu, e mai degrabă o contrareacție la lumea modernă în care trăim. Un fel de detoxifiere de modernitate la care apelăm pentru că ne e la îndemână.

„Oamenii au posibilitatea să retrăiască anumite stări care i-au construit de-a lungul timpului. Aproape că aș vedea această nostalgie de vintage ca pe o mișcare naturală, un răspuns la timpurile noastre, un fel de «în sfârșit pot să mă simt bine, neamenințat de societate și îmi pot crea un spațiu al meu». E, deci, și un semnal al faptului că mă simt suficient de sigur pe mine, de stabil, astfel încât să nu mă mai las prins de vârtejul mondenității.”

Nansi Lungu, analist comportamental
Nansi Lungu, analist comportamental

Chiar dacă nu e vorba despre imposibilitatea de a lăsa trecutul în urmă, e clar că suntem mai pregătiți pentru trecut decât pentru viitor. Adrian Socol aduce în discuție teoria atașamentului din psihologie, care spune că oamenii sunt cel mai bine adaptați la ceea ce deja au trăit. Deci la trecut.

Această adaptare se observă foarte bine în relațiile interpersonale, unde avem tendința să repetăm anumite scenarii pentru simplul fapt că în acele situații știm deja cum să ne comportăm, dar lucrurile stau la fel și în alte zone din viață.

„Foarte greu găsim persoane care să fie flexibile constant față de tot ce e nou. Adaptarea la trecut ne face deseori să preferăm lucrurile pe care deja le cunoaștem, pentru că ele solicită mai puțină energie din partea noastră, ne solicită mai puțin mintea să se adapteze”, spune Adrian Socol.

Nevoie de simplitate, dar în confortul modernității

Atât Nansi, cât și Adrian consideră că această nostalgie care își găsește răspunsul în căutarea de obiecte vechi sau cu aspect învechit ar putea avea legătură cu nevoia noastră de simplitate. Când avem în jur lucruri care ne reamintesc de trecut, ne gândim la vremurile în care viața era mai simplă și mai ușoară.

„Întoarcerea în trecut înseamnă și întoarcerea într-un trecut în care lucrurile erau mai simple, nu aveau atât de multe opțiuni, nu erau tot timpul cu 10 update-uri de făcut la un dispozitiv. Și-atunci, e posibil să fie și dorința de a te întoarce la ceva cât se poate de bazal, care să te ajute să-ți simplifici și pe interior existența.“

Adrian-Florin Socol, psiholog și psihoterapeut
Adrian-Florin Socol, psiholog și psihoterapeut

Totuși, întoarcerea în timp și simplitatea nu sunt atât de reale. Recreăm o realitate trecută pe care o accesăm când și când, pentru că ne e la îndemână, dar nu ne dorim întoarcerea în timp cu adevărat, pentru că o astfel de întoarcere ar însemna lipsa confortului de azi și prezența unor amenințări pe care vrem să le evităm.

Pe scurt, suntem privilegiați. Putem să tocăm carnea manual, la o mașină cu manivelă, putem să creștem maiaua zile la rând, putem să citim la lumina lumânării, dar acestea nu sunt nevoi, sunt alegeri pe care le facem ca să ne oferim un sentiment plăcut. E un fel de joc de-a trecutul, atât timp cât avem în orice clipă alternativa modernă care presupune un efort infim.

„Dacă, într-un viitor hipertehnologizat, vom avea posibilitatea să refacem lumea trecută, s-ar putea să ne facem lungi vacanțe în zone în care se trăia greu, ca să simțim că trăim cu natura. Dar noi nu vom mai fi acei oameni de atunci, pentru că oamenii de atunci simțeau mai degrabă amenințarea vieții. Noi vom fi niște oameni care experimentăm «ca și cum» și tocmai faptul că ne putem întoarce oricând în prezent ne face să ne simțim în regulă cu asta.”

Nansi Lungu, analist comportamental
Nansi Lungu, analist comportamental

Ideea nu e veche și o tot regăsim în literatură, în filme și în jocurile pe care le accesăm de pe dispozitivele noastre moderne. Un exemplu e serialul Westworld, în care oamenii lumii noi se duc să petreacă timp într-un parc de distracții avansat din punct de vedere tehnologic și populat de androizi, dar care recreează traiul din Vestul sălbatic.

„În realitate, n-ai dori să trăiești din nou în natură. Oamenii nu mai știu acum ce înseamnă să îngheți de frig, să nu știi dacă mâine vei mânca, nu știu o mulțime de lucruri. Astăzi reconstruim lumea respectivă cu siguranța lumii actuale“, mai spune Nansi.

În căutarea sensului vieții

Chiar dacă este o joacă, recrearea trecutului tot are un rezultat, atât timp cât e o joacă în care investim emoțional. A investi emoțional ne ajută să avem un sens, spune Adrian Socol, care menționează că, de fapt, multe dintre lucrurile pe care le facem în viața de zi cu zi ar fi inutile dacă nu le-am acorda emoție.

„Dacă eu îmi propun mie să ies să alerg și cineva vine și mă întreabă dar care e motivul real pentru care faci asta? nu știu ce să-i răspund, pentru că e un obiectiv pe care eu singur mi l-am dat și de care mă țin. Nu am un motiv anume pentru care fac asta. În anumite situații, oamenii își dau singuri obiective“, adaugă psihologul.

Ideea de sens a fost studiată de psihiatrul austriac Viktor Frankl. El susținea că fiecare om e creatorul sensului propriei vieți, iar felul în care poți să-ți găsești un sens în viață poate să fie foarte variat.

„Unii oameni își dau sens vieții făcând pâine, alții își dau sens vieții restaurând obiecte vintage sau colecționând tot felul de lucruri. Cum spunem în terapie, nu există un singur mod corect de a-ți trăi viața. Și, atunci, a aduna obiecte vintage poate să fie unul dintre modurile în care oamenii aleg să-și construiască existența și să dea sens vieții.“

Adrian-Florin Socol, psiholog și psihoterapeut
Adrian-Florin Socol, psiholog și psihoterapeut

Tâmplăria, tricotatul, coptul pâinii. Întoarcerea la vechi activități

Multe dintre lucrurile și activitățile care ne amintesc de trecut au dispărut deja, iar evoluția probabil că ne va duce din ce în ce mai departe de cele rămase. Munci care erau obișnuite pentru bunicii și străbunicii noștri, cum ar fi tâmplăria, croitoria, tricotatul, dospitul și coptul pâinii, ne sunt acum la îndemână sub formă de cursuri.

Plătim ca să învățăm să facem lucruri care, de cele mai multe ori, nu generează productivitate sau profit. În orice caz, nu un profit financiar. Dar care-ar fi, atunci, avantajul emoțional?

Nansi Lungu consideră că, atunci când vine vorba de activități, fenomenul întoarcerii în trecut trebuie interpretat în mod diferit. El nu mai are legătură neapărat cu nostalgia, ci mai degrabă cu nevoia de a ne exprima într-un mod mai complex decât o facem în viața de zi cu zi.

„Ca IT-ist, trăiești acea reducere a propriei persoane la un tip de funcționalitate și productivitate a societății și cam atât. Dar tu simți nevoia să te exprimi mai complex, să te detașezi de standardizare. Ființa umană, chiar și atunci când performează, pe termen lung nu suportă standardizarea, vrea să se exprime și altfel, vrea să-și găsească și alte dimensiuni. În cazul activităților de acest fel, cred că mai degrabă intrăm în zona unei recuperări de sine“, spune Nansi.

Să-ți crești propria maia ca să faci cu ea pâine poate să însemne și adoptarea unui stil de viață mai sănătos și mai lent. FOTO: Shutterstock

Reducerea ființei umane, care e foarte complexă, la rolul de individ care doar produce pentru o companie, înscriindu-se într-un fel sau altul într-un șir tehnologic, e greu de suportat pentru psihicul nostru. Efectul e și mai vizibil în lumea corporatistă, spune Nansi, iar atunci căutăm soluții alternative.  

„Ești o rotiță din sistem și e clar că ființa umană, oricât de mult ar vrea să se ducă și spre performanță în zona asta, în final trebuie să se retragă undeva unde să se reconstruiască pe sine“, mai spune analistul comportamental.

Chiar dacă recuperarea sinelui și construirea unei identități apar și în cazul acumulării de obiecte vintage, atunci când e vorba despre activități în care îți folosești mâinile altfel decât ca să tastezi sau să scrolezi pe un smartphone, lucrurile devin mult mai intime.  

„Acolo e o activitate care ne vizează direct. Una peste alta, cred că propoziția care exprimă cel mai bine nostalgia de vintage este că ființa umană vrea să se exprime divers, nu vrea să se exprime numai într-un singur fel”, adaugă Nansi.

Ce spune despre noi nostalgia de vintage

Discuția despre nostalgia de vintage s-a ramificat în multe direcții. Am vorbit despre nevoia de sens, de rădăcini, dar și de diferențiere, nevoia de simplitate, de joacă, de experimentare, de confort, de exprimare variată și de negare a modernității. Toate acestea nu fac decât să ne ducă cu gândul la complexitatea ființei umane, care vrea să cuprindă cât mai multe din lucrurile la care are acces, indiferent că sunt trecute, prezente sau viitoare.

„Toată nostalgia asta nu spune decât că omul e o ființă complexă”, spune Nansi Lungu. „Vrem să recuperăm de multe ori stabilitatea și emoția trecutului, dar nu așa cum au fost, ci așa cum le idealizăm. Vrem să repetăm numai momentele care ne-au plăcut și cred că, dacă am putea, le-am repeta la nesfârșit. Nostalgia există în multe dimensiuni, dar în fapt e o reîntoarcere la spațiile acelea despre care noi ne amintim că ne făceau să fim noi înșine, să fim mulțumiți și satisfăcuți”, mai spune el.

Nu numai fotografiile ne ajută să accesăm momente din trecut, ci și anumite obiecte cu aspect vintage, pe care le folosim ca să experimentăm senzații pe care le asociem cu epoci trecute. FOTO: Shutterstock

Bine, dar cum rămâne cu nostalgia pe care o simți după vremuri pe care nici măcar nu le-ai trăit?, i-am întrebat, în cele din urmă, pe cei doi interlocutori. Pentru că uneori simți un dor ciudat de a recupera momente care s-au petrecut chiar înainte de a te naște și la care ai avut acces doar prin intermediul cărților și filmelor.

Aici, spun Nansi și Adrian, lucrurile sunt puțin diferite. Pentru că psihicul uman are nu doar capacitatea, ci și nevoia de a simula tot felul de realități, de a experimenta, deci, virtualități, de ce nu ar transpune această curiozitate și în planul real, atunci când acest lucru este posibil?

„Chiar dacă n-am avut niciodată unele lucruri, în mintea mea am simulat tot felul de realități. Una în care aveam pick-up, una în care aveam rochie de bal sau costum de cavaler. Și, pentru că am trăit experiența respectivă la nivel fantasmatic, dacă realitatea îmi permite să o aduc în prezent, de ce să nu o aduc?”, spune psihologul Adrian Socol.

Când analizăm nostalgia de vintage – indiferent că ea se referă la antichități, obiecte vechi sau cu aspect învechit sau chiar la activități care ne pun să ne exprimăm folosindu-ne mâinile – nu e niciodată vorba despre acele obiecte sau activități în sine.

Trebuie să privim ființa umană multidimensional, spune și Nansi, pentru că lucrurile nu sunt niciodată atât de simple și nu se reduc la a toca niște carne la mașina cu manivelă moștenită de la bunici.

„Creierul nostru nu trăiește numai în realități, trăiește într-o mulțime de virtualități, într-o mulțime de spații alternative. Reducerea la numai câteva dimensiuni a existenței noastre nu e cel mai satisfăcător mod de a trăi, de a vedea și de a înțelege lucrurile“, conchide Nansi Lungu.

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
Căutare