Un preparat realizat din bacterii lactice inactivate ar putea funcționa ca o capcană pentru microplasticele pe care le înghițim involuntar zi de zi. În testele de laborator, produsul a reținut până la 87,6% dintre particulele de plastic din probe și a redus vizibil cantitatea care a intrat în contact cu celulele umane.
Preparatul, numit Qi601, a fost verificat și într-un mic experiment pe voluntari care au mestecat gumă, produs din care se pot desprinde cantități semnificative de fragmente de plastic. Analizele salivei au arătat că bacteriile inactivate s-au atașat de particulele eliberate în timpul procesului de masticație.
Rezultatele provin dintr-un studiu preliminar publicat pe platforma bioRxiv, care nu a trecut încă prin evaluarea independentă a altor cercetători. Experimentele au fost realizate în principal pe particule de polistiren, în modele de digestie simulată și pe celule cultivate în laborator, astfel că eficiența și siguranța preparatului trebuie confirmate prin studii pe animale și apoi pe oameni.
Microplasticele și nanoplasticele sunt fragmente de plastic mai mici de 5 milimetri, respectiv sub un micrometru, rezultate din degradarea obiectelor din plastic. Au fost găsite deja în sânge, în intestin, în placentă și în creierul uman. Nanoplasticele provoacă o îngrijorare deosebită, fiindcă sunt suficient de mici încât să traverseze membranele biologice.
Până acum, recomandările s-au concentrat mai ales pe reducerea expunerii, prin consum mai scăzut de apă îmbuteliată, evitarea încălzirii alimentelor în vase din plastic și filtrarea apei de la robinet. Qi601, în schimb, ar urma să capteze particulele ajunse în tubul digestiv și să limiteze contactul lor cu peretele intestinal, înainte ca acestea să poată pătrunde în fluxul sangvin.
Citește șiCreierul, sub influența microplasticelor. „Cercetătorii nu mai găsesc indivizi «naturali» pentru studii.“ Ce consecințe există și 8 metode prin care te poți protejaPostbioticele, o capcană pentru microparticulele din plastic
Qi601 este un preparat pe bază de bacterii inactivate, încadrat de autori în categoria postbioticelor. Spre deosebire de probiotice, care conțin bacterii vii, produsul folosește o tulpină de Limosilactobacillus fermentum crescută mai întâi sub formă de biofilm, apoi inactivată prin căldură și liofilizată. În urma acestui proces rămân celule bacteriene cu o suprafață neregulată, de care se pot lipi particulele de plastic. În soluția folosită în laborator, proporția particulelor captate a crescut odată cu doza și a ajuns la 87,6% în cazul a trei miligrame de preparat.
Cercetătorii au testat apoi produsul într-un sistem de digestie simulată, numit INFOGEST, care reproduce pe rând condițiile din gură, stomac și intestin. Rezultatele au variat în funcție de mediu: preparatul a captat aproximativ 37% dintre particule în lichidul care imită saliva, 96% în mediul gastric și 24% în cel intestinal. Atunci când cele trei etape au fost parcurse succesiv, asemenea traseului prin tubul digestiv, aproximativ 92% dintre particule au rămas prinse de structurile bacteriene. Primele efecte au putut fi observate la numai două minute după contactul cu saliva artificială.
Efectele administrării înainte și după expunerea la particule din plastic
Testele au fost realizate pe celule Caco-2, folosite frecvent în laborator pentru a reproduce peretele intestinal uman. Cercetătorii au urmărit mai întâi dacă preparatul poate împiedica particulele de plastic să ajungă la celule. Atunci când Qi601 a fost administrat înaintea expunerii, după cinci ore s-a găsit cu 65% mai puțin plastic pe suprafața celulelor și cu 67% mai puțin în interiorul lor, comparativ cu probele netratate.
Într-un al doilea experiment, preparatul a fost adăugat după ce celulele fuseseră deja expuse timp de 24 de ore particulelor de plastic. Efectul a apărut mai lent, dar după încă o zi, cantitatea rămasă la suprafața celulelor scăzuse cu 77%, iar cea pătrunsă în interior, cu 43%.
Cercetătorii au verificat și dacă bacteriile inactivate rețin plasticul sau, dimpotrivă, îl transportă spre peretele intestinal. Mai puțin de 0,06% din particulele captate au fost transferate către celule, semn că aproape tot plasticul a rămas prins în masa de celule bacteriene. Potrivit modelului propus de autori, preparatul ar menține particulele în tubul digestiv, unde ar putea fi eliminate în mod natural și ar reduce contactul lor cu mucoasa intestinală. Imaginile obținute prin mai multe tipuri de microscopie au confirmat că bacteriile aderă strâns la suprafața plasticului.
Folosirea unor bacterii inactivate în locul celor vii simplifică păstrarea și dozarea produsului și elimină riscul ca microorganismele să colonizeze intestinul sau să transfere gene de rezistență la antibiotice. În cazul Qi601, capacitatea de a capta plasticul ar proveni din biofilmul format înainte de inactivarea termică. Acesta aderă în mod natural la suprafețele hidrofobe ale microparticulelor de plastic, fenomen întâlnit și în mediul înconjurător, unde comunitățile de microorganisme care se dezvoltă pe plastic sunt numite „plastisferă”.
Testul realizat pe voluntari
Cercetătorii au făcut și un mic test pe voluntari, folosind guma de mestecat drept sursă de microplastice. Participanții au mestecat mai întâi gumă simplă, apoi gumă împreună cu preparatul Qi601. Analiza salivei a arătat că fragmentele desprinse în timpul procesului de masticație aveau forme neregulate și dimensiuni cuprinse, în general, între 20 și 100 de micrometri, deși unele erau mai mari.
În probele în care a fost folosit Qi601, celulele bacteriene inactivate s-au lipit de fragmentele de plastic și, în unele cazuri, au prins mai multe particule laolaltă. Experimentul a demonstrat doar că preparatul se poate atașa de microplastice în saliva umană. Nu a măsurat cât plastic ar putea fi eliminat ulterior din organism.
Guma de mestecat poate elibera cantități mari de microplastice în timpul mestecării. Un studiu-pilot, realizat la Universitatea California din Los Angeles și prezentat în 2025 la reuniunea American Chemical Society, a estimat că o singură bucată de gumă poate elibera peste 3.000 de microparticule. În cazul unei persoane care mestecă frecvent gumă, numărul particulelor înghițite într-un an ar putea ajunge la câteva zeci de mii.
„Nu vrem să speriem pe nimeni. Oamenii de știință nu știu încă dacă microplasticele ne fac rău. Nu există studii pe oameni care să demonstreze acest lucru”, a precizat Sanjay Mohanty, coordonatorul studiului.
Ar putea fi util preparatul pentru oameni?
Autorii au atras atenția asupra limitelor studiului. Cercetătorii au folosit aproape exclusiv particule de polistiren, deși oamenii sunt expuși la numeroase tipuri de plastic. În plus, concentrațiile testate au fost mult mai mari decât cele ingerate în mod obișnuit, pentru ca efectul să poată fi măsurat în laborator.
Nici celulele Caco-2 nu reproduc în întregime funcționarea intestinului. Ele nu includ microbiota, sistemul imunitar, mișcările tubului digestiv sau interacțiunea cu alimentele. Studiul nu a urmărit dacă particulele captate sunt eliminate prin scaun și nici dacă preparatul reduce cantitatea de plastic acumulată în organism.
Deocamdată, datele arată că Qi601 se poate lega de particulele de plastic și poate limita contactul lor cu celulele intestinale în laborator. Nu demonstrează însă că suplimentul elimină microplasticele din corpul uman.
Autorii au adăugat că urmează teste pe mai multe tipuri de plastic, pe organoizi intestinali – structuri tridimensionale cultivate în laborator, care reproduc anumite caracteristici ale intestinului – și pe modele animale, plus măsurarea plasticului eliminat prin scaun, înainte de a putea vorbi despre un beneficiu real pentru oameni.
Microplastice descoperite în artere și în creier
Interesul pentru metodele care ar putea limita absorbția microplasticelor a crescut după ce aceste particule au fost identificate în țesuturi și organe umane. În cadrul unui studiu publicat în 2024, în New England Journal of Medicine, cercetătorii au analizat plăcile de aterom îndepărtate din arterele carotide ale unui număr de 257 de pacienți. Microplastice sau nanoplastice au fost găsite la 58% dintre ei. După aproape trei ani, pacienții la care au fost detectate particule de plastic au avut un risc de infarct, accident vascular cerebral sau deces de aproximativ 4,5 ori mai mare decât cei fără astfel de particule. Studiul arată însă o asociere, nu demonstrează că plasticul a provocat direct aceste evenimente.
Particulele de plastic au fost identificate și în creier. O cercetare publicată în 2025, în revista Nature Medicine, pe probe de țesut prelevate de la persoane decedate, a identificat concentrații mai mari în creier decât în ficat sau rinichi. Nivelurile măsurate în probele din 2024 au fost cu aproximativ 50% mai ridicate decât în cele din 2016.
Cele mai mari concentrații au apărut la persoanele cu demență. Autorii au atras însă atenția că rezultatele nu arată dacă acumularea plasticului contribuie la apariția bolii sau dacă modificările produse de demență favorizează pătrunderea particulelor în creier.
Citește șiNici sticla nu ne protejează de microplastice: un nou studiu surprinde pe toată lumea. De unde provin particulele nociveCât plastic înghițim și de unde
Nu se știe cu precizie câte microparticule de plastic ajung anual în organism, deoarece metodele de măsurare diferă mult între studii. Unele estimări vorbesc despre zeci de mii de particule ingerate din alimente, iar numărul lor poate depăși 100.000 pe an atunci când este inclusă și apa de băut.
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a identificat microplastice în numeroase produse, printre care midii, carne, miere, legume, bere și sare. Instituția precizează însă că datele disponibile nu permit încă o evaluare completă a efectelor asupra sănătății.
În România, Dunărea este una dintre principalele căi prin care fragmentele de plastic ajung în Marea Neagră. Un studiu publicat în 2021 în Scientific Reports a găsit microplastice în sedimentele de pe sectorul românesc al fluviului, cu valori mai mari în aval de barajele Porțile de Fier și în Delta Dunării. În unele puncte au fost măsurate sute de particule per kilogram de sediment.
O altă cercetare, publicată în același an în ACS ES&T Water, a confirmat transportul plasticului din bazinul Dunării către Marea Neagră. O parte dintre aceste fragmente poate ajunge ulterior în organismele acvatice și, prin consumul de pește și fructe de mare, în alimentația umană.
