Laura Bucur, blogger: „De când sunt părinte, reciclez conștient de la mâncare la baterii și textile. Vreau să fiu un exemplu pentru fetele mele”
Laura Bucur este blogger, organizator de târguri de tip „yard sale” și mamă. Este absolventă de arte plastice, iubește poveștile și tot ceea ce este frumos. Cea mai mare pasiune a Laurei este moda și în ultimii 7 ani a reușit să ducă la un alt nivel acest concept. Nu vorbește doar despre frumusețe și tendințe, ci despre sustenabilitate, reciclare, refolosire.
Smart Living: Când ai început să reciclezi și de ce ai făcut-o?
Laura Bucur: Conștient de vreo 5 sau 6 ani să zic. Nici măcar nu aș putea spune 7 ani, cât are târgul pe care-l organizez, Love Yard Sale. Doar că eu, fără să vreau și fără să știu, reciclez de când mă știu, cel puțin în privința textilelor, dar nu numai.
Când eram adolescentă îmi vindeam hainele pe care nu le mai purtam pentru a-mi putea lua altele sau transformam ceva vechi în ceva nou. Nu pot uita jacheta de piele gri a mamei, un model stil taior, pe care nu o mai purta că-i rămăsese mică, dar o păstra pentru mine. Eu, adolescentă rebelă cu influențe rock îmi doream o geacă de motor. Și, cum nu aveam bani în acei ani, am dus jacheta mamei la croitor. Din partea inferioară rămasă mi-am făcut și un portofel. Acesta este doar unul din multele exemple de upcycling, mai degrabă.
Apoi mai era faza cu împrumutul. Făceam schimb de haine cu prietenele. Sună ciudat, dar e o meteahnă grea asta. Și acum o fac și-mi place. În occident chiar sunt întâlniri de genul acesta în cercuri restranse ce au punct comun hainele de troc. Aceste reuniuni – la modul serios, cu mâncare și băutură – sunt foarte populare, mai ales în Londra (lunar aveau loc, cu pandemia nu mai știu cum e, numitele „Sunday Swap and Shop”) sau la Paris („Soirées troc”), și sunt privite ca o alternativă la cumpărăturile obișnuite.
Smart Living: Ce reciclezi?
Laura Bucur: Cum spuneam mai sus, reciclez conștient doar de câțiva ani și mai ales de când sunt părinte. Oricum nici așa nu consider că reciclez atât cât ar trebui.
Reciclez mâncare, spre exemplu. Nu-mi place s-o arunc, dar dacă rămân resturi încerc să le transform în altceva. Acum îmi vine-n cap mămăliga. Pentru că am rădăcini moldovenești, ador mămăliga, o mănânc și cu zacuscă. Îmi place și rece. Dar pentru copii fac altceva. În loc să le-o dau rece, o tai batoane, presar condimente și stropesc cu puțin ulei și bag la cuptor. Le mănâncă ca pe niște snacksuri.
Reciclez mult haine, selectez, donez, reciclez pungile de plastic, în sensul că le găsesc altă întrebuințare sau le duc la târg pentru a pune produsele pe care le vând. Asta când particip și eu.
Reciclez baterii.
Am avut o perioadă în care nu mai cumpăram cafea to go în pahare din plastic, mă rog acum sunt din carton, dar mergeam cu cana după mine. Numai că de când cu pandemia nu mi-au mai dat voie să vin cu cana mea.
Încă am de lucru cu reciclarea uleiului folosit. Îmi este foarte dificil să-l adun și să-l țin în casă până să-l duc la centrul de colectare.
Smart Living: Ce crezi că vei schimba reciclând?
Laura Bucur: În primul rând, vreau să fiu un model pentru fetele mele. Vreau să vadă că fac asta și o facem oricum împreună. Le duc și pe ele la târg, participă și ele, își vând jucăriile și hainele rămase mici și astfel învață cum se practică reciclarea.
Oricum generațiile lor sunt mult mai conștiente decât suntem noi acum adulți. Vin din urmă tare cu mentalitatea unei vieți sustenabile și asta mă bucură.
Faptul că eu ca individ reciclez nu schimb mare lucru, dar cred în schimbări făcute progresiv cu pași mici.
- CITEȘTE ȘI: Ce fac eu ca să reciclez deși în cartierul meu nu se colectează peste tot gunoiul selectiv
Smart Living: Dacă o persoană își propune să înceapă să recicleze cu ce ar trebui să înceapă?
Laura Bucur: Cred că ar trebui să înceapă cu lucruri mici, care sunt la îndemână. Nu poți face schimbări bruște pentru că va fi obositor și va trece repede perioada.
Cine își propune să înceapă să recicleze poate începe cu banala pungă de plastic. În loc să dea mereu bani pe plastic, mai bine poartă în poșetă o sacoșă din textil. Eu am mereu una în geantă, inclusiv 2 mici de plasă pentru cântărit fructe.
Apoi poate continua cu ce-i vine mai ușor. Garantez că e un sentiment foarte fain când simți că faci ceva concret în această direcție.
Smart Living: Care ți se pare cea mai dificilă parte a procesului de reciclare?
Laura Bucur: O să râzi, dar mi se pare foarte dificilă următoare situație. Am câine de talie mare în vârstă de 3 ani. Ca un cetățean responsabil ce sunt, adun conștiincios excrementele de fiecare dată în pungi igienice și le arunc la gunoi. Însă aici apare conflictul. Mă doare sufletul că irosesc atâta plastic, dar în același timp nu pot lăsa mizeria pe trotuar. Aici ce e mai bine și cum e mai bine să procedăm? Încă nu știu exact. Soluția, probabil, că ar fi să cumpăr săculeți de plastic biodegradabil, dar sunt scumpi și nu se găsesc oriunde. Ar mai fi varianta pungii de hârtie, dar încă nu am văzut la noi.
Smart Living: Ce câștigă un om care reciclează?
Laura Bucur: Cum spuneam mai sus, cine reciclează, chiar și puțin, câștigă parcă mai multă încredere în forțele proprii, o stare faină despre el însuși. Și poate da mai departe celui de lângă el prin puterea exemplului. Asta cred eu.
Smart Living: Tu ai dus conceptul de reciclare într-o zonă mai elegantă organizând Târgul Love Sale Yard. Crezi că putem salva planeta în felul acesta, folosindu-ne de lucrurile pe care alte persoane nu le mai găsesc potrivite în viața lor?
Laura Bucur: Ce frumos ai spus!
Da, eu așa cred, că putem salva planeta în acest fel elegant și mai puțin costisitor pentru bugetul personal. Eu cred că e în gena noastră, a femeilor, să ne plictisim repede de o haină, mult prea repede. Munți de textile se află în gropile de gunoi. E normal ca planeta noastră să sufere. De aceea sunt convinsă că, datorita nouă, a expozantelor și cumpărătoarelor de la yard sale, mai puține haine sunt aruncate și mai multe haine sunt refolosite!
Smart Living: Târgul pe care îl organizezi a avut multe ediții. Ai observat o schimbare de atitudine în privința achiziționării de lucruri care au mai fost folosite?
Laura Bucur: Da, categoric. După 7 ani de activitate, notorietatea și popularitatea târgului au crescut în rândul unui public foarte variat și asta nu poate decât să mă bucure. Oamenii au înțeles foarte bine acest concept al reciclării, absolut necesar oricărei societăți consumeriste. Dincolo de reciclare și recirculare, de mulțumirea că unii și-au mai eliberat din dressing, iar alții au plecat încântați că și-au cumpărat ceva ce și-au dorit la un preț decent, am realizat că Love Yard Sale aduce și o doză de asumare și responsabilizare care se simte nu doar în rândul adulților, ci și în rândul copiilor. Și am observat acest lucru la copiii mei.
Smart Living: Cum altfel te mai implici în educarea oamenilor cu privire la reciclare?
Laura Bucur: Altfel decât organizarea Love Yard Sale, nu cred că mă mai implic. Mi-ar fi plăcut să scriu pe blog mai multe articole pe aceste teme, dar nu știu cum, parcă mereu am avut senzația că alții o fac mai bine decât mine.
Smart Living: Ce putem face fiecare dintre noi pentru a lăsa o planetă mai curată copiilor noștri?
Laura Bucur: Trebuie să fim conștienți și responsabili. Nu e ușor. Dar nici imposibil. Trebuie să ne intre în sânge, în reflex, câteva gesturi de bază și doar așa putem lăsa o planetă mai curată copiilor noștri. Și aici mă refer la a arunca gunoaiele doar la coșurile de gunoi, nici măcar chiștoacele de la țigări să nu fie aruncate la întâmplare. Să renunțăm la iconica pungă de plastic. Să reutilizăm cât putem de mult, de la recipientul cu apă, la mâncarea care ne rămâne prin frigider, de multe ori expirată. De a nu lăsa apa să curgă la robinet cât timp ne spălăm pe dinți. Noi avem la baie montat la robinet un senzor care oprește apa să curgă dacă nu e mâna în apropiere. Să folosești becuri economice și să nu ții lumina aprinsă inutil. E atât de simplu.
Preocuparea pentru sustenabilitate și pentru o natură mai curată crește și în rândul companiilor din România. Napolact a dat startul campaniei „Reciclează și lasă în urma ta o natură curată“, prin care consumatorii sunt încurajați să recicleze. În cadrul acestei campanii, Napolact a lansat un nou PET mai prietenos cu mediul pentru formatul „On the Go“, de 330 de grame. În plus, vechile etichete din PVC au fost înlocuite cu unele noi, mai ușor de desfăcut și, deci, mai ușor de reciclat. Noul PET este 100% reciclabil, iar eticheta și capacul sunt produse din materiale „prietenoase cu mediul“, toate putându-se colecta în același container galben.