INTERVIU Prof. dr. Cătălin Copăescu: „Orice hernie merită un tratament chirurgical. Purtarea de centuri nu ajută”
Hernia ombilicală e o afecțiune des întâlnită în cazul adulților, cei mai afectați fiind cei care au ciroză hepatică, fumătorii, femeile însărcinate sau cele cu probleme de tranzit intestinal. Ce simptome de hernie ombilicală putem experimenta și care sunt metodele de tratament, aflăm mai jos.
Hernia ombilicală poate fi depistată rapid pentru că se observă o ușoară deformare a buricului care devine dureroasă la efort. Pentru o astfel de problemă se impune cât mai repede operația pentru că în lipsa ei se poate ajunge la blocarea intestinului și chiar la deces.
Prof. dr. Cătălin Copăescu, singurul medic din România specializat în chirurgia metabolică și bariatrică cu dublă certificare, europeană și americană, a explicat, într-un interviu pentru smartliving.ro, cum se manifestă și cum se tratează hernia obilicală.
Smartliving.ro: Ce este și ce rol are, mai exact, buricul?
Prof. dr. Cătălin Copăescu: Anatomia normală a abdomenului identifică o simetrie musculară de o parte și de alta a liniei mediane, care se numește linia albă, iar central este proiectată cicatricea ombilicală (buricul). Acesta este un vestigiu al legăturii noastre materne, intrauterin, prin intermediul cordonului ombilical. În spatele peretelui abdominal sunt dispuse organele interne, iar de interes pentru patologia herniei ombilicale sunt intestinul gros și intestinul subțire, acoperite de marele epiploon (prapure).
Hernia ombilicală, o problemă frecventă
Indiferent de statusul umplerii fiziologice a intestinelor, aspectul abdomenului este uniform. Atunci când avem deformări, ne punem semne de întrebare, pentru că anatomia este modificată și una dintre cauze, alături de cea tumorală, este legată de apariția unor defecte musculare, ale unor orificii, a unor discontinuități la nivelul peretelui abdominal.
Smartliving.ro: De ce apar aceste deformări și cât sunt de întâlnite?
Prof. dr. Cătălin Copăescu: Cu referire la cicatricea ombilicală, acolo unde musculatura pereților abdominali este mai slabă și țesutul musculo-aponevrotic este mai puțin rezistent, apariția orificiilor herniare este destul de frecventă. Prin aceste defecte, se angajează (herniază) viscerele aflate imediat în spatele pereților abdominali (intestinul subțire, intestinul gros sau marele epiploon sau prapure, în limbaj popular). Angajarea acestor structuri prin defectul muscular determină suferința acestora și hernia constituită se poate complica, prin strangulare, încarcerare sau perforație intestinală.
Tusea și problemele de tranzit, printre cauzele de hernie ombilicală
Cu alte cuvinte, hernia apare în contextul în care rezistența peretelui abdominal este învinsă de forțele care acționează asupra lui, având de-a face cu o creștere exgerată a solicitărilor, atunci când facem eforturi fizice mari (tuse, constipație), sau cu o scădere a rezistenței musculo-aponevrotice, care cedează la solicitări curente.
În aceste situații, echilibrul dintre forțele care acționează asupra peretelui muscular și rezistența lui se strică și fibrele musculare încep să cedeze, țesutul musculo-aponevrotic se întinde și lasă să se angajeze în defectul parietal de hernie viscerele abdominale.
Hernia omblilicală se regăsește la aproximativ 2-3% dintre adulți, iar dacă vorbim de pacienții cu suferință asociată, de exemplu, cei cu ciroză hepatică pentru care presiunea intraabdominală este foarte ridicată, incidența depășește 20%.
Simptome de hernie ombilicală: dureri la efort, greață, vărsături, lipsa tranzitului
Smartliving.ro: Cum se manifestă hernia ombilicală, care sunt semnele de alarmă?
Prof. dr. Cătălin Copăescu: Hernia ombilicală se poate percepe prin observarea la nivelul cicatricii ombilicale a unei deformări, a unei formațiuni pseudo-tumorale, o modificare reversibilă, care este determinată de angajarea unor segmente de intestin gros, de intestin subțire sau a marelui epiploon în defectul muscular de la nivelul cacitricei ombilicale.
Dincolo de apariția acestei deformări în regiunea ombilicală, apare o jenă dureroasă exacerbată de eforturile fizice, de mers, de stat în picioare, de ridicarea de pe scaun sau creșterea presiunii intraabdominale, atunci când pacientul trebuie să meargă la toaletă, care durere se remite atunci când se așează la orizontală și hernia se reduce.
De asemenea, angajarea unui intestin gros sau subțire, poate conduce la instalarea unei senzații de greață. Uneori, dacă blocajul este de o durată mai lungă, se instalează vărsăturile și absența tranzitului intestinal.
Acestea sunt situații mai grave, pentru ca acel segment de intestin gros sau subțire s-a strangulat, s-a încarcerat și din punct de vedere al vitalității este în pericol.
Acest lucru ar avea drept consecință o perforație intra-herniară, cu alterarea stării generale, cu punerea în pericol a vieții. Altfel spus, pacienții pot avea simptome și semne clinice minore, care în timp, în cazul ignorării consecințelor, pot duce la situații dramatice.
Smartliving.ro: Cine e mai predispus să dezvolte hernie ombilicală?
Prof. dr. Cătălin Copăescu: Există o predispoziție pentru hernie ombilicală în rândul celor care prezintă constant au o presiune intraabdominală crescută, numind aici pe:
- cei care fac eforturi fizice mai mari,
- cei care prezintă tuse frecventă, în special fumătorii,
- cei care acumulează lichid ascitic excesiv la nivelul cavității peritoneale, și aceștia sunt pacienții cu ciroză,
- cei care au o musculatură slabă la nivelul peretelui abdominal, destins în cadrul unor situații medicale (ex. constipație), sau fiziologice, cum este sarcina; aici avem de a face cu mamele care au un indice de masă corporală scăzut și poartă o sarcină de dimensiuni mari.
- cei cu obezitate, pentru că obezitatea abdominală presupune o presiune exagerată asupra pereților abdominali.
Smartliving.ro: În afară de partea estetică și de durere, ce alte consecințe poate avea hernia ombilicală?
Prof. dr. Cătălin Copăescu: 2% din populația adultă prezintă hernie ombilicală. Nu toate herniile sunt complicate, dar ele au un potențial evolutiv către încarcerare sau strangulare, limitează disponibilitatea la eforturi a pacienților și activitatea fizică, socială, domestică în cazul acesta.
Complicațiile pe care le poate da o hernie ombilicală
Având în vedere antrenarea în defectul parietal al unor structuri a căror vitalitate poate fi pusă în pericol, riscul cel mai mare este dat de încarcerare. Aceasta înseamnă blocarea țesutului herniat, intestin, epiploon sau colon, care se angajează în afara abdomenului și nu mai poate fi eliberat spontan de la acel nivel.
Blocarea conduce la creșterea diametrului structurii herniate, aflate în afara abdomenului și care devine imposibil de redus. Se instalează progresiv o suferință tisulară a intestinului sau a epiploonului, cu o oxigenare și o nutriție deficitară, iar vitalitatea acestui țesut este deja în pericol. Afectarea țesuturilor antrenate în hernia ombilicală conduce la complicații grave care pun viața în pericol.
Smartliving.ro: Cum își poate da seama pacientul că au apărut aceste complicații și ce măsuri trebuie să ia?
Prof. dr. Cătălin Copăescu: Sigur că, de la momentul încarcerării, când hernia nu se mai retrage, până când pacientul prezintă durere din ce in ce mai intensă iar suferința țesuturilor herniate este gravă, putând duce la perforarea intestinului, trec multe ore, insă situația trebuie considerată o urgentă chirurgicală.
Aceste complicații sunt foarte serioase și duc mai departe la o suferință septică locală, la o condiție care pune în pericol viața. Motiv pentru care, de urgență, în situațiile complicate de strangulare sau încarcerare, pacientul trebuie să se prezinte la spital.
Smartliving.ro: Cum se stabilește diagnosticul?
Prof. dr. Cătălin Copăescu: Diagnosticul se pune relativ ușor de către medicul chirurg sau orice alt medic care observă deformarea peretelui abdominal în regiunea ombilicală, se adaugă informații oferite de alte investigații imagistice care certifică gradul de suferință al organului angajat în orificiul de hernie și potențialul de a avea nevoie urgent de tratament chirurgical.
Tratamentul în caz de hernie ombilicală: singura soluție este operația
Smartliving.ro: Ce soluții de tratament sunt indicate pentru hernia ombilicală și când e, neapărat, nevoie de operație?
Prof. dr. Cătălin Copăescu: Orice hernie merită un tratament chirurgical, dar momentul operator va depinde de condiția evolutivă a pacientului respectiv. Însă, nu există o alternativă conservatoare pentru un defect musculo-aponevrotic ; este un orificiu care nu poate fi închis prin intervenția unor tratamente conservatoare, prin purtarea de centuri sau administrarea de medicamente care ar stimula dezvoltarea unui țesut ce să umple acest defect.
Singura soluție terapeutică este cea chirurgicală, care trebuie să repare acest defect și să restabilească pentru pacient condiția de disponibilitate fizică anterioară și îndepărtarea riscului potențial evolutiv a acelei hernii ombilicale.
Operația este indicată urgent în situațiile complicate, precum încarcerare sau strangulare, dar acestea sunt rare, pentru că majoritatea operațiilor se adresează cazurilor necomplicate, dar cu potențial de complicare.
Adică, viscerele herniate ușor reductibile la momentul respectiv, nu au nici o suferință, dar pacienții prezintă disconfort, dureri intermitente, observă creșterea progresivă a dimensiunilor herniei și își pun o problemă evolutivă, vin la medic, noi îi evaluăm și stabilim indicația operatorie în mod electiv, înainte de a ajunge la complicații.
Operația este minim-invazivă
Aș spune că operația de hernie ombilicală se operează în 80% din cazuri într-o fază non-urgentă, cu potențial de a se complica, și 20% din cazuri în condiția de strangurare, încarcerare, în regim de urgență, de obicei la scurt timp de la prezentarea la spital.
Smartliving.ro: Ce presupune operația pentru hernie ombilicală?
Prof. dr. Cătălin Copăescu: Un pacient cu hernie ombilicală este calificat din punct de vedere al suferinței pe care hernia a indus-o organelor herniate și pe de altă parte se evaluează condiția generală a acelui pacient, pentru a se identifica dacă nu există o cauză sistemică care să fi determinat o diminuare a rezistenței peretelui abdominal, ca o condiție primordială a apariției acestei hernii.
După ce aflăm că această hernie trebuie tratată, se stabilește indicația și momentul operator, calea de reparare fiind una minim-invazivă în 99% din cazuri, referindu-mă aici la chirurgia laparoscopică sau chirurgia asistată robotic.
Deoarece structura peretelui abdominal, cea musculo-aponevrotică este întotdeauna slăbită în cazurile de hernie ombilicală, este obligatoriu ca întărirea peretelui să se realizeze prin montarea de proteze textile, adesea o plasă țesută din polipropilenă, care se va îngloba în structura slăbită și îi va conferi rezistența necesară.
Nicio restricție, după câteva săptămâni de la operație
Beneficiind de o chirurgie minim-invazivă, pacientul care avea o hernie ombilicală, își va recupera condiția fizică de dinaintea apariției herniei, în câteva săptămâni de la operație și nu va avea restriții asupra efectuării de activități fizice, ceea ce în mod constant reprezintă o recomandare în chirurgia clasică, care folosește incizii largi pentru repararea herniilor ombilicale.
De asemenea, pentru că se montează o proteză textilă, un corp străin foarte bine tolerat, dar totuși un corp străin, condiția de acceptabilitate din punct de vedere al apsesiei și al antisepsiei, a unei evaluări foarte atente înainte de operație, dar și a unei urmăriri pentru o perioadă nedeterminată a evoluției pacientului care a primit o proteză textilă este o condiție obligatorie pentru un Centru de Excelență în chirurgia herniilor. La centrul aflat în cadrul Ponderas Academic Hospital, aplicarea protocolară a schemelor de diagnostic, utilizarea chirurgiei minim-invazive și aplicarea protocoalelor de urmărire a pacienților prin investigații ecografice și teste specifice pentru perioade nedeterminate reprezintă regula. Astfel, orice situație care poate expune la riscul de aparitie a complicațiilor va fi identificată si controlată.
Nu așteptați până în ultimul moment, chiar dacă e pandemie!
Aș vrea să mai adaug, în mod specific pentru această perioadă a pandemiei COVID-19, că, de multe ori, pacienții cu patologie herniară chiar și complicată se tem să se evalueze, având în vedere informațiile la care au acces, sau care vin spre ei și îi îngrijorează. Se tem că, prezentându-se la spital, pot contacta noul coronavirus, neglijând potențial evolutiv al unei hernii ombilicale.
Aș spune că nu ar fi cazul să-i primim la camera de gardă într-o condiție de urgență, când reparația este mai dificilă și viața le este pusă în pericol.
Le-aș recomanda să se prezinte cât mai curând pentru o evaluare și pentru a stabili, pe criterii obiective, cât de urgent ar fi să se opereze și, care au fost cauzele care a dus la apariția acestei hernii.
Beneficiind de recomandările pe care le putem oferi astfel încât să nu se complice în perioada următoare, pacienții vor putea aștepta până când condiția optimă de operare este atinsă în siguranță. În plus, în Ponderas Academic Hospital, care este un spital non-COVID-19 nu se operează pacienți care au SARS-CoV-2, personalul medical este testat sistematic iar pacienții internați sunt protejați astfel încât să nu se infecteze în timpul actului terapeutic.