Usturoiul - beneficii și contraindicații. Cum îl combinăm în alimentație

Usturoiul: ce beneficii are unul dintre cele mai vechi alimente-medicamente și cum îmblânziți mirosul lui

Usturoiul, o plantă pe cât de la îndemână, pe atât de uimitoare pentru organismul uman, are beneficii garantate. Singura adevărată limită când vine vorba de consumul de usturoi îl reprezintă aroma sa puternică. Există însă modalități de a o „îmblânzi” pentru a putea beneficia din plin de proprietățile dovedite ale usturoiului.

Usturoiul are beneficii extrem de multe și dovedite, iar contraindicații practic deloc – exceptând consecințele digestive în caz de consum exagerat. Denumit științific Allium sativum, usturoiul este o plantă din familia Liliacee, căreia îi aparține și ceapa, prazul și șalota. S-a adaptat la toate tipurile de climă de pe glob și este una dintre plantele cu cele mai importante proprietăți terapeutice întâlnită peste tot în lume.

Unele surse îi atribuie originea în Sicilia, altele în Egipt. Asiaticii cred că el provine din flora sălbatică din China sau din India și a intrat în alimentație mult înainte de apariția civilizației în zona Mediteranei. Ce e cert e că și în trecut, dar și în prezent, este folosit în practic toate bucătăriile de pe glob. În vremurile de demult era una din plantele fundamentale ale medicinei tradiționale chinezești și a celei indiene ayurvedice. Virtuțile sale terapeutice din antichitate au fost de repetate ori confirmate de cercetările moderne.

Alicina și garlicina, antibiotici naturali care întăresc imunitatea

Înainte de orice, usturoiul este un antibiotic și un antiviral natural. Și asta, datorită prezenței unei substanțe numită alicina, aceeași care îi dă și mirosul specific. Alicina se eliberează atunci când este distrusă structura celulară a bulbului – motivul pentru care atunci când bulbul este întreg usturoiul nu miroase. Alicina este unul dintre compușii sulfurați prezenți în usturoi. Prezența sa este preponderentă, alături de garlicină, o a doua substanță cu efect antibiotic prezentă în usturoi.

În plus, usturoiul are și efect antimicotic și exercită în general o acțiune benefică la nivelul imunității generale. Spre deosebire de antibioticele de sinteză, usturoiul nu distruge flora bacteriană. Ba chiar ajută la refacerea ei.

Un studiu care a durat 12 săptămâni a demonstrat că persoanele cărora le-au fost administrate integratoare conținând extract de usturoi s-au îmbolnăvit de răceală în proporție mult mai mică: doar circa o treime, în comparație cu grupul care nu a luat integratoare.

Pe de altă parte, un alt studiu a arătat că oamenii care aveau gripă și consumau extras de usturoi s-au vindecat într-un interval de timp de peste 60% mai scurt decât cei care nu consumau.

Efectul de imunitate este dat de totalitatea micronutrienților prezenți în structura usturoiului: magneziu, seleniu, magneziu, calciu, fosfor, iod, fier. Sunt prezente și cantități limitate de zinc, mangan, seleniu, vitamina C – în usturoiul proaspăt – și alte vitamine.

Usturoi – beneficii. Ajută la reducerea tensiunii arteriale, consumat în doze mari

Usturoiul provoacă vasodilatație, ceea ce dure la scăderea tensiunii arteriale, un factor de risc asociat multor patologii cardio-vasculare. Această concluzie este scoasă la iveală de numeroase studii de-a lungul timpului. Unul dintre ele a arătat o scădere a tensiunii arteriale la pacienții cu tensiune arterială oscilantă, în urma consumului de suplimente alimentare cu extract de usturoi. Același consum de suplimente a fost asociat de un alt studiu cu o reducere a procesului de oxidare celulară și o scădere a radicalilor liberi.

Studiile au evidențiat încă ceva: pentru ca efectul să fie sensibil, se consideră că este necesar un consum de integratoare în doze importante, echivalentul a 2-3 căței de usturoi zilnic. Efecte majore, similare cu ale medicamentelor anti hipertensive, s-au înregistrat la doze zilnice între 600-1500 mg de usturoi.

Se consideră că efectul său asupra tensiunii arteriale este dat de faptul că are o acțiune similară insulinei asupra metabolismului glucidelor, dat fiind că ajută la scăderea nivelului glicemiei.

Scade colesterolul în sânge și ajută la sănătatea inimii

Studiile au arătat că suplimentele de usturoi pot ajuta la scăderea colesterolemiei cu 10-15%. Aceleași serii de studii au scos la iveală acțiunea benefică a usturoiului în ceea ce privește „colesterolul rău”, LDL. Pare, însă, să nu aibă efect asupra nivelului de trigliceride.

Efectul general anti îmbătrânire al usturoiului

Efectul antioxidativ amintit mai sus face din usturoi un bun aliat împotriva îmbătrânirii. Și asta, datorită prezenței masive a antioxidanților responsabili și de scăderea tensiunii.

Aceste trei tipuri de efecte cumulate pot contribui la scăderea riscului de Alzeimer și de îmbătrânire cerebrală și organică în general. Efectele anti îmbătrânire se traduc și în acțiunea sa preventivă împotriva riscului tumoral.

Usturoiul – beneficii la nivelul digestiei

La nivel intestinal, usturoiul este considerat un important ajutor în situații de meteorism, crampe abdominale, diaree, dizenterie. Dar, și mai important, exercită o acțiune utilă în cazul ingerării de metale grele: compușii sulfurați din usturoi se leagă de moleculele de cadmiu, plumb, mercur, ajutând în acest fel eliminarea lor.

Alte studii au mai scos la iveală că usturoiul poate ajuta sănătatea ficatului și a oaselor. Se consideră și un bun aliat în contextul performanțelor sportive.

Cum putem consuma usturoi diminuând mirosul

Uleiul aromatizat cu usturoi este o bună soluție pentru a beneficia de proprietățile lor

În afară de varianta integratoarelor, putem include zi de zi în dietă cantități moderate de usturoi în stare proaspătă. Dat fiind că alicina se distruge la temperaturi înalte, pentru a beneficia de efectele sale, usturoiul trebuie consumat crud. Și aici începe dilema: cum să fac să mănânc fără să leșine toți în jur. Nu există metode miraculoase dar există câteva metode vechi, tradiționale, de a-i limita cât de cât impactul olfactiv.

Prima și cea mai importantă metodă este aceea de a elimina embrionul. A doua, aceea de a înghiți usturoiul fără a-l mesteca prea mult. Odată ajuns în stomac, efectul său va fi mai scăzut. Însă, și eficacitatea, dat fiind că alicina se eliberează prin distrugerea pereților celulari: cu cât este consumat mai zdrobit, cu atât eficacitatea usturoiului este mai mare.

Există, apoi, o serie de alimente care, consumate după el sau împreună, îi pot neutraliza efectul olfactiv: mere, lapte, oțet de mere, citrice, ulei de măsline, mentă, busuioc, ghimbir.

Usturoiul – obiceiuri de consum. Este preferabil uleiul de usturoi sau extractul uscat?

Dincolo de consumul în stare crudă, avem, așadar, posibilitatea de a consuma usturoi sub formă de integratoare. Există în comerț două mari categorii: capsulele gelatinoase care conțin extras de ulei esențial și capsule cu pulbere uscată. Se naște natural întrebarea care dintre ele este mai eficient.

Cercetările sunt unanim de acord că extrasul uscat are o eficientă superioară în combaterea Helicobacter pylori, bacteria care poate genera tumori gastrice

Ce efecte are usturoiul în combinație cu alte alimente

Este fără îndoială faptul că usturoiul aduce multe beneficii organismului uman, dar există alimente care să îi potențeze și mai mult efectul? Răspunsul este afirmativ, există o serie de combinații pe care practica de-a lungul secolelor le-a confirmat.

Una dintre ele este combinația usturoi&miere. Ambele au proprietăți antibacteriene și antivirale, iar cel mai simplu mod de a le consuma împreuna este usturoiul fermentat cu miere: se curăță cățeii de usturoi, se taie și se sterilizează la bain marie plasându-i într-un borcan închis etanș. Odată sterilizați, se toarnă peste ei miere cât să îi cuprindă; se scutură borcanul pentru a elimina eventuale bule de aer.

Se lasă la temperatura camerei timp de trei zile, după care se deschide borcanul: vor apărea alte bule, semn că a început fermentația. Se amestecă în borcan cu o linguriță sterilizată, se închide și se lasă alte șapte zile la fermentat. Este foarte important ca totul să fie sterilizat pentru a împiedica fermentația necontrolată, care duce în final la eșec. Se poate consuma ca atare sau se poate adăuga pentru un plus de aromă în diferite rețete.

Nu există multe cercetări legate de impactul real al acestui produs. Un studiu la nivel local în Etiopia, unde acest amestec se folosește în mod tradițional pentru tratarea infecțiilor respiratorii a elaborat următoarea concluzie: usturoiul și mierea folosite împreună s-au dovedit mai eficiente; ba chiar, cele două în combinație au fost în unele cazuri mai eficace decât anumite antibiotice.

Usturoi și ghimbir, combinația ideală

Pasta de usturoi cu ghimbir se face folosind oțet și sare

Proprietăți dovedite le are combinația usturoi&ghimbir, folosită în mod curent în bucătăria asiatică. Usturoiul împreună cu ghimbirul reduc nivelul de inflamație și potențează imunitatea, contribuie la reducerea stresului oxidativ și a îmbătrânirii celulare, pot contribui la menținerea creierului în formă, la sănăteatea inimii, ajută în caz de diabet pentru că determină o oarecare scădere a glicemiei, pot reduce riscul tumoral.

Crema de usturoi cu ghimbir se poate folosi pe post de sos la o friptură, se poate adăuga în dressingurile pentru salată, la tartine, sandwichuri sau chiar în supe și alte mâncăruri calde.

O altă combinație, aparținând medicinei tradiționale ayurvedice, este usturoiul infuzat în lapte: se fierb câțiva căței de usturoi tăiați mărunt în lapte timp de câteva minute. I se poate adăuga și curcuma/turmeric. Acestui preparat îi sunt atribuite proprietăți antiinflamatorii și digestive: laptele reușește să extragă și compușii solubili în apă, și cei solubili în grăsimi, din usturoi.

Ultima dar nu mai puțin importantă, combinația de usturoi și vitamina C are efecte dovedite în reducerea presiunii arteriale, potențându-se reciproc.

Posibile efecte adverse ale usturoiului

În afară de efectul asupra respirației și al mirosului pielii, usturoiul nu are contraindicații majore, exceptând posibile intoleranțe. Doar în caz de consum exagerat s-au constat efecte asupra digestiei: diaree, grețuri, vărsături, arsuri gastrice, balonare. În caz de reflux gastroesofagian este recomandat un consum moderat.

CITEȘTE ȘI: Tot ce trebuie să știi despre boala de reflux gastroesofagian la copii și adulți

Însă, precauțiile cele mai importante când vine vorba de usturoi țin de administrarea medicamentelor anticoagulante. Situație în care este indicat ca nivelul de consum să fie decis împreună cu medicul specialist. Totodată, se recomandă eliminarea lui totală din dietă înainte de o intervenție chirurgicală.

La ce mai poate fi folosit usturoiul ca remediu natural

Sucul de usturoi presat la rece, eventual diluat în apă sau alcool, dă bune rezultate în cazul înțepăturilor de insecte sau a micozelor. Același efect benefic îl are și asupra acneei.

Câțiva căței de usturoi zdrobiți bine pot ține uneori țânțarii la distanță: iar trecând un cățel de usturoi zdrobit prin blana animalelor de casă, îi putem scăpa de purici.

A dat rezultate și decoctul de usturoi în cazul invaziei de paraziți în grădină. Se fierb câțiva căței în apă, se răcorește, se filtrează și se stropesc apoi cu ea plantele de 2-3 ori pe săptămână, seara.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare