În ce constă managementul schizofreniei

Avem tendința naturală să etichetăm negativ rapid ce nu cunoaștem ori ce percepem ca „anormalitate”. Omul poate fi analog unui set de puzzle cu piese care îi reprezintă emoțiile, gândurile și comportamentele. Ce facem când piesele nu se mai potrivesc între ele și încep să își piardă legăturile? Cum gestionăm psihozele la mai bine de 100 de ani distanță de când schizofrenia a căpătat un nume al ei, nu mai e catalogată drept demență ori „nebunie”? Cum devenim flexibili, empatici și eficienți în managementul schizofreniei?

Managementul schizofreniei începe cu înțelegerea problemei

Termenul „schizofrenie” vine de la „scindare” și „minte” și este posibil ca însăși explicația etimologică să fie o primă rampă spre neînțelegerea acestei tulburări, ori spre felul în care este interpretată din afară. Nu vorbim despre o scindare a minții, ori a personalității, ci mai degrabă ne referim la o rupere de realitate a omului atât în plan interior cât și în cadrul exterior. Managementul schizofreniei începe de la traducerea universului care se derulează în spatele cortinei celui care primește acest diagnostic.

Schizofrenia este o tulburare psihică care afectează aproximativ 1% din populația lumii. Se manifestă prin pierderea percepțiilor limitelor dintre om și lume și atrage după sine un declin la nivel funcțional. Cuprinde stări delirante, halucinații. Tabloul simptomelor, dincolo de valoarea clinică, ne indică, de cele mai multe ori, o suferință de necuprins a celui afectat.

„Eugen Bleuler, psihiatru elvețian, este cel care a identificat și a  numit „schizofrenia”, în 1911. El a introdus conceptul celor patru simptome primare, „cei patru A”: asociațiile – asocierea gândurilor este afectată (salată de cuvinte, incoerența verbală), afectul – aplatizarea emoțională, ambivalența – emoțiile contradictorii față de alte persoane, autismul – fuga evadarea în fantezie. ” 

În faza inițială, persoană afectată de schizofrenie nu este conștientă de neregulile care i se petrec, nu găsește neobișnuitul în gândurile sau în acțiunile sale. Până la a ajunge să audă voci, să se simtă urmărit, să trăiască episoade psihotice, își fac apariția primele semne de dezechilibru exprimate confuz prin izolare și stări depresive.

Debutul schizofreniei

În cele mai multe dintre cazuri (50-70%), schizofrenia debutează lent, se infiltrează treptat și începe să transforme percepția persoanei.

Schizofrenia apare cel mai frecvent între vârstele de 16 și 30 de ani, iar bărbații au tendința de a prezența simptome la o vârstă mai mică în comparație cu femeile.

Creierul se comportă precum un gardian hipervigilent care poate reacționa ca un sistem de alarmă exagerat la situațiile stresante sau în fața reactivării unor traume. Nu se cunosc cauzele tulburării, în schimb, există o paletă de factori implicată în debut. Pe lângă dezechilibrele chimice și factorii ereditari, amplificarea tulburării poate fi cauzată de dificultățile din mediu. 

În managementul schizofreniei, un rol important îl joacă cei apropiați înrucât, cel mai adesea, bizareriile încep să fie observate de ei. Persoana începe să aibă tulburări în gândire, un limbaj plat sau să se exprime printr-o „salată de cuvinte”. Îi scad performanțele educaționale și profesionale, manifestă lipsa de motivație. Halucinațiile auditive și delirul marchează primul episod psihotic acut care și provoacă stare de abandon de sine celui afectat.

Studiile ne arată că dezechilibrele neurotransmițătorilor din creier prejudiciază sever starea persoanei. În managementul schizofreniei se ia în calcul întotdeauna creșterea calității vieții persoanei cu această tulburare.

„În cazul pacienților diagnosticați cu schizofrenie, semnalele transmise de dopamină cresc semnificativ într-o anumită regiune a creierului, numită striatum. Credem că o parte dintre simptome au legătură cu această producție crescută și cu eliberarea dopaminei”, explică Darryl Eyles, profesor la ”Queensland Brain Institute”.

Medicamentele au grijă de creier, psihoterapia lucrează cu mintea

În lipsa conștientizării bolii, adesea, pacientul nu va accepta vizita la psihiatru. Ideal ar fi ca intervenția celor din jur să pornească de la aspectele disfuncționale care încă sunt observabile persoanei afectate de schizofrenie.

O lipsă a activității în plan profesional, uneori o ignorare a rutinei zilnice, neglijarea fizică, orice aspect care neliniștește pacientul va fi cel mai temeinic argument pentru a-l îndrepta către cabinetul specialistului. Combaterea delirului, ori invalidarea inconsecvențelor din vorbire nu ne sunt utile, întrucât orice formă de a contrazice persoana ne îndreaptă către un refuz din partea ei în a demara tratamentul.

Managementul schizofreniei include, în mod evident, medicamente antipsihotice. Medicamentele contribuie la reducerea frecvenței și intensității experiențelor trăite. Dincolo de tratamentul farmacologic, planul de intervenție cuprinde psihoterapia, consilierea psihologică, grupurile de suport. 

„Deși terapiile psihologice nu au o utilitate universală, totuși ele pot influența semnificativ viețile unor indivizi.”

Michael Hogg, psiholog britanic

În managementul schizofreniei relația terapeutică se bazează pe încredere și empatie. În cadrul acestei relații cu psihoterapeutul se redescoperă problemele care afectează viața pacientului și sunt aplicate tehnici care includ expunerea la anumite situații, programarea activităților și modificarea unor comportamente.

Terapeutul ajută la formarea unor noi abilități sociale și deprinderi de viață, precum și independența în cadrul unei comunități, în funcție de faza tulburării.

Terapia cognitiv comportamentală (TCC) și-a demonstrat eficacitatea prin abordarea specifică în care susține că suferință psihică este parțial legată de interepretarile pe care omul le oferă lucrurilor.

În ceea ce privește utilitatea acestui tip de psihoterapie în cadrul psihozelor, există o bază consistentă de dovezi care sugerează o eficacitate crescută a TCCp (TCCp, varianta scurtă pentru TCC pentru psihoză) (Morrison și Bentall, 2007).

Tratamentul poate ajuta la ameliorarea multora dintre simptomele schizofreniei. Cu toate acestea, majoritatea pacienților cu tulburare trăiesc cu aceste simptome pentru tot restul vieții.

Managementul schizofreniei (și) pe canapeaua de acasă

Uneori ne este greu să înțelegem prin ce trece o altă persoană sau cum să ne purtăm cu ea dacă vorbim despre o tulburare precum schizofrenia. De aceea, rudele și prietenii abordează de multe ori brutal la nivel emoțional ori nepotrivit comportamentele ciudate sau discursurile incoerente ale pacientului.

Omul nu devine egal cu diagnosticul lui, nu poate să fie învinuit pentru lucruri pe care nu le poate controla. O abordare a lui încărcată de critici și judecăți îngreunează managementul schizofreniei.

Frica de boală și frica de posibila stigmă socială fac pacienții și aparținătorii să amâne începerea terapiei, sau chiar vizita la specialist. Amânarea intervenției, uneori, aduce pacientul într-un stadiu în care boală este deja avansată.

Psihoterapia se adresează atât pacientului cât și familiei. Familia trece printr-un proces de psihoeducație în care învață cum să identifice dezacordurile schizofreniei, cum să susțină și să fie alături de pacient, cum să ofere un cadru securizant.

Pentru a eficientiza managementul schizofreniei, se va renunța la pleiada criticilor ori invalidarea celui diagnosticat. Cei din familie sunt îndrumați să își acceseze răbdarea și consecvența, să negocieze și să devină persuasivi în atingerea obiectivelor benefice tratamentului pacientului. Sprijinul familiei are rolul unui gardian care nu poate să își părăsească postul!

Între stigmat și integrare

Prejudecățile vin din necunoaștere ori lipsă de informare și pot fi o piedică majoră în managementul schizofreniei. Societatea este încărcată de opinii negative, fără esență, care activează persoanei cu o astfel de tulburare sentimente de deficiență și rușine, iar astfel evită să cauten din timp o soluție la această problemă.

„Nebunia” are rol de insultă generală pentru tot ce iese din parametrii înțelegerii noastre, fără să facem diferențe. Cum impactează această atitudine socială un pacient afectat de schizofrenie și familia acestuia? Menținând același cerc vicios al retragerii și al izolării. Scăderea încrederii de sine, stările de anxietate, depresia, devin zone de confort ale persoanei și reduc accesul la resurse, la tratare.

Discriminarea nu este utilă nimănui, nici celui care se situează pe o treaptă imaginară superioară celui discriminat. Judecățile și etichetările ne țin în ignoranță, ne distanțează emoțional de semeni și de noi înșine.

Pacienții afectați de schizofrenie traversează stări de vinovăție și încep să ia distanță pe măsură ce pierd din încrederea și acceptarea din partea celorlalți. Rolul societății în managementul schizofreniei este de oferi suport, oportunități, de a înlocui ideile perimate cu acceptare și orientare către soluții.