„Tatuajul bucură, tatuajul vindecă răni interne, tatuajul șterge din amintirea trecutului, tatuajul este o terapie.“ Discuție cu un artist tatuator
Dacă, în urmă cu câțiva ani, tatuajele erau asociate cu grupurile marginalizate și chiar cu delincvența, acum au devenit foarte populare, iar atitudinea față de persoanele tatuate e din ce în ce mai pozitivă. Mai există stigmatizare în legătură cu tatuații? Care sunt motivele care determină un om să-și picteze definitiv pielea? La ce să fii atent când alegi un tatuaj și care e relația dintre cel care bate tatuajul și clientul său? Am vorbit despre toate cu un artist tatuator – Costi Azoiței.
Costi Azoiței are 44 de ani și s-a născut în Lupeni, Hunedoara. Avea 16 ani când a pus prima dată mâna pe-un ac și-o călimară și și-a făcut primul tatuaj, cum aveau idolii lui, soliștii de muzică rock Axl Rose (solistul trupei Guns’n Roses), Sebastian Bach (solistul trupei Skid Row) și Lemmy (fondatorul și solistul Motörhead).
De 22 de ani lucrează însă profesional. În 1999 și-a deschis propriul salon de tatuaje în Târgu Jiu, iar din 2009 lucrează în București și petrece cam 12 ore pe zi la Next Level Tattoos Costi, salonul lui. Costi nu e doar un artist care stă în salon, ci e și unul implicat. A înființat International Tattoo Convention Bucharest și se implică activ într-un proiect caritabil numit Ink for Humanity, demarat de asociația neguvernamentală Atelierul Faptelor Bune.
În discuția pe care am avut-o încercând să extragem niște motive care stau la baza deciziei oamenilor de a-și face tatuaje sau de a contura, atât cât este posibil, un tipar psihologic al persoanei care se tatuează, Costi a insistat, la fiecare pas, să sublinieze că suntem diferiți și că, prin urmare, putem să greșim generalizând.
Fiecare persoană care decide să se tatueze are propriile motive sau preferințe, tatuajul e o formă de exprimare personală și nu există o regulă în a face această alegere. Și, cel mai important, mai spune Costi, dacă nu suntem dintre cei cu tatuaje, e important să nu judecăm înainte de a înțelege: „Înainte de a trage concluzii sau a judeca pe cineva care se tatuează, este mai bine să căutăm să înțelegem din perspectiva lor motivele personale și individuale care stau la baza acestei alegeri”.
De ce se tatuează cine se tatuează?
Motivele pentru care o persoană alege să se tatueze sunt foarte variate, având în vedere că tatuajul este o formă de artă corporală veche de mii de ani și care are semnificații și înțelesuri diferite, în funcție de cultură. Cu mențiunea individualității, Costi identifică totuși câteva dintre cele mai frecvente motive:
- Autoexprimare și individualitate. Mulți oameni se tatuează pentru că vor să-și exprime astfel personalitatea, credințele, interesele sau valorile. Fiecare tatuaj poate să fie unic și poate să reflecte trăsături distinctive ale celui care se tatuează.
- Amintiri sau evenimente importante. În unele cazuri, tatuajele sunt alese pentru a marca evenimente speciale, cum ar fi nașterea unui copil, căsătoria, o călătorie importantă sau pentru a comemora o persoană dragă care a plecat, definitiv sau nu.
- Simboluri culturale și tradiționale. Anumite tatuaje au semnificații culturale sau tradiționale specifice și reprezintă simboluri sau ritualuri importante în cultura din care provine cel care se tatuează.
- Afinitate față de un grup sau o comunitate. Chiar dacă exprimă în unele cazuri dorința de a se individualiza, unii oameni se pot tatua pentru a arăta apartenența la un grup sau o comunitate. E cazul militarilor, al celor care fac parte din echipe sportive, din anumite grupuri religioase sau alte grupuri sociale.
- Artă și estetică. Pentru mulți, tatuajele sunt pur și simplu o formă de artă pe corp. Ele pot fi alese pentru frumusețea și creativitatea lor și pot fi percepute ca moduri de a decora corpul. De obicei, este cazul celor care au trecut de cinci-șase tatuaje și încep să colecționeze tatuaje făcute de diverși artiști tatuatori.
- Vindecare și eliberare emoțională: Pentru unii oameni, procesul de a se tatua poate avea un efect terapeutic. Tatuajele pot fi folosite pentru a marca o perioadă dificilă din viața cuiva sau pentru a transforma o experiență negativă într-una pozitivă prin intermediul artei.
- Conformitate cu tendințele culturale: În anumite perioade sau subculturi, anumite modele sau tipuri de tatuaje pot deveni populare, iar oamenii se tatuează pentru a fi în ton cu tendințele actuale.
Așadar, ca în orice domeniu legat de artă și estetică, și în tatuaje există o modă. Tendințele variază în funcție de anumite perioade de timp sau influențe culturale și sociale, spune Costi Azoiței: „Oamenii sunt influențați de ce văd pe rețelele sociale, în reviste, în filme sau de ceea ce este popular în rândul artiștilor și celebrităților. Deci, da, pot exista perioade în care anumite tipuri de tatuaje devin mai populare și mai des întâlnite”.
Chiar dacă există tendințe în tatuaje, mai spune artistul tatuator, sunt mulți cei care nu țin neapărat cont de ele și aleg să își facă tatuaje care au semnificație personală și care reflectă interesele, valorile și experiențele lor unice.
Ce să iei în considerare când îți faci un tatuaj
Costi Azoiței recomandă celor care vor să se tatueze – mai ales dacă nu au mai făcut-o până acum – să nu se grăbească. Înainte să-ți faci un tatuaj, e bine să reflectezi asupra deciziei. Dacă decizi să-ți faci, alocă timp de gândire și răbdare pentru alegerea modelului. Și, nu în ultimul rând, alege un artist talentat și experimentat, cu care să rezonezi și cu care să te sfătuiești.
„Procesul de alegere și creare a unui tatuaj poate varia de la o persoană la alta și depinde de preferințele individuale, dorințele și abilitățile artistului tatuator. Tatuajul trebuie să fie al tău și numai al tău, asta înseamnă că numai tu trebuie să discuți cu tatuatorul tău, nu și mama ta, soția ta, fratele tău… Influențarea modelului de către terți te poate aduce în situația în care ajungi să regreți tatuajul.”
Costi Azoiței, artist tatuator
În timp ce unii oameni aleg, pentru tatuaj, un model deja existent, alții – care vor un tatuaj unic și personalizat – cer artistului tatuator să le creeze un design original.
Costi atrage atenția asupra faptului că, atunci când modelele sunt luate de pe internet sau de prin alte surse de inspirație, fără a fi adaptate la anatomia persoanei, rareori sunt redate cu acuratețe, ci, de cele mai multe ori, ies greșit.
Atunci când clientul cere un model original, care să se bazeze pe propriile idei, artistul tatuator încearcă să înțeleagă ce vrea clientul să exprime prin tatuaj, care sunt interesele și pasiunile lui și, pe baza acestor informații, creează un design personalizat și unic.
„Este important ca persoana care vrea să se tatueze să aibă o comunicare deschisă și clară cu artistul tatuator. Să vorbească despre ideile și cerințele lui, să-i arate imagini și să asculte sugestiile artistului, care poate să dea sfaturi legate de dimensiune, locul în care să fie făcut tatuajul, stil și alte aspecte estetice”, mai spune Costi.
Pentru că tatuajele sunt permanente, artistul le recomandă celor care vor să-și facă să se gândească la următoarele lucruri atunci când își aleg tatuajele:
- Semnificație personală. Mulți își doresc un tatuaj care are o semnificație specială și profundă pentru ei. Aceasta poate fi legată de o experiență de viață, o persoană dragă, o idee sau o valoare importantă pentru ei și aleg un simbol sau un design în funcție de aceste lucruri.
- Interese și pasiuni. Unii își aleg tatuaje legate de interesele și pasiunile lor, care pot fi legate de artă, muzică, sport, călătorii, natură, animale sau orice altceva care îi reprezintă într-un mod special.
- Stilul personal. Stilul tatuajului poate fi un factor important. Fiecare artist are propriul său stil și, uneori, decizia se ia în funcție de acesta. Oamenii caută un artist care poate reda exact designul pe care și-l doresc într-un mod estetic și profesionist.
- Dimensiune și amplasare pe corp. Alegerea dimensiunii și a locului tatuajului sunt foarte importante. Unii preferă tatuaje mici și subtile, în timp ce alții aleg modele mai mari și mai detaliate. De asemenea, e important să știi dacă vrei un tatuaj într-o zona a corpului care va fi expusă privirii celorlalți sau dacă vrei să îl arăți numai în unele momente.
- Cercetare și inspirație. Mulți oameni se documentează vreme îndelungată căutând inspirație pentru un tatuaj. Pot căuta imagini și designuri în reviste, pe internet, în galerii de artă sau chiar în lucrările altor artiști tatuatori.
- Consultarea cu un artist tatuator. Un pas important este să te consulți cu un artist tatuator profesionist, care îți poate da sugestii legate de model, dimensiune, stil și amplasare. Un artist experimentat poate transforma ideea inițială a într-un design final bine lucrat și estetic.
„Cei care vor un design original ar fi bine să aibă încredere în creativitatea artistului tatuator pe care l-au ales, pentru că acesta e expert în arta tatuajelor și poate crea designuri impresionante, potrivite cu personalitatea clientului. Odată ce ești mulțumit de modelul propus, poți programa ședința în care să te tatuezi”, adaugă Costi Azoiței.
Cine se tatuează? Încercarea de a ne imagina un profil psihologic
Costi se ferește să generalizeze și spune că nu poate trasa un „profil psihologic” complet pentru toți cei care se tatuează, având în vedere că motivele și trăsăturile acestora pot fi extrem de diferite. Totuși, spune el, există unele tendințe pe care le putem asocia cu oamenii care se tatuează:
- Nonconformism. Multe dintre persoanele care se tatuează au o atitudine mai nonconformistă și pot fi mai puțin influențate de normele sociale tradiționale. Pentru ele, tatuajele sunt o formă de exprimare individuală și neconformistă prin care își manifestă în mod deschis personalitatea și valorile. E și cazul lui Costi.
- Aprecierea artei și creativității. Poate fi vorba și de persoane în general mai deschise către artă și creativitate. Pentru mulți, un tatuaj reprezintă o formă de artă corporală, așa că cei care aleg să-și facă sunt oameni care apreciază valoarea artistică a modelului.
- Expresie personală. Tendința de a se tatua poate fi legată de dorința de a-și exprimă mai liber sentimentele, gândurile și identitatea. Pentru unele persoane, tatuajele pot fi o modalitate de a-și marca trăirile sau evenimentele importante din viață și de a-și arăta pe piele ceea ce consideră că reprezintă.
- Înclinație către aventură. Pentru unii, tatuajele înseamnă o experiență emoționantă și aventuroasă. În cazul lor, procesul de alegere, proiectare și aplicare a tatuajului este privit ca o călătorie personală și emoționantă.
- Îmbrățișarea diversității. Oamenii care se tatuează pot fi deschiși către diversitate și autenticitate. Ei văd tatuajele ca pe o modalitate de a celebra diferențele și de a se conecta cu oameni din diverse medii culturale și sociale.
În cei 22 de ani de când face tatuaje la modul profesional, Costi a observat că profilul persoanei care se tatuează s-a modificat, sub influența diverselor tendințe culturale și sociale:
„Tatuajele au devenit mult mai normalizate și acceptate în societate. În trecut, erau asociate adesea cu marginalizarea socială sau cu anumite subculturi, dar, în prezent, multe persoane din diferite medii sociale și profesionale își fac tatuaje. Deci persoanele care se tatuează sunt, acum, mult mai diverse. Dacă, în trecut, tatuajele erau mai frecvente în rândul rockerilor, motocicliștilor, militarilor sau în penitenciare, acum, oameni de toate vârstele, genurile și din toate mediile culturale optează pentru această formă de artă. În același timp, calitatea artei tatuajelor s-a îmbunătățit semnificativ în toți anii ăștia, ceea ce face ca tatuajele să fie o opțiune estetică din ce în ce mai populară”.
Acoperirea diverselor semne sau cicatrici
O categorie diferită o reprezintă cei care aleg să-și facă tatuaje pentru a acoperi tot felul de cicatrici sau semne distinctive cu care nu se simt confortabil. E, însă, o procedură delicată, care poate fi făcută numai de unii artiști tatuatori și doar după o analiză amănunțită a situației, astfel încât să nu provoace daune și mai mari.
„Acoperirea cicatricilor este o tehnică în care un tatuaj este aplicat peste zona cu cicatrice, pentru a ascunde aspectul inestetic al acesteia. Această practică necesită abilități speciale de la un artist tatuator cu experiență, iar designul tatuajului este ales pentru a acoperi eficient cicatricea și a îmbina aspectul acesteia cu pielea sănătoasă din jurul ei. Rezultatele pot varia în funcție de tipul cicatricei și de calitatea aplicării tatuajului. Cicatricea nu va deveni complet invizibilă, dar poate fi estompată în mod semnificativ”, spune Costi.
Cât despre preferința pentru tatuaje mici, mari sau chiar pe zone foarte expuse, cum ar fi fața, și aici putem să ne gândim la anumite particularități.
Din experiența din salon a lui Costi, cei care aleg tatuaje mici și delicate sunt persoane care vor să-și exprime interesele și personalitatea într-un mod subtil, care să nu atragă prea mult atenția. Cei care aleg tatuaje mai mari și le fac, de obicei, pe zone mai expuse, pentru că nu se feresc să se exprime mai evident, iar cei care își fac tatuaje pe față – mult mai rari – sunt, cel mai probabil, persoane care vor să facă în felul acesta o declarație de nonconformism.
„Însă, în ultimii ani, oamenii apreciază din ce în ce mai mult forma artei corporale, iar tatuajele mai mari și mai elaborate au început să fie din ce în ce mai mult prezente în peisajul urban”, adaugă Costi.
„Scaunul de tatuaj este locul unde clientul își descarcă sufletul.” Tatuajul ca act terapeutic
L-am întrebat pe Costi Azoiței dacă, atunci când stau cu orele la el în salon ca să se tatueze, oamenii se și confesează. „Da, deși nu pare, tatuajul este și în scop terapeutic”, spune el.
„Cu decenii în urmă, în spatele tatuajului se afla și tratamentul prin acupunctură. Acum, în anii noștri, tatuatorii profesioniști sunt și un fel de psihologi ai clienților. Tatuajul bucură, tatuajul vindecă răni interne, tatuajul șterge din amintirea trecutului, tatuajul este o terapie. De cele mai multe ori, clienții – cel puțin ai mei – sunt foarte open și încep să povestească, să ceară sfaturi de viață, de familie.”
Costi Azoiței, artist tatuator
„Uite, chiar ieri am tatuat un domn venit din UK să-și facă portretul singurului copil, care acum terminase liceul și a dat la facultate. În ochii clientului se vedea clar că fiul e un fel de idol pentru el. Mi-a povestit lucruri de când copilul avea 3 ani și până în prezent, mi-a spus cum stau împreună și povestesc tot felul de lucruri, de la mâncat gogoși până la excursii făcute prin divese locuri. Alții încep să-și povestească necazurile. Este o experiență. Scaunul de tatuaj, de cele mai multe ori, este locul unde clientul își descarcă sufletul”, împărtășește artistul tatuator.
Ștergerea tatuajelor cu laser sau acoperirea lor
Sunt și situații când o persoană nu mai vrea un tatuaj pe care și l-a făcut în trecut. În acest caz, are două alternative: să și-l acopere sau să și-l îndepărteze, cu laser.
Motivele pentru care se răzgândesc sunt, și de data aceasta, personale și diferite. Fie s-au schimbat și, deci, li s-au modificat și preferințele, fie sunt nemulțumiți de calitatea sau modelul tatuajului inițial, fie nu mai vor să-și amintească anumite evenimente de viață și vor ca tatuajele asociate cu acestea să dispară, fie tatuajele vechi nu mai sunt în trend, fie au anumite oportunități profesionale pe care le consideră incompatibile cu afișarea unor tatuaje în anumite zone ale corpului.
„Unele domenii profesionale pot avea reguli stricte privind tatuajele vizibile, ceea ce poate determina oamenii să vrea să-și îndepărteze tatuajele pentru a fi mai conformi cu cerințele de angajare. Cei care decid să și le șteargă din acest motiv sunt, cel mai des, tinerii teribiliști care-și doresc primele tatuaje la vedere.”
Costi Azoiței, artist tatuator
Dacă decizia de a te tatua presupune să pui în balanță mai multe lucruri, nici cea de acoperire, modificare sau ștergere a unui tatuaj nu e ușoară. Costi recomandă ca, și în acest caz, clientul să se consulte cu artistul tatuator pentru a înțelege opțiunile, consecințele și a lua o decizie care să presupună un risc cât mai mic de regret.
Și, pentru că tatuajele au devenit mai populare, și ștergerea lor e mai des întâlnită. Mai ales că acum există și tehnica necesară pentru acest lucru: „Procesul de îndepărtare a tatuajelor se face cu un laser care descompune cerneala din tatuaj în particule mai mici, pe care sistemul imunitar al corpului le poate elimina treptat. Îndepărtarea completă poate să implice mai multe ședințe, în funcție de dimensiunea, culoarea și adâncimea tatuajului”, explică artistul.
„Creșterea acceptării și normalizării tatuajelor.” Mai există stigmatizare?
Stigmatizarea persoanelor cu tatuaje a scăzut semnificativ, iar tatuajele au devenit mai normalizate în societate, spune Costi, pe baza propriilor observații. Precaut, adaugă că, totuși, percepția asupra tatuajelor poate să varieze în funcție de cultura, regiunea și mediul social. „Dar, în general, tendința actuală indică o creștere a acceptării și normalizării tatuajelor, iar oamenii se simt mai liberi să își exprime personalitatea și interesele prin intermediul tatuajelor fără teama de stigmatizare sau prejudecăți”, mai spune el.
Costi face și o analiză de ansamblu a ultimilor 20 de ani, din punct de vedere al percepției asupra tatuajelor și tatuaților:
Anii 2000: În primele două decenii ale secolului 21, tatuajele erau încă privite cu o oarecare stigmatizare și erau adesea asociate cu anumite subculturi, cum ar fi rockeri, motocicliști sau persoanele din industria divertismentului. Oamenii care aveau tatuaje erau uneori judecați și întâmpinau prejudecăți în anumite medii sociale sau profesionale.
Anii 2010: Pe măsură ce anii 2010 au avansat, tatuajele au început să câștige teren și să devină mai acceptate în societate. Mulți tineri adulți și persoane din diferite medii sociale au început să opteze pentru tatuaje ca formă de autoexprimare și de afișare a individualității. Tatuajele au devenit mai prezente în media, au început să apară emisiuni precum Miami Ink, au început să fie vizibile și promovate de multe celebrități și sportivi care și-au afișat deschis tatuajele.
Anii 2020: În ultimii ani, tatuajele au continuat să câștige în popularitate și acceptare. Oamenii și-au exprimat mai deschis preferința pentru tatuaje, iar multe companii și locuri de muncă au devenit mai deschise față de angajații cu tatuaje. Tatuajele au început să fie considerate din ce în ce mai mult o formă de artă corporală și de exprimare individuală, mai puțin o marcă a apartenenței la anumite grupuri sau subculturi.
Tu ai fost vreodată discriminat din cauza tatuajelor?
Costi Azoiței, artist tatuator: La început, când eram puști, am fost discriminat în diverse medii, de vecini, de autorități, dar, în timp, aceste lucruri s-au schimbat. Nu știu dacă din cauza evoluției lucrurilor sau din cauza expunerii mele în media din ce în ce mai mult.