Cursuri gratuite de la Yale, Harvard și Universitatea California pentru dezvoltare emoțională

Cursuri gratuite de la Yale, Harvard și Universitatea California pentru dezvoltare emoțională

Sănătatea mintală este un domeniu extrem de vast, așa că întotdeauna poți învăța ceva nou. Există destul de multe resurse pe care le poți accesa în mod gratuit, atât din România, cât și din afara țării, astfel că te poți educa în acest sens, indiferent că te afli sau nu într-un proces terapeutic în prezent. De altfel, psihoeducația este parte a procesului care duce la bunăstarea psihică, iar această psihoeducație poate fi făcută și acasă, independent sau în completarea procesului psihoterapeutic.

Dincolo de multele variante de cursuri și workshopuri pe care le poți accesa contra cost, iată câteva resurse pe care le poți accesa gratuit.

Podcasturi

Mental Health for Romania este un podcast de sănătate mintală care abordează teme variate, cu diferiți specialiști invitați. Un alt podcast pe care îl poți accesa fără a plăti este #EpicTalk, susținut de Pagina de psihologie, iar pentru părinți există podcastul Părinți CuMinți, cu Oana Moraru, consultant educațional.

Profesoara de psihologie Laurie Santos, care predă cel mai popular curs în istoria de 300 de ani a Universității Yale, The Science of Wellbeing, are și un podcast – The Happiness Lab, care are la bază același curs Yale. În cadrul podcastului, Laurie Santos prezintă cele mai recente descoperiri științifice despre fericire, dar și povești surprinzătoare. Cel mai recent episod, How to Fail at Work – Cum să greșești la job, despică firul în patru în ceea ce privește eșecul la job – cum să-l abordăm și cum să-l acceptăm, astfel încât să nu ne lăsăm copleșiți. Invitatul lui Laurie Santos pentru acest episod al podcastului este fostul prezentator de știri Dan Harris care povestește despre atacul de panică pe care l-a avut în direct, în timpul uneia dintre intervențiile sale la televiziunea națională (filmarea de atunci și o explicație a lui Dan Harris, mai jos).

Newslettere

Un newsletter e un raport pe care îl poți primi pe email, de obicei săptămânal, dacă te abonezi la diferite site-uri. Apoi, o să ai pe email aceste resurse, gratuit, putând să te întorci la ele oricând ai timp. Newsletterul de la Asociația Choice este unul pe care îl poți accesa și direct în această pagină cu toată arhiva, indiferent că te abonezi sau nu. Găsești aici recomandări care au legătură direct cu sănătatea mintală, cum ar fi The Depression Project, dar și recomandări de cărți, filme și muzică, pentru că sănătatea mintală nu înseamnă numai să studiezi despre probleme psihice, ci mai ales să te relaxezi. Un podcast dedicat mai ales persoanelor preocupate de probleme de cuplu este Mind Education, coordonat de Domnica Petrovai, psiholog și psihoterapeut. Sunt destul de multe și din afara țării, cum ar fi Letters from Esther, newsletterul lui Esther Perel, psihoterapeută specializată tot în cupluri.

Grupuri de suport

Există mai multe grupuri de suport pe internet și poți să devii membru fără costuri. Atenție însă, nu toate beneficiază de coordonarea unui specialist în sănătate mintală sau a unei persoane care să fi studiat îndeajuns tema principală a grupului! Prin urmare, testează apele și observă dacă chiar găsești acolo sprijinul de care ai nevoie. Un exemplu de grup bine gestionat este acesta, de pe Facebook: ADHD România – grup de suport pentru persoanele cu ADHD.

Cursuri gratuite

Există mai multe surse de cursuri gratuite, e-adevărat că cele mai multe nu sunt în România și nu sunt în limba română. Dacă ești familiarizat cu limba engleză, poți accesa cursurile puse la dispoziție de Mental Health Courses și vezi ce ți se potrivește din librăria lor. De exemplu, acest curs despre comportamentul provocator al copiilor poate fi util pentru părinții care au nevoie de ghidaj pentru a-și înțelege copiii.

Un alt curs, de altfel unul dintre cele mai populare, cu sute de studenți care se înscriu anual, este susținut de profesoara în psihologie Laurie Santos în cadrul Universității Yale. Cu 10 module și un program flexibil, îți poți însuși câteva dintre reperele științei stării de bine: cursul se numește chiar The Science of Well-Being.

Tot Yale oferă posibilitatea de a studia, în cadrul cursului Managing Emotions in Times of Uncertainty & Stress, despre impactul stresului asupra organismului, cu acces la strategii de identificare și gestionare a emoțiilor, precum și la idei și resurse relevante mai ales în perioade de stres maxim și incertitudine.

Și Universitatea Harvard pune la dispoziție un curs gratuit cu scopul de a te ajuta să devii mai rezilient(ă): Building Personal Resilience: Managing Anxiety and Mental Health. Dr. Luana Marques folosește cinci abilități ce au fundament științific și psihologie aplicată pentru a construi reziliența la nivel personal.

Royal College of Psychiatrists îți pune la dispoziție cursul online MindEd cu subiecte ce acoperă o varietate de vârste (copii, adulți, vârstnici) și se concretizează într-un fel de „prim-ajutor“ emoțional. Mai mult, în timpul cursului poți accesa diferite abilități terapeutice pentru momentele când vrei să contribui la bunăstarea emoțională a copiilor sau vârstinicilor din viața ta.

The Science of Happiness este un alt curs pus la dispoziție de către Universitatea din California, unul dintre cele mai vechi cursuri din domeniul psihologiei oferite online gratuit. Timp de 11 săptămâni, de 4-5 ori pe săptămână, te ajută să explorezi natura psihologiei pozitive, a fericirii, a empatiei pentru îmbunătățirea sănătății mintale.

Dacă vrei să înțelegi mai bine cum funcționează sistemul nervos și cum produce acesta diferite comportamente, poți participa tot gratuit la cursul Understanding the Brain: The Neurobiology of Everyday Life, organizat de Universitatea din Chicago.

Cărți gratuite

Free psychotherapy books este o bibliotecă digitală de unde poți accesa o mulțime de cărți fără să plătești, cu mențiunea că sunt în engleză. Și nu uita că încă există biblioteci publice e unde poți împrumuta cărți de orice fel, nu numai de psihologie și dezvoltare personală.

Clipuri pe YouTube

În ultimii ani, foarte mulți profesori renumiți și-au încărcat cursurile susținute în universități de prestigiu din lume pe diferite platforme online precum YouTube, cu scopul de a oferi acces gratuit cât mai multora dintre noi. Un exemplu este profesorul în neuroștiințe Robert Sapolsky ale cărui cursuri de biologie, neurologie și neurochirurgie de la Universitatea Stanford pot fi urmărite gratuit pe YouTube.

Cursul despre biologia și psihologia depresiei este unul extrem de apreciat datorită abordării complexe a acestei boli. Inițial video-ul a fost încărcat în urmă cu 13 ani, dar a fost actualizat în 2023 cu noi descoperiri științifice. Robert Sapolsky prezintă și cele mai noi și metode terapeutice cu cele mai bune rezultate.

Tot cercetătorul Robert Sapolsky are o serie de video-uri realizate împreună cu fiica sa, pornind de la întrebări trimise de către urmăritori: Father-Offspring Interviews.

Pentru sfaturi practice, cu bază științifică, dar transmise pe înțelesul tuturor, și cu umor, îți recomandăm și video-urile postate de către Martha Beck, profesoară și autoarea cărții Beyond Anxiety.

De asemenea, filosoful și autorul mai multor cărți despre bunăstarea emoțională, Alain de Botton, transpune în video-uri pe contul de Youtube The School of Life diverse teorii și sfaturi practice pornind de la teme precum funcționarea relațiilor la obținerea stării de satisfacție în mediul profesional.

Terapeut de relații și autoarea unor cărți precum Inteligența erotică, Esther Perel abordează comportamentele umane într-un spectru larg de perspective de la nevoia de siguranță și libertate la paradigme personale și profesionale, însă indiferent de temă videourile sale îți pot furniza informații și resurse ale inteligenței emoționale.

Și nu uita că există și câteva opțiuni pentru un număr limitat de ședințe de psihoterapie gratuită. De exemplu, prin Centrul Social de Psihoterapie, iar pașii despre cum poți ajunge acolo sunt aici. Există și varianta de consiliere psihologică decontată prin casa de asigurări de sănătate, despre care poți afla mai multe de aici.   

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare