Pro și contra antrenamentului pe banda de alergat. E mai bine să alergi pe bandă sau e mai bine să alergi afară, pe asfalt? Se pare că nu există un răspuns corect la această întrebare. Ambele tipuri de antrenamente au avantaje și dezavantaje, așa că alegerea ține, mai degrabă, de preferința fiecăruia.
Totuși, este foarte important să evidențiem faptul că alergatul pe bandă e un antrenament mai ”prietenos” cu articulațiile, decât alergatul în aer liber, pe asfalt sau ciment. Cu toate acestea, studiile arată că banda de alergat este aparatul de fitness care cauzează cele mai multe accidentări.
Iată șase avantaje și dezavantaje ale alergatului pe bandă în comparație cu alergatul afară, potrivit health.com:
Pro: Nivelul de dificultate e la fel ca în cazul alergatului în aer liber
Una dintre cele mai frecvente întrebări e cea legată de nivelul de dificultate, atunci când se face comparația între alergatul afară și alergatul pe bandă. Majoritatea oamenilor au impresia că depui mai mult efort atunci când alergi în aer liber, decât atunci când alergi pe bandă. Cercetările au demonstrat însă că vei consuma la fel de multă energie dacă setezi banda de alergat la o înclinație de 1%. Așa că alergatul pe bandă e la fel de eficient ca aleregatul în aer liber dacă vei umbla puțin la setările de înclinație ale aparatului tău de fitness.
Pro: Banda de alergat e mai ”prietenoasă” cu articulațiile
Benzile de alergat sunt mai moi, în plus au și sisteme de atenuare a șocurilor, așa că sunt mai ”prietenoase” cu articulațiile decât asfaltul sau cimentul. Alergatul pe bandă va reduce impactul greutății corporale asupra articulațiilor. Totuși, dacă te știi cu probleme articulare sau la coloana vertebrală, este indicat să mergi la un consult ortopedic înainte să te apuci de alergat.
Pro: Poți simula mai multe condiții de alergare
Benzile de alergat moderne îți permit să creezi și să setezi diferite programe de alergare și pot simula chiar evenimentul sportiv pentru care te antrenezi. Indiferent dacă te antrenezi sau nu pentru o cursă anume, îți poți schimba dificultatea exercițiilor alegând diferite piste de alergare din întreaga lume. În plus, poți simula alergatul la deal sau la vale doar printr-o simplă apăsare de buton. Unde mai pui că nu vei vea niciodată probleme cu temperatura de afară, precipitațiile sau terenul pe care alergi. Ți le poți ajusta pe toate după bunul plac. Asta înseamnă că nu vei avea nevoie nici de mai multe tipuri de îmbrăcăminte sau încălțăminte, iar singurul echipament în care trebuie să învestești e o pereche de pantofi pentru alergat.
Contra: Îți poți pierde agilitatea
Tot confortul pe care ți-l oferă banda de alergat vine la pachet și cu câteva dezvantaje. Unul dintre ele ar fi că mușchii tăi se vor dezobișnui să se adapteze la suprafața pe care pășești, așa cum se întâmplă când alergi în aer liber, iar terenul poate avea denivelări, gropi. Aceste mici ajustări ale mușchilor sunt benefice pentru coordonare și echilibru și te ajută să-ți desfășori activitățile de zi cu zi. Chiar dacă banda de alergat te ajută să te menții în formă, nu va putea mima 100% condițiile reale ale alergatului în aer liber.
Contra: Nu îți lucrezi mai multe grupe de mușchi ale picioarelor
Banda de alergat se mișcă, așa că nu e nevoie să-ți folosești toți mușchii picioarelor la capacitate maximă, atunci când alergi. În schimb, când te antrenezi în aer liber, te bazezi pe bicepșii femurali și pe fesieri, pentru că e nevoie să ridici mai mult picioarele spre spate, aproape atingându-ți posteriorul cu călcâiele pantofilor. Atunci când alergi pe bandă, propulsia curelei face asta pentru tine. De aceea, ideal ar fi să combini cele două tipuri de antrenament.
Contra: Devine plictisitor să alergi pe bandă
Atunci când alergi în interior, plictiseala e inevitabilă. Chiar dacă asculți muzică sau te uiți la televizor, nu te poți stăpâni să nu te uiți la ceasul din fața ta, la fiecare 30 de secunde. O idee ar fi să acoperi ecranul ca să nu mai fi tentat să te uiți la ceas atât de des. Când alergi afară, în schimb, timpul pare că trece mai repede, pe măsură ce încerci să parcurgi distanța pe care ți-ai propus-o. În plus, poți vedea cum ajungi tot mai aproape de linia de finish. Acest lucru te și motivează să-ți atingi obiectivul și să-ți forțezi limitele, chiar dacă ai obosit.
Contra: Accidentările de pe banda de alergat
Cu toții am văzut nenumărate filmulețe care circulă pe internet cu oameni care cad de pe banda de alergat. Pe cât de amuzante sunt pentru cei care le urmăresc, pe atât de dureroase pot fi pentru protagoniștii lor.
„Banda de alergat este cunoscută ca fiind aparatul de fitness care cauzează cel mai mare număr de accidentări, cu o medie de 24.000 de accidentări raportate anual în Statele Unite ale Americii. Cele mai frecvente accidentări sunt la nivelul membrului inferior și pot apărea la nivelul gleznei – de exemplu fasceita plantară, la nivelul genunchiului sau al șoldului,” atrage atenția dr. Radu Paraschiv.
Pro: Dacă alegi corect banda de alergat, eviți accidentările
De obicei, accidentările apar atunci când banda pe care am achiziționat-o nu se potrivește nevoilor noastre. De exemplu, dacă ne dorim să alergăm cu viteză mare, trebuie să fim foarte atenți la dimensiunile benzii de alergat. Mai exact, lungimea benzii trebuie să fie mai mare de 1,5 metri și să aibă o lățime de cel puțin 50 de centimetri.
Despre cum să alegi banda de alergat, conform recomandărilor medicului ortoped, află din acest ARTICOL.