„Când pierzi un copil, nu îl pierzi o singură dată, îl pierzi la fiecare aniversare, la fiecare Crăciun sau Paște.“ Ziua Părinților de Îngeri: cum îi ajută statul pe cei care au pierdut un copil 

„Când pierzi un copil, nu îl pierzi o singură dată, îl pierzi la fiecare aniversare, la fiecare Crăciun sau Paște.“ Ziua Părinților de Îngeri: cum îi ajută statul pe cei care au pierdut un copil 

Marcată la nivel internațional pe 15 octombrie, Ziua Părinților de Îngeri comemorează copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la vârsta de 18 ani, iar anul acesta a fost instituită și în România. Camelia Popescu, coordonatoarea proiectului „Mame cu brațele goale”, spune, într-o discuție cu SmartLiving.ro, că pierderea de sarcină este încă un subiect tabu în România și explică, punctual, cum ar putea fi îmbunătățită legea pentru ca părinții care suferă să primească un ajutor real din partea statului. 

„Când pierzi un copil, nu îl pierzi o singură dată, îl pierzi la fiecare aniversare, la fiecare zi de naștere, la fiecare Crăciun, la fiecare sărbătoare de Paște, și în general la fiecare ocazie cu care se adună toată familia. Și atunci, mai mult ca oricând, realizezi că familia nu este completă, că lipsesc membri importanți. Și atunci te lovește dorul, un dor cumplit, și te simți ca împăratul din poveste, care cu un ochi râde (pentru ceea ce are) și cu unul plânge (de dor, pentru cei plecați prea devreme). Și asta doare. Tare”, a povestit E. pentru comunitatea „Mame cu brațele goale”.

Poveștile părinților care au pierdut un copil, înainte să se nască sau după, sunt toate despre o durere sfâșietoare, chiar o durere fizică uneori: „În fiecare an sunt «bolnavă» între 15 (când am aflat că nu-i mai bate inimioara) și 20 iulie când am reușit să îl «nasc». Pun cu ghilimele, însă stările sunt cât se poate de reale. Anual am avut dureri foarte puternice de burtă în această perioadă. Dureri de cap și un bolovan în piept care nu mă lasă să respir. Tot ce am trăit atunci, în 2012, a fost un coșmar!, a povestit și I., iar povestea ei a fost publicată pe pagina de Facebook a proiectului „Mame cu brațele goale”. 

Începând cu data de 15 octombrie 2024, această durere este recunoscută oficial în România: pentru prima dată, anul acesta este marcată Ziua Părinților de Îngeri. A fost instituită în vara acestui an, prin Legea 186/2024, pentru a comemora copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la vârsta de 18 ani. Părinţii care au trecut printr-o astfel de suferință vor beneficia gratuit de 10 şedinţe de consiliere psihologică, pe o perioadă de 6 luni de la data pierderii, potrivit actului normativ, citat de HotNews.ro. 

În România, pierderea de sarcină încă este un subiect despre care nu se vorbește suficient, iar doliul purtat de femeile care trec printr-o astfel de experiență dureroasă rămâne unul nevăzut, spune Camelia Popescu, inițiatoarea proiectului „Mame cu brațele goale”.

„Mame cu brațele goale” este un proiect de conștientizare pe tema pierderii de sarcină, un proiect colectiv care își propune să adune și să pună laolaltă poveștile femeilor care au experimentat acest tip de traumă, se arată pe pagina de Facebook a proiectului. 

De-a lungul timpului, peste 150 de poveşti au fost împărtăşite de mame din toată ţara, creând o comunitate de solidaritate. 

  • Citește și povestea Ralucăi, care s-a luptat timp de 10 ani cu endometrioza și, în plus, a pierdut și o sarcină gemelară, după o fertilizare in vitro: „Pierderea sarcinii m-a lăsat cu de toate: cu regrete, cu vinovăție legată de faptul că poate nu am încercat destul, că poate puteau fi salvați, că poate medicii nu au vrut, că nu le-a păsat. Nu vrei să știi cum e să pierzi o sarcină după ce le dai nume și faci planuri și îi simți cum mișcă până în ultima secundă. Cinci luni e sarcină mare.“

Legea este bună, dar are nevoie de îmbunătățiri”

Camelia Popescu, artist vizual, cu un buchet de flori în brațe
Camelia Popescu este artist vizual și inițiatoarea proiectului „Mame cu brațele goale”, un proiect de conștientizare pe tema pierderii de sarcină FOTO: Facebook/Camelia Popescu

SmartLiving.ro a stat de vorbă cu Camelia Popescu despre adoptarea legii care instituie ziua de 15 octombrie ca Ziua Părinților de Îngeri. „Este o inițiativă cu siguranță benefică, din mai multe puncte de vedere, dar ar putea beneficia de îmbunătățiri”, e de părere artista. 

„Câteva puncte tari ale inițiativei ar fi, în primul rând, că subliniază importanța sănătății mintale, ceea ce, pentru societatea românească, nu este încă o prioritate. Există multe preconcepții despre persoanele care merg la psihiatru, respectiv psiholog/ terapeut. Apoi, cred că este utilă pentru că vine cu sprijin financiar pentru părinții care trec printr-o asemenea tragedie. Pentru nivelul de trai din România, acest ajutor este binevenit”, explică Camelia Popescu. 

„De asemenea, faptul că s-a instituit o zi națională este un moment important, mai ales pentru mamele cu brațe goale cărora nu li se legitimează dreptul la doliu”, mai spune coordonatoarea proiectului „Mame cu brațele goale”.  

Ea explică și de ce doliul pierderii de sarcină este „foarte diferit de doliul altor tipuri de pierderi”

„Doliul pierderii de sarcină este un doliu nevăzut. Noi suntem obișnuiți să trăim doliu după o persoană apropiată. Persoana pe care o jelim nu are o formă în această dimensiune și ceilalți nu o pot vedea. Nu am împărtășit amintiri palpabile cu ea, nu avem referințe la care cei din jur se pot raporta, prin urmare nu ne pot înțelege și nu pot empatiza cu ușurință cu durerea noastră. Astfel, de cele mai multe ori, acest doliu nu este legitimat de cei din jur și nici de însăși mama care nu știe cum să gestioneze această situație”.

Mai mult decât atât, doliul pierderii de sarcină este un doliu triplu, explică Camelia Popescu. 

În primul rând, plângem copilul pe care l-am pierdut. Și aș vrea să menționez neapărat aici că pentru o mamă este foarte important să se vorbească despre pierderea unui copil, nu a unei sarcini/embrion/făt, acestea fiind exprimări impersonale care minimizează importanța pierderii și durerea. 

Cert este că, de multe ori, doliul este trăit în singurătate. Dar este necesară procesarea acestuia pentru a evita relații deficitare cu cei din jur (partener, alți copii ai familiei, relația cu prietenii, angajatorul etc), anxietatea într-o eventuală nouă sarcină, și depresia postnatală. Acest doliu necesită și o abordare diferită din partea specialiștilor.

De asemenea, plângem trecutul, persoana care am fost și care nu vom mai putea fi niciodată – o persoană fără griji, optimistă. Deși arătăm la fel, în interior totul s-a schimbat. Energia și motivația au scăzut, realitatea este filtrată mult mai radical. Cei din jur trebuie să ne accepte în această nouă versiune a noastră.

În cele din urmă, plângem persoana care am fi putut deveni, plângem maternitatea, visurile și planurile pe care le aveam legate de familia noastră”. 

Cum ar putea fi îmbunătățită legea  

Camelia Popescu consideră că legea ar putea fi îmbunătățită astfel încât să vină cu adevărat în ajutorul părinților care au pierdut un copil. „Ar fi mai multe aspecte. Le detaliez pe rând:

  • Recunoașterea zilei de 15 octombrie, așa cum este ea marcată la nivel internațional, ca zi de comemorare a pierderilor de sarcină și a morții neonatale. 

Deși ajutorul financiar și consilierea sunt necesare în toate situațiile de doliu, asocierea mai multor aspecte sub aceeași umbrelă poate crea confuzii și pentru cei care asigură consilierea și pentru societate în general. 

Specialiștii în sănătate mintală ar trebui să acorde sprijin specific doliului pierderii de sarcină și morții neonatale, având în vedere specificul acestui doliu nevăzut, pe care l-am descris înainte. Unii specialiști consideră pierderea de sarcină o traumă, alții nu.  

  • Sprijinirea și recunoașterea și a altor tipuri de susținere psihologică, cum ar fi grupul de terapie și grupul de suport. Consilierea unu la unu nu este o soluție universală, nu toate persoanele aflate în doliu sunt pregătite să apeleze la specialiști.
  • Stabilirea unui perioade scurte – 6 luni – pentru ajutorul psihologic și financiar este un mare punct slab al inițiativei. Doliul nu este liniar, el are suișuri și coborâșuri, iar fiecare persoană are un ritm propriu de procesare și ar trebui să aibă posibilitatea să acceadă la acest ajutor în ritmul său. Doliul poate dura mai mult de 6 luni și este normal să fie așa. 

Limitarea la doar 6 luni sugerează ideea că suferința nu mai este acceptată și recunoscută după această perioadă”.

„E greu pentru părinți să umble după hârtii în primele luni de la pierderea copilului”

Un alt punct slab al legii, crede Camelia Popescu, este că părinții sunt nevoiți „să umble după hârtii în primele luni de la pierderea copilului” pentru a putea beneficia de cele 10 ședințe gratuite de consiliere psihologică. 

„Inițiativa este lăudabilă, dar în realitate, ca să se pună în practică legea, va trebui ca familiile cu copii care au murit înainte de naștere să aibă niște dovezi medicale cu situația asta (avort medicamentos, avort spontan), ori noi știm foarte bine că uneori pierderile de sarcină nu sunt însoțite de documente medicale și/sau certificat de deces (sarcina până în 24 de săptămâni). Sau e greu pentru părinți să umble după hârtii în primele luni de la pierderea copilului. 

În plus, va fi o bătaie de cap suplimentară să găsească acei psihologi care lucrează cu Casa de Asigurări de Sănătate, mai ales în condițiile în care mamele nu primesc din oficiu nici contactul psihologului din spital, nici măcar în situații de pierdere de sarcină în spital”.

E nevoie de sisteme de sprijin la nivel local: „În realitate, avem nevoie de astfel de sisteme de sprijin, în care părinții să fie «luați în grijă» din momentul în care orice tip de personal oficial este implicat sau aude de pierderea lor (medic, inclusiv din mediul privat; moașe/doula; angajatori, inclusiv privați etc.)”, explică artista. 

Ce ar putea face mai mult autoritățile? 

Să ofere zile libere pentru părinții aflați în suferință, iar legislația sănătății „să prevadă și decontări ale unor serii de analize specifice, astfel încât rata pierderilor de sarcină să fie mai mică”. „Momentan, doar după pierderi de sarcină recurente se recomandă anumite analize, iar majoritatea nu sunt decontate”, subliniază coordonatoarea proiectului „Mame cu brațele goale”. 

Cum și când a început proiectul „Mame cu brațele goale”

Proiectul Mame cu brațele goale a început în 2021 „dintr-o experiență personală și din lipsa informațiilor și a sprijinului de care aveam nevoie și pe care nu l-am găsit în jur, în media, în comunitate (familie, prieteni, angajator), la diverși specialiști din medicină și psihologie”, povestește Camelia Popescu, pentru SmartLiving.ro. 

„Am inițiat acest proiect în urma unei vaste documentări asupra modului cum este tratată pierderea în alte țări. El se desfășoară sub umbrela Asociației Sinaptica Mehedinți, dar are acoperire națională. Avem ecouri chiar și din diaspora, de la mame care au pierdut și ne-au scris experiențele lor. Însăși colaborarea de început pe care am avut-o cu Andreea Molocea, stabilită în Praga, a oferit o deschidere largă și a contribuit masiv la discuțiile despre acest subiect încă tabu”, explică Camelia Popescu.

Andreea Molocea este o activistă și ilustratoare care vorbise în trecut despre pierderea de sarcină. Ea este stabilită în Praga. Când au creat pagina de Facebook „Mame cu brațele goale”, în urmă cu patru ani, cele două artiste sperau să strângă 40 de povești, mărturii de la mame care au pierdut un copil, cărora Camelia Popescu să le asocieze fotografii, după cum a povestit cea din urmă, într-un interviu pentru PressOne. 

„În felul acesta ne-am dorit ca noi, mamele care au pierdut o sarcină, să o ducem la final, în mod simbolic. 40 de povești pentru 40 de săptămâni, aproximativ cât durează o sarcină dusă la termen”, povestește Camelia Popescu, potrivit sursei citate. 

Proiectul are trei mari ramificații: artistică, socială și educațională. Nu neapărat în ordinea asta, explică coordonatoarea. 

„Eu sunt artist vizual, iar arta a avut un rol cathartic pentru mine și pentru mamele care s-au implicat în partea artistică a proiectului. În fiecare an, am organizat diferite evenimente artistice – o expoziție de fotografie (fotografii făcute de mine și însoțite de fragmente de povești ale mamelor care au pierdut) și o instalație imersivă. Un spațiu unde practic pășești în pântec, cu o lumină difuză, roșie care contribuie la senzația de viața intrauterină, se aude sunetul aritmic al unei ecografii reale, vizitatorul poate studia imagini ale diferitelor stadii ale sarcinii și poate atinge o fotografie care „vorbește” și spune povești ale mamelor care au pierdut.

Evenimentele au avut loc mai multe orașe din țară: două în Timișoara și câte una în Brașov, Săcele și Sighetu Marmației, în lunile octombrie și martie pentru a marca luna pierderii de sarcină și morții neonatale și luna în care sărbătorim mama și femeia. 

După cum vedeți, în România marcam deja ziua de 15 octombrie la nivel national, deși nu am avut resurse pentru a itinera cele două produse artistice în foarte multe orașe din țară deocamdată. Menționez că proiectul se desfășoară pe baza de voluntariat și donații, fără finanțare nerambursabilă”. 

Nevoie de grupuri de suport în România 

Ramura socială a proiectului implică organizarea de grupurilor de suport, lunar, în Timișoara, pentru mamele care au pierdut sarcini, și ocazional în București, explică Popescu. 

Grupul de suport este o inițiativă nouă în România și încă nu este suficient înțeleasă și apreciată, mai spune ea. 

Un grup de suport nu este un grup de terapie și nu înlocuiește ajutorul unui specialist. Sunt bucuroasă totuși că mulți terapeuți sugerează pacientelor lor să vină la grupurile noastre pentru că discuțiile cu persoane care au trecut prin aceeași experiență sunt de un real ajutor”. 

De asemenea, pe partea de educație, Mame cu brațele goale a organizat, în mai multe spitale de stat și private din Timișoara și Sighetu Marmației, „ateliere de comunicare cu cadrele medicale (medici, asistente, psihologi) pe tema comunicarii medic-pacient în cazul pierderii de sarcină (sarcina mică, avort medicamentos, sarcină avansată), cum dăm vestea, cum gestionăm perioada de stat în spital”. 

„De asemenea, prin campaniile noastre media și activitatea artistică contribuim la educația publicului larg pe tema călătoriei doliului și a provocarilor pe care le au mamele care pierd sarcini”, mai spune Camelia Popescu. Toate evenimentele organizate de Mame cu brațele goale sunt documentate și publicate pe pagina de Facebook a proiectului. 

Clădiri din 13 oraşe vor fi iluminate pe 15 octombrie

Pentru a marca Ziua Părinților de Îngeri, „Mame cu brațele goale” a lansat o campanie națională de iluminat arhitectural. Astfel, în semn de solidaritate cu familiile care au pierdut un copil, mai multe clădiri emblematice din 13 oraşe din țară, printre care București, Cluj, Timișoara, Botoșani, Bacău, Iași, Sibiu ș.a., vor fi iluminate în culorile roz şi bleu, simboluri ale sprijinului şi conştientizării acestui doliu. 

În București, vor fi iluminate următoarele clădiri: 

  • Guvernul României 
  • Turnul de comunicații STS 
  • Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” 
  • Fațada clădirii MApN

Tot în București, va avea loc loc vernisajul instalaţiei artistice „(i) Real”, semnată de Camelia Popescu, la spaţiul InFLUX (Bulevardul Theodor Pallady nr. 287, Bucureşti). Potrivit artistei, instalaţia imersivă oferă o experienţă senzorială profundă, recreând un spaţiu simbolic „in utero”. 

Aceasta include o fotografie interactivă, dotată cu senzori care, atunci când este atinsă, spune poveştile mamelor care şi-au pierdut copiii înainte de naştere.

Instalaţia poate fi vizitată până pe 25 octombrie, de miercuri până duminică, între orele 17:00 – 21:00.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare